Cat de periculoasa este Inteligenta Artificiala?

20 04 2017

Când apărea, în 1984, filmul „The Terminator” în cinematografe posibilitatea ca roboţii şi inteligenţa artificială să preia controlul asupra planetei părea ceva foarte îndepărtat. Un avertisment fusese dat deja de serialul „Battlestar Galactica”, apărut în 1978. În „The Terminator”, controlul asupra Terrei este preluat de Skynet, o reţea de inteligenţă artificială bazată pe computere şi sateliţi care a fost dezvoltată pentru a asigura securitatea SUA şi a aliaţilor săi. Când tehnologia a căpătat conştiinţă a vrut să comunice cu creatorii umani. Aceştia, speriaţi, au încercat să scoată Skynet din funcţiune. Astfel, reţeaua a ajuns să considere oamenii un pericol de moarte, care trebuie eliminat. Ce a mai rămas din populaţia umană a reuşit să supravieţuiască ascunzându-se de roboţii Skynet sub pământ sau în sălbăticie.

În „Battlestar Galactica” aflăm povestea a 12 colonii umane îndepărtate. Acestea intră într-un război cu o rasă cibernetică numită cylons. În acest univers SF obiectivul roboţilor este exterminarea oamenilor, după ce aceştia din urmă au intervenit în ajutorul teritoriului Hasaris, atacat de Cylon Empire. Doar o mică parte din populaţia umană reuşeşte să fugă din cele 12 colonii după un atac surprinzător al roboţilor, în căutarea unui loc în care civilizaţia umană să fie refăcută. Cylonii au fost creaţi de o specie reptiliană numită la fel, care a dispărut cu secole în urmă, fiind eliminată tot de roboţii inteligenţi pe care i-a creat.

„Battlestar Galactica”

Iată că la 39 de ani de la apariţia „Battlestar Galactica” şi la 33 de ani de la lansarea în cinematografe a „The Terminator”, aceste scenarii nu mai par unele SF. Oamenii ar putea dispărea de pe Terra, în cel mai negru scenariu, în mai puţin de 100 de ani din cauza roboţilor, a avertizat recent Lordul Martin Rees, un astrofizician care ocupă funcţia de Astronomer Royal la curtea Reginei Elisabeta a II-a. El crede că roboţii dezvoltaţi de oameni se vor revolta împotriva creatorilor lor. 

Sunt, însă, şi voci care susţin că AI va rezolva toate marile probleme ale omenirii: cele energetice, poluarea, sărăcia şi bolile grave. 

La ce nivel a ajuns inteligenţa artificială astăzi

Marile companii investesc masiv în inteligenţă artificială, iar toate serviciile foarte populare pe care le folosim pe internet, de la Google, Microsoft sau Facebook, au în spate astfel de tehnologii. Chiar şi multe dintre reclamele pe care le primim pe internet au în spate algoritmi AI. 

Mai mult, mari campioni mondiali la şah sau go au fost deja învinşi de supercomputere. Anul trecut, confruntarea dintre campionul mondial la jocul go, sud-coreeanul Lee Se-dol, şi supercomputerul Google AlphaGo s-a încheiat cu victoria maşinii, scor 1-4. AlphaGo a fost dezvoltat de divizia DeepMind AI a Google şi este conceput să prevadă cele mai probabile mutări ale oponentului uman şi să reacţioneze în consecinţă.

sud-coreeanul Lee Se-dol şi supercomputerul Google AlphaGo

Multe dintre postările pe care utilizatorii le văd pe Facebook sunt alese şi afişate de reţeaua de socializare cu ajutorul unui sistem bazat pe inteligenţă artificială. Mai mult, şeful companiei, Mark Zuckerberg, a confirmat recent la conferinţa F8 a dezvoltatorilor Facebook că se lucrează la o interfaţă pentru creier, care să le permită oamenilor să comunice folosind doar puterea minţii. Totodată, în aplicaţia Messenger există boţi bazaţi pe AI capabili să interacţioneze cu oamenii. Aceştia înlouiesc deja persoanele angajate la serviciile de call-center. 

Inteligenţa artificială este deja prezentă şi în sistemele autopilot de pe maşinile autonome. Tehnologia le permite computerelor din automobile să înveţe, să evolueze şi să răspundă la situaţii neprevăzute. De curând, un automobil Tesla a „presimţit” un accident înainte ca acesta să aibă loc,  ceva ce un şofer uman nu ar fi fost capabil să facă.

AI se găseşte astăzi şi în asistenţii vocali digitali, precum Siri (Apple), Cortana (Microsoft) sau Bixby (Samsung).

Totodată, NVIDIA a lansat DGX-1, primul supercomputer capabil să înveţe, creat special pentru sisteme de inteligenţă artificială. DGX-1 oferă capabilităţi deep-learning accelerate prin hardware, permiţându-le cercetătorilor să pună în practică noi concepte pentru sisteme de inteligenţă artificială, mai sofisticate şi capabile să proceseze cantităţi uriaşe de informaţie, respectiv să înveţe şi să se auto-perfecţioneze pe baza experienţelor avute.

Inteligenţa artificială este încă în faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Putem da ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un bot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul arată limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie. Iar pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane ar mai putea trece zeci de ani.

Ce se vede la orizont. Vom face mai mult sex cu roboţi decât cu oameni?

Roboţii şi sistemele AI reprezintă un pericol imediat pentru oameni la locul de muncă. Potrivit analiştilor, până în 2030 sistemele de inteligenţă artificială şi roboţii vor reprezenta cea mai mare parte a forţei de muncă din America. Mai mult, un raport al McKinsey Group arăta recent că în SUA companiile pot înlocui chiar în acest moment 45% din angajaţi cu sisteme automatizate, dacă doresc acest lucru.

Inteligenţa artificială va juca un rol important, indiferent de ce tehnologie sau punct de acces foloseşti, potrivit lui Anthony Baker, Technology Director la R/GA London, filiala din capitala britanică a cele mai premiate agenţii de publicitate din lume. Pe baza acesteia vom avea site-uri web care se adaptează în funcţie de modul în care tu le foloseşti şi de interesele tale, a declarat el pentru Go4it.

Mulţi oameni cred că inteligenţa artificială are un potenţial imens pentru a îmbunătăţi viaţa pe planetă. Roboţii vor înlocui oamenii chiar şi în dormitor. Sunt experţi care estimează că până în 2050 oamenii vor face mai mult sex cu roboţi decât cu alte persoane. „La început o mulţime de oameni vor fi rezervaţi când va veni vorba de sexul cu roboţi, dar, pe măsură ce se obişnuiesc cu ei, acest lucru se va schimba”, a declarat futurologul britanic Dr. Ian Pearson.

RealDoll, unul dintre cei mai de succes producători de păpuşi pentru sex, a anunţat un sistem de inteligenţă artificială care va fi implementat în produsele sale. Matt McMullen, directorul executiv al companiei, a oferit detalii despre tehnologie. Aceasta va fi implementată direct în păpuşi sau va putea fi experimentată în realitatea virtuală. „Pentru unii aceasta ar putea reprezenta fericirea pe care nu credeau că o pot avea”, a declarat McMullen. Primul model, numit Harmony 2.0, va fi livrat către clienţi în lunile următoare. Preţul va fi de aproximativ 60.000 de dolari.

În Barcelona, o femeie robot pentru sex înzestrată cu inteligenţă artificială are abilitatea de a răspunde la atingeri şi de a mima orgasmul. Dezvoltată de Sergi Santos, păpuşa ajunge la punctul culminant doar atunci când i se acordă atenţia necesară înainte de actul sexual propriuzis, la fel ca şi majoritatea femeilor. „Samantha” este primul prototip. Aceasta are trei moduri de funcţionare: familie, romantic şi sexy. Santos susţine că păpuşa a fost programată pentru a se „bucura de sex”.

Bill Gates, Stephen Hawking şi Elon Musk au atras atenţia asupra pericolelor pe care le presupune inteligenţa artificială

Elon Musk, co-fondatorul Tesla Motors şi fondatorul Space X, a declarat că inteligenţa artificială este mai periculoasă decât bombele nucleare. „Trebuie să fim foarte atenţi cu inteligenţa artificială, deoarece este mai periculoasă decât bombele nucleare”, a scris el pe Twitter anul trecut. Într-un interviu acordat CNBC, el a dat ca exemplu seria de filme „Terminator” care arată unde se poate ajunge dacă nu avem grijă. Musk nu este împotriva dezvoltării acestei tehnologii, ci spune că ea trebuie folosită cu mare grijă. De altfel, Tesla foloseşte AI pentru sistemul său Autopilot care le permite automobilelor să se conducă singure.

Musk  crede că oamenii vor fi nevoiţi să devină cyborgi pentru a nu fi irelevanţi în viitor. Pe măsură ce sistemele de inteligenţă artificială se dezvoltă, oamenii vor trebui să compenseze slăbiciunile biologice pe care le au prin integrarea de computere în propriile creiere, a declarat Musk la World Government Summit în Dubai. Astfel, oamenii vor beneficia de o putere de procesare mai ridicată şi vor putea concura mai bine cu roboţii în competiţia pentru locurile de muncă.

De aceea, Musk investeşte în compania Neuralink, care îşi propune să conecteze creierele oamenilor la computere, potrivit Wall Street Journal. Aceasta vrea să dezvolte implanturi speciale care să le permită persoanelor să se conecteze la computere. Va exista posibilitatea ca oamenii să îşi descarce gândurile, cunoştinţele şi amintirile şi să le păstreze astfel încât să poată fi accesate în viitor. Totodată, creierele umane vor putea asimila într-un timp foarte scurt cantităţi mari de informaţie. Astfel, oamenii se vor putea conecta la un computer prin intermediul unui implant, iar peste câteva secunde sau minute vor deveni experţi în botanică sau anatomie.

Bill Gates, cel mai bogat om din lume, a declarat că roboţii au cel puţin un avantaj incorect în faţa angajaţilor umani: nu plătesc impozite pe venit. El crede că acest lucru ar trebui să se schimbe, iar banii astfel obţinuţi să fie folosiţi pentru pregătirea profesională a oamenilor, transmite ZF. În ceea ce priveşte AI, Gates a declarat, pentru Washington Post: „Nu înţeleg de ce oamenii nu sunt îngrijoraţi”. 

Şi la nivelul UE sunt voci care susţin că roboţii sofisticaţi, cu un înalt grad de autonomie, ar trebui să aibă un statut legal, să fie „persoane electronice” cu drepturi şi obligaţii, dacă fac bine sau provoacă infracţiuni. Raportul #robotics adoptat de Parlamentul European include o dezbatere privind impunerea de taxe şi impozite pentru acest tip de roboţi. Raportul vine din partea parlamentarului de Luxemburg Mady Delvaux şi cuprinde reguli de definire ale acestor persoane electronice, inclusiv interacţiunea cu persoanele umane. „Suntem în epoca în care inteligenţa umană stă alături şi se sprijină pe cea artificială”, arată raportul.

Mai mult, celebrul astrofizician Stephen Hawking, a declarat că AI poate însemna sfârşitul civilizaţiei umane, în ciuda faptului că însuşi el foloseşte tehnologia pentru a putea comunica. „Odată creată, inteligenţa artificială se va dezvolta singură şi reconcepe într-un ritm accelerat”, a spus Hawking. El a adăugat că dezvoltarea în continuare a tehnologiei s-ar putea dovedi a fi „o greşeală fatală”

Alţi oameni se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi da naştere unui război. 

Cine nu se teme de AI

Unii experţi din tehnologie au fost atât de încântaţi de apariţia boţilor bazaţi pe inteligenţa artificială încât i-au văzut ca pe următorul lucru important în tehnologie. Unul dintre aceştia este Phil Libin, fondatorul Evernote, care a declarat recent că boţii sunt al doilea cel mai important lucru apărut în ultimii ani după iPhone”. 

Una din companiile care au investit masiv în dezvoltarea roboţilor este Google. Gigantul american a cumpărat producătorul de roboţi autonomi Boston Dynamics şi compania care dezvoltă inteligenţă artificială DeepMind.

Ray Kurzweil, expert Google, spune că nu avem de ce să ne temem. „Oamenii biologici nu trebuie să se teamă de inteligenţa artificială, deoarece ei se vor îmbunătăţi prin folosirea inteligenţei artificiale”, a declarat el. Totuşi, Google lucrează la un sistem prin care să poată opri roboţii bazaţi pe inteligenţă artificială în cazul în care devin periculoşi sau încearcă să preia controlul. Compania americană a publicat o lucrare în care spune ce face echipa din spatele supercomputerului său Deep Mind pentru a se asigura că oamenii nu sunt exterminaţi de roboţi în viitor. Cercetătorii dezvoltă un sistem care îi va împiedica pe roboţi să se opună unei comenzi date de oameni – de exemplu oprirea lansării unei rachete nucleare. 

Totodată, Peter Diamandis – fizician, inginer şi antreprenor – crede că AI ne va simplifica viaţa şi ne va ajuta să găsim soluţii la problemele omenirii, precum cele energetice, poluarea, sărăcia sau bolile grave. El este unul dintre optimiştii care consideră că tehnologia are răspunsul pentru orice problemă gravă. „Nu spun că nu avem problemele noastre; cu siguranţă le avem. Dar în final le vom învinge”, a declarat el într-o prezentare făcută la TED

 

www.go4it.ro





Șapte adevăruri tragice Nikola Tesla

30 09 2016

Nikola Tesla a fost una dintre cele mai sclipitoare minți din istorie. A pus bazele cunoștințelor moderne despre curentul alternativ, sistemele de curent alternativ și a fost pionierul comunicațiilor fără fir. Practic, Tesla a lăsat o puternică amprentă asupra civilizației moderne, influența lui fiind vizibilă în toate domeniile în care este folosită electricitatea. Mintea sclipitoare a inventatorului născut în Austro-Ungaria, pe teritoriul de acum al Croației, a fost însă chinuită de nebunie și de numeroase angoase. În spatele geniului Tesla se ascundea un om care se confrunta cu halucinații, un comportament compulsiv, un om chinuit de propria minte.

Avea un istoric de boli psihice

Nikola Tesla s-a născut într-o familie a cărei istorie a fost marcată de boli psihice. Jurnalele lui confirmă fără urmă de îndoială că și tatăl, și fratele lui aveau probleme psihice. Tatăl lui Tesla vorbea singur și nu rare erau ocaziile când se certa violent cu el însuși, imitând diverse voci. Fratele lui, Dane, suferea de halucinații și a fost protagonistul primei traume din viața tânărului Nikola Tesla: a murit călcat în picioare de un cal, chiar sub ochii fratelui său.

Chinuit de halucinații

nikola-tesla-tanar

La scurt timp după moartea lui Dane, Nikola Tesla a început să aibă halucinații. Obișnuia să vadă lumini puternice și orbitoare, pe care le descria drept „niște limbi de foc care izbucnesc în jurul meu”. Când cineva îi vorbea despre un obiect, Tesla îl vedea imediat în fața ochilor. Totul părea atât de real încât faimosul om de știință era adesea încurcat în conversații, neștiind dacă ceea ce vede în fața ochilor este adevărat sau nu. Pe măsură ce a avansat în vârstă, halucinațiile s-au înrăutățit, dar se pare că au fost și cheia geniului lui Tesla. Luminile puternice erau adesea însoțite de imagini pe care nu le mai văzuse niciodată și se spune că una dintre aceste imagini a fost chiar motorul pe curent alternativ.

Mesaje de la extratereștri

tesla-in-laboratorÎn 1899, în timp ce testa un dispozitiv, fizicianul a recepționat un semnal ciudat din spațiul cosmic. Părea să fie un mesaj repetitiv, iar Nikola Tesla era convins că transmisiunea venea fie de pe Venus, fie de pe Marte. Prima oară a încercat să-și explice fenomenul în termeni convenționali, dar până la urmă a ajuns la convingerea că fusese contactat de extratereștri. „Sunt tot mai convins că am fost primul care a recepționat un mesaj de pe o altă planetă”, scria Tesla în jurnalul său. Mai târziu, în 1920, fizicianul avea să-și nuanțeze afirmațiile: „Semnalele sunt prea puternice ca să fi fost transmise de la mare distanță, de pe Marte. Sunt forțat deci să recunosc că sursa acestor mesaje este undeva în spațiu, dar mai aproape de Pământ, poate chiar pe Lună. Totuși, sunt sigur că creaturile care transmit aceste semnale nu sunt de pe Marte și poate nici de pe o altă planetă din sistemul nostru solar”.

Nu dormea mai mult de 2 ore

Nikola Tesla susținea că nu doarme niciodată mai mult de două ore pe zi și există legende conform cărora odată ar fi lucrat 84 de ore în continuu, fără odihnă. Își petrecea nopțile treaz, în laborator, făcând experimente care produceau sunete bizare, ce răsunau în întregul cartier. S-a ajuns atât de departe încât poliția primea telefoane îngrijorate cu privire la fizician. Asistenții lui Tesla povesteau că, de multe ori, din cauza epuizării, inventatorul leșina și cădea într-un somn adânc chiar în timpul experimentelor.

Suferea de tulburare obsesiv-compulsivă

tesla-citind

Fizicianul avea câteva obiceiuri ciudate, care s-au înrăutățit în timp. Avea câteva ritualuri asupra cărora insista. De exemplu, înainte de a mânca, Nikola Tesla calcula volumul exact pe care îl avea mâncarea. Susținea că dobândise acest obicei în copilărie și că nu poate scăpa de el. De asemenea, înainte de a mânca, își făcea un teanc de 18 șervețele. Nu 17, nu 19, ci exact 18, pentru că cifra 18 este multiplu de 3. De altfel, multe aspecte din viața lui Tesla se învârteau în jurul cifrei 3. Înconjura casa de trei ori înainte de a intra, numărându-și pașii. Când era cazat la hotel, insista să primească o cameră al cărei număr era divizibil cu 3 și cerea să i se aducă 18 prosoape în fiecare dimineață. Ca o ironie, celebrul inventator a murit în camera 3327 de la etajul 33 al unui hotel, cu trei zile înainte de a împlini 87 de ani.

Avea repulsie de contactul fizic

om-cu-manusi

Nikola Tesla era îngrozit de microbi și se simțea extrem de neconfortabil când era nevoit să aibă contact fizic cu alți oameni. Avea o repulsie evidentă față de orice om și purta mănuși pentru a elimina orice atingere atunci când dădea mâna cu cineva. În situațiile în care nu putea evita contactul fizic, fugea repede la baie, pentru a se spăla pe mâini. Pentru această fobie, Tesla dădea vina pe munca în laborator. Petrecuse atât de mult timp studiind creaturile microscopice care se află peste tot în jur încât nu mai putea să ignore existența lor. „Dacă te-ai uita măcar câteva minute la aceste oribile creaturi, n-ai mai bea niciodată nici măcar un strop de apă nefiartă sau nesterilizată”, scria fizicianul.

Credea că whiskey-ul prelungește viața

Nicio zi din viața lui Nikola Tesla nu trecea fără un pahar de whiskey. Nu era alcoolic, ci era convins că găsise secretul sănătății. Omul de știință provenea dintr-o familie în care bărbații au băut mult și au trăit la fel de mult. Așadar, Tesla era convins că există o legătură între cele două. Urmând tradiția familiei, bea mult și susținea că alcoolul îi dă energie și-l ține în viață.

http://incredibilia.ro

Save





Vremea si climatul. Erori de intelegere si predictii pentru viitor

7 04 2016

Cercetătorii au identificat cinci greșeli frecvente referitoare la vreme și climat, ca de exemplu: predicțiile meteorologice și climatologice afirmă cu certitudine ce se va întâmpla, vremea și climatul sunt destul de imprevizibile, etc.

Oamenii de știință au observat unele greșeli frecvente legate de meteorologie și climat în cadrul discuțiilor publice. Prezentul articol analizează câteva dintre aceste probleme care au fost identificate, explicând ce informații sunt eronate și cum ar trebui explicate noțiunile la care se face referire.

Informații despre vreme și climat apar în toate știrile. Acestea vor ajunge să fie chiar știri de prima pagină pe măsură ce guvernele din întreaga lume vor începe să răspundă celui de-al patrulea raport al Comisiei Interguvernamentale pentru Modificările Climatului, prin introducerea unor politici noi. Un grup de meteorologi și climatologi au analizat modul în care sunt dezbătute în public problemele legate de vreme și climat. Aceștia au încercat, prin prezentul articol, să explice pe înțelesul tuturor care sunt bazele meteorologiei și ale climatologiei şi cum sunt modelate datele pentru a face anumite predicții.Vremea si climatul. Erori de intelegere si predictii pentru viitor

Prin numeroasele discuții legate de efectele încălzirii globale, de poluarea aerului și de politicile energetice din mass-media, oamenii de știință sunt îngrijorați că vom pierde din vedere ceea ce știința vrea de fapt să ne transmită. Chiar dacă adesea sunt create titluri și mesaje simplificate despre vreme și climat, de cele mai multe ori aceste informații ajung să ne facă mai confuzi. În procesul de înțelegere, din punct de vedere științific, a vremii și climatului, apar descoperiri, în mod constant, ceea ce poate duce la impresia că informațiile deținute sunt incerte. Evenimente meteorologice extreme și viitoarele schimbări climatice au ajuns subiecte foarte bune pentru lumea științifico-fantastică: filme precum „Ziua de după mâine”, „Furtuna perfectă”, „Tornada” sau „Aventurile vasului Poseidon” sunt câteva dintre aparițiile mai recente.

Din analiza efectuată, cercetătorii au identificat cinci greșeli frecvente referitoare la vreme și climat, și anume:
– predicțiile meteorologice și climatologice afirmă cu certitudine ce se va întâmpla;
– vremea și climatul sunt destul de imprevizibile;
– toate evenimentele meteo extreme sunt cauzate de încălzirea globală produsă de om;
– ne aflăm în fața unui punct din care nu ne mai putem întoarce;
– există puține dovezi științifice despre modificările climatice bruște.

Aceste greșeli sunt explicate în prezentul articol. Acesta nu este destinat unor scopuri educative cu privire la climat și meteorologie, în schimb are intenția de a alerta cititorii în privința greșelilor apărute și de a furniza opinii viabile pentru a da un sens discuțiilor. Are ca scop menținerea punctului de vedere științific în cadrul mass-media, a politicilor și situațiilor de alarmă. Pe scurt, acest articol este destinat promovării unor explicații referitoare la fundamentele predicțiilor meteorologice și climatologice.

Un scurt cuprins al articolului ar avea următoarea structură:
1. Predicțiile meteorologice sunt întotdeauna greșite
Neînțelegere: predicțiile meteorologice și climatologice spun cu exactitate ce se va întâmpla.
Neînțelegere: vremea și climatul sunt destul de imprevizibile.
Răspuns: Predicțiile meteorologice sunt bazate pe probabilitățile de apariția a anumitor evenimente astfel că acestea nu sunt mereu prezise cu acuratețe pentru toate regiunile. Predicțiile climatologice se referă la direcții climatice pe termen lung, și nu la prezicerea unor evenimente anuale. Predicțiile pot fi imperfecte însă legile fizice care guvernează condițiile meteo și climatul sunt bine cunoscute, iar predicțiile vor deveni mai precise prin îmbunătățirea cunoștințelor despre aceste legi.

61342327

Predictiile pentru Marea Britanie in viitorul apropiat

2. Toate evenimentele meteorologice extreme sunt cauzate de încălzirea globală provocată de om.
Neînțelegere: evenimentele meteo extreme sunt simptome ale schimbărilor climatice.
Răspuns: În prezent, nu putem atribui schimbărilor climatice, toate evenimentele meteorologice extreme care au loc. Ar trebui să facem distincție între efectele posibile ale modificărilor climatice prezise și condițiile meteo extreme care sunt parte a unor variații normale ale climatului.

3. Nimic din ce se va întâmpla nu mai poate fi prezis.
Neînțelegere: ne aflăm într-un punct din care nu ne mai putem întoarce.
Neînțelegere: există puține dovezi științifice despre modificările climatice bruște.
Răspuns: Climatul, după cum este cunoscut, a mai suferit modificări bruște și în trecut, fără nici o altă intervenție externă. Însă ideea unui punct fără posibilitate de întoarcere sau „punct limită” este o ipoteză falsă cu privire la climat și poate fi alarmantă fără motiv. Cu toate că vremea și climatul sunt scene ale științei mereu în schimbare, astfel că aproximarea cea mai bună făcută de cercetători față de încălzirea globală o reprezintă o creștere a temperaturii medii globale cu 2 sau 4 grade până în anul 2100.

4. Concluzii
Cine face predicțiile meteorologice și climatologice și de unde provin acestea?

5. Cine sunt persoanele care fac aceste predicții?

Noțiuni fundamentale – modelarea

Singura modalitate prin care se pot face predicții meteorologice mai sigure pentru un interval de câteva zile sau climatologice pentru o perioadă de 100 de ani, este folosirea unor modele matematice complexe, care conțin ecuații ce descriu procesele fizice ce au loc în atmosferă, în  oceane, în criosferă (arii cu gheață și zăpadă) și pe pământ.

Sunt folosite observații referitoare la ceea ce se întâmplă cu condițiile meteorologice pe întreaga planetă pentru a pune în funcțiune modelele matematice, iar observațiile cu privire la modificările emisiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă sunt folosite pentru acționarea modelelor climatologice. Unele dintre cele mai mari modele conțin până la 10 milioane de linii de cod și necesită puterea de calcul a câtorva super-calculatoare din lume pentru a putea fi rulate. Noi descoperiri în știința modelării vor face ca în curând să fie posibila predicția meteo la scară redusă.

1. Predicțiile meteorologice sunt întotdeauna greșite

Această supoziție se bazează pe două neînțelegeri, anume: predicțiile meteorologice și cele climatologice spun cu exactitate ce se va întâmpla și că vremea și climatul sunt destul de imprevizibile.

Răspuns: Vremea este predictibilă, însă nu avem informațiile și echipamentele necesare pentru a putea face prognoze precise pentru toate zonele tot timpul. Acestea sunt bazate pe probabilitățile de apariție a unor anumite evenimente, de exemplu probabilitatea unei ploi de o anumită durată într-un anumită locație. Prognozele climatologice studiază anumite direcții ale climatului pe termen lung, care includ variații mari. Predicția poate fi imperfectă, însă legile fizicii care guvernează vremea și climatul sunt înțelese foarte bine și nu se modifică.

Tim Palmer FRS: „Meteorologia este „exactă” în sensul că avem cunoștințe foarte precise despre legile care guvernează vremea. Problema este aceea că predicțiile meteorologice sunt sensibile față de condițiile inițiale, așadar acestea sunt întotdeauna supuse unor incertitudini în cadrul acestor condiții inițiale.”

Predicțiile meteorologice pentru intervale de timp scurte sunt realizate folosind numai modificările atmosferice așteptate. Spre deosebire de acestea, prognozele sezoniere depind de anumiți factori, precum temperaturile oceanelor și curenții acestora. Predicțiile climatologice depind de emisiile de gaze cu efect de seră, care, la rândul lor, depind de un număr de factori mai puțin preciși, precum creșterea populației și gradul de utilizare a energiei. Multe dintre diferențele raportate între prognozele meteorologice și cele climatologice sunt rezultate din utilizarea unor modele diferite de predicție, sau stabilirea unor perioade de timp diferite pentru care vor fi făcute predicțiile.

Definiții standard de predicții:
:: prognoză curentă – 0-6 ore înainte;
:: prognoză pe termen scurt – 0-48 de ore înainte;
:: prognoză pe termen mediu – între 48 de ore și 10 zile;
:: prognoză pe termen lung – mai multe de 10 zile.

Vremea și climatul
Motivul pentru care avem vreme (și climat) este acela că Pământul este mai fierbinte la Ecuator (unde Soarele este cel mai intens) decât la Poli; vremea acționează spre distribuirea căldurii între diferite latitudini (chiar dacă acest lucru este efectuat și de curenții oceanelor). Vremea este ceea ce are loc în atmosferă la un moment dat: cât este de cald, dacă este vânt sau însorit sau care este gradul de umiditate. Climatul este descrierea medie a unui tip de vreme care se așteaptă a fi la un anumit moment. De obicei, climatul este stabilit pentru o perioadă de 30 de ani pentru a putea evidenția variațiile anuale posibile, datorită unor veri mai călduroase sau ierni mai răcoroase, și include, de asemenea, informații despre variații și extreme.descărcare

Prezicând vremea….

Prognozarea vremii este o știință complexă. Omenirea trăiește în stratul cel mai de jos al atmosferei, unde vremea este cel mai dificil de prezis. Chiar și cu ajutorul celor mai bune modele numerice disponibile, nu este posibilă prezicerea celor mai mici detalii, precum distribuția exactă a ploilor sau a ceții. De asemenea, erorile apar și datorită modelelor care aproximează realitatea: unele modele complexe sunt prea complicate chiar și pentru cele mai puternice calculatoare.

Brian Golding: „Prezicerea variațiilor vremii la scară redusă prezintă o provocare mare pentru cercetători, aceștia adunând informații autorizate din numeroase domenii științifice pentru a îmbunătăți acuratețea prezicerilor meteorologice.”

Paul Hardaker: „Pentru moment, unele caracteristici ale modelelor la scară redusă, precum furtunile care s-ar putea declanșa doar deasupra unui complex de locuințe, sunt reprezentate schematic în cadrul modelelor predictive, prin ceea ce noi numim parametrizări. Următoarea generație a modelelor predictive va trebui să rezolve aceste problematici, lucru care reprezintă o provocare uriașă și importantă, aproape la fel de mare ca atunci când modelele au fost introduse pentru prima dată.”

 Abilitatea noastră de a face preziceri mai precise va crește odată cu mărirea puterii de calcul.

Cine furnizează televiziunilor predicțiile meteorologice?

Kelth Groves: „Oficiul Meteorologic furnizează informațiile necesare predicțiilor televizate, posturilor BBC, ITV sau Sky. Acestea le prezintă în diferite forme, însă încercăm să aducem asigurări că toți beneficiarii media ai informațiilor noastre vor furniza relatări similare în cadrul rubricii meteo. Pentru BBC, prezentatorii naționali sunt angajați ai Oficiului Meteorologic, iar în regiuni, echipa de filmare este un amestec de angajați ai BBC și ai Oficiului Meteorologic, însă și ei folosesc predicțiile furnizate de Oficiu.”

Nu există o singură metodă de prezicere a vremii. Diferențele dintre prognoze pot apărea din utilizarea modelelor matematice diferite sau din interpretarea acestora, precum sincronizarea sau distribuția ploilor. Asemenea Oficiului Meteorologic, există și alte companii care furnizează servicii de predicție meteorologică pentru Marea Britanie, cu toate că Oficiul Meteorologic este singurul care dezvoltă și utilizează modele complexe pentru predicții la scară mare.

Acuratețea predicțiilor este afectată de mediul înconjurător local.descărcare (1)

Variațiile suprafeței terestre a Pământului afectează vremea. În zonele muntoase ploile sunt mai frecvente: pe măsură ce aerul întâlnește dealuri și urcă, vaporii din aer se condensează, formând norii, iar când picăturile ajung suficient de mari, cad sub formă de ploaie. Zonele cultivate, pădurile, zonele urbane, prezintă suprafețe de „rugozități” diferite, cauzând aerul să se comporte diferit, dând astfel naștere unor circulații locale ale aerului și unor anomalii ale temperaturilor. Acest lucru înseamnă că vremea poate fi diferită chiar și în zone apropiate, precum un parc care se află lângă un complex de clădiri cu birouri.

Chris Coller: „Vremea locală poate fi afectată de zonele urbane construite. Zonele orașelor sunt mai calde decât cele rurale, datorită căldurii generate în clădiri și a utilizării aerului condiționat. Acest fapt poate face aerul de deasupra orașului să se ridice, vaporii de apă să se condenseze și să formeze nori, care vor duce la ploi, de obicei la câțiva kilometri depărtare, deoarece vaporii de apă au nevoie de un interval de timp pentru a se transforma în picături. Aceste efecte depind foarte mult de materialele folosite la construcția clădirilor, cât sunt de înalte și depărtate unele de altele, precum și de cantitatea de căldură emisă.”

Cunoştinţele nostre despre cum se formează fenomenele meteorologice s-au îmbunătăţit consistent în ultimii 30 de ani.

Îmbunătăţirile apărute în studiul meteorologiei au rezultat în urma unor investigaţii la scară mare a sistemelor meteorologice, a modernizărilor aduse modelelor atmosferice şi disponibilitatea super-calculatoarelor. Acestea ne-au ajutat în procesul de înţelegere a naturii tridimensionale a sistemelor meteorologice, precum structura etapizată a ploilor asociată cu fronturile meteorologice. Acum ştim mult mai bine modul în care sistemele meteo se mişcă, se dezvoltă şi intră în declin, informaţii esenţiale unor predicţii precise. Imaginile satelitare i-au ajutat pe meteorologi să compare modificările atmosferice, prezise, cu ceea ce se întâmplă, de fapt.

De asemenea, acum avem posibilitatea de a diferenţia între două tipuri de procese atmosferice: ecuaţiile matematice care guvernează mişcările maselor mari de aer (din punct de vedere dinamic) şi ecuaţiile matematice care guvernează formarea unui anumit tip de vreme precum ploi şi ninsori, evaporări şi turbulenţe (din punct de vedere fizic). Vremea se poate modifica în viitor, însă informaţiile noastre despre ea nu se vor schimba, deoarece comportamentul vremii este stabilit de anumite legi ale fizicii.

Acum, predicţiile Oficiului de Meteorologie sunt la fel de exacte pentru următoarele 2 zile, cum erau cele pentru următoarea zi, cu 10 ani în urmă.images

Colectarea internațională a datelor…

Un flux constant şi precis de informaţii cu privire la vreme este esenţial pentru modelele de predicţii meteo, în momentul în care se produc evenimente meteorologice extreme. Datele sunt colectate de observatori pregătiţi şi de sisteme automatizate, pe întreaga suprafaţă a Pământului pentru a fi utilizate în modelele numerice. Atât observaţiile, cât şi instrumentele, sunt conforme cu standardele Organizaţiei Meteorologice Mondiale (Agenţia Naţiunilor Unite). Meteorologia este unică prin capacitatea sa de a împărţi informaţii standardizate, în mod liber, între 187 de ţări şi teritorii.

Prezicând climatul….

Cum am putea prezice modificările ce vor fi peste 50 sau 100 de ani, când nu putem face precizări concrete nici pentru ziua următoare?

Predicţiile legate de climat ne oferă informaţii despre cum se vor schimba direcţiile şi tiparele meteo: va fi, în general, mai umed în timpul iernii? Vor fi mai multe averse? Genul acesta de lucruri.

Geoff Jenkins: „O predicţie legată de climat ar putea spune că media precipitaţiilor în Londra este estimată a fi diminuată cu 50% până în 2089; nu va spune că în dimineaţa zilei de 23 august 2089 va ploua în Londra”.

Cum sunt generate predicţiile legate de climat?

Pentru a face predicţii cu privire la climat, trebuie să estimăm cantitatea de gaze şi particule ce vor fi degajate în atmosferă, în viitor. Acestea sunt create pe baza unor presupuneri cu privire la creşterea populaţiei, consumul de energie, descoperirile tehnologice şi economice. Odată ce emisiile au fost estimate, este calculată cantitatea de gaze cu efect de seră ce vor rămâne în atmosferă. Pentru dioxidul de carbon, acest lucru este efectuat prin utilizarea unui model ce descrie ciclul carbonului, simulând transferul de carbon dintre sursă şi destinaţia (unde este absorbit) din atmosferă, oceane sau suprafaţa terestră. Pentru gazele precum metanul, modelele simulează reacţiile chimice care determină concentraţia acestuia în atmosferă. Efectul de încălzire poate fi astfel calculat din aceste estimări. La final, este calculat efectul acestei încălziri crescute asupra climatului (acestea sunt predicţiile asupra modificărilor climatului). În Marea Britanie, modelele folosite sunt dezvoltate la Centrul Hadley pentru Predicţii Climatologice şi Cercetări al Oficiului Meteorologic, din Exeter. Ultimul model este denumit Modelul Hadley pentru Mediul Înconjurător Global (HadGEM1 – Hadley Global Environment Model).

Gazele cu efect de seră (GHGS – Greenhouse Gases)

Vaporii de apă – un gaz cu efect de seră, natural, care îşi măreşte cantitatea pe măsură ce climatul se încălzeşte, deoarece cu cât aerul este mai cald, cu atât menţine o umiditate mai ridicată.

Dioxidul de carbon (CO2) – în mare parte provenit din natură, însă arderile combustibililor fosili au dus la creşterea concentraţiei acestui gaz în atmosferă, cu peste 30%. CO2 are o durată de viaţă efectivă, de aproximativ 100 de ani, astfel că o cantitate importantă a oricărei creşteri a concentraţiei acestui gaz va mai fi prezentă în atmosferă şi după 100 de ani.

Metanul (CH4) – emis în atmosferă prin intermediul agriculturii şi prin scurgerile conductelor de gaze, precum şi datorită unor numeroase alte procese naturale. Cantitatea din atmosferă a acestui gaz s-a dublat comparativ cu perioada pre-industrializării, însă momentan nu mai are creşteri semnificative. Există cantităţi enorme de metan blocate în gheaţa (hidroxid de metan) de pe fundul oceanelor, care ar putea fi eliberate în atmosferă dacă încălzire globală va penetra mai adânc în oceane, chiar dacă acest fenomen este considerat a fi imposibil. Cu toate acestea, există dovezi care indică faptul că metan este eliberat prin topirea permafrostului.

Alte GHGS, precum oxidul de sodiu (N2O), ozonul (O3) prezent în staturile inferioare ale atmosferei sau CFC-urile (acum interzise), sunt mai puţin importante,  însă aduc contribuţii la încălzirea globală. Fiecare dintre aceste gaze are o „putere de încălzire” per kg, diferită; cercetătorii exprimă uneori modificările apărute tuturor gazelor ca şi cum ar fi modificări ale concentraţiei de CO2, denumite „echivalenţe CO2” sau CO2e.

Nu va fi o „călătorie” liniştită până la sfârşitul secolului.cum-se-schimba-clima-in-urmatorii-100-de-ani-canicula-in-europa-seceta-in-africa-si-inundatii-in-insule-unele-regiuni-ar-putea-deveni-de-nelocuit-2577864

Chiar dacă modelul matematic al climatului oferă o predicţie cu acurateţe ridicată, modificările nu vor avea o direcţie liniară, adică fiecare an nu este obligatoriu să aibă temperaturi mai ridicate decât cel anterior. Variaţiile naturale vor continua să aibă un rol important. Acest lucru înseamnă că vor exista ani, sau chiar decade, care vor fi mai călduroşi sau răcoroşi, mai secetoşi sau ploioşi, decât media. Însă acestea nu înseamnă că predicţiile climatologice sunt greşite, ci doar că vor exista deviaţii temporare de la direcţia stabilită pe termen lung.

Consiliul Interguvernamental pentru Problema Modificării Climatului (IPCC – Intergovernmental Panel on Climate Change) „estimează cel mai bine” o temperatură cu 2-4 grade Celsius mai mare până la finalul secolului. Valoarea este posibil să nu reprezinte prea mult, însă este o medie; astfel sunt ascunse încălziri mai ridicate în anumite perioade şi anumite zone (în particular, spre latitudinile mai ridicate), precum şi unele mai reduse în alte zone, de exemplu Ecuatorul. De asemenea, sunt aşteptate modificări la nivelul temperaturilor extreme, posibil mai mari decât modificările mediei anuale. Este important a se nota că nu a fost nevoie decât de o încălzire globală de 5-8 grade pentru a ne elibera din epoca de gheaţă şi a ajunge la condițiile actuale prezente în Marea Britanie şi restul globului.

2. Toate evenimente meteorologice extreme sunt cauzate de încălzirea globală cauzată de om

Această presupunere este bazată pe neînțelegerea că evenimentele meteo extreme sunt simptome ale modificărilor climatului.

Răspuns: La momentul actual, evenimentele meteorologice extreme individuale nu pot fi atribuite ca fiind urmări ale modificărilor climatului. Ar trebui să putem face distincție între tipurile de vreme pe care le experimentăm în prezent și modificările climaterice prezise a urma în viitor. O parte dintre manifestările meteorologice recente pe care criticii le-au atribuit modificărilor climaterice, sunt, de fapt, parte a unei variabilități normale. Modificarea climatului se consideră a fi prezentă în momentul în care schimbările observate nu pot fi atribuite doar variabilității naturale. Modificările climaterice produse de om („antropogene”) se referă la încălzirea globală care poate fi atribuită activităților umane, în principal emisiile de CO2 provenite de la arderile combustibililor fosili.Vremea si climatul. Erori de intelegere si predictii pentru viitor (2)

În puține cazuri, modificările climaterice antropogene par să cauzeze mai multe evenimente meteo extreme (de exemplu, valurile de căldură). Este însă mult prea simplu a atribui modificărilor antropogene, fiecare dezastru meteorologic; de-a lungul istoriei au existat numeroase furtuni sau inundații catastrofale. Despre unele dintre aceste evenimente, precum tornadele, nu se poate spune că sunt în creștere, însă nici că se vor modifica într-un climat mai cald. Chiar dacă considerăm că toate evenimentele meteo extreme sunt cauzate de modificările climaterice, totuși, nu putem considera ca răspunzătoare, fiecare activitate umană.

Cum rămâne cu valul de căldură din vara anului 2003?

Valul de căldură din vara anului 2003 este considerat răspunzător pentru moartea a peste 35000 de europeni în plus față de numărul considerat „obișnuit” pentru o perioadă similară. Cu toate că este dificilă asocierea evenimentelor singulare, precum o inundație rapidă sau un uragan, cu modificările climaterice, există unelte care ne ajută să înțelegem modul în care tiparele evenimentelor meteo, precum un val de căldură prelungit sau o ploaie, sunt legate de schimbările climatului. Prin utilizarea unor metode aplicate, în mod normal, studiilor epidemiologice, Centrul Hadley al Biroului de Meteorologie a prezentat o situație conform căreia activitățile umane poartă o răspundere de 50% pentru valul de căldură din 2003. În perioadele pre-industrializării, valul de căldură din 2003 ar fi avut o probabilitate de 1 la 1000. Din anul 2040, verile obișnuite vor avea temperaturile asemănătoare celor din 2003; în schimb, acestea vor fi considerate temperaturi scăzute, comparativ cu temperatura anuală prezisă pentru anul 2060.

Zece dintre anii cu cele mai ridicate temperaturi au fost înregistrați ca apariție după anul 1990.

Ce știm despre El Niño?descărcare (4)

Predicțiile savanților despre El Niño reflectă o înțelegere mai bună a climatului decât a schimbărilor produse asupra acestuia. El Niño este o avertizare a Oceanului Pacific tropical, care apare la un interval de 3 până la 7 ani. Este parte a unui fenomen natural mai mare denumit Oscilațiile Sudice ale lui El Niño (ENSO – „El Niño Southern Oscillation”), cauzat de interacțiunile dintre atmosferă și ocean, care afectează clima pe întregul glob.

Este un fenomen observat intensiv care a fost documentat încă din secolul XVI (de către pescarii din Peru), iar dovezi arheologice sugerează că acest fenomen ar fi apărut cu 15000 de ani în urmă. La momentul actual, datele colectate cu ajutorul sateliților, din aer sau oceane, sunt partajate între centre internaționale de cercetare, care generează modele computerizate pentru documentarea fenomenului ENSO. Cu ajutorul acestora și a informațiilor istorice, oamenii de știință sunt capabili să anunțe momentul în care sezonul El Niño va începe, asigurând astfel timp suficient pentru a putea fi luate toate măsurile de siguranță. Cauzele lui El Niño nu sunt cunoscute, însă se consideră că frecvența apariției acestui fenomen nu este legată de încălzirea globală.

Fenomenele meteo extreme, precum singura inundație în 400 de ani din Boscastle, par a avea o frecvență anuală, începând din momentul în care au avut loc primele discuții legate de încălzirea globală.

Probabilitatea unui eveniment meteorologic, asemeni unei inundații, este calculată pe baza unor date cronologice. Această probabilitatea este exprimată ca o „perioadă de revenire”, anume frecvența de apariție a unui asemenea eveniment, ținând cont de prezumpția că tendințele climatului viitor vor fi similare celor din trecut. În Marea Britanie, observațiile meteorologice de încredere sunt disponibile începând cu secolul al XVII-lea, însă numai pentru anumite locații; observațiile pentru arii mai mari sunt disponibile începând cu anul 1850. Folosind aceste date, pot fi efectuate calcule statistice pentru a estima frecvența de apariție a unui eveniment. Astfel că, având și numai 150 de date concrete, putem afla probabilitatea apariției unui eveniment pentru un interval de, aproximativ, 500 de ani.sandy10

Poate suna alarmant faptul că o inundație ce poate avea loc o dată la 400 de ani, s-a produs în 2 ani consecutivi. Însă, o perioadă de revenire de „1 la 400” înseamnă 0.25% șanse ca inundația să se producă în orice an; acest procentaj rămâne neschimbat pentru fiecare an, indiferent de ce se va întâmpla în anul precedent. Ca o descriere a evenimentelor izolate, perioada de revenire nu este semnificativă în mod particular. Este utilă numai pentru meteorologi sau proiectanții și inginerii care trebuie să construiască conform unui plan standard (de exemplu, să se asigure că Bariera Tamisei („Thames Barier”) va suporta o inundație de tipul „1 la 400 de ani”).

Cum rămâne cu uraganele?

Două lucrări publicate în reviste științifice, în 2005, au arătat că în ultimii 50 de ani, ciclonii tropicali au devenit mai distructivi și că în ultimii 30 de ani, au fost mai multe uragane puternice. Tot în 2005 s-au produs și devastările din New Orleans provocate de Uraganul Katrina, în timpul sezonului de uragane din Atlanticul de Nord. Împreunate, aceste informații au dus la speculații conform cărora temperaturile mai ridicate duc la apariția unor furtuni tropicale mai intense și mai frecvente.

În fiecare an au loc peste 90 de uragane tropicale (termenul generic pentru o furtună cu vânturi care depășesc 65 de noduri, denumită uragan, taifun sau ciclon, în diferite părți ale lumii). Despre uraganele tropicale se știe că au cicluri naturale; de exemplu, uraganele din Atlanticul de Nord sunt influențate puternic de fenomenul natural El Niño. Nu există nici o dovadă că toate uraganele tropicale devin mai frecvente, însă, cu toate că există încă dezbateri între savanți pe această temă, se pare că nu clima mai caldă a avut un rol important în recenta creștere a uraganelor periculoase. Cu toate acestea, chiar dacă am fi eliminat posibilul efect al modificărilor climaterice, furtunile tropicale având puterea distructivă a Uraganului Katrina, ar putea să apară.descărcare (2)

Cercetătorii nu sunt siguri dacă o climă mai caldă va duce la o creștere a numărului uraganelor în viitor. Acest lucru se datorează faptului că uraganele nu au nevoie doar de temperaturi ridicate la suprafața oceanului (ele sunt generate de aerul umed și cald), care apar și la momentul actual, datorită activităților umane, ci și de alte condiții, precum o tendință particulară a vânturilor, la o anumită înălțime. Încă nu este clar cum vor fi afectate aceste condiții. Însă, există o posibilitate ca viitoarele cicloane tropicale să fie mai intense, cu vânturi mai puternice și precipitații intense.

3. Nimic nu poate fi prevăzut folosind predicțiile științifice: climatul se va modifica fără recuperare, atunci când un punct maxim va fi atins

Această afirmație se bazează pe două concepții greșite: că ne aflăm în fața unui punct de unde nu ne mai putem întoarce și că există puține noțiuni legate de modificările bruște ale climatului.

Răspuns: Maparea celor mai sumbre scenarii este un exercițiu științific important deoarece climatul a suferit modificări majore în trecut, cu toate că, în circumstanțe foarte diferite de cele de astăzi. Însă concepția unui punct fără revenire, sau punct maxim, este o îndrumare falsă a modului de percepție a climatului, putând fi o alarmă inutilă. Chiar dacă vremea și climatul sunt domenii științifice care se află într-o continuă modificare, cea mai bună estimarea a încălzirii până la sfârșitul secolului este de aproximativ 2-4 grade Celsius, această predicție neavând nici o schimbare substanțială în ultimul deceniu. Analiza deja cuprinde posibilele efecte pe care temperatura crescută le va avea asupra sistemelor Terrei, care, în schimb, ar putea fie să accelereze, fie să estompeze rata încălzirii.

Modelele climaterice și feedback-urile

Un punct maxim sună incitant și adaugă culoare raporturilor referitoare la viitorul Terrei, însă nu are nici o definiție științifică, astfel că majoritatea savanților nu agreează acest termen. Aceștia preferă să discute despre scenarii și simulări climaterice. În circumstanțele în care cercetătorii nu pot face predicții precise (de exemplu, populația lumii în anul 2100), sunt utilizate scenariile. Acestea reprezintă proiecții plauzibile ale creșterii populației, ale nivelului de consum al energiei și, implicit, a creșterii emisiilor de gaze cu efect de seră. Scenariile sunt folosite în modelele climaterice pentru estimarea modificărilor care vor urma să apară în atmosferă, oceane și suprafețele terestre. Aceste modele oferă informații utile, precum descoperirea amplitudinii impactului pe care îl au activitățile umane asupra climatului.

images (3)

De asemenea, modelele mai includ variabile denumite „feedback-uri”, care afectează mult schimbările climatului. Feedback-urile sunt consecințele modificărilor inițiale, care pot fie să ducă la o creștere a temperaturilor (feedback-uri pozitive), fie să le reducă (feedback-uri negative). Acuratețea predicțiilor climaterice (precum viteza și amplitudinea modificărilor) depinde de validitatea datelor provenite din feedback-uri. La rândul lor, feedback-urile valide depind de precizia cu care modelele climaterice redau toate procesele fizice care au loc în atmosferă. Cercetarea, în special cea observațională, a proceselor din sistemele climaterice, va continua să îmbunătățească aceste modele. Cu toate acestea, abilitatea modelelor climaterice de a reproduce într-o manieră cât mai bună modificările apărute în ultimul deceniu, ne oferă încredere că predicțiile climaterice pentru viitor sunt utile.

Va fi vremea și mai imprevizibilă în viitor?

Keith Groves: „Nu este nici un motiv pentru care să considerăm că vremea va deveni mai puțin predictibilă în viitor. De fapt, este total invers: pe măsură ce super-calculatoarele devin mai puternice și mai accesibile, iar observațiile furnizate de sateliți, despre atmosferă, sunt mai bune, acuratețea predicțiilor se va îmbunătăți.”

Care este consensul științific referitor la modificările bruște din viitor ale climatului?

Bill Burroughts: „Modificări bruște ale climatului au existat și în trecut. În urmă cu 56 milioane de ani, o emisie uriașă de metan, din adâncul oceanelor, a condus la o încălzire bruscă de 6 grade, într-o perioadă în care temperaturile erau mult mai ridicate decât cele de acum. În timpul ultimei ere glaciare, fisurarea calotei glaciare din America de Nord a dus la schimbarea direcției Curentului Golfului, temperatura Atlanticului de Nord scăzând cu 10 grade în decurs de câteva decenii. Mai recent, în urmă cu 5000 de ani, desicarea bruscă a Saharei a încheiat economia pastorală care exista în acele teritorii de câteva milenii.”

Manifestarea unor modificări dramatice și în trecut, încurajează opinia că unele aspecte ale modificării climatului ar putea fi subite și imprevizibile. Această idee a unor schimbări dramatice, hrănește apetitul uriaș pentru povești legate de climat și vreme, și a condus la apariția unor numeroase articole importante referitoare la cele mai dramatice scenarii, precum: colapsul Curentului Golfului, topirea calotei glaciare din Groenlanda, alunecarea calotei glaciare din vestul Antarcticii, eliberarea metanului captiv în gheața (hidroxizi) prezentă pe fundul oceanelor și dispariția pădurilor tropicale. Cu toate acestea, potențialul climatului să se poată modifica relativ rapid, există, iar savanții continuă să cerceteze aceste tipuri de viitoare „cu risc mic, dar impact mare.”

Scenariile apocaliptice primesc multă atenție și este dificil pentru cei neinițiați să poată înțelege cât de posibile sunt. Probabilitatea devenirii realitate a unui anumit scenariu climateric, depinde de doi factori: cât de mult crește cantitatea de gaze cu efect de seră din atmosferă și cât de sensibil este sistemul climateric la aceste emisii. Cele mai mici procente pentru emisiile de gaze și sensibilitatea atmosferei, modelele climaterice indică o creștere de 1 grad până în anul 2100. În schimb, cele mai mari procente indică o creștere cu puțin peste 6 grade. La o anumită perioadă, estimările din afara intervalului 1 – 6 grade, apar în cadrul presei. Acestea au fost rareori publicate în jurnale științifice, astfel că nu există suficiente materiale pentru a se putea desluși metoda calculării acestor valori; uneori sunt rezultatul unor cercetări preliminare pe baza unor modele noi. Acestea nu sunt în mod particular valide, până când nu sunt publicate și revizuite de alte persoane din domeniu.523_igor-julia20100915

Intervalul predicțiilor face ca planificarea adaptării la schimbările climatului să fie dificilă. O inovație care ne-ar putea ajuta în viitor să trecem peste asemenea obstacole, constă în trecerea de la a face predicții sub forma unor simple numere sau intervale de posibilități, către probabilitățile unor diferite rezultate.

Mike Hulme: „Pentru o creștere a temperaturii cu 2 grade în acest secol, ar trebui să fie posibilă (ținând cont și de voința populației) proiectarea și aplicarea unor metode de intervenție mai bune în scopul limitării pagubelor la un nivel similar cu ceea ce am experimentat pe parcursul secolului trecut. Pentru o creștere a temperaturii cu 4 grade, nu ne putem permite să fim la fel de pasivi; va trebui să ne obișnuim a trăi într-o lume diferită, în care mediile noastre mai prețuite sunt pierdute sau transformate. Vremea este deja un ucigaș – îi lovește, în special, pe cei săraci, vulnerabili sau neasigurați.”

Cum rămâne cu calota glaciară a Groenlandei?

Majoritatea modelelor climatice anticipează că până la sfârșitul secolului, temperaturile vor crește suficient de mult pentru a cauza începerea topirii calotei glaciare a Groenlandei. Dacă aceste temperaturi vor fi menținute, o topire completă va avea loc în următoarele milenii, cauzând o creștere a nivelului mărilor și oceanelor cu câțiva metri (IPCC anticipează că în acest secol, Creșterea Nivelului Mărilor și Oceanelor va fi de 20-60 cm, posibil 20 cm mai mult dacă modificările recente ale calotei glaciare din Groenlanda și Antarctica, vor persista și vor fi la fel de substanțiale).

9750142a_img

Savanții continuă să caute modalități prin care calota glaciară a Groenlandei ar putea fi refăcută după începerea procesului de topire. Acest lucru ar necesita o reducere a concentrației de CO2 care, deși fizic posibilă, implică o reducere cu 70% sau mai mult a emisiilor de CO2 provocate de activitățile umane. Gazele cu efect de seră care au, în momentul de față, un efect de încălzire asupra atmosferei, vor continua să cauzeze creșteri ale temperaturilor și în viitor, în principal datorită latenței mari a uriașei inerții termice a oceanelor. Acest înseamnă că modificări asupra climatului și mediului vor mai exista pentru câteva decenii, chiar dacă toate emisiile de gaze cu efect de seră ar fi oprite în această clipă. Chiar și nivelul mărilor va continua să crească timp de căteva sute de ani, pe măsură ce căldură din atmosferă va penetra din ce în ce mai adânc în adâncul oceanelor, cauzând oceanele și mările să se extindă. Deoarece emisiile de gaze, atât din prezent cât și din trecut, deja fac parte din sistemul climatic, schimbarea acestor în următoarele decenii nu va influența prea mult rata de apariție a modificărilor climatului decât abia în al doilea sfert al secolului 21 și după această perioadă.

Dar cu Kilimanjaro?

Geoff Jenkins: „Dispariția zăpezilor de pe Kilimanjaro au devenit un simbol al modificărilor climatului provocate de activitățile umane. Însă motivele apariției acestor modificări nu sunt atât de directe și este posibil nici să nu fie în legătură cu activitățile umane. Topirea ghețarilor se pare că a început în anii 1880, iar cea mai probabilă explicație pare a fi trecerea Africii de Est la un climat mai uscat. Această ipoteză este indicată de scăderea rapidă a nivelului apei din lacuri, fenomen care a început în aceeași perioadă cu topirea ghețarilor, și care pare să fie în legătură cu schimbările curenților mari de aer și a temperaturilor de suprafața ale mărilor și oceanelor. Există puține dovezi care să ateste că topirea ghețarilor este un efect al temperaturilor în creștere, așadar al activităților umane.”

Cum s-au modificat predicțiile climaterice ca urmare a celui de-al Treilea Raport al Evaluărilor, elaborat de IPCC?descărcare (3)

În februarie 2007, IPCC a prezentat partea științifică a celui de-al Patrulea Raport al Evaluărilor. Principalele descoperiri privind modul în care se generează predicțiile climaterice, sunt:
>> Reprezentările fizice ale majorității proceselor climatului (atmosferă – suprafața terestră – criosferă – oceane) din modele au fost îmbunătățite, ajutând la micșorarea intervalului de predicții pentru viitoarele scenarii referitoare la emisiile de gaze;
>> În același timp, alte feedback-uri care nu sunt incluse în modelele climaterice standard, sunt acum considerate a fi cunoscute destul de bine pentru ca efectul lor să poată fi inclus în predicții de prima dată. Principalul feedback este cel al ciclului carbonului. În prezent, aproximativ jumătate din emisiile de CO2 cauzate de om sunt absorbite de vegetație, sol și oceane. Pe măsură ce climatul devine mai cald, aceste tipuri de mediu (în special solul), nu vor mai fi capabile să absoarbă aceeași cantitate de CO2, lăsând mai mult în atmosferă. Acest lucru va duce la o creștere a temperaturii cu 1 grad până în anul 2100 (care este inclusă în intervalul aproximat de 2-4 grade);
>> Îmbunătățirile modelelor au dus, de asemenea, la micșorarea intervalului de predicții referitoare la creșterea nivelului mărilor și oceanelor. În TAR, această creștere era aproximată la 10-90cm până în anul 2100, iar in momentul de față aceasta are o valoare mai exactă de 20-60cm (cel mai bun interval de estimare este de 30-40cm). Acest interval redus a rezultat din estimări mai bune ale topirii ghețarilor și din apariția mai multor modele complexe de estimare a implicațiilor aduse de apele mai calde (expansiunea termală).

Va dispărea Curentul Golfului?

Un scenariu intens dezbătut este cel al „dispariției Curentului Golfului”. Curenții Oceanului Atlantic aduc vreme caldă din Golful Mexicului, trecând pe lângă Europa de Nord, ceea ce face ca vremea în Marea Britanie să fie mai blândă decât ar trebui să fie în mod normal. Eliberarea unor cantități mari de apă dulce în Atlanticul de Nord ar putea produce condiții similare cu acelea care au dus la dispariția Curentului Golfului, în trecut. Experimentele desfășurate folosind modelele Centrului Hadley arată că, în cazul în care curenții oceanelor vor dispărea, Marea Britanie va avea temperaturi cu 3-5 grade mai scăzute decât cele de acum (această nouă temperatură ar fi o problemă mai mare pentru transporturi și utilități, decât o încălzire de 3-5 grade).

Cu toate acestea, nici un model nu poate anticipa un colaps complet al Curentului Golfului. Un climat mai cald este așteptat să afecteze curenții oceanelor. Precipitațiile mai intense asupra mărilor din Artica vor dilua salinitatea acestora, iar împreună cu o creștere a temperaturilor de suprafață a apei, vor afecta zonele de vărsare ale fluviilor în mările nordice, care acționează curenții oceanici. Toate modelele climaterice complete observă acest efect, oferind ca rezultat o aproximare de scădere a curenților cu până la 50%, până în anul 2100. Modelul Oficiului Meteorologic al Centrului Hadley indică un procentaj aflat la jumătatea acestui interval. Cunoștințele noastre legate de curenții oceanici, se îmbunătățesc, fapt care duce la apariția unor evoluții ale modelării. În prezent, un colaps al Curentului Golfului este văzut ca foarte puțin probabil.

Curentul-Golfului

Paul Hardaker: „Majoritatea oamenilor de știință consideră că la nivelul actual al emisiilor, există un punct în care mediile naturale de absorbție a carbonului (precum pădurile tropicale și oceanele) vor începe să elimine mai mult carbon decât absorb, schimbându-le din „scurgeri” în „surse”. Acest lucru va accelera modificarea climatului. Cu toate acestea, fiind alarmist în această privință nu ajută pe nimeni. Ce este important, este ca noi să fim concentrați pe modalitatea în care această informație echilibrează eforturile noastre științifice, pe resursele de care avem nevoie pentru a reduce incertitudinea acestor predicții și pe modul în care aceasta ne poate ajuta să formăm înțelegeri cu scopul rezolvării problemelor.”

4. Rezumat

Climatul și vremea sunt domenii mereu în schimbare, în care noi descoperiri au loc tot timpul. Predicțiile și modelele pot fi imperfecte, însă vremea însăși este predictibilă – legile fizicii nu se modifică chiar dacă climatul o face.

Inovațiile din domeniul modelării vremii ne-ar putea permite să prevedem la nivel de stradă unde vor fi ploi, însă tot vom folosi probabilități. Golurile în predicțiile climaterice pe termen lung se reduc însă, luând în calcul multitudinea de factori de care trebuie să ținem cont, acestea vor fi întotdeauna provizorii și vor conține incertitudini. Cu toate acestea, această incertitudine nu înseamnă că „orice” este o predicție! Posedăm deja uneltele necesare pentru a investiga modificările climatului și a prezice tendințele viitoare precum creșterea temperaturii cu 2-4 grade. Cu toate că incertitudinea există (și va exista mereu, într-o anumită măsură), aceasta oferă însă și anumite informații viabile.

Omenirea nu a fost niciodată capabilă a controla vremea sau climatul, însă, din punct de vedere istoric, a fost capabilă a se adapta schimbărilor, supraviețuind erelor glaciare și deșertificării. Îmbunătățirile privind cunoștințele noastre despre știința vremii și a climatului vor avea un rol crucial în informarea oamenilor cum să se adapteze schimbărilor ce vor apărea în secolul următor.

5. Cine sunt persoanele care fac aceste predicții?

Meteorologii au o diplomă în științe, de obicei fizică sau matematică, iar uneori un masterat în meteorologie sau un doctorat. Aceștia lucrează la Oficiul Meteorologic, la Agenția Mediului, la companii private de consultanță sau predicții.

Climatologii de obicei dețin o diplomă în geografie sau științe ale naturii și urmează un program de pregătire similar cu cel pentru meteorologi.

Prezicătorii de vreme au, de regulă, un grad științific. Cei care lucrează pentru Oficiul Meteorologic, vor fi supuși unei perioade de pregătire de 12 luni, sub strictă supraveghere a unor persoane experimentate.

Prezentatorii de vreme nu au obligația de a deține o calificare formală, decât în cazul în care sunt implicați în determinarea predicțiile meteo, situație în care au aceeași calificare ca și prezicătorii de vreme. Prezentatorii fără pregătire pentru prezicere meteo, vor urma o perioadă de pregătire în domeniul meteorologiei.

Organizații care funcționează în Marea Britanie

Societatea Regală de Meteorologie (RMetS), este o organizația profesională și instruită a Marii Britanii, pentru realizarea prognozelor vremii și ale climatului. Apărută în 1850, rolul acestei organizații este acela de a face progrese în domeniul științei, aplicațiilor și informațiilor vremii și climatului. Oricine sau orice organizație, cu un interes în domeniul meteorologiei, al climatului sau al oricărui domeniu conex (precum oceanografia sau hidrometeorologia), poate deveni membru al societății. Are o gamă variată de activități accesibile și resurse pentru educație, standarde profesionale și relații cu publicul.

image003

Oficiul Meteorologic este serviciul național al Marii Britanii pentru prognozarea vremii. Oficiul Meteorologic rulează Modele Numerice pentru Prognoza Meteo, modele care folosesc ecuații pentru a stabili stările viitoare ale atmosferei. Informațiile sunt oferite publicul general prin intermediul televiziunilor, precum BBC, ITV sau Sky și prin intermediul internetului, chiar și al telefonului, existând un apel dedicat pentru meteo și un centru al relațiilor cu publicul. Oficiul Meteorologic furnizează prognoze pentru departamentele și agențiile guvernamentale, precum și prognoze și atenționări pentru alte instituții, incluzând aviația, marina, transporturile și utilitățile. Chiar dacă este parte a Ministerului de Apărare, Oficiul Meteorologic este un Fond Comun, operând pe fundamente comerciale. Are în componență 1700 de angajați și mai mult de 50 de locații dispuse pe întregul glob, și oferă fonduri pentru centre sau programe de cercetare.

Centrul Național pentru Științe Atmosferice (NCAS) este un centru de colaborare, fondat de NERC, care reunește grupurile universitare și institutele de cercetare din Marea Britanie, care operează în domeniul științelor atmosferice. Rolul NCAS este de a promova excelența în cercetare și de a intensifica procesul de cunoaștere al atmosferei, ca sistem al Terrei. Noțiunile stabilite de NCAS stau la baza politicilor guvernamentale, precum și a unor inovații științifice și tehnice ale unei game variate de agenții operaționale și furnizori de industrie.

Organizații meteorologice internaționale

Organizația Meteorologică Mondială este o organizație interguvernamentală a Națiunilor Unite, cu 187 de membri. Ea furnizează o imagine gloablă asupra atmosferei Terrei, a climatului, oceanelor și distribuției resurselor de apă. Aceasta este organizația care atestă centrele naționale de prognozare meteo de pe întregul glob.

Centrul European pentru Prognoze de Interval Mediu este o organizație independentă, compusă din 28 de state; scopul acesteia este de a furniza membrilor, prognoze precise pentru termen mediu. În plus, oferă asistență pentru educație și pentru WMO.

Profilele grupurilor de meteorologi

Dr Bill Burroughs este un scriitor de științe, profesionist. După 7 ani petrecuți în Laboratorul Național de Fizică al Marii Britanii, cercetând fizica atmosferei, Bill Burroughs a petrecut 3 ani ca atașat științific al Marii Britanii în Washington DC. Între 1974 și 1995, a susținut o serie de discuții în Departamentul de Energie și apoi de Sănătate, ale Marii Britanii. A publicat 11 cărți, referitoare la diferite aspecte ale vremii și climatului și a scris numeroase articole în ziare și reviste.

Profesorul Chris Collier este fizician și profesor de teledetecție a mediului, la Universitatea din Salford. După ce a lucrat 27 de ani în cadrul Oficiului Meteorologic, în domeniul cercetării, instrumentării operaționale și servicii comerciale, Chris s-a angajat la Salford în 1995, devenind Decan al Facultății de Științe, Inginerie și Mediu (1999-2003). A fost președinte al Societății Regale de Meteorologie (2004-2006) și a publicat peste 80 de lucrări științifice, 2 cărți referitoare la hidrometeorologie și peste 100 de lucrări și rapoarte prezentate la conferințe. A fost președinte al numeroase comitete naționale și internaționale.

Domnul Keith Groves a fost Șef al Departamentul de Prognozare al Oficiului Meteorologic, pentru ultimii 3 ani. În peste 30 de ani de colaborare cu Oficiul Meteorologic, a avut o multitudine de slujbe, ]n chimie atmosferică, prognozare operațională, observații și alte roluri pentru suport al zonei de securitate a Oficiului Meteorologic.

Profesorul Paul Hardaker este un fost matematician. A petrecut 14 ani la Oficiul Meteorologic, pe o varietate de funcții, inclusiv conducerea ramurii de inovare a observațiilor, direcționarea programelor de inovare tehnologică și științifică, iar, mai târziu, consilier politic al Guvernului privind modificarea climatului și relațiile cu publicul. Paul este acum Directorul Executiv al Societății Regale de Meteorologie. De asemenea, conduce și programul NERC privind Riscul de Inundații în timpul Evenimentelor Extreme.

Dr Geoff Jenkins lucrează la Centrul Hadley, divizia Oficiului Meteorologic care studiază modificările climatului. A lucrat la primul raport științific prezentat de Consiliul Interguvernamental pentru Modificarea Climatului, în 1990, iar acum manageriază noile scenarii climaterice pentru Marea Britanie, care au fost elaborate în 2008.

Traducere după: Making sense of the weather and climate

http://scientia.ro/univers/terra/3473-vremea-si-climatul.html





Manifest pentru o stiinta postmaterialista

18 03 2016

Tot mai multi oameni de stiinta incep sa creada ca abordarea materialista, care a dominat cunoasterea stiintifica in ultimele secole, are la ora actuala dificultati tot mai mari, confruntata cu o multitudine de date empirice pe care nu le poate explica, acumulate mai ales in domeniile constiintei si ale spiritualitatii. Pentru a nu ignora sau a bagateliza aceste date, incepe sa se contureze din ce in ce mai clar necesitatea largirii granitelor stiintei, de la material la spiritual, de la experimentul de laborator la evaluarea statistica a marturiilor s.a.m.d.

Un exemplu elocvent al stradaniilor in acest sens este intalnirea internationala de nivel inalt care a avut loc la Canyon Ranch din Tucson, Arizona, in zilele de 7-9 februarie 2014. Intalnirea a fost co-organizata de Gary E. Schwartz, PhD si Mario Beauregard, Ph.D., de la Universitatea din Arizona si de Lisa Miller, PhD de la Universitatea Columbia. Scopul intalnirii a fost discutarea impactului ideologiei materialiste asupra stiintei si aparitia unei paradigme postmaterialiste pentru stiinta, spiritualitate si societate.

 Participantii la intalnire au elaborat un document numit „Manifestul pentru o stiinta postmaterialista”, publicat pe 02 iulie 2014. Autorii sai sunt Mario Beauregard, PhD, Gary E. Schwartz, PhD si Lisa Miller, PhD, in colaborare cu Larry Dossey, MD, Alexander Moreira-Almeida, MD, PhD, Marilyn Schlitz, PhD, Rupert Sheldrake, PhD si Charles Tart, PhD, oameni de stiinta cunoscuti pe plan international, intr-o varietate de domenii stiintifice (biologie, neurostiinte, psihologie, medicina si psihiatrie). Reproducem mai jos ideile din acest manifest, cu mici prescurtari.Manifest pentru o stiinta postmaterialista

 Viziunea asupra lumii stiintifice moderne este bazata mai ales pe ipoteze legate de fizica clasica. Una dintre aceste ipoteze este ca materia este singura realitate, alta reductionismul, ideea ca lucrurile complexe pot fi intelese prin reducerea lor la interactiunile dintre partile lor sau la lucruri elementare, precum particule materiale.

Fenomene Psi

 Pe parcursul secolului al 19-lea, aceste ipoteze s-au transformat in dogme inguste si s-au coagulat intr-un sistem de credinte care a ajuns sa fie cunoscut sub numele de „materialism stiintific”. Acest sistem de credinte implica faptul ca mintea nu este altceva decat activitatea fizica a creierului si ca gandurile noastre nu pot avea niciun efect asupra organismului nostru si lumii fizice.

 Ideologia materialismului stiintific a devenit dominanta in mediul academic in secolul al XX-lea. Deci, majoritatea dominanta a oamenilor de stiinta a inceput sa creada ca aceasta viziune se bazeaza pe dovezi empirice si reprezinta singurul punct de vedere rational asupra realitatii. Metoda bazata pe materialismul stiintific a fost de mare succes in intelegerea noastra privind natura si ne-a adus un spor de control si de libertate prin progresele tehnologice. Cu toate acestea, dominatia aproape absoluta a materialismului in lumea academica a limitat in mod serios stiintele, impiedicand studiul stiintific al mintii si al spiritualitatii. Credinta ca materialismul este singurul mod de a explica realitatea a obligat oamenii de stiinta sa neglijeze dimensiunea subiectiva a experientei umane, ceea ce a dus la o intelegere sever distorsionata si saracita a fiintei noastre si a locului nostru in natura. Stiinta se presupune ca este o metoda non-dogmatica, deschisa dobandirii de cunostinte privind realitatea, prin observare, investigare experimentala si explicarea teoretica a fenomenelor. Ea nu este sinonima cu materialismul si nu ar trebui sa fie devotata unei anumite credinte, unor dogme, sau ideologii.Invata sa gandesti singur

 La sfarsitul secolului al XIX-lea, fizicienii au descoperit fenomene care nu puteau fi explicate de fizica clasica. Acestea au dus la dezvoltarea mecanicii cuantice, care arata ca particule subatomice nu sunt obiecte solide si nu exista o certitudine privind pozitia lor. Dar cel mai important, a aratat ca observatia si alte evenimente mentale pot afecta lumea fizica. Rezultatele experimentelor recente sustin aceasta interpretare. Cercetari in psihoneuroimunologie arata ca gandurile si emotiile noastre pot afecta semnificativ activitatea sistemelor fiziologice (imun, endocrin, cardiovascular etc.), conectate la creier. Studii neuroimagistice de autoreglare emotionala, psihoterapie si privind efectul placebo demonstreaza ca evenimentele mentale influenteaza in mod semnificativ activitatea creierului.

 Studiul asa-numitelor „fenomene psi” arata ca putem primi uneori informatii cu sens, fara a utiliza simturile obisnuite, in moduri care depasesc obisnuitele constrangeri ale spatiului si timpului. Mai mult, putem influenta mental, la distanta, dispozitive fizice si organisme vii (inclusiv oameni). Minti aflate la mare distanta pot fi interconectate instantaneu, fara a utiliza canale energetice cunoscute si fara ca performantele sa se degradeze cu cresterea distantei. Astfel de evenimente sunt atat de frecvente incat nu pot fi privite ca anormale sau ca exceptii de la legile naturale; totusi ele nu pot fi explicate prin abordarea actuala, materialista, deci cer un cadru mai larg al stiintei.

 In starea de moarte clinica, unele persoane au manifestat o activitate mentala constienta („near-death experience” – NDE). Unele dintre aceste persoane au raportat perceptii care s-au dovedit veridice, obtinand informatii din locuri care nu le erau accesibile. De asemenea, in timpul NDE s-au raportat trairi spirituale profunde. Experimente controlate in laborator au demonstrat ca persoane cu calitati de medium pot obtine uneori informatii de inalta acuratete despre persoane decedate. E un argument suplimentar ca mintea poate exista separat de creier.

 Unii oameni de stiinta si filosofi, cu inclinatii materialiste, refuza sa recunoasca aceste fenomene, doar pentru ca acestea nu sunt in concordanta cu conceptia lor despre lume. Respingerea rezultatelor investigatiilor de natura postmaterialista sau refuzul publicarii unor constatari stiintifice care ar veni in sprijinul cadrului postmaterialist, sunt atitudini opuse spiritului cercetarii stiintifice, care cere ca datele empirice sa fie tratate impartial si nu sa fie respinse a priori cele care nu se potrivesc cu teoriile si convingerile favorizate. Un asemenea refuz tine de domeniul ideologiei si nu de cel al stiintei.

 Este important sa intelegem ca fenomenele psi, NDE si alte dovezi – care pot fi reproduse in medii de cercetare credibile – apar ca anormale doar atunci cand sunt vazute prin lentilele materialismului. Mai mult, teoriile actuale nu pot elucida modul in care creierul ar genera mintea si nici alte dovezi empirice mentionate. Acest esec sugereaza ca a sosit timpul sa ne eliberam de catusele si de ochelarii de cal ai vechii ideologii, pentru a largi conceptul de lume si a imbratisa o paradigma postmaterialista.

Intre minte si lumea fizica

 Conform unei teorii postmaterialiste, mintea reprezinta un aspect al realitatii la fel de „primordial” ca si lumea fizica. Mintea este fundamentala in Univers, adica ea nu poate fi derivata din materie si nu poate fi redusa la altceva. Intre minte si lumea fizica exista o conexiune profunda. Mintea (vointa / intentie) poate influenta starea lumii fizice si poate opera intr-un mod non-local (sau extins); de exemplu, ea nu se limiteaza la puncte specifice in spatiu, precum creierul si alte organe, sau la puncte specifice in timp, precum ar fi cel de fata. Avand in vedere ca mintea poate influenta lumea fizica in mod non-local, intentiile, emotiile si dorintele unui experimentator nu pot fi complet izolate de rezultatele experimentelor, nici macar in conditii controlate si efectuate in orb.Manifest pentru o stiinta postmaterialista1

 Mintile sunt aparent neingradite si se pot uni intr-un mod care sugereaza existenta unei Minti Unice care include toate mintile individuale. NDE in stop cardiac sugereaza ca creierul lucreaza ca un emitator-receptor de activitate mentala, adica mintea poate lucra prin creier, dar nu este produsa de acesta. NDE, impreuna cu alte dovezi din mediile de cercetare, sugereaza supravietuirea constiintei, dincolo de decesul trupului, precum si existenta unor niveluri ale realitatii non-fizice. Oamenii de stiinta nu ar trebui sa se teama sa investigheze spiritualitatea si experientele spirituale, fie si pentru ca acestea reprezinta un aspect central al existentei umane.

 Stiinta postmaterialista nu respinge observatiile empirice si marea valoare a descoperirilor stiintifice realizate pana in prezent. Dar ea urmareste sa extinda capacitatea umana de a intelege mai bine minunile naturii si, in acest proces, sa redescopere importanta mintii si a spiritului ca fiind o parte din structura de baza a Universului. Deci, postmaterialismul include materia, vazuta ca un constituent de baza al realitatii.

 Paradigma postmaterialista are implicatii profunde. Ea modifica fundamental viziunea pe care o avem despre noi insine, redandu-ne demnitatea si puterea, ca oameni si ca oameni de stiinta. Aceasta paradigma incurajeaza valorile pozitive, precum compasiune, respect si pace. Prin sublinierea legaturii profunde dintre noi si natura, paradigma vizeaza problemele de mediu si de conservare a biosferei. In plus, nu e o noutate, ci doar ceva uitat timp de 400 de ani, ca o intelegere traita a transmaterialitatii ar putea fi piatra unghiulara a sanatatii si a starii de bine, asa cum a fost considerata si pastrata in vechile practici minte-corp-spirit si in traditiile religioase.

 Autorii manifestului considera ca trecerea de la stiinta materialista la stiinta postmaterialista poate fi de o importanta vitala pentru evolutia civilizatiei umane, de o importanta chiar mai mare decat tranzitia de la geocentrism la heliocentrism. Iar autorul prezentului articol crede, chiar daca unii nu vor fi de aceeasi parere, ca acest manifest merita ceva mai multa atentie decat doar sa ne puna pe ganduri. (Dan D. Farcas)

Revista Magazin





Intrebari si raspunsuri: de ce nu mor parasutistii?

3 03 2016





Clima, dusman sau aliat?

29 04 2015

În ultimii ani diferitele părţi ale globului au fost expuse din punct de vedere climatic la modificări drastice. Ploi torenţiale, vânturi puternice, căderi masive de zăpadă, secetă, uragane au afectat major viaţa locuitorilor din zonele respective. Un grup de specialişti englezi care au realizat recent un “Atlas complet al lumii” vorbesc chiar de modificări ale conturului unor continente, vizibile din satelit. Explicaţiile meteorologilor sau ale diferiţilor reporteri prezenţi în zonele calamitate au însă mereu drept leit-motiv încălzirea globală a planetei! O explicaţie neutră, care face ca nimeni să nu poată fi considerat responsabil pentru aceste dezastre. Iată în continuare ce spun unii specialiştii – ale căror studii sunt mai puţin mediatizate, încercând să facă puţină lumină în acest domeniu atât de ceţos al vremii, cu tot ceea ce înseamnă ea.

descărcare

În iunie 1988, dr. James Hansen de la Institutul Goddard de Studii Spaţiale din New York a informat Senatul American că a găsit o metodă pentru a calcula temperatura medie la suprafaţa pământului prin luarea în considerare a mii de date de la staţiile meteo de pe glob. Metoda implica o divizare a suprafeţei Terrei în pătrate de 5 grade latitudine pe 5 grade longitudine, calculând pentru fiecare pătrat temperatura medie pentru fiecare lună, din fiecare an. S-a descoperit astfel că pe ansamblu, pe parcursul a 140 de ani, creşterea globală a temperaturii a fost de doar  0,6˚C ± 0,2˚C. Temperatura medie nu a crescut continuu: pe perioade scurte de timp s-au putut observa fluctuaţii – scăderi sau creşteri cuprinse între 0,15˚ şi 0,5˚C. Prin realizarea de măsurători comparative în apropierea zonelor locuite şi în afara lor, s-a observat creşterea temperaturii globale doar în zonele locuite, dar nu cu valori care să genereze o psihoză colectivă.

Şi atunci de ce o creştere de doar 0,6˚C, care nu poate afecta sistemele biologice, a fost considerată totuşi îngrijorătoare? La acea vreme autorităţile au vorbit în mass media despre studiile dr. Hansen ca despre un indicator al unui viitor dezastru, însă au omis să precizeze care este valoarea creşterii globale a temperaturii. S-au făcut şi în continuare măsurători ale temperaturii atmosferice cu ajutorul baloanelor meteo şi acestea au arătat că pe ansamblu, nu există nici o modificare a temperaturii între anii 1956 şi 2000. Compararea măsurătorilor realizate de sateliţi, baloanele meteo şi la suprafaţa terestră, au arătat doar foarte mici diferenţe între diferitele sisteme. Toate măsurătorile indică aceleaşi modificări atmosferice şi temperaturi asemănătoare. Şi atunci de ce se vorbeşte despre încălzirea globală a planetei? Ce rost are acest refren obsedant care ni se repetă de câţiva ani prin intermediul presei, televiziunii şi radioului? Are el rolul de a deturna atenţia de la adevăratele cauze ale catastrofelor climatice care au început să se petreacă tot mai des? Ce ştiau cei care anticipau o încălzire a climei în 1988 – pe baza unor studii care dovedeau contrariul?

           Producerea  de inundaţii masive cu ajutorul unor arme climatice

Ideea modificării la voinţă a vremii este veche. De mii de ani înţelepţii vechilor civilizaţii cunoşteau această artă spirituală şi mai ales cum să realizeze aceasta fără a perturba echilibrul general al planetei. Ei cunoşteau faptul că o modificare a unei părţi duce la modificarea întregului. Nu la fel procedează astăzi cei care, prin intermediul producerii unor vibraţii de joasă frecvenţă în atmosferă au creat adevărate arme climatice. Oamenii de ştiinţă au dezvoltat în prezent două modalităţi de manipulare a climei: HAARP şi GWEN.

apocalypse-Haarp

HAARP. Acest acronim provine de la High-frequency Active Aurol Research Project – Proiectul de cercetare a Aurorei activată cu frecvenţe înalte. HAARP este “un secret păstrat la fel de bine ca şi cel al Proiectului Manhattan, care ne-a adus bomba atomică”, după cum afirmau în revista Nexus dr. Nick Begich şi Jeanne Manning atunci când au scris articolul “Îngerii nu se joacă cu HAARP”. Acest proiect, afirmă dr. Rosalie Bertell, preşedinta Institutului Internaţional de Interes în domeniul Sănătăţii Publice (IICPH), va fi prezentat publicului ca fiind un scut spaţial faţă de diferite arme sau, pentru cei mai creduli, ca fiind un aparat care repară stratul de ozon.

În realitate, tehnologia HAARP constă dintr-un ansamblu de turnuri care iradiază atmosfera cu cantităţi enorme de unde radio de frecvenţă joasă (EFJ). Turnurile HAARP arată ca nişte antene normale, dar sunt specializate în emisia de unde radio. Acest tip de turnuri sunt localizate în mai multe părţi ale globului. America a construit cea mai mare arie de turnuri HAARP în Gakona, Alaska, pe o suprafaţă de 40 de acri. Turnurile HAARP de pe teritoriul SUA sunt acţionate de Directoratul vehiculelor spaţiale ale Laboratorului de cercetare al forţelor aeriene americane (Air Force Research Laboratory’s Space Vehicles Directorate).

HAARP are capacitatea de a plasa cantităţi enorme de unde de joasă frecvenţă (EFJ) în atmosfera terestră, deasupra unor zone strategice şi de a menţine constantă energia, în cazul în care ar exista variaţii, într-o manieră mai precisă şi mult mai bine controlată decât un detonator nuclear. Dr. Nicholas Benich, om de ştiinţă implicat activ în campania anti-HAARP, arată că această tehnologie produce un fascicul foarte puternic de unde radio care încălzeşte şi astfel ridică zone întregi din ionosferă (stratul încărcat electric care se află deasupra atmosferei); apoi undele electromagnetice se întorc spre pământ şi pătrund peste tot, atât în structurile vii cât şi în cele neanimate. Astfel, pe lângă alterarea climei şi crearea de furtuni, HAARP modifică modul în care mintea umană operează şi chiar scade rezistenţa biologică la boli.

HAARP

HAARP diferă de alte sisteme de încălzire a ionosferei, care aruncă difuz în atmosferă unde de joasă frecvenţă, prin focalizarea semnalului de la majoritatea, dacă nu de la toate turnurile de pe cei 40 de acri, într-un singur fascicul. Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi că armata poate crea, datorită acestui instrument, o gaură uriaşă în atmosfera superioară, distrugând astfel protecţia planetei faţă de radiaţiile solare. Dr. Bertell spune despre HAARP că este “un reşou uriaş care poate determina ruperi majore ale ionosferei, creând nu numai găuri, dar şi incizii lungi în stratul protector de deasupra Pământului”.

Tehnica HAARP este în întregime funcţională din 1993. Cam câtă energie de frecvenţă joasă aruncă HAARP în atmosferă? În Alaska, aceste turnuri sunt construite să radieze 1,7 gigawat în ionosferă. HAARP poate afecta astfel şi câmpul electro-magnetic al pământului. Din punct de vedere militar, HAARP este o armă de distrugere în masă, după cum afirmă Michel Chossudovsky, profesor de Ştiinţe Economice la Universitatea Ottawa. El reprezintă un instrument de cucerire, capabil să destabilizeze selectiv agricultura şi sistemele ecologice pe regiuni întinse.

GWEN. Acest acronim provine de la Ground Wave Emergency Network (Reţeaua de urgenţă a undelor terestre). Acestea sunt turnuri enorme care au fiecare câte 100 de cabluri de cupru înfipte în formă de evantai sub baza turnului. Departamentul de apărare a construit aceste turnuri sub motivul că vor fi utile în comunicaţii în timpul sau după o catastrofă nucleară. Această poveste cu comunicaţiile nu va sta în picioare în momentul în care vom înţelege că suflul nuclear distruge orice echipament de telecomunicaţie, făcând imposibilă transmisia radio pentru mai multe ore. Tehnologia EFJ poate crea cutremure şi erupţii vulcanice. Turnurile GWEN sunt localizate în California chiar de-a lungul faliei tectonice şi în zonele vulcanice din nord-vestul Pacificului. Vedem deci cum ceea ce nu poate realiza HAARP prin intermediul atmosferei, GWEN realizează prin intermediul solului. GWEN conlucrează deci din plin cu HAARP.

Marea Inundaţie din Midwest (1993) a fost creată utilizând arme climatice

Reginald E. Newell de la M.I.T – Massachusets Institute of Technology scria în “Geophysical Research Letters Journal” că în atmosfera joasă plutesc uriaşe râuri de apă. Aceste “râuri” nu sunt apă condensată, ci vapori care curg efectiv. Cu alte cuvinte, omul nu le poate vedea şi nici nu realizează când le traversează cu avionul. Dar aceste râuri de vapori sunt enorme. Ele au dimensiunea a 600-700 de km lăţime şi până la 7500 de km lungime. Aceste “râuri” sunt situate la 3 km deasupra pământului, şi au un debit de aproximativ 165 milioane de litri de apă pe secundă. Oamenii de ştiinţă au descoperit că există 5 râuri atmosferice în emisfera nordică şi 5 în emisfera sudică.

396_clima-estremo-2003-figura-2_b1

Acum, ştiind că există aceste “râuri” în atmosferă, cum e cel mai uşor de creat o inundaţie? Cel mai simplu ar fi să se pună un dig în calea unui astfel de râu şi apa respectivă să fie redirecţionată spre pământ. S-a observat că energia de frecvenţă joasă (EFJ) creează un dig electronic în atmosferă. Aceste diguri electronice pot bloca râurile de vapori, determinând căderea unor cantităţi uriaşe de apă pe pământ.

Un astfel de dig atmosferic artificial a fost creat în 1993 prin acţiunea combinată a turnurilor HAARP din Alaska şi GWEN din Midwest. Oamenii de ştiinţă au lăsat deschisă emisia EFJ timp de 40 de zile şi 40 de nopţi.  Rezultatul? A plouat pe tot acest interval. Turnurile GWEN sunt plasate exact pe linia nord-sud, la nord de râurile Missouri şi Mississippi. Bineînţeles că aceste două râuri au fost incriminate pentru producerea inundaţiilor. Pe lângă morţi, răniţi şi distrugerea de locuinţe, această furtună a produs pierderi agricole în valoare de 12-15 miliarde USD.

Care a fost starea vremii în Europa în vara aceasta? În centrul şi vestul Europei erau inundaţii masive, iar în România pârjol. Frontul de instabilitate atmosferică din Europa, despre care ştim că în general înaintează zilnic de la vest către est, se înţepenise parcă undeva deasupra Austriei. Timp de o lună a stat acolo ca şi cum ceva îl ţinea pe loc. Acel ceva a fost exact un astfel de dig atmosferic de netrecut, care a făcut ca apele să rămână în centrul şi vestul Europei, iar seceta la răsărit.

                               Cu ce scop se creează astfel de calamităţi?

Nu mult după inundaţia din Midwest, din 1993, au apărut tot felul de ştiri despre lipsa de discernământ sau de inspiraţie a celor care şi-au construit sau reconstruit case, în zone predispuse la inundaţii. Aceste ştiri sfătuiau oamenii să nu mai construiască case în astfel de zone. Un plan ingenios pentru a muta populaţia în zonele dorite.

În 1977, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat o rezoluţie privind utilizarea ostilă a tehnicilor de modificare a condiţiilor de mediu. Convenţia care a rezultat – Convention on the Prohibition of Military and Any Other Hostile Use of Environmental Modification Technique (ENMOD), a impus semnatarilor, printre care şi USA, să se abţină de la utilizarea oricărei tehnici de modificare a vremii, care ar putea duce la efecte severe, pe termen lung sau pe arii foarte întinse care să afecteze economia şi societatea. Douăzeci şi trei de ani mai târziu, în noiembrie 2000, la Haga, a avut loc Conferinţa despre modificarea climei. Nici delegaţiile oficiale, nici grupurile de acţiune în ceea ce priveşte mediul înconjurător care au participat la această conferinţă, nu au ridicat deloc problema războiului climatic sau a tehnicilor de modificare a climei (ENMOD). La modul oficial, peste acest subiect s-a aşternut o tăcere suspectă.  Totuşi numeroşi oameni de ştiinţă au continuat să tragă semnale de alarmă.

Dr. Rosalie Bertell scria în 2000 într-un articol publicat de London Times că “oamenii de ştiinţă din serviciul armatei SUA lucrează la sisteme de modificare a vremii, ca potenţială armă. Aceste metode includ creşterea furtunilor şi deturnarea râurilor de vapori din atmosfera terestră pentru a produce secete sau inundaţii ţintite”.

Marc Filterman, fost ofiţer în armata franceză, amintea despre diferite tipuri de arme neconvenţionale care utilizau frecvenţe radio. În conformitate cu un raport din 1999 publicat în Intelligence Newsletter, el se referea direct la războiul climatic, indicând faptul că atât SUA cât şi Rusia aveau deja din 1980 tehnicile necesare pentru dezlănţuirea unor modificări climatice instantanee. Până la urmă şi Napoleon a fost învins în 1812, tot datorită condiţiilor climatice.

                                                                                                               autor:   Alex IONESCU

Bibliografie:

1. Site-ul Institutului Goddard de Studii Spaţiale din New York:  http: //www.giss.nasa.gov

2. Michel Chossudovsky – New weapon could trigger climate change

3. Vincent R. Gray – Regional temperature change, 2003

4. The Times, London, 23 noiembrie, 2000

5. Intelligence Newsletter, 16 decembrie, 1999.

6. Nicholas Begich and Jeane Manning – The military’s pandora’s box, Earthpulse press, Alaska, 1995.

7. Rosalie Bertell –  Background of the HAARP Program, 5 noiembrie, 1996.





Calator in timp

7 08 2013

Călătoria în timp sau mișcarea între două puncte pe linia timpului este un subiect intens dezbătut de fizicieni. Cei mai mulți susțin că o astfel de călătorie este imposibilă pentru o ființă umană pentru că în urma impactului devastator dintre cele două puncte de pe linia timpului, orice om și-ar pierde viața. Pe de cealaltă parte, conform unor descoperiri de ultimă oră, călătoria în timp ar putea fi posibilă, pentru că această a patra dimensiune, după cum a fost numită de la Einstein încoace, este umbrită de relativism.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ce este timpul?

Cei mai mulți dintre oameni au fost învățați să perceapă timpul precum o constantă, dar ,după cum a demonstrat celebrul fizician german, Albert Einstein, timpul este precum o iluzie. El nu există propriu-zis și variază în funcție de viteză de deplasare prin Univers. Cu cât această viteză este mai mare cu atât timpul se dilată și se scurge mai greu. De exemplu, in privinta a  doi frați, unul aflat pe Terra și unul care ar circula într-o navă spațială prin Univers ,cu viteza luminii, timpul acţionează altfel. Cel de pe Pământ ar îmbătrâni mai repede decât cel aflat prin spațiu. Mai mult de atât, dacă nava spațială ar depăși viteza luminii, atunci se poate spune că fratele din spațiu călătorește în timp.

calator in timp

Un alt exemplu care demonstrează dilatarea temporală este cel al sateliților care orbitează în jurul planetei noastre. S-a stabilit că în fiecare zi, din cauza vitezei, acești sateliți câștigă în medie 38 de milisecunde, iar ceasurile lor trebuie ajustate pentru a fi în concordanță cu cele de pe Terra.

Cum se poate călători în timp?

Pe lângă posibilitatea depășirii vitezei luminii, specialiștii de la NASA au mai emis o teorie interesantă. Găurile de vierme dintre spațiu și timp sunt o posibilitate reală de a ajunge fie în trecut sau chiar în viitor. Nu se cunosc foarte mule detalii despre funcționarea acestora, dar au fost descoperite în diverse locuri din Univers. Aceste găuri de vierme ar putea ajuta oamenii ca să efectueze diverse salturi în timp sau pur și simplu să-l ignore.

Găurile de vierme sunt construcții topologice, care „leagă” zone îndepărtate ale universului printr-o „scurtătură”. Sfârșitul unei găuri de vierme îi apare unui observator drept un glob, care îi arată mediul care înconjoară celălalt capăt. Deși un călător care se deplasează printr-o gaură de vierme nu poate depăși viteza luminii, totuși, relativ la punctele de plecare, respectiv de sosire, a avut loc o călătorie la viteză superioară celei a luminii. Deoarece călătorul s-a deplasat dintr-un loc în altul, fără a exista în punctele intermediare dintre ele, aceasta călătorie satisface definiția de teleportare.

calator in timp prin gaura de vierme

O altă teorie care susține călătoria în timp se referă la utilizarea caracterelor cosmice. Acestea sunt precum niște tuburi de energie care se regăsesc pe toata lungimea Universului și se pară că există încă de la începuturile spațiului. Ele conțin cantități impresionante de energie care deformează raportul timp-spațiu. Pentru a pătrunde în aceste structuri este nevoie de o mașină specială pentru că altfel călătoria devine imposibilă.

Paradoxul bunicului

Chiar dacă la nivel teoretic călătoria în timp este posibilă, situații precum paradoxul bunicului ar putea interveni odată cu efectuarea marii călătorii. Paradoxul presupune ipostaza în care un om călătorește înapoi în timp și își ucide bunicul biologic, înainte ca acesta din urmă să o întâlnească pe bunica omului călător. Ca rezultat, unul din părinții călătorului (și prin extensie, călătorul însuși) nu va fi niciodată conceput. Acest fapt implică imposibilitatea ca el să poată călători înapoi în timp, ceea ce la rândul său implică bunicul fiind încă în viață, iar călătorul reușind a fi conceput, permițându-i să se întoarcă în timp ca să își ucidă bunicul. Astfel, fiecare posibilitate pare să implice propria sa negare, un tip de paradox logic.

timpul este o iluzie in mana noastra

Așadar, chiar dacă legile fizicii permit anumite artificii, precum călătoria în timp, probleme de ordin etic intervin în urma acestei acțiuni. Probabil că această călătorie în timp se poate efectua, dar niciodată nu se poate interveni asupra acțiunilor care se petrec în acea perioadă. Oare așa se poate explica problema OZN-urilor care odată ajunse pe Terra se limitează doar la observare și implicare zero?

sursa : descopera.org








Ancient Code

Deciphering History Together

Secretele Zeilor

de Claudiu-Gilian Chircu

Earth 4 All Web Magazine

Ancient Mysteries, Healing, Science & News