Drumul matasii

16 04 2013

Drumul Mătăsii şi călătoriile care au unit două lumi

A fost timp de milenii cea mai importantă axă comercială a lumii. A fost un adevărat liant între culturi şi civilizaţii de multe ori antagoniste. A fost, dacă vreţi, o primă formă arhaică a globalizării, precum şi o adevărată cale de dezvoltare şi comunicare a civilizaţiei umane în ansamblu. Dar, dincolo de atributele sale comerciale, istorice şi culturale, misteriosul Drum al Mătăsii rămâne şi astăzi o destinaţie fascinantă pentru cei care vor să trăiască farmecul şi aventura traseului care pe vremuri unea două lumi.

drumul matasii ,cel ce unea doua lumi

Gândit de chinezi, perfecţionat de trecerea timpului

Primele caravane care au brăzdat necuprinsul Asiei centrale au fost cele ale negustorilor indieni, bactrieni, sogdieni, persani şi arabi. Cu toate acestea, cei care au pus bazele Drumului Mătăsii, aşa cum a fost cunoscut în istorie, au fost vechii chinezi.

Cea mai importantă rută comercială şi culturală a omenirii a fost rodul unor minţi luminate din China Antică. Bazele sale au fost puse în străvechea capitală Changan (oraşul Xi’an de astăzi) centrul politic, cultural şi economic al Chinei din acele vremuri.

drumul matasii

Changan a ajuns astfel să facă legătura dintre vastul imperiu chinez şi restul Asiei, Europa şi chiar Africa. Drumul Mătăsii avea lungimea de peste 6.500 kilometri, iar comerţul desfăşurat prin intermediul său a fost un factor important al dezvoltării civilizaţiilor chineze, indiene, persane, arabe, otomane şi europene.

Totul a început în timpuri îndepărtate, când a călători însemna ceva cu adevărat aparte, iar distanţele aveau altă percepţie pentru călători, neguţători sau pelerini. Legendarul traseu şi-a luat numele de la mult-râvnita mătase, produsă şi exportată de imperiile care s-au succedat în China Antică.

Cu toate acestea, începuturile Drumului Mătăsii au avut legături strânse cu campaniile militare. Astfel, în preajma anului 138 î.e.n., împăratul Wu din dinastia Han a hotărât încheierea unor alianţe strategice cu regatele din vest împotriva unor inamici comuni, anume temutele triburi Xiongnu ale hunilor din nord.

Pentru încheierea cu succes a unor alianţe vitale dezvoltării imperiului, împăratul Wu l-a însărcinat cu această misiune pe destoinicul şi experimentatul general Zhang Qian. Acesta a primit din partea împăratului o unitate alcătuită dintr-un număr de o sută de soldaţi de elită, alături de daruri valoroase pentru a întări noile alianţe.

Expediţia s-a dovedit a fi un eşec, generalul Zhang Qian a fost capturat de huni, reuşind să se întoarcă în imperiu abia peste zece ani. Cu toate că a ratat şansa mult-doritei alianţe, Zhang Qian s-a întors la curtea imperială cu informaţii importante cu privire la existenţa unor regate şi state aflate la mare distanţă de China.

drumul matasii prin China

Generalul evadat a povestit întregii curţi imperiale despre caii magnifici pe care i-a văzut în Valea Fergana (aflată astăzi pe teritoriile Uzbekistanului, Kirghistanului şi Tadjikistanului) – cai dintr-o rasă necunoscută, mai puternici şi mai iuţi decât orice cal din imperiul chinez, cai care ar fi transformat cavaleria chineză într-o forţă invincibilă pe câmpurile de bătălie. Eforturile diplomatice şi militare ale chinezilor au dus în cele din urmă la crearea unor legături cu nomazii din Asia Centrală, iar preţuiţii cai de Fergana au ajuns în sfârşit în China.
Mătase, porţelanuri, arme, hârtie, praf de puşcă şi multe altele…

În anul 53 î.e.n., soldaţii romani din rămăşiţele legiunilor comandate de Marcus Licinius Crassus în timpul dezastruoasei campanii din ţinuturile parţilor raportau, la întoarcerea lor în Roma, despre nişte stindarde făurite dintr-un material nemaivăzut, foarte frumos, strălucitor la vedere şi neasemuit de moale şi catifelat la atingere.
 Era prima relatare în Europa referitoare la existenţa mătăsii!

 Ţesături de mătase din perioada dinastiei Tang

În doar câteva decenii, aristocraţia romană a devenit aproape obsedată de noul material, mult mai preţuit decât togile vopsite în purpură. Fascinaţia romanilor pentru preţioasa şi rara mătase a crescut până într-atât, încât împăratul Tiberius a ordonat tuturor bărbaţilor romani să poarte veşminte din mătase.

Între timp, misterul cu privire la originea şi transportul mătăsii dădea naştere celor mai fanteziste supoziţii. Spre exemplu, Plinius cel Bătrân afirma că “mătasea este obţinută din frunzele opărite ale unui arbore misterios”, iar alţi contemporani ai săi credeau că mătasea creşte pe crengile copacilor precum lâna pe oi…

Între timp, conştienţi de preţul ridicat al mătăsii, precum şi de raritatea sa în afara Chinei, comercianţii chinezi făceau toate eforturile posibile pentru a păstra secretul producţiei şi manufacturii mătăsii. Sericicultura era limitată la o zonă izolată din provincia Sichuan, departe de orice contact cu călătorii sau negustorii străini, iar gărzi înarmate supravegheau orice mişcare a acestora pe întreaga perioadă de şedere în imperiul chinez.

Costum popular femeiesc din Kirghizia

Drumul Mătăsii continua să se consolideze şi să se adapteze evenimentelor istorice şi schimbărilor sociale. Cele două mari artere ale sale înconjurau la nord şi la sud bazinul fluviului Tarim, iar ambele trasee se intersectau înainte de Trecătoarea Yumen, în apropiere de Dunhuang.

În ciuda aşteptărilor, puţine caravane parcurgeau întregul drum, din Antiohia, Damasc, până în destinaţia finală din Changan. În mod obişnuit, neguţătorii distribuiau sau cumpărau bunurile în oraşele importante sau pe pieţele caravanseraiurilor care marcau Drumul Mătăsii, animaţi de obţinerea unui preţ cât mai bun.

Când o caravană de negustori ajungea la marginea teritoriului de baştină, aceştia obişnuiau să vândă mărfurile la punctele de graniţă, de obicei grupurilor etnice şi popoarelor vecine. Aceştia vindeau de obicei bunurile recent achiziţionate la preţuri mai ridicate. Bunăoară, comercianţii chinezi nu se aventurau până în ţinuturile arabe, persane sau ruseşti, ci vindeau bunurile omologilor lor din Asia Centrală, care le vindeau mai departe cu profit, bunurile şi mărfurile ajungând în cele din urmă pe pieţele din Europa.

Caravană de cămile în Deşertul Gobi

Comerţul funcţiona de obicei în felul următor: chinezii îşi vindeau bunurile triburilor din Asia Centrală, acestea le vindeau ulterior persanilor, care le vindeau la rândul lor arabilor care aveau legături comerciale cu greci, armeni şi evrei, de la care bunurile chinezeşti erau cumpărate de romani, iar mai apoi de primele state medievale europene.

Cel mai mare aflux de mărfuri şi bunuri a fost înregistrat în perioada dinastiei Tang (618-907 e.n.). Chinezii importau pietre preţioase, aur, fildeş, sticlă, parfumuri, fructe, legume şi textile şi exportau blănuri, porţelanuri, condimente, jad, mătăsuri, bronz, fier, de asemenea fructe şi legume din restul Asiei, alături de obiecte de artă.

De un mare succes s-au bucurat invenţiile din diferite domenii de activitate şi aplicabilitate, acestea propagându-se cu succes dintr-o parte în alta a lumii prin intermediul acestei artere vitale pentru dezvoltarea culturilor şi civilizaţiilor.
Arteră culturală şi religioasă

Drumul Mătăsii a servit drept cale de răspândire a unor religii importante. Prin intermediul său, călugării creştini au ajuns în inima Asiei, iar Islamul şi budismul au pătruns în multe zone, altfel ermetice, ale acestui imens continent.

Zoroastrismul, iudaismul şi maniheismul au fost puternic influenţate de vecinătatea Drumului Mătăsii. Budismul, o religie străină Chinei, s-a răspândit aici din India şi a pătruns în Asia Centrală prin intermediul călugărilor care s-au aventurat şi au format temple şi comunităţi în noile ţinuturi descoperite cu ajutorul caravanelor de neguţători.

drumul matasii

Răspândirea atâtor curente spirituale şi religii în Eurasia a dus în mod inevitabil şi la naşterea sincretismului cultural şi religios. Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens este acela al relaţiilor dintre chinezi şi nomazii huni şi mongoli din nord.

În timp ce populaţiile şi triburile turco-mongole au adoptat tehnologiile agricole, modul de viaţă şi elemente de vestimentaţie chineze, vecinii lor din sud au adoptat, la rândul lor, tacticile militare ale nomazilor, teribilul şi eficientul arc mongol, unele elemente de vestimentaţie, precum şi muzicile şi dansurile acestora.

În toată istoria zbuciumată a relaţiilor complexe ale chinezilor cu nomazii din nord, poate cel mai interesant episod este cel al dezertării în masă a unor unităţi de soldaţi imperiali care s-au convertit la obiceiurile şi viaţa turco-mongolilor din stepe, nemaintorcându-se niciodată în China natală.

Un alt domeniu care a beneficiat din plin de influenţele complexe ale Drumului Mătăsii a fost , fără îndoială, cel artistic.

Pictură murală din Bezeklik reprezentând doi călugări budişti

În toată regiunea Asiei Centrale, culturile elenistice, persane, indiene şi chineze s-au amestecat ca într-un creuzet unic la scala istoriei. Arta greco-budistă a fost poate cel mai strălucit exemplu în acest sens. Influenţele artistice s-au putut observa îndeosebi în perioada de răspândire a budismului, când Buddha Sakyamuni a fost reprezentat cu imagine umană, mulţi specialişti atribuind aici o puternică influenţă elenistică.

Amestecul de influenţe greceşti şi indiene a putut fi observat ulterior în arta religioasă budistă târzie din China, precum şi de-a lungul ţinuturilor străbătute de Drumul Mătăsii (cele mai bune exemple fiind picturile budiste de pe teritoriul Afganistanului de astăzi). Sub influenţa sa dinamică şi complexă, multe comunităţi tribale care se ocupau îndeosebi cu păstoritul s-au civilizat în contact cu oameni din alte rase, seminţii şi religii, devenind astfel sedentari.

Expansiunea mongolă dintre anii 1207-1360 din Eurasia a dus nu doar la schimbări politice şi culturale majore în istoria lumii şi civilizaţiei, ci şi la influenţarea rutelor de pe Drumul Mătăsii, marcând un nou punct comercial important la Karakoram. Episodul mongol a dus la sfârşitul monopolului comercial impus de califatele islamice.

Un mare număr de personaje ilustre şi călători celebri precum Marco Polo, Giovanni Carpini, William of Rubruck sau Ibn Battuta au străbătut Drumul Mătăsii şi au adus informaţii preţioase despre popoarele şi culturile întâlnite.
Apusul şi aroma vechilor caravane

Fragmentarea Imperiului Mongol a dus la pierderea unităţii economice a Drumului Mătăsii. Episodul răspândirii ciumei negre şi consolidarea civilizaţiilor sedentare au constituit, de asemenea, factori care au slăbit legendarele trasee.

Drumul a început să-şi piardă din importanţă şi sens după anul 1453, odată cu stabilizarea Imperiului Otoman. Descoperirea Americilor şi stabilirea marilor rute maritime comerciale de către portughezi, spanioli şi mai apoi de olandezi, francezi şi englezi s-au constitui în alternative decisive pentru artera comercială care unea pe vremuri Europa de Asia.

Astăzi, vechile rute ale Drumului Mătăsii sunt parcurse de sute de aventurieri moderni care,prin intermediul motocicletelor sau automobilelor, încearcă să trăiască experienţele şi atmosfera trecutului.

Încă de anul trecut, a fost dat în folosinţă o nouă rută care străbate Eurasia prin zonele unde, pe vremuri, caravanele păşeau agale în ritmul liniştit al animalelor de povară.

Harta Drumului Mătăsii şi a principalelor rute maritime din Lumea Veche

În luna iulie a anului 2011, oraşul Chongqing din China este oficial legat de oraşul Duiburg din Germania prin intermediul unei căi ferate. Distanţa care pe vremuri era traversată în luni de zile  este astăzi parcursă în mai puţin de 13 zile de mers cu trenul.

Drumul Mătăsii a fost readaptat vremurilor actuale, chiar şi în epoca globalizării şi a Internetului.

 

 

 

 

sursa :descopera.ro si BBC History





Mandeenii

6 12 2012

In secolul al XVII-lea, misionarii iezuiti care s-au intors din regiunea scaldata de fluviile Tigru si Eufrat, astazi Irak, au povestit despre o populatie numita „crestinii Sfantului loan”. Desi traiau in lumea musulmana, inconjurati de arabi, membrii ei erau adepti ai unei forme de crestinism centrate in jurul lui loan Botezatorul. Toate riturile lor religioase aveau ca punct focal botezul; acesta nu era pentru ei o ceremonie unica in viata omului, prin care un nou membru era primit in congregatie, ci detinea un rol important in toate sacramentele si ritualurile lor. Inca de la primele contacte cu ei s-a constatat ca numele „cres­tinii Sfantului loan” este cat se poate de incorect. Secta il venereaza pe loan Botezatorul, intr-adevar, dar nu poate fi considerata „crestina” in sensul obisnuit al termenului: membrii ei sustin ca lisus a fost un fals profet, un mincinos care si-a indus in eroare semenii, in mod deliberat.mandeenii

Dar fiindca traiesc sub continua amenintare a perse­cutiilor din partea evreilor, a musulmanilor si a crestinilor deopo­triva, au preferat sa se autodefineasca intr-un mod cit mai inofensiv pentru toti cei din jurul lor. Din acest motiv si-au luat numele de „crestinii Sfantului loan”.

In prezent, membrii acestei secte – care mai traiesc inca in re­giunile mlastinoase din sudul Irakului si, in numar mai mic, in zona de sud-vest a Iranului – sunt cunoscuti sub numele de mandeeni. Sunt oameni pasnici, profund religiosi, carora credinta le interzice varsarea de sange si razboiul. Majoritatea traiesc in satele si comunitatile traditionale, dar unii s-au mutat in orase, unde lucreaza ca aurari si argintari, mestesuguri in care exceleaza. Si-au pastrat limba si modul de scriere propriu, ambele derivate din aramaica, limba vorbita de lisus si de loan. In 1978, numarul lor era estimat la mai putin de 15 000 de persoane, dar persecutiile la care Saddam Hussein i-a supus pe arabii din zonele mlastinoase dupa Razboiul din Golf i-a adus, probabil, in pragul extinctiei.

Termenul „mandean” inseamna, literal, „gnostic” (de la manda, „gnoza”) si, teoretic, ii desemneaza doar pe mireni, desi adesea este folosit pentru intreaga comunitate. Preotii lor sint numiti nazoreani. Arabii le spun Subba, iar in Coran apar cu apelativul sabieni.

In prezent, credinta mandeana este un fel de amalgam pestrit si confuz: fragmente din iudaismul Vechiului Testament, forme gnostice, eretice, de crestinism si idei iraniene dualiste combinate formeaza cosmologia si teologia sectei. Problema consta in a dis­tinge care au fost credintele originale ale mandeenilor si ce a fost adaugat ulterior. Se pare ca membrii gruparii au uitat in mare parte semnificatia initiala a multor elemente din religia lor.

Mlastinile Mesopotamiene din Irak Gradina Edenului din Biblie 1

Mandeenii constituie astazi unica grupare religioasa gnostica din lume: opiniile lor despre univers, despre actul creatiei si despre zei sunt, toate, convingeri gnostice obisnuite. Ei cred intr-o ierarhie a zeilor si a semizeilor de ambele sexe, cu o sciziune fundamentala intre divinitatile luminii si cele ale intunericului.

Fiinta lor suprema, care a creat universul si zeitatile mai mici, are diverse nume, care se traduc prin „Viata”, „Minte” sau „Re­gele Luminii”. Aceasta a creat cinci „fiinte de lumina”, fapt care automat a adus pe lume cinci fiinte ale intunericului, egale, dar opuse primelor. (Accentul pus pe egalitatea dintre lumina si binele suprem este caracteristica gnosticismului. Pentru gnostici, iluminarea insemna, atat in sens literal, cat si figurat, patrunderea intr-o lume a luminii.) La fel ca in alte sisteme de gandire gnostica, pentru mandeeni semizeii sunt cei care au creat si care guverneaza universul material si Pamantul.

Pentru mandeeni, celibatul este un pacat; barbatii care mor necasatoriti sunt condamnati sa se reincarneze; altfel, mandeenii nu cred in ciclul mortii si al renasterii. Atunci cand omul se stinge din viata, sufletul lui se intoarce in lumea de lumina din care au venit initial mandeenii, fiind indrumat pe acest drum gratie numeroaselor rugaciuni si ceremonii oficiate; multe dintre acestea isi au originile, in mod limpede, in anticele rituri funerare egiptene.

Religia isi pune amprenta asupra tuturor aspectelor vietii de zi cu zi a mandeenilor, dar sacramentul lor esential este botezul, prac­ticat chiar si la ceremoniile de nunta si de inmormintare. Botezul presupune cufundarea completa in bazine special create, care au loc la un riu numit Iordan. Din niciun ritual nu lipsesc o serie de strangeri de mana complexe intre preoti si cei care sunt botezati.

315878_577975185549700_777395698_n

Ziua sfanta a mandeenilor este duminica. Toate comunitatile lor sint conduse de preoti, care primesc titlul de „rege” (malka), dar anumite servicii religioase pot fi indeplinite de laici. Demnitatea de preot este ereditara, iar clerul este compus din trei categorii: preotii obisnuiti, numiti „discipoli” (tarmide), episcopii si un „sef al po­porului” – desi de peste un secol nimeni nu a mai fost considerat demn de aceasta pozitie.

sursa:alcmeea.com





Mithraismul si crestinismul

12 11 2012

Mithraismul îşi are rădăcinile în religia veche a Persiei, fiind grefat pe vechea concepţie dualistă iraniană a rivalităţii între bine şi rău şi purtând amprenta severităţii morale persane. Rolul lui Mithra în această luptă perpetuă e acela de aliat al forţelor binelui.

Mithraismul îşi începe peregrinările pe meleaguri străine, unde primeşte noi influenţe, care vor contura caracterul sau specific. Contactul cu teologia chaldeană a dat un caracter astral religiei mithraice, pe care magii au transformat-o apoi, în Asia Mica, intr-un cult de mistere. Plecată din Persia, unde-şi avea rădăcinile încă din timpuri imemoriale, religia lui Mithra a străbătut o cale plină de cotituri şi compromisuri, în cele din urmă ajungând să apară într-o formă şi cu o limbă elenă, dar trădând totuşi conţinutul său oriental şi chiar persan. În felul acesta, ajunge să bată la porţile Romei.

Împrejurările pentru ca mithraismul să triumfe şi în Occident erau propice. Vechea religie oficială, greco-romană, pierduse controlul şi influenţa asupra sufletelor credincioşilor. Rămăsese numai forma, adică riturile şi gesturile exterioare. Fiindcă misterele mithraice şi învăţăturile acestui cult impresionau prin ceremonialul lor fastuos şi, respectiv, prin promisiuni soteriologice, mulţi erau cei care aderau la această religie, în special soldaţii, Mithra fiind pentru ei războinicul invincibil. Potrivit istoricului Plutarh, romanii au venit în contact cu acest cult prin intermediul piraţilor din Cilicia, în urma cuceririi, în secolul I i. d. Hr., de către Pompei (60-48), a acestei provincii din Asia Mică. Către sfârşitul secolului I, Mithra începe să fie cunoscut la Roma, fapt datorat în special deplasărilor de trupe auxiliare din Orient în Occident. Începând cu această dată, sunt semnalate şi primele documente ce atestă răspândirea mithraismului în Italia. Printre iniţiaţii acestui cult se remarcă şi Commodus (180-192), iar Diocleţian (284-305), împreună cu Galeriu (293-311) şi Liciniu (308-324), după ce s-au iniţiat în misterele cultului mithraic la Carnuntum, în 307, l-au proclamat pe Mithra protectorul întregului Imperiu roman. În această localitate, a fost centrul cultului, de unde s-a extins în mai multe ţări dunărene. Ultimul împărat adorator al lui Mithra a fost Iulian Apostatul (361-363), pentru ca, în 391, un edict să interzică la Roma celebrarea cultului mithraic. Se poate spune că poziţia pe care a căpătat-o acest cult în Imperiul roman s-a datorat în primul rând bunăvoinţei celor mai mulţi cezari, care i-au creat diferite căi de acces şi dezvoltare, ridicând mithraismul aproape la rangul de religie de stat.

 

Când Dacia a fost cucerită şi a avut loc procesul colonizării ei cu populaţii „ex loto orbe romano”, drept consecinţă imediată, a apărut un nou fenomen, caracterizat printr-un impetuos exod al orientalilor. Situată în partea nord-estică a Imperiului roman, Dacia a primit influenţele disparate din partea populaţiilor, care au locuit provincia după cucerire şi care nu au renunţat la cultura şi zeii lor naţionali. Cea mai largă răspândire a avut-o mithraismul, care în secolul al III-lea era cel mai puternic curent religios din Dacia.

Printre factorii de propagare a acestui cult în Dacia armata a avut un rol primordial. Fiind un zeu al victoriei şi venerat de soldaţi, el era invocat înainte de orice luptă pentru ajutor la izbândă. Aşa s-a ajuns ca Mithra să fie o divinitate populară în tot cuprinsul imperiului. Soldaţii armatelor romane venite în Dacia nu au uitat obiceiurile şi zeii lor strămoşeşti. Printre aceştia era şi Mithra, zeu oriental foarte răspândit între armatele auxiliare ale imperiului, recrutate în special din Orient. Şi veteranii, adică soldaţii „lăsaţi la vatră” după 20-25 de ani de serviciu militar, au jucat un rol în răspândirea mithraismului în Dacia. Importante diplome militare descoperite pe teritoriul dacic dovedesc existenţa acestor veterani în provincia romană de pe malurile Dunării. Aici, în patria  adoptivă,  ei duceau o viaţă liniştită, practicându-şi în voie cultul lor propriu.

În răspândirea mithraismului în Imperiul roman şi prin urmare în Dacia au avut-o negustorii şi mai ales marfa lor umană – sclavii. Ne referim la negustorii orientali, care, profitând din plin de „pax romana”, traversau de la un capăt la altul imperiul, căutând să-şi plaseze „marfa”. Sclavii, aduşi din Orient ca prizonieri de război, transportau o data cu ei şi zeii lor tradiţionali, venerându-i şi ridicându-le altare în localităţile unde erau strămutaţi. De asemenea, nu trebuie să uitam şi pe coloniştii civili, veniţi şi ei cu obiceiurile şi credinţele lor şi căutând să le implanteze în regiunile colonizate.

Savantul olandez N. J. Vermaseren, in lucrarea sa Corpus Inscriptionum Monumentlorum Religionis Mithriacae, indica pentru Dacia 274 de monumente şi inscripţii mithraice.

Se pare că centrul cultului mithraic în Dacia a fost la Ulpia Traiana, capitala provinciei, unde se atestă existenţa unui bogat material arheologic. Unic prin dimensiunile sale între toate mithreele descoperite până acum în regiunile mithraizate, este cel situat pe valea Hobiţei şi pe malul stâng al pârâului Apa Mică, din ruinele căruia s-au scos circa 250 monumente sculpturale şi inscripţii. Printre acestea se pot consemna altare cu dedicaţii, cărămizi stampilate, opere statuare, opaiţe etc. Astfel, se poate aminti un altar de marmură, având sculptat pe fronton frunze de acant, un taur, un cap de bou şi o pasăre cu o frunză în cioc. Un mic altar, cu inscripţia Soli Invicto Mithrae Aniceto, e darul lui Dacian-Hermadio, un grec sau un oriental. Recent, în 1966, s-au descoperit, în apropierea mithreului, alte două reliefuri, care înfăţişează obişnuitul sacrificiu al taurului. Databile din secolul al III-lea, primul dintre aceste reliefuri prezintă unele particularităţi faţă de modelul tipic al acestor reliefuri descoperite la Ulpia Traiana, dar, în linii mari, păstrează elementele obişnuite ale unor astfel de monumente. Dat fiind faptul că reversul plăcii primului relief este şlefuit, se pare că această piesă n-a fost aplicată pe vreun perete, ci era păstrată liber, aşezată, probabil, în vreo nişă sau în   case   particulare.

Şi la Apulum (Alba Iulia) materialul documentar destul de numeros indică existenţa aici a unor credincioşi mithraici, care au lăsat numeroase urme arheologice. S-au descoperit circa 60 de monumente de piatră inscripţionate sau sculptate, datând, în majoritate, din prima jumătate a secolului al III-lea – epoca de glorie a religiei mithraice – în Dacia.

Susţinătorii ipotezei care afirmă că Mithra  şi Iisus sunt una şi aceeaşi persoană consideră că Mithra, zeu proslăvit cu mult înaintea apariţiei creştinismului, ar fi fost  născut dintr-o fecioară, a cutreierat pământul, adunând 12 discipoli, a învăţat oamenii utilizând parabole, a fost sacrificat pentru păcatele oamenilor şi a înviat trei zile mai apoi. Se remarcă similitudinea între viaţa lui Mithra şi cea a lui Iisus. Cei care susţin ideea „împrumutului” au următoarele argumente pe care le vom discuta, luând în consideraţie textele, relicvele, picturile, sculpturile adepţilor cultului Mithraic.
1.    Mithra, ca şi Iisus, a fost născut dintr-o fecioară. Argumentul nu este acceptat ca fiind real de către istorici. Multiple relicve prezintă naşterea lui Mithra, iar în toate acestea zeul se naşte din stâncă: Mithra e prezentat la naştere cu bustul ieşind din stânca dură. În unele sculpturi, ţâşnesc flăcări  din pământ în jurul stâncii din care Mithra apare. Câteva dintre relicvele care prezintă naşterea îl înfăţişează pe Mithra ţinând în mână un arc cu săgeţi într-o poziţie de vânătoare.
2.    Mithra a avut 12 discipoli. În tradiţia hindusă Mithra a avut un însoţitor pe nume Varuna, care era şi el zeu. În tradiţia Mithraismului Roman, Mithra are doi însoţitori care duc torţele, denumiţi Cautes şi Cautopatres. Câteva sculpturi îi prezintă pe cei doi însoţitori ajutându-l pe Mithra să iasă din stâncă, la naştere. Cei doi însoţitori nu sunt oameni, ei sunt creaturi asemănătoare zeilor. Nicăieri nu sunt înfăţişaţi cei doisprezece discipoli. În multe dintre picturi, Mithra este prezentatat stând între stele. Într-o sculptură apare cu două rânduri de câte şase persoane în fiecare parte a capului său. S-ar putea presupune că este vorba despre cei doisprezece discipoli. Se poate ca această reprezentare să fie o imagine a semnelor zodiacale cu Mithra în centru în locul soarelui. În antichitate, zodiacul era o temă comună, iar ca zeitate solară, locul potrivit pentru Mithra este în centru.

3.    Mithra ar fi propovăduit oamenilor prin parabole. Mithraismul roman a fost învăluit de mister şi scrierile nu ne spun mai nimic despre aceasta religie. Tot ce se ştie despre acesta este relevat din picturi, sculpturi şi statuete.  Ca zeu al alianţelor Mithra cerea supuşilor săi sa fie sinceri şi să îşi ţină promisiunile făcute. Cerea oamenilor să fie buni, dar acest lucru nu era cerut într-un mod metaforic sau propovăduit prin poveşti cu tâlc.

4.    Mithra ar fi luat parte la o ultimă cină unde s-au împărţit vin şi pâine. În câteva dintre camerele romane din subteran în care se desfăşurau ritualuri mithraice, există o scenă care prezintă ceea ce ar putea fi interpretat drept un ritual de iniţiere, O persoană legată (care pare a fi iniţiatul) bea dintr-o cupă în timp ce ţine ceea ce ar părea a fi o bucată de pâine. Iniţiatul este apoi înjunghiat simbolic. Avem aici ceea ce ar putea fi caracterizat drept un ritual ce implică o ultimă cupă şi o ultimă îmbucătură. Paralela aceasta între Cina cea de taină şi ritualul mithraic este cat se poate de reala.
5.    Mithra ar fi fost sacrificat pentru păcatele oamenilor şi după trei zile ar fi înviat. Nici unul din textele sfinte nu prezintă că Mithra din Iran sau India a fost sacrificat şi nici nu există nicio descriere sau pictură ori sculptură care să facă vreo referire la moartea sa. Avesta nu conţine nicio istorisire despre moartea lui Mithra şi nicio sugestie nu se găseşte referitoare la sacrificarea acestuia pentru păcatele oamenilor. Acelaşi lucru se poate afirma si despre Rig Veda, unde Mithra nu este descris ca fiind mort sau murind. În Mithraismul roman târziu, zeul este prezentat ucigând un taur. Aceste portrete îl înfăţişează pe Mithra ca fiind cel care face sacrificiul şi nu drept cel care se sacrifică. Motivul taurului ucis este dezvoltat mult mai târziu în mitul lui Mithra datează noţiunea iudaică a sacrificării unui animal pentru păcatele oamenilor. Nicio sculptură, pictură sau statuetă asociată cu Mithraismul roman nu prezintă zeitatea ca fiind ucisă sau înviind. 
6.    Moartea şi învierea, în Mithraism. Exista relicve în templele mithraice din peşteri care prezintă un rit al iniţierii. Iniţiatul îngenunchiază cu mâinile legate, în timp ce un adept al cultului ridică o sabie deasupra capului său. Mai târziu, după ce iniţiatul bea din cupă, el este eliberat.  Aceasta se crede ar fi o ceremonie care imită simbolic moartea şi învierea iniţiatului. Un amănunt interesant este legarea mâinilor. Multe din religiile păgâne antice cereau sacrificarea unei fiinţe umane zeului lor, acest lucru fiind ceva obişnuit în acele timpuri. Pentru că cei sacrificaţi încercau deseori să fugă, mâinile lor erau legate, pentru a putea fi obligaţi să îngenunchize şi să poată fi prinşi uşor. Actul în ritualul mithraic de iniţiere poate fi privit ca o reproducere a ritualului uman de sacrificare a unei fiinţe umane. Tema morţii şi a învierii, simbolizată de eliberarea iniţiatului după uciderea lui simbolică, este prezentă în mithraism. Ritualul se folosea doar pentru noii adepţi ai cultului şi nu există dovezi că zeul Mithra a trebuit să îndure o asemenea soartă.
7.    Mithra  a fost născut dintr-o fecioară, pe 25 Decembrie într-o peşteră şi la naşterea sa au asistat păstori. Nu exista suport material (picturi, sculpturi şi statuete) pentru ideea că Mithra s-ar fi născut dintr-o fecioară însă este adevărat că 25 decembrie era ziua de nastere a unui popular zeu roman cunoscut sub numele de Soarele Necucerit, cu care Constantin se identifica inainte convertirii la crestinism, asociat lui Mithra. Aici se pare ca crestinismul a suferit o influenta din partea mithraismului. Relicvele sustin o singura versiune a nasterii lui Mithra…dintr-o stanca si nu dintr-o pestera. Exista texte care sustin ca pastori ar fi fost prezenti la nasterea lui Mithra si l-au ajutat  sa iasa din munte, dar textele romane care sustin aceasta dateaza dupa al II-lea secol A.D. si se poate presupune ca au fost influentate de scrierile din Noul Testament si nu invers.
8.    Mithra a fost considerat “ Calea, Adevarul si Lumina” precum si “Mantuitorul”, “Messiah”. Mithra  a fost cunoscut drept “zeu al soarelui” , “ucigasul de tauri” si singura denumire cu titlu comun este cea de Salvator insa in ceea ce il priveste pe Mithra, el era denumit Salvatorul initiatilor cultului sau. Totusi amandoua figurile erau vazut drept Mantuitori si cei ce le erau adepti cautau mantuirea pacatelor.

9.    Festivalul lui Mithra a ajuns mai tarziu cunoscut drept Paste. Mithra a avut mai multe zile dedicate, dar toate erau in Septembrie si Octombrie. Adeptii mithraismului celebrau se pare inceperea fiecarui sezon, in concluzie celebrau si inceperea primaverii dar acesta nu era principalul festival dedicat lui Mithra ci un festival dedicat primaverii.

10.    Ziua sfântă a lui Mithra era dumineca, ziua Domnului, cu sute de ani înainte de apariţia lui Cristos. Adepţii Mithraismului au dedicat această zi zeului lor în realitate abia post- Creştinism, susţin artefactele.

Subiectul ramane deschis.Concluziile care se impun sunt ca religia crestina a avut ca sursa de inspiratie si mithraismul,religie monoteista din Orient.E normal si firesc sa se intample asa ceva.

Sursa de inspiratie :BBC history








Extraterestrii Printre Noi

Dumnezeii de ieri, extraterestrii de azi?

Secretele zeilor

„Citiți voi, copii ai viitorului, și aflați secretele trecutului, atât de îndepărtate de voi, dar atât de aproape prin adevărul lor.” (Papirusul Anana)

CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

EDUCATIE, COMPORTAMENT UMAN, SANATATE, CINE CONDUCE LUMEA, POLITICA, SOCIETATE

Conspiratii si Mistere

teoria conspiratiei, mistere neelucidate, secrete, extraterestrii, lumi paralele, conspiratii mondiale si locale, stapanii din umbra, illuminati, grupul bilderberg, manipulare, solutii impotriva manipularii, solutii impotriva noii ordini mondiale, anti nwo, stiri alternative, etc…

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,351 other followers