Cum comunicam cu Universul?

8 06 2017

Multă lume vorbeşte despre Legea Atracţiei , una dintre Legile Universale care ne guvernează existenţa.  Nu toată lumea, însă, înţelege “mecanica”, modul în care acestă lege operează şi care este legătura dintre acesta şi o altă Lege Universală: Legea Vibraţiei.

Mai ales după vizionarea filmului “Secretul” al Rhondei Byrne (film căruia îi recunosc deschis meritul de a fi contribuit decisiv la deschiderea perspectivei umane asupra creării realităţii), s-a crezut că este suficient să gândim pozitiv şi să ne concentrăm pe ceea ce ne dorim, pentru a reuşi să ne cream o viaţă de vis, aşa cum ne-am imaginat dintotdeauna că ar putea fi.

După entuziasmul initial ( şi vânzări record ale cărţii şi filmului) , când ‘tehnica’ nu a funcţionat, s-a trecut în cealaltă extremă: “este o prostie, viaţa este dură, noi suntem condamnaţi să suferim, nu putem noi schimba cursul vietii doar gândind frumos şi vizualizându-ne bogaţi, supli şi iubiţi la nebunie….”;

Si în felul acesta,  Legea Atracţiei , “marele secret dezvăluit lumii după multe secole de taină”,  a ajuns a fi ridiculizată sau considerată o poveste frumoasă de adormit minţile celor raţionali şi vigilenţi. De ce? Pentru că nu s-a pornit în înţelegerea acestei Legi de la ceea ce ne sfătuia Nikola Tesla :

“ Dacă vă doriţi să înţelegeţi Universul, gândiţi în termeni de energie, frecvenţă şi vibraţie”

Puntea de legătură între ştiinţă şi spiritualitate este făcută de către Legea Vibraţiei.

Universul nostru nu este static

 Fizica cuantică a demonstrat că absolut totul vibrează. Orice atom divizat în părţi din ce în ce mai mici, dincolo de nivelul de quark, este doar energie pură aflată într-o stare vibratorie. Unul dintre fizicienii care au pus bazele fizicii cuantice, Werner Heisenberg declara:

“atomul nu este un lucru (un obiect)! “

downloadAtomul este 99.9% spaţiu gol! Ceea ce am învăţat noi la şcoală, folosind desene frumoase şi organizate ale structurii atomului, s-a dovedit a fi fals .

De la Democrit încoace, modelul atomului a fost discutat , revizuit,  modificat de Dalton,  J. Jonah Jameson Thomson, Ernest Rutherford, Niels Bohr, Schrodinger şi Heisenberg, ajungându-se la teoria că noi nu putem cu adevărat şti traiectoria electronilor unui atom. Tot ceea ce se poate determina sunt nişte probabilităţi , anumite regiuni în care este posibil să existe aceşti electroni.

probabilitate

Atomul de hidrogen

Datorită acestor mişcări, atomii sunt permanent într-o stare vibratorie. Asta înseamnă că moleculele, fiind formate din atomi vibrează şi ele, apoi celulele trupului formate din molecule şi corpul nostru,  alcătuit din celule au, în consecinţă, o anumită frecvenţă de vibraţie.

Si nu este vorba doar de trupul uman, acelaşi lucru se petrece în lumea minerală, cu pietrele şi pământul, sau în lumea plantelor şi a animalelor, chiar şi în lumile nevăzute nouă: gândurile, emoţiile, toate au o anumită frecvenţă de vibraţie. Totul vibrează .

Interacţiunea vibraţională

Pentru a putea percepe ceea ce este în jurul nostru, e nevoie să avem o vibraţie compatibilă cu cea a lucrurilor care ne înconjoară.  Ochii noşti văd doar spectrul luminii vizibile, dar acesta este numai o mica parte din întregul spectru electro-magnetic:

 

Nici urechea noastră nu aude toate sunetele care ne înconjoară, ci doar undele sonore ce au între 20 şi 20 000 de vibraţii pe secundă.

Aşadar percepţiile noastre sunt limitate şi depind de compatibilitatea dintre propria noastră vibraţie şi cea a lucrurilor sau energiilor exterioare.  Cu cât vibrăm mai înalt, cu atât avem acces la o gamă mai complexă de interacţiui cu mediul extern.

Lumea noastră fizică este o interpretare a oceanului de vibraţii în care ne aflăm, realizată de către simţurile noastre. Atenţie însă, interpretarea se realizează în funcţie de semnalul nostru vibrational personal. Acesta dictează cât acces avem la lumea vibraţională exterioară.

Realitatea fiecăruia dintre noi diferă pentru că depinde de ceea ce fiecare suntem capabili să percepem, să interpretăm vibrational! Acesta este unul dintr cele mai mari secrete din spiritualitate! Mulţi nu înţeleg cum poate fi adevărată acestă afirmaţie, atâta timp cât se pare că toţi vedem aceleaşi peisaje, aceleaşi caracteristici ale plantelor, animalelor, etc…

La nivel de umanitate, avem anumite convenţii pe care am fost de acord să le respectăm cu toţii pentru a nu trăi în haos total. Trupurile noastre sunt construite în jurul unei matriţe genetice şi moleculare standard, ADN-ul nostru este aproape identic, din acest motiv suntem “programaţi” să percepem lumea în mod similar ( dar nu identic!)

Comunicarea vibraţională

Fiecare avem o anumită semnătură vibraţională. Putem percepe lucruri, emoţii, experienţe…  care se încadrează în gama noastră de frecvenţe. Tot ce este mai înalt ca vibraţie, rămâne inaccesibil nouă.

Si asta nu se referă doar la lucrurile fizice, la materie, ci şi la lumea ideilor , pentru că spuneam că totul vibrează. Există gânduri, emoţii, cuvinte, care au o frecvenţă înaltă, la fel cum există altele de o frecvenţă foarte joasă. Din acest motiv este nerecomandat să ne încrâncenăm să convingem pe altcineva de un lucru ce pentru noi este evident, pentru că acolo există o diferenţă de nivel vibrational. Nu spunem noi: “ eşti pe altă lungime de undă”? Dacă continuăm să dezbatem punctul celuilalt de vedere vom aluneca uşor- uşor în jos, către banda lui de frecvenţă, iar asta ne va extenua, ne va strica buna dispoziţie.

De câte ori ne dorim să “lămurim o situaţie”, nu vom face decât să ne scufundăm în ea şi să ne coborâm vibraţia. Orice supărare, necaz, dezamăgire, iritare, îngrijorare, etc, căreia îi acordăm mai multă atenţie decât se cuvine (şi unde se îndreaptă atenţia noastră, pleacă şi energia noastră, da?) are potenţialul de a ne coborî vibraţia atât de mult , încât să ne schimbe punctul nostru personal de atracţie, să ne modifice semnătura vibraţională şi să atragă către noi persoane, evenimente, circumstanţe care să ne producă şi mai multă supărare, îngrijorare, etc ….

Epigenetica, ştiinţa care se ocupă de modul în care ADN-ul nostru este modificat de către mediul extern şi intern ( gânduri, emoţii, credinţe, intenţii…) a demonstrat că  fericirea noastră depinde de propriile percepţii.

Dacă noi reuşim să înţelegem rostul unei experiente neplăcute din viaţa noastră, să o acceptăm, integrăm şi dizolvăm, atunci aceasta nu va mai avea nicio putere asupra noastră. Mai mult decât atât, trăind în acest ocean vibrational şi cunoscând faptul că propriile noastre gânduri şi emoţii sunt vibraţionale în esenţă, atunci începem să înţelegem cum de este posibil să influenţăm realitatea înconjurătoare prin vibraţia a tot ceea ce emitem (gând, emoţie, cuvinte rostite).

Universul răspunde întotdeauna la vibraţia pe care noi o transmitem, nu la cuvintele goale, la rugăciuni spuse mecanic.

Schimbarea semnăturii vibraţionale

Dacă nu înţelegem faptul că Universul este vibrational, şi că proiectăm mereu în exterior o realitate ce corespunde propriei noastre vibraţii lăuntrice, avem tendinţa de a arăta cu degetul în exterior, catre alţii, considerându-i vinovaţi de nefericirea noastră. Si tare ne-am dori să îi schimbăm, să îi convingem să facă ce le spunem noi, pentru că “aşa e mai bine”.

Avem mereu control asupra semnalului vibrational pe care îl trimitem în Univers. Dar nu avem nicodată control asupra semnalului emis de către altcineva, căci liberul arbitru al fiecăruia nu poate fi încălcat de absolut nimeni.

Cu toate acestea, e bine de ştiut că în momentul în care noi ne schimbăm semnalul transmis Universului, se modifică şi reacţia celorlaţi faţă de noi!! Emitem o altă vibraţie şi atunci vom atrage către noi , conform Legii Atracţiei, situaţii şi persoane care să rezoneze cu noua noastră frecvenţă, mai înaltă.

Cu toţii suntem conectaţi, în acest ocean invizbil şi subtil de vibraţii, orice acţiune a noastră propagă o undă către ceilalţi. Cu cât lucrăm mai mult cu propriile noastre emoţii, cu atât ne modificăm mai mult vibraţia personală şi contribuim la rdicarea vibraţiei întregii planete.

Există o scală a emoţiilor oferită de Araham – Hicks şi care ne poate dezvălui nivelul vibrational la care ne aflăm, în funcţie de emoţiile pe care le înţreţinem frecvent în noi .

 

Cu cât suntem mai conştienţi de emoţiile noastre,  cu atât realizăm mai clar la ce nivel de vibraţie ne aflăm. Cu toţii avem o abilitate înnăscută de a ne putea schimba modul în care simţim! Poate nu am ştiut, poate am crezut că e firesc doar să reacţionăm, să ne lăsăm pradă emoţiilor,  însă  acestă abilitate, ca oricare alta, poate fi învăţată, cultivată şi practicată, până ajunge o a doua natură. Iar când ajungi să hotărăşti singur cum vrei să te simţi, indiferent de circumstanţe, atunci poţi spune că eşti un om liber.

 

articolul: https://www.quantumcoaching.ro





Cunoasterea, felinarul si elefantul

16 02 2017

O celebră afirmaţie a geneticianului J.B.S. Haldane (atribuită şi astrofizicianului Arthur S. Eddington) spune că „Universul nu numai că este mai straniu decât presupunem, ci este chiar mai straniu decât am fi în stare să presupunem”. Omul încearcă să cunoască acest Univers prin simţurile sale, limitate biologic, prelungite cu instrumente limitate tehnic, ca şi prin cuvinte, operaţii matematice şi logice, ori prin teorii, toate limitate, atât de mintea noastră, cât mai ales cultural.cunoasterea-felinarul-si-elefantul

Vorbim adesea de „fapte”, convinşi că percepem realitatea „aşa cum e ea”. Adevărul este că o percepem aşa cum ne-o filtrează nişte şabloane extrem de rigide ale minţii. O parte dintre acestea se fixează chiar în primele luni de viaţă, prin efectul de „imprinting”, iar efectele sale sunt greu sau imposibil de înlăturat în restul vieţii.

Studiind fenomenul, nişte biologi au închis câteva pisicuţe, care încă nu făcuseră ochi, în cutii vopsite pe dinăuntru cu dungi verticale sau dungi orizontale. După ce au crescut şi li s-a dat drumul, felinele au fost incapabile să mai înţeleagă din lumea înconjurătoare altceva decât ceea ce semăna cu dungile între care au crescut.

Exemplele pot continua. Niciun om nu este ferit de efectul de imprinting. Psihologii au arătat că „hipnoza culturală” ne poate face „psihic orbi” la anumite aspecte ale realităţii, „filtrând” ce vedem şi ce nu; iar în mijlocul aceleiaşi culturi, toţi oamenii pot suferi de un acelaşi tip de orbire. Noi nu privim pur şi simplu cele din jurul nostru, ci mai ales recunoaştem. Şi recunoaştem ceea ce avem deja în memorie. Este ca şi cum în mintea noastră am avea nişte cutii, iar ceea ce vedem trebuie să cadă într-o cutie sau într-alta.

Dacă, de pildă, o persoană religiosă va vedea plutind în aer o entitate cu formă oarecum umană, el nu va avea altă „cutie” decât aceea de „înger”. Dar, odată ce fiinţa percepută va cădea în această cutie, ea va primi automat toate atributele corespunzătoare. Omul nostru va vedea imediat şi aripile. Iar odată perceput cuvântul „aripă” (cu cutia corespunzătoare) procesul se va repeta şi martorul va vedea şi penele ş.a.m.d.

psihologie-stiinta-tehnica-2

În acest proces intervin şi alte „filtre”: faptul că omul nostru ştie, din şcoală, că levitaţia nu există, va elimina această opţiune; în schimb nu va avea nicio problemă să accepte un înger în zbor, întrucât aceasta corespunde religiei sale. Pe un alt meridian, „filtrele” minţii vor genera însă cu totul alte viziuni. De pildă, un chinez ar putea spune, pentru acelaşi exemplu, că a văzut zburând un dragon cu solzii lucitori.

Astfel de mecanisme, ca şi altele mult mai complicate, între care taboo-uri subconştiente sau ceea ce psihologii cunosc sub numele de „amintiri paravan”, înlocuind memoria unei situaţii stânjenitoare cu una acceptabilă, pot falsifica adesea complet cele percepute.
Dar lucrurile nu se opresc aici. Oamenii obişnuiesc să-şi organizeze faptele memorate, punându-le sub capacul unor teorii care să le explice şi care să poată – pe această bază – să prezică şi situaţii încă neconstatate. Iar în drumul spre aceste teorii au loc alţi paşi, care ne îndepărtează încă şi mai mult de realitate.

Clasificăm un număr potenţial infinit de situaţii cu ajutorul unui număr finit de cuvinte, precum în patul lui Procust. Mai încercăm să şi cuantificăm faptele, pentru a putea aplica logica şi matematica. Pe lângă nenumăratele avantaje obţinute astfel, nu trebuie să uităm nici reversul medaliei. Ajunge să spun că „1+1=2” nu este aproape niciodată valabil 100% în realitate. Un măr mare şi sănătos plus unul mic şi pădureţ (sau stricat) fac două mere? Or, nu există două mere identice! Dar există chiar şi situaţii în care matematica este incapabilă să descrie realitatea, cum ar fi „inducţia completă”, aplicată situaţiilor descrise în „paradoxul pleşuvului”.timp2

Nu există cuvinte să descrie beneficiile pe care ştiinţa le-a adus omenirii. Nu trebuie să pierdem însă din vedere că şi metoda ştiinţifică aduce noi constrângeri. Ea nu admite ca reale decât adevărurile care persistă în timp, sunt verificabile de orice doritor, eventual printr-un experiment, cerând uneori ca observaţiile să fie şi cuantificabile. Dar există în jurul nostru o mulţime de fenomene care nu îndeplinesc aceste condiţii.

Intuiţia, creaţia autentică, imprevizibilă, decizia bazată pe liber arbitru etc. fac adesea ca în activităţile umane un adevăr valabil azi să nu mai rămână valabil şi mâine. Apoi, nu putem încă aduce în laborator trăirile proprii, gândurile conştiente şi, cu atât mai puţin, procesele mentale inconştiente (chiar dacă unele vor putea fi înregistrate, într-un viitor oarecare). Dar nu pot fi aduse în laborator, sau observate de orice doritor, nici fenomenele rare, care nu apar la comandă, ca să nu mai vorbim de problemele fundamentale „ontologice” (de pildă, dacă trăim sau nu într-o „realitate virtuală”, ori existenţa Divinităţii), sau de cele „gnoseologidece” (cum ar fi infinitatea procesului cunoaşterii).

În ciuda limitărilor menţionate mai sus, ştiinţa pretinde totuşi, adesea, că este singura metodă valabilă în cunoaşterea adevărurilor lumii materiale. Această prejudecată poate fi ilustrată printr-o veche şi binecunoscută anecdotă. În miez de noapte, un om beat umblă în patru labe în jurul unui felinar. La interpelarea poliţistului, răspunde că-şi caută cheile. Caută amândoi un timp, fără succes. Poliţistul întreabă atunci dacă e sigur că şi-a pierdut cheile aici. „Nu”, sună răspunsul, „mi-am pierdut cheile undeva pe drum”. „Atunci de ce le cauţi aici?” „Pentru că aici se vede mult mai bine”…

În acelaşi mod, ştiinţa, afectată de acest „efect de felinar”, cercetează doar în zona fenomenelor observabile, experimentale, constante în timp ş.a.m.d., deşi s-ar putea ca unele „chei” foarte importante pentru omenire să se găsească undeva în altă parte. Rău este că uneori, confruntată cu fapte pe care nu le poate aborda cu metoda sa, ştiinţa nu spune: „îmi cer scuze, dar nu sunt competent să studiez asta”, ci preferă să lase impresia că acele fapte nici nu există, deci că este real doar ceea ce se află sub felinarul său, expediind orice altceva cu expresia: „asta nu poate exista, deci asta nu există, deci te rog nu mă plictisi cu aşa-zise fapte”, întocmai ca într-o altă anecdotă, cea cu ţăranul care a văzut pentru prima oară în viaţă o girafă şi a decretat: „nu, acest animal nu există”…

Ştiinţa vorbeşte uneori de „legile naturii”. Adevărul e că noi nu cunoaştem niciuna dintre legităţile după care funcţionează realitatea, ci doar nişte legi omeneşti care le aproximează, cele ale lui Newton, Maxwell, Einstein ş.a.m.d. Iar oricare dintre aceste legi se poate întâlni cu situaţii în care nu mai este valabilă (fiind „falsificabilă”, conform termenului propus de epistemologul Karl Popper).

Deci propoziţiile de tipul „S-a demonstrat ştiinţific că X nu poate exista” nu au niciun fundament logic. În concluzie, nu este corect să măturăm sub covor o observaţie pentru care nu avem pe moment o explicaţie, doar pentru că „aşa ceva nu e posibil”. Raţional este să o reţinem, cu prudenţa necesară, ca o mărturie a unor fenomene ieşite din comun, chiar dacă deocamdată ar putea fi hazardat să ne lansăm în explicaţii.

bosonul_96146700

Un exemplu pentru ceea ce nu se află sub felinarul ştiinţei este fenomenul OZN. Presupusele răpiri raportate nu pot fi aduse în laborator, nici nu poate fi prezentat un OZN, la comandă, oricărui sceptic. Dar fenomenul există. Singura cale spre adevăr în acest caz este ca ufologia să adune cât mai multe mărturii credibile şi să aplice asupra lor studii statistice, prin care să încerce să dezbrace percepţia primară a celor observate de numeroasele văluri aşezate asupra ei, chiar dacă acest lucru e practic imposibil până la capăt.

Un specialist care s-a implicat într-un astfel de studiu, la sfârşitul secolului trecut, a fost John Mack, psihiatru şi profesor la Universitatea Harvard. El a examinat 70-80 de persoane care pretindeau că au suferit răpiri OZN, găsindu-le normale, sănătoase şi bine încadrate social. Ceea ce l-a surprins a fost că oameni din ţări diferite, culturi şi religii diferite, cu pregătiri şi ocupaţii diferite, au relatat o aceeaşi istorie, cu aceleaşi zeci de detalii, în ciuda faptului că respectivii nu s-au cunoscut şi nu au frecventat literatura consacrată domeniului. În astfel de cazuri, statistica ne învaţă că nu mai putem vorbi de fantezii şi de pure coincidenţe, ci de un fenomen real, pe care, deşi poate nu-l înţelegem încă, nu avem dreptul să-l măturăm sub covor.

John Mack a fost prieten de familie cu Thomas Kuhn, unul dintre cei mai importanţi filosofi ai ştiinţei din secolul XX. Acesta i-a spus, la un moment dat, că: „paradigma științifică occidentală a ajuns să-și asume rigiditatea unei teologii, și acest sistem de credinţe a fost ţinut în loc de structurile, categoriile și polarităţile limbajului, cum ar fi: real/ireal, există/nu există, obiectiv/subiectiv, intrapsihic/lumea externă, ori s-a întâmplat / nu s-a întâmplat”. Kuhn i-a sugerat lui Mack să colecteze pur și simplu informații brute, fără a ţine cont dacă acestea se potrivesc sau nu cu o anumită viziune particulară asupra lumii. (v. John Mack, Abduction, Ballantine Books,1995, p.8).

Dar cel ce studiază atent fenomenul OZN va mai avea surpriza să descopere că diversele mărturii conţin şi aspecte care ne conduc spre domenii spirituale, spre experienţe extracorporale, clarviziune, informaţii dintr-o memorie aflată în afara noastră, spre fiinţe mitice cum ar fi ielele sau zburătorii, ori spre apariţii religioase precum îngerii şi chiar Divinitatea.

Pur şi simplu nu poţi trasa o graniţă… O experienţă OZN este oricând susceptibilă să conţină şi elemente de acest tip. Constatarea este valabilă peste tot în lume şi am remarcat-o şi la mai multe cazuri din România pe care le-am examinat personal. În încercarea noastră de a înţelege ce anume se află îndărătul fenomenului OZN, ca şi al fenomenelor asociate, am sentimentul că ne găsim în situaţia celor şase (sau şapte) orbi, care – aşa cum spune o foarte cunoscută parabolă, provenind din India antică – pipăiau un elefant, dorind să vadă cu ce anume au de-a face.

Primul orb, venind din lateral, a spus: „Elefantul este un perete”. Cel de-al doilea, apucând trompa, a zis: „Elefantul este un fel de şarpe”. Cel de-al treilea, pipăind colţii, l-a contrazis: „Elefantul este ascuţit ca o suliţă”. „Elefantul seamănă cu o frânghie”, a spus cel ce pusese mâna pe coadă. Cel de-al cincilea, apucând urechea, era sigur că: „Elefantul seamănă cu un evantai”. Al şaselea, care a îmbrăţişat un picior, a exclamat convins şi dispreţuitor: „Nici vorbă! Elefantul este exact ca un trunchi de copac”… S-au certat aprig. Fiecare o ţinea pe a lui, fiecare ştia că are dreptate şi nu admitea că altul, care spunea cu totul altceva, ar putea avea dreptate şi el.

Sunt mai multe învăţăminte în această parabolă. Cei mai mulţi oameni ignoră limitele pe care le-am menţionat la începutul acestui articol, limite care ne fac orbi în multe privinţe. Mulţi cred că dispun de căi prin care pot cunoaşte lumea nemijlocit, în toate detaliile ei. Şi câinele meu este mulţumit de nivelul la care înţelege lumea înconjurătoare şi nu crede că ar exista şi altceva în afara lucrurilor pe care le poate pricepe… O furnică sau un vultur pot cunoaşte şi ele realitatea, dar la modul unei furnici, sau al unui vultur.

norvz-4

Cât despre noi, eu nu cred că omenirea reprezintă neapărat vârful inteligenţelor posibile din Univers… De fapt, ştiinţa, religiile, folclorul, parapsihologia, ufologia etc. „pipăie”, aidoma orbilor din parabolă, acest imens necunoscut numit realitate; fiecare îşi susţine adevărurile şi neagă adesea adevărurile celorlalţi. Pentru a depăşi această mărginire, ar trebui să acceptăm, înainte de toate, că fiecare dintre noi îşi poate avea adevărul său, bazat adesea pe metode respectabile, demult încercate şi verificate.

Dar oricât am fi de siguri de adevărul nostru, oricâtă autoritate ar exista în spatele lui, nu e bine să fim convinşi că el este şi adevărul ultim, pe care eventual să-l şi opunem altor opinii. Soluţia înţeleaptă este să ne recunoaştem limitele, să nu negăm, ci să ascultăm şi să respectăm adevărurile celorlalţi (în măsura în care ele nu pot fi respinse prin fapte unanim acceptate) şi să ne deschidem dialogului. E singura cale care menţine speranţa de a scoate la iveală un adevăr mai înalt, aflat dincolo de viziunile parohiale actuale.

http://stiintasitehnica.com/cunoasterea-felinarul-si-elefantul/





Controverse ale stiintei: copii care stiu lucruri uimitoare

17 06 2015

Randy, un puşti supradotat, a anunţat brusc următoarele, pe când avea numai 7 ani:

„Adevărul este cuvântul fiinţei. Persoanele care sunt chestionate de fiinţa cuvântului trebuie să răspundă. Oamenii care nu răspund fiinţei cuvântului se tem de moartea lor. Oamenii care fac ce spune fiinţa cuvântului deschid o nouă viaţă. Adevărul este cuvântul fiinţei.” [fraza sună confuz, însă am am tradus-o mot-amot, n.r]

Când a fost întrebat de către mama lui, dacă şi-a amintit acest pasaj dintr-o carte pe care ar fi citit-o, Randy a răspuns negativ, că nu a citit-o niciunde. Nedumerită şi uimită, mama lui a scris pasajul cuvânt cu cuvânt. Un cercetător de la Universitatea Tufts, David Henry Feldman, a relatat acest caz în studiul său vizionar făcut pe şase copii supradotaţi, intitulat „Gambitul Naturii”.

controverse ale stiintei

Un alt discurs „din senin” a fost declamat în faţa psihologului Joseph Chilton Pearce de către fiul său în vârstă de 5 ani. Pearce preda umanism la facultate, şi era pasionat de teologie şi psihologia lui Carl Jung. Într-o dimineaţă, în timp ce se pregătea acasă pentru cursurile pe care urma să le ţină, fiul său a intrat în camera lui, s-a aşezat pe marginea patului, şi s-a lansat într-o prelegere de 20 de minute despre natura lui Dumnezeu şi a omului. Fiul său, îşi aminteşte Pearce, „… a vorbit în propoziţii perfecte, publicabile, fără pauză sau grabă, şi într-un ton monoton”.

Într-o dimineaţă, în timp ce se pregătea acasă pentru cursurile pe care urma să le ţină, fiul său de 5 ani a intrat în camera lui, s-a aşezat pe marginea patului, şi s-a lansat într-o prelegere de 20 de minute despre natura lui Dumnezeu şi a omului.

„A folosit o terminologie teologică complexă şi mi-a spus, se pare, tot ce era de ştiut. Cum ascultam uimit, mi s-a ridicat părul în cap, mi s-a făcut pielea de găină şi, în cele din urmă, au început să-mi curgă lacrimile. Eram martor la un fenomen extrem de straniu, complet inexplicabil. Maşina care-l ducea pe fiul meu la grădiniţă a sosit, s-a auzit claxonul, iar el s-a ridicat calm şi a plecat. Şocat, am ajuns cu întârziere la cursuri. Ceea ce am auzit a fost minunat, dar prea vast şi mult dincolo de orice concept pe care-l aveam în acel moment. Diferenţa a fost atât de mare încât nu mi-am putut aminti aproape niciun detaliu şi prea puţin din panorama largă pe care a prezentat-o el … Nu s-a inspirat din materialele mele. Nu cunoşteam nimic din ce a descris el şi, în fapt, am trecut de 55 de ani … înainte să le fi ştiut”.

Seara, în acea zi, când fiul său s-a întors de la şcoală, nu şi-a amintit nimic despre incident.

Moriah, în vârstă de 2 ani şi jumătate, se afla la şcoală. La un moment dat, din senin, s-a dus la profesorii ei „… plângând după copiii ei şi cerşindu-ne cu disperare să-i găsim”, a explicat mama ei, potrivit dr. Joy Navan, un profesor emerit de la Universitatea Murray care lucrează cu copii supradotaţi.

Mama Moriahei a continuat: „Acest lucru a continuat timp de două săptămâni … În fiecare episod ea încerca să ne spună mai multe din ceea ce credea că aveam nevoie să ştim pentru a-i găsi. A numit satul francez unde a trăit şi ne-a descris hambarul rotund unde a crescut „cai de foc„. Moriah credea cu adevărat că dacă ar fi putut să ne facă să înţelegem unde erau, noi am putea să-i găsim … ea a identificat cinci copii pe nume – trei fete şi doi băieţi … Dacă Moriah nu ar fi fost atât de înnebunită de durere şi, evident îndoliată, noi, cel mai probabil nu ne-am fi gândit mult la povestea cu copii săi. Dar, din cauza durerii şi emoţiei reale, am ştiut că e ceva acolo. În această perioadă Moriah şi-a descris, de asemenea, moartea ei în acel incident tragic. Ne-a spus că era pe drum, în căruţa ei, a lovit un bolovan şi şi-a amintit că s-a răsturnat în afara drumului”.

Adam, un copil precoce de 18 luni, era în cadă pentru a face baie după cină. Brusc, grăsunul care nu de mult învăţase să meargă, s-a ridicat în picioare în cadă, ţipând „Bărbaţii! Vin! „Ochii lui păreau fixaţi pe un obiect îndepărtat şi părea inconştient cine era şi unde se află. Când a fost întrebat de mama sa, cine erau „ei”, el a răspuns extrem de agitat că bărbaţii în uniforme şi arme veneau să-l ia. Mama lui a încercat cât a putut mai bine să-l convingă pe Adam că era în siguranţă acasă la el şi în cada cu apă caldă şi săpun. Apoi, la fel de brusc cum a început episodul, s-a şi terminat, iar Adam, aparent, nu ştie că a avut loc ceva ieşit din comun, a relatat Feldman.

În aceste cazuri copiii mici fac aparent fără să vrea declaraţii despre lucruri care în mod evident îi mişcă, dar par foarte mult dincolo de hotarele nivelului cunoaşterii lor la momentul respectiv. Ca şi în cazul savanţilor, congenital sau dobândit, aceşti copii „ştiu lucruri pe care nu le-au învăţat”. Această frază este rostită de expertul savant Darold Treffert de la Universitatea din Wisconsin, iar explicaţia este că atât savanţii cât şi copii supradotaţi, ca de altfel noi toţi, venim cu o „memorie genetică”, sau ceea ce el numeşte „software-ul instalat din fabrică” – ceva care nu poate fi explicat deocamdată.

Cunoştinţele apărute din senin şi capacitatea latentă de a face tot felul de lucruri, sugerează el, se află în noi şi sunt bazate pe ceea ce membrii familiei noastre ştiau şi făceau. Conform teoriei lui, nu avem toţi aceeaşi bancă de memorie; cunoştinţele şi talentul sunt distribuite de-a lungul unei curbe Bell similară cu orice alt tip de capacitate pe care o au oamenii.

Dar atunci când apare brusc o abilitate savantă, sau se face o declaraţie religioasă sau filozofică complicată, sau atunci când un copil îşi aminteşte ceea ce pare a fi dintr-o viaţă trecută, persoana respectivă îşi direcţionează, fară să fie conştientă, memoria ancestrală. Este aproximativ aceeaşi capacitate ca şi instinctul, care permite gâştelor să zboare într-o formaţie în formă de „V”. Ele nu se gândesc la asta, ştiu doar să o facă.

Ideea lui Treffert este însă extrem de controversată. Acesta poate fi uşor declasată ca neştiinţifică, deoarece codul de gene pentru proteine, care pot exprima o trăsătură biologică (culoarea ochilor, de exemplu) – este departe de codificarea unor anumite tipuri de cunoaştere. Teoria sa poate fi, de asemenea, ridiculizată ca inutilă. Chiar dacă anumite tipuri de cunoştinţe au îmbunătăţit şansele de supravieţuire şi au fost, prin urmare, transmise de-a lungul generaţiilor succesive, unde este valoarea de supravieţuire în cunoaşterea lucrurilor pe care savanţii le fac? Care este valoarea de supravieţuire în a învăţa interpretarea unei piese complexe nevăzute … desenarea animalelor în detalii extrem de realiste … şi indicarea a 1000 de cifre după virgulă pentru constanta matematică pi?

Am de gând să propun o explicaţie alternativă, bazată pe faptul că persoanele deosebite pe care le-am studiat – sinestezicii, persoanele cu o tulburare din spectrul autismului, savanţi dobândiţi, şi copii supradotaţi – de multe ori au ceva în comun în afară de sensibilitatea la mediu. Acel ceva este sensibilitatea psihică.

În timp ce posibilitatea percepţiei anormale poate fi înţeleasă greşit de o mulţime de oameni, ştiinţa este într-o căutare continuă, de unde trebuie să ne dăm seama, cu toată umilinţa, că nu ştim ce nu ştim. Anomaliile, pentru a-l cita pe neurologul V.S. Ramachandran de la Universitatea din San Diego din California, „arată profunzimea ignoranţei noastre”.În urma acestor experienţe „aberante” contra-intuitive, suntem conduşi spre o înţelegere mai deplină a modului în care anumite persoane pot şti lucruri, face lucruri, sau percepe lucrurile care sunt atât de neobişnuit de extraordinare.

 Articol  publicat de către Psychology Today.





La limita imposibilului

27 02 2015

Există oameni care, doar prin puterea minţii, pot aduce ploaia sau alunga furtunile, despărţind norii cu mâinile goale. Există oameni al căror trup rezistă, în mod miraculos, la temperaturi extrem de scăzute sau, din contră, foarte ridicate. Există oameni cu o memorie fabuloasă, care niciodată nu uită nici cele mai mici aspecte ale vieţii lor. Oameni fenomenali! Dar sunt ei, oare, altfel de­cât noi toţi?! Savanţii din întreaga lume se străduiesc să descifreze misterul acestor indivizi cu puteri aşa-zis paranormale. Mulţi dintre ei înclină să creadă că toate aceste capacităţi stau ascunse în creierul fie­căruia dintre noi, şi că pentru a le pune în funcţiune, nu este nevoie decât de descoperirea mecanismului care le activează.

Stăpâna apelor îngheţate

Aprilie 2011, ţărmul Mării Albe, regiunea Murmansk, Rusia, aproape de Cercul Polar

Nu se luminase încă de ziuă, iar temperatura ae­rului era sub minus zece grade. Un vânt aspru, tăios, bătea dinspre nord, făcând ca frigul să pară şi mai ne­mi­los. Pe malul îngheţat al mării, mai mulţi cer­ce­tă­tori, înfofoliţi în costume speciale care să le pro­tejeze trupurile de temperaturile scăzute, se pre­găteau „în­fri­guraţi” să participe la un experiment unic. La mar­gi­nea pontonului, o femeie complet dezbrăcată, cu părul despletit, stătea ghemuită, cu picioarele goale în ză­padă. Apoi atinse cu mâna, ca în joacă, luciul de sticlă al apei, de parcă îşi făcea curaj să sară în marea în care, pe alocuri, pluteau sloiuri de gheaţă. Orice om dezbrăcat care ar plonja în asemenea ape ar muri pe loc! Şi totuşi, imposibilul s-a petrecut: tânăra fe­me­ie a pătruns treptat printre blocurile de gheaţă şi du­pă câteva minute s-a scufundat complet în adâncuri.

„Din fragedă copilărie, veneam aici des, cu bu­nicul, să pescuim la copcă. Pe când aveam cinci ani, îmi amintesc perfect, am auzit pentru prima dată, din largul mării, nişte sunete stranii, asemănătoare unui chiuit. «Sunt belugele, mi-a spus bunicul, delfinii albi care ştiu să zâmbească». «Cum aşa, bunicule?», l-am întrebat, fascinată. Şi atunci am aflat că aceste ce­tacee, care trăiesc doar în apele în­gheţate, comunică în­tre ele nu numai prin su­ne­tele spe­cifice delfinilor, dar şi prin mimică, exte­rio­ri­zându-şi parcă pe chip sen­ti­mentele. «Când o să fiu ma­re, eu voi înota cu belugele şi le voi mângâia zâmbetul!». Bunicul a râs şi mi-a spus că aşa ceva este imposibil. Anii au trecut şi visul ce atunci părea doar unul copilăresc mi s-a înde­pli­nit!”, povesteşte Natalia Avseenko, cea care astăzi este numită şi „regina ape­lor îngheţate”.

La prima vedere, femeia pare să aibă o viaţă obişnuită: este profesor la Fa­cultatea de Limbi Străine a Univer­si­tăţii din Moscova. În timpul liber, însă, se ocupă cu un sport pe care nu mulţi s-ar încumeta să îl practice: scufundări la mare adâncime. În urmă cu câţiva ani, după ce a obţinut de două ori­ recordul  mondial la scufundări libere, fără tuburi de oxigen, Natalia a început antrenamentul dur şi istovitor pentru ceea ce toţi din jurul ei credeau că este o curată nebunie: scufundările în apele reci ca gheaţa ale Mării Albe. În pri­mele luni, pentru călirea organismului, se scălda în apele reci ale râurilor, aler­ga pe povârnişurile munţilor, iar pe tim­pul iernii, umbla desculţă prin ză­pa­dă. După un an de antrenament asi­duu, odată cu venirea iernii, Natalia a tre­cut la nivelul următor: a început să practice înotul la copcă. Baia la copcă este o procedură terapeutică des în­tâlnită în Rusia, însă Natalia, spre ului­rea tuturor, nu numai că se scufunda în apa îngheţată, dar zăbovea printre slo­iuri minute, în şir. Se dezbrăca complet şi plonja în apele reci ca gheaţa, îno­tând relaxat. „La finalul lunii fe­brua­rie, organismul meu se obişnuise atât de bine cu baia la copcă, încât reu­şi­sem să contrazic tezele medicinii conform cărora după opt minute de şedere în apă rece, de patru gra­de, în corpul uman apar procesele ireversibile ale morţii, ulterioare hipotermiei avan­sate. Simţeam că sunt pregătită să fac marele pas. Şi iată că în luna aprilie 2011, îm­preună cu o echipă de cercetători, de medici şi de ca­me­ramani şi fotografi profesionişti, am demarat pro­iectul «Omul şi be­lu­ga»”, afirma Natalia într-un in­terviu acordat anul tre­cut.

Şi pentru ca să-şi îndeplinească visul, acela de a înota alături de beluge, în apele îngheţate ale Mării Albe, tânăra a fost nevoită să se scufunde în adâncuri, complet dezbrăcată, fără niciun fel de echipament de protecţie termică, fiindcă belugele nu au deloc o re­acţie prietenoasă atunci când sunt atinse de ma­teriale sintetice. Cercetătorii care au luat parte la ex­periment au fost convinşi că delfinii nu se vor îndepărta la apariţia Nataliei în mediul lor, pentru că îi vor simţi vulnerabilitatea şi vor încerca să o încălzească. Încre­ză­toare, Natalia şi-a făcut cruce şi s-a scufundat în ape­le reci ca gheaţa. Temperatura lor era de minus do­uă grade, o temperatură la care funcţiile vitale ale omu­lui se opresc după cel mult cinci minute. Medicii au avertizat-o că este foarte posibil să orbească, căci organul văzului este cel mai repede afectat. Natalia Avseenko a depăşit însă limitele imaginabile, ră­mânând în apa de sub stratul de gheaţă timp de peste zece minute! „Cea mai grea parte a fost, într-adevăr, când mi-am băgat capul sub apă. Am simţit că-mi arde toată faţa, o durere acută de cap m-a lovit ca lama unui cuţit şi simţeam că plâng. După câteva minute, însă, m-am relaxat şi am început să mă obiş­nuiesc. Ceea ce a urmat depăşeşte imaginaţia, este greu de povestit în cuvinte. Comuniunea mea cu be­lugele de sub ape a fost una desăvârşită. M-au în­conjurat cu trupurile lor, dansând în jurul meu, de parcă încercau să mă protejeze.”

Întregul experiment a fost filmat şi, la scurt timp, a fost difuzat pe canalele ruseşti de televiziune. Do­cumentarul „La limită” (în limba rusă – „Potolok”) vorbeşte despre puterea credinţei, despre depăşirea limitelor umane, într-o incursiune absolut fabuloasă, în comuniunea naturii cu omul, atunci când acesta nu caută să o cucerească, ci din contră, în­cearcă să se armonizeze cu vibraţia ei.

Olandezul de gheaţă

În ultimele decenii, s-a discutat foarte mult despre teoria conform căreia Pământul se află în pragul unei noi ere glaciare. Ea nu va atrage, însă, după sine, dis­pariţia oricărei forme de viaţă. În natură există multe fi­inţe care sunt capabile să supravieţuiască sub stra­turi groase de gheaţă. Potrivit studiilor moderne, aceas­tă abilitate de a „ignora” frigul, de a rezista la în­gheţ, fără degerături, o are şi omul, însă organismul uman nu a învăţat încă să se adapteze la temperaturile scăzute.

wim-hof-method-performing-inner-fire-meditation-creating-heat-from-within

Wim Hof

Olandezul Wim Hof, supranumit şi „Iceman”, este unul din oamenii dotaţi cu abilitatea unică de a rezista timp îndelungat la temperaturi extrem de mici. „Omul care nu simte frigul” a intrat în Cartea Recor­du­rilor de nouă ori! El a atins creasta Muntelui Kili­manjaro îm­brăcat doar în pantaloni scurţi, a alergat mai bine de 40 de kilometri desculţ, într-un maraton organizat dincolo de Cercul Polar de Nord, a stat scufundat în cuburi de gheaţă timp de o oră şi 30 de minute! Con­form explicaţiilor sale, totul ţine de an­trenament şi de călirea trupului, căci puterile orga­nismului uman sunt aproape fără limite. Hof afirmă că orice individ are în organism un termostat care poate fi reglat la orice temperatura.

Această teorie incredibilă este susţinută şi de Da­ni­la Medvedev, un renumit om de ştiinţă rus, unul din pro­motorii metodei de criogenizare a oamenilor, lide­rul Mişcării Transumaniste, care are la bază ideea utilizării tehnologiei pentru îmbunătăţirea abilităţilor mentale şi fizice ale omului. „În maximum două de­ce­nii, prin intermediul unor tehnologii la care se lu­crează în prezent, semnalele creierului uman trans­mise că­tre organism vor avea imediat efectul scontat. Orice om va putea, prin puterea gândului, să coman­de orga­nis­mului însănătoşirea, scăderea sau creş­te­rea tem­pe­raturii interne, anihilarea durerilor”, sus­ţine sa­van­tul rus.

Ideea nu este deloc fantezistă, după cum ar putea afirma unii, căci dacă peste tot în lume, de-a lungul timpurilor, au existat oameni care au depăşit limitele imaginabile ale trupului doar prin puterea minţii, de ce nu am crede că omul, ajutat de tehnologii, ar putea înfăptui acest lucru oricând, după bunul plac?

Omul care aduce ploaia

Peste tot în lume există consemnări, din vremuri de mult apuse, despre oameni care aveau abilitatea uluitoare de a chema ploile, de a alunga furtunile şi de a aduce soarele înapoi pe Pământ. Se spune că aceşti şamani sau vrăjitori, prin puteri nebănuite, puteau controla stihiile naturii, dispersând norii şi îmblânzind uraganele, mânuind fulgerele şi izgonind sau atrăgând precipitaţiile.

În folclorul românesc, dansul paparudei este un ritual străvechi de invocare a forţelor naturii, pentru a aduce ploaia pe timp de secetă. „Paparudă – rudă,/ Vino de ne udă/ Cu găleata – leata/ Peste toată ceata;/ Cu ciubărul – bărul/ Peste tot poporul”, cântă şi as­tăzi femeile, în unele regiunii ale ţării, unde tradiţia s-a păstrat. În ritmul muzicii, tinere fete, cu trupuri acoperite de cămăşi albe, cu salbe din ramuri de salcie la gât, dansează bătând din palme, în încercarea de a îmbuna Cerul, care să slobozească ploaia binefă­că­toare. Asemenea obiceiuri şi datini încă mai dăinuie şi se practică în sânul multor popoare ale lumii. Omul modern le consideră simple superstiţii sau ri­tua­luri păgâne dar, cu toate acestea, nu putem să nu ne între­băm dacă nu cumva în spatele lor există măcar un graunte de adevăr.

Despre Vladimir Gorbatiuk, un ţăran de 72 de ani, din regiunea Vinniţa, din Ucraina, se spune că are puterea de a aduce ploaia sau, din contră, de a o alunga. El deţine chiar un certificat de la un centru de hidrologie, care atestă capacitatea sa remarcabilă. Deşi a fost supus mai multor studii şi experimente, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să descopere cum reuşeşte bărbatul să provoace precipitaţii. Conform spuselor sale, darul său a venit tot din Ceruri: „S-a întâmplat în primăvara anului 1980. Eram la muncile câmpului, când, pe neaşteptate, s-a stârnit o furtună. M-am adăpostit sub un pâlc de copaci. Deodată, to­tul s-a luminat, sub strălucirea puternică a unui ful­ger. Descărcarea electrică mi-a trecut prin tot trupul, fără să mă doară absolut nimic. Am simţit apoi că am primit o forţă incredibil de mare. Eram complet năucit şi cred că am leşinat. Cert este că atunci când m-am trezit sub copac, ploaia se oprise şi eu am crezut că totul fusese un vis, aşa că am dat re­pede uitării evenimentul”, povestea Vladimir Gor­batiuk într-un interviu.

Abia după câteva luni, darul său deosebit s-a manifestat. Era de ceva timp secetă în toată regiunea şi oamenii se îngrijoraseră pentru recoltele lor. Vladimir s-a gândit atunci cu durere la toate roadele care ieşiseră din pământ şi care urmau să se usuce de sete. S-a gândit la munca sa şi la nepoţii de la oraş care aş­teptau de-ale gurii. S-a uitat cu milă la mâinile sale trudite şi şi-a spus că de­geaba le are dacă nu poate che­ma şi ploa­ia. După câ­teva mo­men­te, mintea i s-a în­negurat şi Vla­dimir şi-a simţit întregul trup vlăguit. S-a întins pe pat şi a adormit buştean. Când s-a tre­zit, în zorii zilei ur­mă­toare, afa­ră ploua cu găleata.

După acest incident, Vla­di­mir s-a gândit că el provo­case ploaia şi s-a decis să ve­rifice da­că chiar poate con­trola vremea. A început să se „antre­ne­ze” pe câmp, ferit de ochii in­dis­creţi ai vecinilor. „Cerul era complet senin, nici urmă de nor. Am ieşit în câmp şi mi-am concentrat toa­te gân­du­rile asupra norilor. Am simţit cum îi chem de peste tot. Mi-am dorit din tot sufletul să plouă. Şi ploaia a în­ceput!”.

Treptat, despre darul miraculos pe care îl primise Vladimir s-a aflat în toată regiunea. S-au scris despre el zeci de articole şi s-au realizat mai multe reportaje. În câţiva ani, bărbatul a devenit renumit în toată Ucraina şi era invitat în toate regiunile ţării, pen­tru a dispersa norii sau a aduce ploi. De fiecare dată, însă, când Vladimir di­rija norii, trupul său era stors com­plet de energie. Uneori, se prăbuşea inert la pământ. În câţiva ani, a îm­bătrânit atât de tare, că a devenit de nerecunoscut. De aceea, Vladimir s-a hotărât să-şi exercite aceste forţe numai în cazurile de forţă majoră.

Deşi Vladimir Gorbatiuk a fost de acord să fie chiar şi filmat în timp ce manipulează norii, au existat mulţi oameni de ştiinţă care i-au contestat abilităţile paranormale. Conform teo­riei lor, medicina modernă a de­mons­trat că omul, încă de la naştere, poate simţi în trupul său schimbările meteorologice. Dacă în zilele noastre, me­teo-sen­sibilitatea este o afec­ţiu­ne, fiind considerată o adevă­rată pacoste, în urmă cu sute de ani era socotită un dar, o capacitate paranor­mală. Şi pe vremea aceea, ca şi acum, oa­menii aveau dureri de cap sau de oase înainte cu ceva vreme de a începe ploaia. Ei simţeau în trupul lor modificările vremii şi îşi avertizau mem­brii tribului despre evenimentele meteorologice ce urmau să vină. Asta nu înseam­nă că ei erau prooroci, şamani sau vrăjitori. Şi totuşi, cum se poate explica faptul că Vladimir Gor­ba­tiuk nu doar simte în trupul lui apro­pierea ploii, ci o poate şi provoca sau izgoni, prin puterea gândului său?

O memorie de elefant

„Am uitat!”, „Nu-mi amintesc!”, „A zburat din ca­­pul meu!” sunt expresii pe care toţi oamenii le folosesc, la un moment dat. Cât de invidioşi suntem pe cei care au o memorie nativă fantastică, care-şi amin­tesc, în detalii şi nuanţe, evenimente petrecute cu mult timp în urmă! Sunt, oare, aceşti oameni feno­me­nali, sau memoria fabuloasă este, de fapt, un pro­ces psihic de întipărire care trebuie antrenat şi cana­lizat, şi pe care îl poate poseda orice individ?!

Conform teoriilor emise recent, creierul uman este un computer ultraperformant. „Omul modern inventează noi şi noi modalităţi de a-şi uşura viaţa: calculatoarele îndeplinesc pentru noi calcule com­plexe, navigatoarele de bord ne ajută să găsim mai repede cel mai scurt traseu, aparatele de fotografiat ne slujesc pentru a reţine mai uşor aspecte impor­tante din viaţa de zi cu zi. Dar, de fapt, capacităţile uma­ne vor învinge întotdeauna până şi cel mai per­for­mant computer. Altfel spus, creierul nu poate fi în­tre­cut în capacitate de niciun sistem de calcul ac­tual sau viitor”, susţine savantul rus Alexandr Kaplan, doctor în ştiinţe neurofiziologice la Univer­sitatea din Moscova. Cum altfel am putea explica, de exemplu, faptul că Gari Kasparov, mare maestru şi fost cam­pion mondial la şah, a reuşit să învingă, în 1997, un computer ultraperformant?

la limita imposibilului

Jill Price

Oamenii au fost dintotdeauna fascinaţi de jocul de şah practicat cu ochii legaţi. Pentru un ase­me­nea joc este nevoie de o memorie extraordinară! La finele secolului al XVIII-lea, francezul François-André Phili­dor, pentru prima dată în istorie, a jucat şah cu trei adversari simultan, fără să privească tabla. A doua zi, toate ziarele din Paris publicau articole pe prima pagină despre fe­no­menalul şahist. Du­pă a­proape două veacuri, ju­cătorul de şah de ori­gine po­loneză Miguel Naj­dorf uluia întreaga lume cu memoria sa, ce de­păşea ori­ce închipuire. Naj­dorf jucase un simultan gran­dios, cu 45 de adversari, legat la ochi! Timp de 24 de ore, jucă­torul polonez a păs­trat în me­morie miş­cările şi pozitia a 1440 de piese! S-ar putea spune că o asemenea memorie este dincolo de limita capaci­tăţilor umane! Şi totuşi, după cele 24 de ore, ma­estrul de şah a permis creierului său să se eli­bereze de aceste in­formaţii deja ne­folo­si­toare. E­xis­­tă însă şi oa­meni care, chiar dacă ar vrea, nu pot uita niciun amănunt din viaţa lor, ca şi cum ar avea cons­tant, în cre­ier, o cameră de filmat care inregistreaza şi stochează ab­so­lut orice. Acesta este cazul lui Jill Price, femeia care îşi amin­teşte fiecare eveniment din viaţa ei, în ordine cronolo­gică, înce­pând cu vârsta de 12 ani. „Înre­gistrez în me­mo­ria mea toate eveni­men­tele care se pe­trec, e­xact aşa cum se suc­ced. Fie­­care zi este pentru mine o altă în­registrare. Dacă-mi veţi spune o dată de acum zece ani, eu vă voi relata cu lux de amanunte ce s-a întâm­plat în acea zi, din punctul meu de vedere. E ca şi cum aş scoate din bibliotecă caseta cu înre­gis­trarea res­pec­tivă, aş introduce-o în video­player şi apoi aş urmări filmul acelei zile”.

În urmă cu mai bine de 15 ani, îngrijorată de faptul că suferă de o boală psihică, Jill a cerut ajutorul specialiştilor în neuropsihologie de la Universitatea California-Irvine. Când a auzit ce susţine femeia, doctorul James McGaugh a fost complet sceptic. Cu timpul însă, după ce Jill a fost supusă zecilor de teste de memorie, echipa sa a concluzionat că femeia po­se­dă o memorie prodigioasă! Deşi nimeni nu a reuşit să ofere o explicaţie ştiinţifică pentru acest fenomen uluitor, specialiştii sunt încrezători că memoria fe­meii îi va ajuta măcar să înţeleagă mai bine în ce mod creierul uman stochează informaţiile.

Conform unor teorii, omul îşi foloseşte în mod conştient doar o mică parte a creierului. Or­­ganul gân­dirii este cel care coordonează şi con­trolează toate funcţiile vegetative ale organis­mu­lui, precum presiu­nea sanguină, respiraţia, activitatea organelor interne ş.a.m.d. Informaţiile legate de toate aceste activităţi nu pătrund la nivel activ în partea conştientă a cre­ierului uman, pentru ca acesta să nu se supraîncarce. Şi totuşi, există oameni care, printr-o metodă ne­cu­noscută, enigmatică, reuşesc să controleze până şi acea parte a creierului care se ocu­pă de funcţiile vegetative. Şi astfel, ni se dovedeşte încă o dată că dezvoltarea capacităţilor noastre in­telec­tuale este, practic, fără limite!

Formula As





Semnele globale ale trezirii constiintei

11 03 2014

În ultimele decenii, o serie de observaţii convergente, care provin din mai multe domenii ale ştiinţei, indică din ce în ce mai clar că în structura fiziologică a fiinţei umane au început să se producă anumite modificări. Este vorba despre modificări ale funcţionării creierului şi chiar ale moleculei de ADN, cea care conţine informaţia de bază necesară vieţii. Aceste transformări se fac resimţite atât prin apariția a tot mai multe ființe ce manifestă anumite capacităţi extraordinare, latente ale psihicului uman, cât şi – într-un sens mai larg –, prin ceea ce se constată a fi o trezire a conştiinţei colective către o nouă atitudine asupra vieţii în toate aspectele ei, inclusiv în sfera socială. 

Vă vom prezenta în cele ce urmează câteva elemente semnificative care ilustrează în mod concret obiectivitatea acestor transformări care se află în plină desfăşurare.  

În data de 11 martie 1979 ziarul chinez „Sichuan Daily” a făcut cunoscut cazul unui băiatme and God de 12 ani, care avea certe puteri paranormale. De exemplu, având ochii legaţi, băiatul pe nume Tang Yu, putea să vadă foarte bine cu urechile. Sau, dacă i se dădea o foaie de hârtie împăturită, pe care fusese scris un text pe care nu îl cunoştea, el o apropia de o ureche şi apoi spunea fără greşeală tot acel text (simple litere sau chiar poezii întregi). Dar capacităţile sale nu se opreau la numai atât. El mai putea, printre altele, să ştie perfect dintr-o altă cameră ce cărţi de joc erau selectate de pe o masă, fără a intra în acea cameră. Reporterul Zhang Naiming şi apoi mai mulţi cercetători i-au aplicat băiatului o mulţime de teste şi au rămas complet uimiţi de corectitudinea percepţiilor sale. Ca urmare, cazul lui Tang Yu a fost rapid popularizat prin intermediul ziarelor din toată China. Însă acesta a fost doar începutul.

Datorită articolelor răspândite în întreaga ţară, mii de alţi copii care aveau puteri paranormale asemănătoare, s-au prezentat la diverse centre pentru a fi şi ei testaţi. Unii dintre ei puteau vedea cu urechile, alţii cu limba, cu nasul, cu axilele, cu părul, cu mâinile sau cu picioarele. Multitudinea de cazuri care au fost identificate a căpătat proporţiile unui fenomen de senzaţie. Puterile paranormale extraordinare ale acestor copii au început să fie mediatizate în întreaga lume.

La finalul anului 1984, câţiva redactori ai cunoscutei reviste americane OMNI au mers în China pentru a verifica autenticitatea fenomenului. După cum au relatat chiar ei, s-au dus acolo convinşi că totul nu este decât o farsă a chinezilor. Au fost întâmpinaţi cu amabilitate şi li s-a permis să realizeze mai multe experimente concepute chiar de ei înşişi, pentru a se evita orice eventual truc de genul camere ascunse sau altceva. La aceste experimente au asistat şi reporterii unei reviste ştiinţifice foarte serioase din Shanghai, Nature Magazine. Într-unul dintre aceste experimente, care s-a făcut cu aproximativ 100 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, reporterii rupeau o pagină oarecare (pe care nici ei nu o ştiau), dintr-o carte aleasă aleator, mototoleau pagina în pumn şi îi întrebau pe respectivii copii ce scrie pe foaie. Ei bine, acei copii erau capabili să redea cuvânt cu cuvânt tot textul de pe ambele feţe  ale paginii. În cadrul altor experimente, copiii erau capabili să vadă  prin zid într-o cameră alăturată sau chiar să redea cu precizie informaţii din cărţile (pe care nu le cunoşteau) din biblioteca din acea cameră alăturată. Redactorii de la OMNI au fost uluiţi, iar în luna ianuarie a anului 1985 au publicat un articol despre evenimentele la care au asistat. Iată un link către acel articol:http://www.omnimagonline.com/1985_01omnimag.htm  

Bineînţeles, fenomenul copiilor paranormali din China a stârnit în anii ’80 un uriaş interesPaul Dong - book în toată lumea, ceea ce a făcut ca şi alţi cercetători să meargă la faţa locului pentru a se convinge. Doi dintre aceştia, Paul Dong şi Thomas E. Raffill au publicat în anul 1997 o carte intitulată China’s Super Psychics. În această carte au relatat şi ei evenimentele la care au fost martori în legătură cu copiii paranormali din China, pe care i-au denumit „copiii EHF”, adică „Extra High Functioning”. Autorii descriu că au avut şansa să fie primiţi în anul 1992 la o întâlnire a directorilor executivi din industria americană a petrolului, organizată la Institutul Tianjin de Ştiinţă a Corpului Uman. Demnitarilor americani li s-a acordat privilegiul de a fi martori la anumite fenomene extrasenzoriale la care foarte puţini occidentali avuseseră acces până atunci. Unul dintre cazurile relatate în carte este cel al unei fetiţe de şase ani pe nume Yao Zheng, care s-a aşezat în faţa unor boboci de flori care mai aveau multe zile sau poate chiar săptămâni până să înflorească. După ce s-a rugat timp de un sfert de oră, fetiţa a spus „Gata, acum” şi toţi bobocii au înflorit sub ochii privitorilor. Un alt caz relatat este cel al unui copil care a reuşit să teleporteze mai multe pastile dintr-o sticluţă, fără a o deschide şi chiar fără a se apropia de ea la mai puţin de o jumătate de metru. Paul Dong şi Thomas Raffill au mai descris că au asistat la experimente ştiinţifice controlate în care unii copii au putut face anumite obiecte să plutească în aer, prin puterea minţii lor. Alţii au putut muta obiecte din şi în containere sigilate. Au fost şi doi copii care, spre stupefacţia asistenţei, au putut trece printr-un perete solid. Cartea celor doi autori descrie multe alte experimente care par să fie fapte incredibile de magie. Însă totul a fost riguros documentat ştiinţific, după multiple criterii. Să menţionăm că au mai fost făcute investigaţii, care apoi au condus la publicarea unor articole, şi de către prestigioasele reviste ştiinţifice Science News sau Nature. Studiile efectuate nu au putut explica fenomenul, dar au confirmat că el este absolut real. În orice caz, toate statisticile publicate au indicat că aceşti copii apăreau în numere din ce  în ce mai mari.

După anul 1984 guvernul chinez a luat cercetarea acestor cazuri foarte în serios. Cercetarea a început să fie sponsorizată de către guvern şi să se desfăşoare în şcoli şi centre speciale, larg răspândite în întreaga ţară. Până în anul 1997 fuseseră recunoscuţi şi înregistraţi peste 100.000 de copii cu asemenea capacităţi. După anul 1997 guvernul chinez a devenit însă foarte secretos cu privire la acest gen de informaţii şi nu au mai fost raportate nici un fel de date, dar diferite estimări arată că numărul acestor copii a înregistrat o creştere continuă.

Dar astfel de copii nu au apărut doar în China. Ei au fost semnalaţi în toată lumea. Au fost înfiinţate şcoli şi institute speciale pentru studierea lor şi în Mexic, în Rusia, în SUA, etc.  Rezultatele cercetărilor nu sunt însă oferite publicului şi de aceea destul de puţină lume a auzit câte ceva despre asemenea centre. Unul dintre cei care a popularizat neoficial aceste informaţii este Drunvalo Melchisedek, un cunoscut cercetător şi scriitor, care a lucrat printre altele la Institutele de cercetare parapsihologică Berkeley sau Monroe din SUA.  Vă oferim un fragment dintr-o conferinţă a sa pe această temă:  

 

Chiar dacă fenomenul în ansamblu este puţin mediatizat, cazuri izolate de astfel de copii au făcut senzaţie, în mod sporadic, pe la emisiunile de ştiri din toată lumea. Şi în România mai aflăm uneori pe la televizor că apar copii cu puteri paranormale. În anul 2010, de exemplu, a fost făcut cunoscut cazul unui băiat de 10 ani, dintr-un sat din Maramureş, care doar cu puterea minţii putea muta obiecte destul de mari (cum ar fi televizorul), putea sparge orice obiect din sticlă sau putea face să plouă în casă. Ştirile au prezentat însă totul ca pe o ciudăţenie:

http://www.bzi.ro/copilul-paranormal-de-cateva-zile-muta-lucruri-si-aduce-ploaia-in-casa-cu-puterea-mintii-video-188747

Unul dintre indiciile clare că ceva se modifică la noile generaţii de copii este graficul statistic al coeficientului de inteligenţă (IQ). S-a constatat că la nivel mondial IQ-ul noilor generaţii se plasează constant tot mai sus. La fiecare 10 ani IQ creşte cu aproximativ 4,5 – 5 puncte. Tinerele generaţii învaţă mult mai repede decât învăţau oamenii în urmă cu 50 de ani şi asimilează cu mare uşurinţă foarte multe informaţii. Unii cercetători afirmă pe baza studiilor efectuate că se poate spune că generaţiile care s-au născut pe Pământ după anul 1965 au efectiv o altă structură a creierului faţă de generaţiile dinaintea lor. Mai în glumă, mai în serios, mulţi psihologi consideră că dacă evoluţia continuă în acest ritm, peste 50 de ani Pământul va fi locuit de oameni complet diferiţi de cei cu care suntem obişnuiţi acum.

Pentru a evidenţia această modificare ce a început să fie constatată în nivelul general de conştiinţă al umanităţii este semnificativ să remarcăm un studiu realizat de către Enciclopedia Britanică. Acest studiu a evidenţiat că întregul volum de cunoştinţe (măsurat în biţi de informaţie) al omenirii acumulat în ultimii 6000 de ani, s-a dublat în doar 50 de ani! Mai exact, volumul de informaţii care se ştiau începând cu civilizaţia Sumerului (care a existat cam prin anul 4000 î.e.n.) şi până la anul 1900, s-a dublat în intervalul 1900 – 1950. Mai mult, în următorii 20 de ani acest volum de cunoştinţe s-a triplat, iar aceeaşi cantitate de date a fost din nou dobândită de omenire în doar cei 10 ani care au urmat, din 1970 până în 1980. În prezent  ritmul egalării celor 6000 ani de progres  menţionaţi mai sus, creşte din ce în ce mai repede, fiind acum estimat cam la o singură lună!

Ca un exemplu elocvent, să ne amintim că acum 50 de ani un computer era o maşinărie mare cât o cameră, iar pentru a stoca o cantitate de date ce ar încape astăzi pe un CD de 700 MB erau folosite voluminoase memorii cilindrice magnetice.  Acum deja cd-urile obişnuite sunt tot mai puţin folosite pentru că datele memorate pe sute de cd-uri pot fi înregistrate pe un banal stick. Se poate calcula că în 50 de ani capacitatea de stocare a datelor a crescut de 1 miliard de ori!

Însă această accelerare se produce în mai toate domeniile vieţii! Transpunând o largă serie de date într-o expresie grafică, a fost obţinută o curbă exponenţială ascendentă, în care diagrama logaritmică ce transpare din dinamica mai tuturor domeniilor vieţii umane arată că însăşi schimbarea se accelerează. Această realitate poate fi asimilată cu un veritabil salt ce provine din acumularea cantitativă şi care conduce către o nouă treaptă calitativă a conştiinţei umane.

Faptul că noile generaţii de copii manifestă pe ansamblu calităţi neobişnuite faţă de cele precedente a fost constatat la nivel mondial de câteva decenii. Sunt deja binecunoscute studiile despre generaţiile de aşa-numiţii copii indigocopii de cristal sau copii curcubeu. Există deja publicate destul de multe studii foarte serioase care arată că generaţiile noi de copii au în mod evident un nivel intelectual, psihic şi chiar spiritual din ce în ce mai ridicat. Un exemplu edificator de astfel de studiu este cel publicat în anul 1999 de către cercetătorii Lee Carol şi Jan Tober, în cartea Copiii Indigo. Datele statistice arată că acest tip de copii a început să se nască în număr mare pe toată planeta după anul 1965. Copiii indigo au fost net mai inteligenţi şi mai creativi decât copiii născuţi în generaţiile anterioare. S-au remarcat de exemplu prin rapiditatea deosebită cu care au putut asimila concepte din toate domeniile. Copiii aşa-zişi „de cristal” s-au născut mai ales după anul 1980. Aceşti copii sunt foarte creativi în domeniile artei, sunt înclinaţi către introspecţie şi au o puternică dorinţă de a ajuta umanitatea. Ei pot simţi empatic sentimentele sau percep telepatic gândurile, vindecă prin punerea mâinilor, pot şti dinainte evenimentele viitoare, pot să simtă şi să comunice cu cei care au trecut în „lumea de dincolo” sau cu îngerii. Au uneori experienţe în afara corpului (OBE), simt că nu apartin acestui loc şi că au venit pe Pământ cu misiunea de a ajuta umanitatea.

Unii dintre aceşti copii încep să vorbească mult mai târziu decât copiii obişnuiţi, însă motivul real este acela că ei pur şi simplu nu au nevoie să vorbească pentru că au spontan tendinţa de a comunica telepatic. Fenomenul a scăpat în prezent atenţiei mass-media pentru că a ajuns să fie considerat prea „ciudat”. Concepţia oficială nu poate accepta deocamdată aceste lucruri la scară largă întrucât este dominată de paradigma psihologică ce susţine că umanitatea este un model static, neschimbat. Fenomenul este însă în creștere şi tot mai multe rapoarte continuă să iasă la suprafață.

O serie interesantă de studii a fost coordonată de dr. Ilchi Lee, fondatorul Institutului Dahnhak &Brain Respiration din Coreea. El a realizat experimente mai întâi în Coreea şi apoi în America, prin care a evidenţiat că un procent impresionant dintre copii îşi pot trezi cu uşurinţă capacităţi paranormale dacă sunt antrenaţi în acest sens. Experimentele sale s-au desfăşurat pe loturi de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani. Prin folosirea anumitor tehnici de respiraţie şi concentrare aceşti copii au reuşit să perceapă stimuli externi prin piele. De exemplu, ei au putut să vadă culorile și citească scrisorile cu ochii închiși. În timpul unei demonstrații, o fetiță de 13 ani a surprins publicul prin citirea cu precizie, având ochii legaţi, a unui text scris de către cercetători. S-a constatat că 25% dintre copii au reuşit să identifice culori fără să vadă cu ochii fizici, iar 33% dintre copii au reuşit să îndoaie linguri de metal folosind puterea minţii. Aceste fenomene au fost cercetate la The Institute of Brain Science din Coreea, la Universitatea Irvine din California sau la Universitatea de medicină Cornell din New York. Studiile au indicat că atunci când copiii manifestă aceste capacităţi considerate paranormale, undele lor cerebrale se situează în domeniile alpha şi theta. Din păcare informaţiile disponible pe acest subiect nu sunt doar foarte dificil de găsit, dar cel mai adesea se poate constata că ele sunt deosebit de controversate, mergând până acolo încât unii „experţi” susţin că nimic din toate acestea nu este susţinut de „dovezi ştiinţifice”.

Una dintre cele mai bune prezentări accesibile pe internet cu privire la copiii indigo este realizată în documentarul „Indigo Children and The Indigo Evolution”, din care vă oferim în continuare un scurt fragment: 

 

 

Din nefericire aceşti copii au fost adeseori diagnosticaţi cu tulburări psihice şi li s-au administrat medicamente care i-au „normalizat” făcându-i să-şi piardă gradat acele capacităţi. În acest contex merită să ne punem câteva întrebări semnificative. De ce oare s-au răspândit atât de mult în zilele noastre diagnosticele pentru copii de ADD (Atention Deficit Disorder), ADHD (Atention Deficit Hyperactive Disorder), autism şi altele? De ce aerul este acum atât de contaminat cu chemtrails-uri? Este oare posibil că fluorizarea apei din sistemele statului are în mod intenţionat scopul de a calcifia (bloca) glanda pineală? Să fie oare adevărat că hrana modificată genetic care este în prezent tot mai agresiv impusă prin legi (cum ar fi Codex Alimentarius) are tocmai scopul de a ne priva de anumiţi nutrienţi esenţiali? De ce au apărut aceste legi prin care trebuie vaccinaţi obligatoriu toţi copiii sub 5 ani, uneori chiar imediat după naştere, având în vedere că foarte multe voci protestează împotriva efectelor devastatoare ale vaccinurilor, ce au fost deja (neoficial) demonstrate?

Din ce în ce mai mulţi oameni realizează că cel mai plauzibil răspuns la aceste întrebări este acela că anumite structuri guvernamentale ce acţionează la nivel mondial percep aceşti copii indigo ca pe o ameninţare. Tot mai mulţi oameni înţeleg în prezent că aproape toate pârghiile politice, economice şi ale mass-media la nivel mondial sunt controlate de anumite structuri trans-naţionale care urmăresc pas cu pas, de multă vreme, anumite planuri secrete de subjugare a populaţiei globului. Este vorba despre planurile de dominare silnică mondială ale aşa-zisului Guvern din umbră, care se află în spatele administraţiei din majoritatea ţărilor. Aceste planuri devin la ora actuală tot mai transparente, fiind demascate prin nenumărate informaţii explozive care circulă mai ales pe internet. Devine acum evident că aceste „elite” guvernamentale nu ar mai putea menţine controlul în societate în condiţiile acestui influx masiv de copii indigo care vin în fiecare zi pe planeta noastră. Aşa că planul lor nebunesc este acela de a încerca să limiteze capacităţile acestor noi oameni prin diagnostice supralicitate, medicaţie, vaccinuri, chemtrails-uri, apă fluorizată sau organisme modificate genetic. Pentru că dacă aceşti copii paranormali ajung adulţi în număr de zeci sau sute de milioane, atunci nimeni şi nimic nu îi mai poate opri să facă pe această planetă tot ceea ce şi-ar propune.

În opinia mai multor cercetători, un criteriu esenţial care evidenţiază aceste transformări cu totulpoza ADNextraordinare care au început să fie observate la noile generaţii este cel al modificărilor la nivelul codului genetic uman (ADN). Se constată că aceşti copii s-au născut cu un potenţial genetic mult mai avansat decât cel al oamenilor obişnuiţi. Anumite studii arată că ADN-ul acestor copii pe care îi numim „paranormali” începe să nu mai prezinte doar două spire, ci trei sau chiar patru.

Informaţiile pe această temă sunt însă extrem de restricţionate accesului public. Se pare că cercetările foarte avansate de această natură au fost încadrate în aşa-numitele U.S.A.P.(Unacknowledged Secret Access Project). Adică, în traducere, Operaţiune ultrasecretă complet închisă recunoaşterii oficiale. Mai pe scurt, este vorba despre acele Black Projects pe care le desfăşoară în secret „Elita” mondială. Miza acestor cercetări ce ţin de Black Projects este mult mai mare decât ar putea să pară la prima vedere. Nu este cazul să fim naivi şi să credem că cei care conduc guvernele abia aşteaptă să ne informeze ce descoperiri minunate a mai făcut ştiinţa. Organizaţiile secrete care conduc omenirea caută să folosească absolut orice pârghie esenţială doar pentru avantajul lor, pentru a-şi consolida puterea.

Din această perspectivă nu mai este surprinzător că cei care au curajul să spună mai mult decât oculta mondială le permite, sunt imediat discreditaţi şi se caută eliminarea lor din spaţiul public. Un exemplu elocvent în acest cadru îl constituie cazul doctoriţei Berrenda Fox, fostă cercetătoare la Wellness Centre din Avalon, California. În anul 2005 Berrenda Fox a acceptat să dea un interviu despre noile şi revoluţionarele descoperiri pe care le făcuse în domeniul transformărilor genetice care au început să aibă loc la nivelul întregii populaţii a planetei. Acest interviu a circulat foarte mult pe Internet. Un exemplu unde îl puteţi găsi este aici:

http://projectavalon.net/forum4/showthread.php?36782-Scientists-Our-DNA-Humans-Are-Mutating-As-We-Speak-

La scurt timp după acordarea acestui interviu dr. Berrenda Fox a fost arestată şi chiar închisă pentru o aşa-zisă fraudă pe care ar fi făcut-o în cercetările despre care tocmai dăduse acel interviu. Cazul ei a provocat o mare agitaţie în American Medical Association, care i-a pus numele pe „lista neagră”, iar presa a atacat cazul ei foarte agresiv. Chiar şi numai această reacţie exagerată pentru o aşa-zisă fraudă arată fără îndoială că aici ceva nu este în regulă şi că a fost atins un punct important. Redăm în continuare un fragment din interviul acordat în 2005 de dr. Fox. „ADN-ul Indigo world. fiecăruia dintre noi are un dublu helix (spirală). Cercetătorii constată însă acum că ne cresc alte spirale, în total urmând ca ADN-ul uman să fie format din 12 spirale. Coroborând cu viteza schimbării, se poate aprecia că într-o perioadă de câteva zeci de ani, toți oamenii vor avea noul ADN (cu 12 spirale). Este o concluzie absolut științifică, bazată pe analize și pe probe. Este clar că au loc mutații în corpul uman, dar nu știm către ce ne îndreptăm, ce forme și ce capacități vom avea în viitorul destul de apropiat. Chiar nu avem habar care va fi rezultatul final. Modificările acestea surprinzătoare nu sunt făcute publice din cauza temerii că ar apărea o puternică reacție de teamă din partea oamenilor. Cu sau fără aceste restricții, celula umană se modifică și noi nu avem altă posibilitate decât să observăm fenomenul. Personal am descoperit la trei copii că ADN-ul lor era format din trei elice de ADN. Aceştia sunt copii care prin concentrare, pot pune în mișcare unele obiecte, fără să le atingă fizic. Sau pot umple cu apă un pahar gol, doar privindu-l cu atenție. Au, de asemenea, însușiri telepatice de comunicare. Știu că doar aceste însușiri și ar fi suficiente pentru a-i considera supraoameni. Eu cred, însă, că sunt primele exemplare ale oamenilor din viitorul foarte apropiat, de peste cel mult câteva decenii.”

Impactul publicării pe internet a acestui interviu a fost uriaş. El a fost preluat şi comentat îndelung. Însă, aşa cum era de aşteptat, curiozitatea oamenilor de a afla mai mult nu a putut fi stopată decât spunându-se că totul a fost o minciună. Imaginea publică a dr. Berrenda Fox a fost compromisă şi adusă la o jenantă lipsă de credibilitate. Dar adevărul începe să iasă pas cu pas la iveală.

Un prim caz recunoscut oficial de copil ce avea prezente în celulele sale ADN cu trei spirale a fost mediatizat în anul 2011. Este vorba despre Alfie Clamp, din Marea Britanie. Un articol ce anunţa această descoperire în presa britanică poate fi consultat aici:

http://www.dailymail.co.uk/health/article-1375697/Alfie-Clamp-2-1st-person-born-extra-strand-DNA.html

Cu toate că şi semnificaţiile acestui caz au fost foarte controversate, insistându-se mai mult pe ideea unei anomalii genetice, este de remarcat totuşi faptul că informaţia ADN-ului cu trei spirale a ajuns în spaţiul public.

Recent, în cursul anului 2013, a fost făcută o altă descoperire extraordinară care confirmă afirmaţiile dr. Berrenda Fox. Această descoperire a fost de asemenea recunoscută oficial prin canalele de informare media. Ea a fost realizată de către cercetătorii de la Universitatea Cambridge. Aceştia au declarat că au pus în evidenţă pentru prima dată existența unor secvențe ale codului genetic uman (ADN) ce prezintă nu două spirale, așa cum este general cunoscut, ci patru sau chiar mai multe spirale! Cercetarea a fost publicata în revista Nature Chemistry:

http://www.nature.com/nchem/journal/v5/n3/abs/nchem.1548.html

Ştirea a fost prezentată şi pe site-ul BBC:

http://www.bbc.co.uk/news/science-environment-21091066

ADN with four stranded structureImaginea alăturată prezintă comparativ o reprezentare teoretică a ADN-ului cu patru spirale (stânga) şi fotografia unor celule umane în care au fost identificate zone ce conţin ADN cu patru spire (dreapta). În partea din dreapta zonele cu ADN cvadruplu au fost marcate cu o substanţă fluorescentă. Deşi modul în care apar aceste componente cu patru spire ADN  a fost calificat de propaganda medicală oficială ca fiind un indicator al cancerului la persoana respectivă, observaţia esenţială este aceea că s-a pus în evidenţă cu probe solide faptul că ADN-ul uman poate avea patru spire. Este demn de menţionat că existaseră anterior şi alte rapoarte ale unor cercetători care puseseră în evidenţă ADN cu mai multe spire la copii, dar ele nu fuseseră luate în considerare, fiind etichetate ca teorii lipsite de fundament practic.

Mai mulţi cercetători estimează că ADN-ul uman este pe cale de a fi reprogramat şi că se vor activa încă 10 lanţuri de ADN prin rearanjarea şi activarea anumitor gene neutilizate în prezent. Ştiinţa de până acum a considerat că ADN-ul are în structura sa pe lângă cele două  componente active, şi mai multe gene ce păreau inutile, aşa-zis „de umplutură” sau „gene balast”. Se pare însă că de fapt acesta a fost până acum doar un material genetic ce rămăsese într-o stare potenţială, încă neactivată şi că acum se apropie momentul deplinei sale activări. Această activare se realizează tocmai datorită multiplelor transformări de ordin cosmic şi energetic  în care este actualmente integrată planeta Pământ. Există studii ştiinţifice foarte serioase care au evidenţiat în mod convergent aceste transformări ale ambianţei energetice planetare. Pot fi consultate în acest sens rezultatele cercetărilor efectuate de Mike Lockwood, Aleksei N. Dimitriev, Michael Mandeville, Barbara Hand Clow sau Gregg Braden. Suportul energetic şi informaţional al modificărilor ambianţei planetare este intermediat în cazul oamenilor exact de codul nostru genetic, ADN. Descoperiri de ultimă oră au evidenţiat faptul că ADN-ul reprezintă o interfaţă cu un câmp energetic invizibil care nu este de natură electromagnetică, dar care poate controla energia electromagnetică. Cu alte cuvinte, ADN-ul are un rol de receptor foarte fin, ca o antenă pentru aceste energii foarte mari care vin spre noi şi care sunt totodată şi foarte elevate ca frecvenţă de vibraţie. Frecvenţele genomului uman şi ale ADN-ului sunt foarte înalte şi tocmai de aceea ADN-ul este considerat uneori ca fiind un fel de structură de lumină condensată. Ca urmare a ieşirii care se constată a ADN-lui din starea de potenţialitate, se poate spune că efectul global al acestei activări colective va fi un salt în evoluţia umanităţii !

Dincolo de observarea ridicării nivelului global de conştiinţă, este important să înţelegem mai exact cum se răsfrâng aceste transformări la nivelul conştiinţei umane colective şi, mai ales, care ar fi modalităţile prin care ele se pot accelera.

Este deosebit de semnificativ în acest sens să menţionăm că a fost deja dovedit ştiinţific faptul căconsciousness noi, cu toţii, de fapt „ne împărtăşim” conştiinţa cu semenii noştri. Mai mult decât atât, a fost pus în evidenţă faptul că întreaga lume vie, de la cele mai simple bacterii până la oameni, comunică instantaneu, într-un mod non-verbal şi cel mai adesea inconştient. Primele observaţii ştiinţifice sistematice în direcţia aceasta au fost făcute în anul 1966 de către un psiholog american, Cleve Backster, care  lucra pentru CIA. Backster a testat cu metoda poligrafului (folosit de obicei pe subiecţii umani ca detector de minciuni) reacţiile unei plante din biroul său. El a constatat uluit că aceasta reacţionează extrem de clar la gândurile lui! Chiar dacă el nu schiţa nicio mişcare, diagrama poligrafului arăta fără niciun dubiu că planta îi simte gândurile. Mai mult decât atât, această sui-generis comunicare avea loc chiar şi la distanţe de mai mulţi kilometri. Experimentele au fost repetate şi diversificate şi au condus la concluzii cu totul revoluţionare: lumea vie comunică la un nivel mult mai complex decât se bănuia. Această comunicare se realizează într-o manieră cu totul surprinzătoare, transcenzând noţiunile de spaţiu şi timp aşa cum le înţelegeam noi până acum.

În acelaşi sens, iată şi un alt experiment deosebit de elocvent, ce a fost realizat la Institutul HeartMath din SUA.  S-a recoltat sânge de la un grup de militari, după care au fost izolate leucocitele. Din nucleele leucocitelor s-au izolat câteva mostre de ADN, care au fost introduse în containere în care se puteau efectua măsurători electrice. Militarii au fost apoi supuşi unor stimulări emoţionale folosindu-se videoclipuri, iar efectele electrice ale stimulărilor au fost monitorizate. Curiozitatea a constat în faptul că vârful modificărilor electrice înregistrate pe donori a fost oglindit în exact acelaşi timp prin modificări similare asupra mostrelor ADN recoltate. S-a repetat apoi experienţa, dar de această dată donorii au fost duşi la distante de până la 50 de km. Ei bine, modificările electrice au continuat să fie înregistrate exact în acelaşi timp, ca şi când mostrele ADN ar fi făcut în continuare corp comun cu donorii. Nu a existat nici un timp de transmisie! Răspunsul a fost după fiecare stimulare instantaneu. Şi mai impresionant este faptul că aceste rezultate s-au menţinut chiar şi atunci când subiectul analizat se afla izolat într-o cameră cu pereţii de plumb sau într-o cuşcă Faraday (ecranată de orice radiaţie electromagnetică).

Semnificaţia acestor experimente este uriaşă. Aceasta arată că celule organismului comunică între ele printr-o formă de energie care nu este de natură electromagnetică şi care nu este afectată de factorul timp sau de distanţă. Concluzia este că întreaga lume vie comunică permanent într-o manieră non-locală, ceea ce ne permite să deducem că la un nivel profund al conştiinţei totul comunică şi este în felul acesta unificat.

Alte rezultate foarte interesante pe această linie a comunicării realizată direct de la nivelul ADN-ului au fost obţinute prin descoperirile recente ale savanţilor ruși Grazyna Fosar și Franz Bludorf. În cartea lor Vernetzte Intelligenz, ei au afirmat că „ADN-ul uman este un fel de Internet biologic“, susţinând cu dovezi că „ADN-ul poate fi influenţat şi reprogramat prin cuvinte şi frecvenţe”. Cei doi oameni de ştiinţă ruşi au descoperit că ADN-ul nostru nu este responsabil doar pentru construirea corpului nostru, ci, de asemenea, servește ca bancă de stocare a datelor și ca instrument esenţial de comunicare.

Dr. Glen Rein, un biochimist care a absolvit Universitatea din Londra, a făcut o altă serie de descoperiri uimitoare, care arată că ADN-ul reacţionează în strânsă legătură cu conştiinţa umană. S-a evidenţiat faptul că prin concentrarea mentală asupra unor secvenţe ADN-mostră s-a reuşit influenţarea lor evidentă, chiar şi de la mii de km distanţă. Potrivit concluziei lui Rein, principala calitate a energiei psihice care poate genera acest tip de efecte este coerenţa undelor cerebrale, care are loc cel mai intens în cazul stărilor de iubire.

loving the natureCercetările au mers mai departe şi în anul 1996 s-a descoperit faptul uimitor că aminoacizii ce formează dublul helix al ADN-ului sunt activaţi sau dez-activaţi în funcţie tocmai de emoţiile noastre! Descoperirile realizate de Bruce Lipton sunt deosebit de edificatoare în această direcţie. O emoţie pozitivă, de iubire de exemplu, potenţează reacţia genetică din ADN, pe când o emoţie negativă o inhibă. S-a demonstrat chiar experimental că o convingere emoţională benefică, pozitivă, puternică, are un efect de vindecare uimitor de rapid şi eficient. Aceasta este calea de a ne armoniza şi eleva în primul rând pe noi înşine şi apoi, prin influenţă, calea de a armoniza tot ceea ce ne înconjoară. În acest context putem înţelege într-un mod mult mai obiectiv de ce cu adevărat Iubirea este calea ce poate oferi starea de Armonie în lume. Tradiţiile spirituale au pus mereu accentul pe Înţelepciunea Inimii, pe Iubire ca şi Cale de unificare între oameni şi apoi de unificare a acestora cu Natura şi cu întregul Univers.

Putem constata acum că această prevalenţă a gândurilor coerente şi în special a celor de iubire explică foarte bine din punct de vedere ştiinţific de ce toate căile spirituale ale omenirii au acordat dintotdeauna o atât de mare importanță stărilor de meditaţie profundă și aspirație către un ideal.

Studiile ştiinţifice au mers mai departe şi au condus la concluzii şi mai revoluţionare. Începând din anul 1979 dr. Robert Jahn de la Universitatea din Princetown-SUA a început un studiu de laborator referitor la anomaliile inginereşti pentru a afla „în ce măsură sunt afectate aparatele electronice de stările speciale de conştiinţă, inclusiv de emoţiile puternice şi de intenţiile focalizate”. Acest proiect a primit numele de „Global Consciousness Project”, iar din anul 1980 în această cercetare s-a alăturat şi dr. Roger Nelson. Cei doi cercetători au elaborat şi construit un aparat care genera numere aleatorii şi care punea în evidenţă cât de lin circulă curentul electric printr-un circuit electronic. Pe baza unei bănci masive de date, acumulate timp de mai bine de un deceniu, s-a putut pune în evidenţă matematic faptul că oamenii obişnuiţi, mai ales dacă sunt asociaţi în grupuri mai mari, pot modifica numerele aleatorii generate de un computer de tip REG (Random Event Generator), creând astfel aşa-numitele „tipare în interiorul haosului”.

La sfârşitul anului 1997 s-a început construirea unei reţele mondiale de REG-uri care să poată funcţiona non-stop. Datele puse în evidenţă au arătat fără dubii că stările de coerenţă (rezonanţă) ale conştiinţelor unor grupuri mari de oameni sunt cu fidelitate înregistrate de REG-uri, în special atunci când e vorba de momente spirituale colective, cum ar fi rugăciunile colective pentru pace. James Twyman, care a organizat mai multe rugăciuni colective pentru pace, la nivel mondial, a făcut o observaţie care exprimă într-un mod foarte sugestiv modalitatea de acţiune a acestor angrenări colective: „Conflictele din întreaga lume sunt consecinţa conflictelor noastre interioare. Războaiele din întreaga istorie a umanităţii s-au datorat incapacităţii oamenilor de a-şi rezolva propriile conflicte lăuntrice”.

Acest gen de observaţii a condus în timp la mai multe iniţiative de creare la scară mare a unor grupuri de meditaţie pentru pace şi armonie pe Pământ. Rezultatele obţinute au fost cu atenţie analizate. Începând cu anul 1993 au existat peste 50 de studii ştiinţifice riguroase, ce au fost publicate în cunoscute reviste de specialitate, care au arătat că meditaţiile făcute de grupuri mari de oameni au condus la o îmbunătăţire reală a calităţii vieţii locuitorilor din zona unde au fost desfăşurate, precum şi la o reducere a accidentelor, conflictelor şi a oricăror fapte anti-sociale.

De exemplu, în vara anului 1993, în condiţiile în care criminalitatea înregistrase o rată mereu în creştere în oraşul Washington, au fost realizate timp de două luni meditaţii colective în care s-au angrenat un număr cuprins între 800 şi 4000 de persoane. Ca urmare, toate faptele violente au înregistrat o semnificativă scădere de  23,6%.

Într-un alt experiment, ale cărui date au fost publicate de revista „Journal of Offenderplanet of love Rehabilitation” (Jurnalul Reabilitării Criminalilor) s-a consemnat faptul că de-a lungul a doi ani au fost realizate mai multe întâlniri ale unor grupuri alcătuite din aproximativ 7000 de persoane care au meditat împreună emiţând gânduri colective de iubire şi pace. Acest experiment a fost făcut în cadrul unui studiu ştiinţific care a exclus cu cea mai mare atenţie factori precum diferite cicluri, trenduri, condiţii atmosferice, sărbători şi alte variabile. Cercetătorii au ajuns la concluzia clară că datorită acelor meditaţii s-au redus cu 72% actele de terorism la nivel mondial. Pentru mai multe detalii puteţi accesa site-ulhttp://www.invincibledefense.org/research.html

Iată un extras din concluziile studiului: „Eficacitatea unică a Defense Technology Invincible (tehnicilor de meditaţie n.n.) în prevenirea violenței sociale, a terorismului şi a războaielor a fost confirmată de mai mult de 50 de demonstraţii şi 23 de studii științifice. Aceste studii au fost examinate cu atenție de către cercetători independenți și au fost acceptate spre publicare în reviste academice de top”.

Puteţi consulta o parte dintre aceste referințe la adresa

http://www.invincibledefense.org/references.html

Este semnificativ să luăm acum în considerare un experiment celebru, cunoscut sub numele de  „Experimentul celor 100 de maimuţe”. În acest experiment s-a observat că pentru influenţarea subconştientă a unei întregi populaţii este suficient să se depăşească o anumită valoare-prag ce este reprezentată de un număr minim de indivizi ce fac parte din acea populaţie. Dacă o anumită stare sau o anumită înţelegere depăşeşete la nivel de grup acea „masă critică”, se constată că ulterior apare un salt de conştiinţă care face ca întreaga populaţie de referinţă să asimileze incomparabil mai uşor respectivele informaţii sau stări. Pe baza repetatelor experimente practice realizate, a fost determinată estimativ chiar şi o formulă de calcul a numărului-prag de oameni care ar fi minim necesar pentru a se realiza o transformare sensibilă, o elevare netă, a nivelului de conştiinţă al unei comunităţi. Formula indică această valoare prag ca fiind radical de ordinul doi din un procent al numărului total. Adică X=√1%×N, în care X este valoarea prag, iar N este numărul total al membrilor comunităţii. De exemplu, dacă ne raportăm la o populaţie de un milion de locuitori, atunci pentru a produce o armonizare psihică a acelei comunităţi este necesar să acţioneze eficient prin gânduri coerente de pace şi iubire doar 100 de persoane. Raportat la un oraş cu un milion de oameni, trebuie să recunoaştem că valoarea prag de 100 de persoane este foarte mică şi – am putea spune – uşor accesibilă. Putem calcula prin această formulă şi numărul-prag de oameni care ar fi minim necesar pentru a se realiza o îmbunătăţire vizibilă a calităţii ambianţei psihice la nivel planetar. Estimând întreaga populaţie a globului la şase miliarde de oameni, deducem prin această formulă că ar fi suficient ca doar aproximativ 8000 de persoane să menţină constant o profundă stare de pace sufletească, iubire şi armonie pentru a influenţa binefăcător, într-un mod net perceptibil, întreaga planetă. Ajungem astfel la concluzia esenţială că pe măsură ce tot mai mulţi oameni  ar reuşi să înţeleagă şi să participe la acest gen de acţiuni, cu atât mai rapidă ar deveni ridicarea colectivă a frecvenţei de vibraţie a conştiinţei umanităţii, văzută în ansamblu. O foarte bună prezentare pe acestă temă a fost realizată de cunoscutul scriitor şi om de ştiinţă, Gregg Braden:

Aşa cum aţi putut urmări în prezentarea lui Gregg Braden, o confirmare foarte concretă a acestor angrenări colective a avut loc în Australia, în anul 2007. În urma unei perioade de secetă prelungită (în care râurile secaseră, nu mai era apă pentru culturile de cereale, pentru irigaţii sau pentru vite) autorităţile în frunte cu primul ministru John Howard au apelat populaţia, în disperare de cauză, să realizeze rugăciuni pentru venirea ploii. Această soluţie a fost inspirată chiar de seminariile ţinute în Australia de Gregg Bradden şi Bruce Lipton. Ziua de 8 mai 2007 a fost declarată „Ziua naţională a ploii”. Mii de oameni s-au rugat în acea zi în acelaşi timp şi au vizualizat că în Australia plouă. Bineînţeles, la câteva zile după aceea minunea s-a produs şi ploaia s-a revărsat din abundenţă. Corelaţia dintre rugăciunile colective şi ploaia care a urmat este mai mult decât semnificativă.

Cunoaşterea este putere. Cunoscând şi aplicând aceste legităţi întreaga ambianţă a planetei Pământ ar putea fi extraordinar de mult elevată în cel mai scurt timp. Poate că pentru unii oameni aceste concluzii pot să apară ca fiind surprinzătoare prin eficienţa şi simplitatea cu care pot fi aplicate. Cu atât mai paradoxal poate să apară faptul că aceste lucruri de o asemenea importanţă nu sunt deloc mediatizate. Mai mult decât atât, este semnificativ să ştim că toate tradiţiile spirituale autentice ale omenirii au cunoscut aceste legităţi, iar pe unele căi ezoterice se ştia chiar foarte exact că principiul care acţionează în acest caz este cel al Rezonanţei. Aceasta este cheia care explică fenomenele de amplificare ce au la bază puterea conştiinţei. Într-o formă sau alta, această putere a conştiinţei focalizate constituie esenţa oricărei căi iniţiatice.

Din aceste motive centrele (locurile special destinate) pentru meditaţie erau foarte respectate în trecut. Un centru de meditaţie reprezintă un focar benefic fundamental pentru armonizarea psihică şi socială a unei colectivităţi şi chiar în ceea ce priveşte armonizarea factorilor de mediu ambiant (starea vremii, cutremure, inundaţii, etc). Constatăm însă că în prezent aceste tradiţii nu mai sunt înţelese şi cu atât mai puţin respectate. Dimpotrivă, atitudinea dominantă în societatea actuală este aceea de a considera căile spirituale ca fiind ceva anacronic, perimat. 

Chiar dacă pentru mulţi poate să pară greu de crezut, această etapă de ascensiune a conştiinţeicounting-down-timeglobale a omenirii, cât şi dificultăţile care se manifestă în prezent, au fost prevăzute de multă vreme în mai toate tradiţiile spirituale ale planetei. Scrierile iniţiatice ale tradiţiei maya au anunţat de peste cinci mii de ani că după anul 2012 umanitatea va intra într-un cu totul alt ciclu de evoluţie. În Apocalipsa din Biblie se spune că „Va fi un Nou Cer şi un Nou Pământ” şi că această trecere va fi precedată de apariţia unor sunete ca de „trâmbiţă”, care la ora actuală au fost deja semnalate în foarte multe ţări, sub forma unor sunete stranii, pe care nimeni nu le-a putut explica prin prisma ştiinţei materialiste. Previziuni asemănătoare despre o nouă vârstă, mult mai elevată, a umanităţii au fost făcute şi în tradiţia chineză I Ching, în tradiţia tibetană Kalachakra, în cea egipteană, a indienilor Hopi, precum şi în tradiţia vedică. Sistemul vedic de măsurare şi previziune a ciclurilor temporale indică de mii de ani faptul că această perioadă în care noi ne aflăm chiar acum reprezintă sfârşitul  epocii de maximă decadenţă spirituală (kali yuga), şi începutul epocii de transformare şi înălţare în lumina divină (satya yuga). Referindu-se la acest nou ciclu care este în prezent pe punctul să înceapă, marele iniţiat indian Sri Aurobindo spunea în urmă cu 100 de ani că „Acum se pregăteşte pătrunderea Supramentalului pe această planetă, care va transforma umanitatea într-o rasă supraumană. Această transformare este inevitabilă şi va avea loc cu sau fără noi”.

http://armoniacosmica.wordpress.com/





Manipularea realitatii .Teoriile lui Bertrand Russell

18 02 2014

Citatele mai jos sunt dintr-o carte intitulata” Perspectiva ştiinţifică” a autorului Bertrand Arthur William Russell, un renumit filozof britanic, un susţinător al eugeniei şi al Guvernului Mondial. El a avut o influenţă uriaşă în dictatura ştiinţifică in care noi toţi trăim în ziua de azi. Citatele următoare descriu modul în care guvernele utilizează propaganda în şcolile publice, televiziune şi filme pentru a modela opinia publică şi credinţele, in vederea  manipulării largi a populaţiei in beneficiul elitei.

bertrand rusell
 Manipularea ştiinţifică a Gandirii Publice
 ”Stiinta ne-a dat,  prin succesiune, puterea asupra naturii neînsufleţite, puterea asupra plantelor şi a animalelor şi în cele din urmă puterea asupra fiinţelor umane.” “Acesta este tipul de manipulare al idealiştilor care vor crea societatea ştiinţifică. Pentru astfel de oameni, în zilele noastre, Lenin este arhetipul. Şi Mao Zedong. “Toate puterea reală va fi concentrată în mâinile celor care inteleg arta  manipulării ştiinţifice”. “Stiinta va fi studiată cu sârguinţă si va fi strict limitată la clasa conducătoare. Populatiei nu-i va fi permis să ştie cum i-au fost generate convingerile sale “, în alte cuvinte, publicului nu-i va fi permis să ştie cum credinţele şi opiniile lui au fost ştiinţific manipulate de către guvern pentru a gândi intr-un anumit fel.  ” Va fi de aşteptat ca bărbaţii şi femeile de rand să fie docili, harnici, punctuali, nepăsători şi mulţumiti. Dintre aceste calitati, probabil, mulţumirea va fi considerată cea mai importantă. În scopul de a o produce, toate cercetările de psiho-analiză, behaviorism şi biochimie vor fi aduse în joc.”
Modelarea Sclavului Perfect pentru a fi mulţumit cu sclavia lui
Copiii “vor petrece mult timp în aer liber şi nu li se va acorda nici o carte de studiu in plus decât este absolut necesar. La temperamentul astfel constituit, docilitatea va fi impusă de metodele de instructie cazonă sau poate prin metodele  mai moi utilizate la Boy Scouts. Toti baietii si toate fetele vor invata de la o vârstă fragedă să fie ceea ce se numeşte “co-operativ”, adică, să facă exact ceea ce face toată lumea. Iniţiativa va fi descurajată la aceşti copii şi  nesupunerea, fără a fi pedepsită, va fi eliminată din ei in mod ştiinţific. Planul de învăţământ va fi în mare parte ghidat, iar atunci când  ei se vor apropia de sfarsitul anilor de şcoală vor fi invătat deja ce este comertul . Pentru a stabili ce tip de comert vor adopta, experţii le vor evalua aptitudinile. Lecţii oficiale, vor fi realizate prin intermediul cinema-ului sau al radio-ului, astfel încât un profesor să poată da lecţii simultane în toate clasele de-a lungul unei ţări întregi( invătămantul la distantă care se practică cu succes azi prin intermediul internetului-n.m). Menirea acestor lecţii, desigur, va fi ca ele sa fie recunoscute ca sursa a unei înalte calificari, rezervate pentru membrii clasei de guvernare. “
 ”Este de aşteptat ca progresele în fiziologie şi psihologie sa ofere guvernelor un control mult mai mare asupra mentalităţii individuale decât au acum chiar şi în ţările totalitare. Fichte a statutat că educaţia ar trebui să vizeze distrugerea voinţei libere, astfel încât, după ce elevii au terminat şcoala, să fie incapabili, pe tot parcursul restului vieţii lor, de a gandi sau acţiona altfel decât institutorii lor ar fi dorit. Dar în timpul lui acest lucru a fost un ideal de neatins: ceea ce el a considerat a fi cel mai bun sistem existent l-a produs pe Karl Marx. În viitor, aceste lipsuri nu sunt prevazute să apară în cazul în care există o dictatura. Dieta, preparatele injectabile, precum şi interdicţiile stricte se vor combina, de la o varsta foarte frageda, pentru a produce un gen de caracter şi un gen de credinţe pe care autorităţile le consideră de dorit şi orice critică serioasă  la adresa puterilor va deveni  imposibilă psihologic. Chiar dacă toti traiesc mizerabil, toţi vor crede despre ei înşişi ca sunt fericiţi, pentru că guvernul le va spune că sunt aşa. “
“În ceea ce priveşte lucrătorii manuali( muncitorii), ei vor fi descurajati sa gândeasca serios: locurile lor de munca vor fi făcute cât mai confortabile şi  programul lor de muncă va fi mult mai scurt decât este în prezent; ei nu vor avea frica  sărăciei sau a nenorocirilor pentru copiii lor. De îndată ce stau peste orele de lucru, activităţi de divertisment le vor fi furnizate, sau alt gen de activitati, pentru a le provoca  o veselie sănătoasa precum şi pentru a preveni orice gânduri de nemulţumire, care altfel le-ar putea innoura fericirea “.
manipularea realitatii
Propaganda: de la sala de clasă la Hollywood
 ” Se pare ca tehnica  publicitara ne arată că, în marea majoritate a colturilor lumii orice propunere va obtine acceptarea dacă este reiterata în aşa fel încât să rămână în memorie. Cele mai multe dintre lucrurile pe care le credem, le credem pentru că noi le-am auzit afirmate[ de altcineva];  nu ne amintim unde sau de ce au fost afirmate, de aceea suntem în imposibilitatea de a fi critici chiar şi atunci când afirmaţia a fost făcută de către un om al cărui venit va fi majorat prin acceptarea acesteia şi chiar daca nu a fost susţinută de nici un fel de dovezi. “(ex: cât profită Al Gore de pe urma minciunii că CO2 controlează temperatura de pe pământ.) “Reclamele tind, pe masura ce tehnica devine tot mai perfecţionata, să fie mai puţin şi mai puţin argumentative, şi mai mult şi mai mult izbitoare. Atât timp cât se creaza o impresie, rezultatul dorit este     atins. “ 
“Luand acest fapt in considerare în mod natural ne intoarcem la subiectul educaţie, care este a doua mare metodă de propagandă publica. Educaţia are două scopuri foarte diferite; pe de o parte are ca scop dezvoltarea individului şi oferirea cunoştintelor, care vor fi utile pentru el; pe de altă parte, acesta are ca scop producerea de cetăţeni, care vor fi convenabili pentru stat sau pentru Biserica, care se vor ocupa cu educarea lor. Până la un punct aceste două scopuri coincid în practică: este convenabil pentru stat ca cetăţenii să fie capabili să citească şi să aibă unele aptitudini tehnice în virtutea carora sa fie în măsură să facă o munca de producţie; este convenabil ca acestia să aibă suficient caracter moral pentru de a se abţine de la o crima fără succes, precum şi sa aiba suficiente informaţii pentru a fi în măsură să-si dirijeze viaţa. Dar atunci când vom trece dincolo de aceste cerinţe elementare, interesele individuale pot intra în conflict de multe ori cu cele ale statului sau ale Bisericii. Aceasta în special în ceea ce priveşte credulitatea. Pentru cei care au controlul publicitatii, credulitatea este un avantaj, în timp ce pentru individ o putere de judecata critică este mai mult decat probabil să fie benefică;  în consecinţă, statul nu vizează produce unei deprinderi ştiinţifice a minţii, cu excepţia unei mici minoritati de experţi, care sunt bine plătiti, şi, prin urmare, ca regulă, suporteri ai status quo-ului. Printre cei care nu sunt bine plătiti credulitatea este mai avantajoasă pentru stat; în consecinţă, copiii la şcoală trebuie sa invete ceea ce li se spune si sunt pedepsiti în cazul în care exprima neîncredere. În acest fel, un reflex conditionat este stabilit, conducând la credinţa în orice s-a spus autoritar de către persoanele în vârstă, ca importanţă”. ” Per ansamblu, în prezent în educaţie, forma de loialitate faţă de stat cea mai accentuata este de ostilitatea faţă de duşmani”. (ex: urăşti musulmanii care se presupune ca au provocat 9 / 11.)
Predarea Uniformitatii prin Hollywood şi Televiziune
“Invenţiile şi tehnicile moderne au avut o influenţă puternică în promovarea uniformitatii de opinie şi in a-i face pe oameni mai puţin individuali decât erau. […] Dar, in lumea moderna există trei mari surse de uniformitate în plus faţă de educaţie: acestea sunt  presa, cinema-ul şi radio-ul.
“Poate că cel mai important dintre toti agenţi moderni de propagandă este cinema-ul. În cazul în care cinematograful este implicat, motivele tehnice ale productiilor de mare amploare, care duc la uniformitate la nivel mondial sunt supra-copleşitoare. Costurile unei producţii bune sunt colosale, dar nu sunt mai mici daca aceasta este expusa rar decât daca este expusa mai des şi peste tot “. ” Marea majoritate a tinerilor, în aproape toate ţările civilizate isi derivă ideile lor despre dragoste, onoare, mod de a face bani, precum şi despre importanţa hainelor bune, de la serile petrecute pentru a vedea ce crede Hollywood-ul ca este bun pentru ei. Mă îndoiesc că toate şcolile şi bisericile combinate la un loc, au ca influenţă asa de mare ca sălile de cinema,in ceea ce priveste opiniile tinerilor cu privire la astfel de chestiuni intime ca dragostea şi căsătoria precum  şi modul de-a face bani. Producătorii de la Hollywood sunt marii preoţi ai unei noi religii”.
 Depopularea- Cheia spre Guvernul Mondial
 ”Există trei modalităţi de fixare a unei societăţi în ceea ce priveşte populaţia. Prima este de controlul naşterilor, a doua este pruncuciderea sau chiar razboaiele distructive, iar a treia că o societate ştiinţifică a lumii nu poate fi stabila, cu excepţia cazului în care există un Guvern Mondial. . . Numai daca. . .  o putere sau un grup de puteri ies victorioase  şi purced la a stabili un Guvern Unic Mondial cu monopol asupra forţei armate,[ in acest caz] este clar că nivelul civilizaţie trebuie să fie intr-un declin continuu. . . “
În concluzie, unul dintre cele mai mari exemple de manipulare ştiinţifică a societăţii noastre este discuţia despre încălzirea globală; elitele au inundat pieţele mass-media  cu o propaganda care ii va face si mai bogati şi  care implanteaza în psihicul uman ideea că oamenii nu sunt buni pentru mediul înconjurător. Ei au propagat  afirmaţia că  CO2-element esenţial al vieţii-este un gaz toxic care ar trebui să fie reglementat de catre un Guvern Mondial. Elita globala a încercat sa faca convinga intreaga lume să accepte propunerea ca oamenii sunt răi şi că toate activităţile umane trebuie să fie reglementate de dragul planetei. Acesta este doar unul dintre numeroasele exemple despre manipularile ştiinţifice in formarea opiniilor şi credinţelor publicului. Copiii sunt loviti din greu de propagandă, nu doar la TV şi in filme, dar si in salile de curs; asa cum spunea Russell, scolile publice sunt un laborator pentru conturarea sclavului perfect; ei convertesc minţile tinere pentru a accepta Religia Noii Ordini Mondiale, care se ocupa tot cu reglementarea şi distrugerea vieţii umane pe pământ.
Nu uitati ca Bertrand Russell a scris aceasta carte in 1954…




Deochiul si modul de a trata energia negativa

18 11 2013

De putina vreme, medicii au reusit sa gaseasca o metoda pentru a trata victimele atacurilor energetice nocive de tipul deochiului sau facaturilor, descantecelor rele etc. Metoda se bazeaza pe bioenergie, dozata si aplicata riguros, stiintific. In vremurile acestea tulburi si stranii, aparatura medicala sofisticata – lasere, tehnica cuantica etc. – coexista pasnic cu specialistele in des-cintece de alungare a deochiului si altor rele.

puterea gandului

Ce se stie despre deochi?

Despre natura acestui rau – deochiul, descantecele rele etc. – se cunoaste insa prea putin. Dusmanul nevazut si nestiut este insa de doua ori mai periculos!

Cum putem sti ca suntem victimele unei agresiuni energetice?

Conan Doyle, autorul aventurilor marelui detectiv Sherlock Holmes, a fost un vestit medium. El a emis cel dintai teoria existentei in corpul uman a ceva, numit de el ectoplasma (in greaca veche, prefixul ecto inseamna exterior). Prin natura sa, ectoplasma constituie un fel de cheaguri energetice, generate de emotiile negative. Ele sunt emise din anumite zone ale creierului uman, cand acesta se afla in anumite stari: iritare, oboseala sau neliniste. Zonele responsabile de producerea ectoplasmei au fost identificate de neurologi si neurofiziologi abia acum cateva decenii. Cand aruncam o vorba rea, o formulare nelalocul ei, nu ne gandim niciodata in ce se poate transforma aceasta pentru cei din jur si, cu atat mai putin, ce se petrece cu noi. N-ar strica insa sa putem vedea!

Ce sint klasterii?

Cand omul este furios, suparat sau puternic ofensat, din ochi ii ies un fel de germeni energetici, numiti klasteri. Acestia sunt incarcati cu un gand sau o emotie distrugatoare, care uneori poate chiar ucide. Formatiunile de ectoplasma agresiva patrund in corpul victimei, de cele mai multe ori prin chakra de la baza gatului (Vishudha) sau prin cea din zona splinei si a pancreasului (numita Svadhishthana). Aceasta reprezinta, de fapt, agresiunea energetica numita deochi sau facatura.

energie punct zero si profetiile omenirii

Efectele patrunderii ectoplasmei in organismul victimei

Victima isi pierde echilibrul sufletesc, simte o apasare permanenta a unei senzatii de disperare, de situatie fara iesire; apatia alterneaza cu o impulsivitate maladiva. Metabolismul si schimburile energetice sunt date peste cap, tensiunea arteriala a victimei scade, ca si metabolismul, bolile cronice (daca exista) se acutizeaza. In final, omul agresat de ectoplasma isi pierde puterile, se stinge, abandoneaza orice lupta pentru existenta. Victima simte ca i se intampla ceva de neinteles, dar nici macar nu incearca sa scape din vartejul care o trage la fund. Pana si medicii au fost neputinciosi aici, pana de curand.

Cum isi gaseste klasterul victima?

Cel ce este victima deochiului, spre exemplu, va trebui sa fie recunoscut de agresorul sau, care trimite asupra victimei furia-i ucigatoare: ori isi cunoaste victima, ori i-a vazut chipul sau cel putin imbracamintea (camasa, spre exemplu). Deochiul este, de obicei, de doua feluri: cu intentie sau neintentionat; exista insa cea mai surprinzatoare dintre variantele posibile. Iata un exemplu mai mult decat graitor: medicul-specialist remarcabil in bioenergie care a inventat, de fapt, metoda de extragere a ectoplasmei agresive (numele extraordinarului specialist este Ludmila Serebrennikova) s-a intilnit cu un caz fara precedent. O femeie a implorat sa-i fie extras raul care o chinuia si ectoplasma a inceput sa iasa… si a tot iesit, timp de opt zile, fara intrerupere! Este pur si simplu un mister cum de a putut supravietui cu o asemenea cantitate de energie negativa, practic mortala, in organism! Acesta a fost un caz de autodeochi, care ii afecteaza pe cei extrem de inraiti (care se sufoca de furie) sau persoanele extrem de sensibile la jigniri si foarte suparacioase (sa ne amintim sugestiva expresie jignit de moarte).

hipnoza

Modul de actiune a klasterelor

Cand isi atinge tinta, puterea ucigatoare a klasterelor este data de informatia negativa, foarte agresiva, pe care o contin. Ajuns in corpul victimei, klasterul ii distruge treptat organismul cu vibratiile sale negative, absorbind potentialul informational si emotional al victimei, pe care-l inlocuieste cu propriul program distructiv. De fapt, aceasta este cauza imbolnavirii victimei. In cazul prezentat anterior, victima s-a otravit cu propriul venin. De regula, asa se manifesta oamenii foarte rai, plini de venin, in jurul carora se produce un gol – toti se feresc sa se afle in preajma lor, iar daca sunt obligati totusi sa o faca, sfirsesc prin a se imbolnavi. Femeia aceea era furioasa nu pe cineva sau pe ceva anume, ci pe tot si toate: starea vremii, drumurile, familia, colegii, viata, in general! O parte din cantitatea imensa de energie negativa degajata ajunge la cei din preajma, dar cea mai mare cantitate ramine blocata in propriul organism al celui ce degaja energia negativa. Asa a patit si femeia despre care este vorba.

Rautatea constituie factorul cel mai nociv

Pericolul cel mai mare il constituie rautatea si nu starea de nervozitate. Rautatea, ura, agresivitatea si jignirea, ofensele produc cele mai mari daune. Emotiile – spaima, agitatia – nu sunt decat reactii ale creierului la o situatie concreta, pe cand deochiul si agresiunea energetica sunt consecinte ale unui atac premeditat. Daca atacatorul ii spune victimei: sa te loveasca infarctul, klasterul trimis de el se va orienta cu precizie spre inima celui vizat. De fapt, totul se petrece dupa principiul unde-i ata mai subtire, acolo se rupe, caci in zona organului bolnav sau doar slabit se formeaza o zona de vid energetic. Iar aici, dupa numai 7 minute, klasterul invadator incepe sa se inmulteasca, iar cand raul s-a multiplicat, atacul va fi si mai puternic.

Cine este mai expus la deochi?

De obicei, cei mai expusi sont oamenii tematori, care se tem de umbra lor, cei prea banuitori, nervosi sau excesiv de prudenti. Gandindu-se intr-una la posibilele pericole, ei nu traiesc cu motoarele in plin, si de aceea nu pot si nu stiu sa se apere. Totusi, nu ar trebui sa ne temem chiar atat de mult: cu cat pericolele sunt mai mari, cu atat sansele de a scapa cu bine cresc. De ce? Pentru ca in situatiile-limita este mobilizat subconstientul, care nu prea stie ce este teama, in schimb are solutii pentru toate pericolele si necazurile.

puterea creierului si al saptelea simt

Jignirea, ofensa – mai nociva decit agresiunea

Bucuria o impartim cu toti cei dragi, pe cand supararea si jignirea se ascund in strafundurile fiintei noastre, atingand concentratii monstruoase de energie negativa. Supararea si jignirea ucid, incet dar sigur!
Uneori insa poate ucide si dintr-o data!

Totusi, cel mai bun remediu este sa nu ne dam batuti de greutati, sa nu ne infuriem, sa nu jignim si sa nu ne consideram jigniti din orice. De asemenea, nu trebuie sa fim mereu suparati, mohoriti si acriti.

organismul este un tot unitar

Calmul si optimismul ne vor fi un ajutor nepretuit, astfel incit nu vom reprezenta o prada usoara pentru ochiul rau si gandurile urate ale nimanui.








Ancient Code

Deciphering History Together

Secretele Zeilor

de Claudiu-Gilian Chircu

Earth 4 All Web Magazine

Ancient Mysteries, Healing, Science & News