OMUL CA IMAGINE IN OGLINDA

23 01 2013

Omul,ca imagine in oglinda.Cine suntem de fapt?

“Omul este singurul animal pentru care propria sa existenta este o problema pe care trebuie sa o rezolve” Erich Fromm

154608_183508528455468_71613190_n

Stii foarte bine ca propria-ti imagine reflectata  in oglinda, este cea a trupului tau.
Simti ca tu esti ceva mai mult, ceva diferit – caci altfel nici nu ar mai exista intrebarile existentiale – ca esti ceva sau cineva care privesti lumea din spatele ochilor. Esti ceva fragil si totusi etern. Esti ceva imaterial. Ceva spiritual. O minte constienta, un mecanism de procesare a informatiilor pe care le vezi, pe care le ai in minte, si pe care ti le imaginezi.
Si de aceea, intelegi ca tu, de fapt, nu te poti zari in oglinda…

Din tot ceea ce caracterizeaza animalele de care genetic te despart doar 1,2 procente, nu este nimic care sa nu se gaseasca si in corpul tau. Fie parti ale corpului, fie comportamente dictate de instincte. Sunt insa la fel de multe si caracteristicile proprii doar tie. Care nu se regasesc la animale.
Iar una dintre acestea, este chiar faptul ca tu iti recunosti imaginea reflectata de oglinda.

Gandirea rationala, planificarea activitatilor, comunicarea, transmiterea experientei, credinta in ceva supranatural, imaginatia, creativitatea, perceperea notiunilor de timp si spatiu, a eseticului s.a.m.d. Toate acestea “trec” prin filtrul rational al unei constiinte de sine, si sunt manifestari definitorii omului instruit de catre sistemul sau educational.

omul ca imagine in oglinda

Daca ai sa aduni intr-o parte toate aceste caracteristici ce-l definesc numai pe om, iar in cealalta parte toate caracteristicile ce definesc si animalul, iar apoi ai sa cercetezi copiii crescuti in izolare de parinti si societate, ai sa constati ca acesti copii nu mai au caracteristicile ce-i diferentiaza de animale facandu-i umani. Iar acest lucru arata ca toate caracteristicile ce ne fac sa fim oameni, sunt dobandite prin sistemul educational.
Bineinteles ca mintea si creierul copilului de om este adaptat constructiv corespunzator (volum si procese de analiza) pentru a primi instructia sistemului educativ, altminteri orice animal ar putea, prin instruire, sa devina om.

La urma urmei, intrebarea ce este omul s-ar putea pune in doua moduri:

Omul este un animal rational, asemenea unui cal evoluat – trup plus minte devenita rationala, inteligenta si guvernata de o constiinte de sine?

Sau corpul omului plus instincte este unul de animal si ar putea fi asemuit cu un cal (trup si instincte plus o minte inhibata, ramasa neevoluata) iar mintea omului, rationala si constienta de sine ar fi asemuita calaretului din saua calului, cel ce si tine fraul vointei animalului, si impreuna cu care formeaza un sistem dual, ramanand totusi doua entitati distincte.

Experimentul cu insula izolata, conduce spre cea de-a doua imagine. Este ca si cum ai duce un manz pe insula si te-ai astepta sa gasesti dupa ani, un cal si un calaret in sa.
Daca o pereche de cai procreaza, va iesi doar un alt cal, nicidecum un cal plus calaretul inteligent din sa. Intocmai cu ceea ce vei gasi pe aceeasi insula izolata de orice urma de civilizatie, daca vei lasa un copil. Nu vei gasi constiinta de sine a unui om, ci un ‘simplu’ animal.
Corpurile parintilor ii dau nastere trupului, iar mintile acestora ii dau nastere mintii de om.

Prin urmare, la intrebarea ce este omul, putem spune ca, in primul rand, nu este un animal. Ci, este o entitate spirituala, dezvoltata in jurul unei constiinte de sine, ce cuprinde informatii memorate ce-i formeaza experienta acumulata si functii de analiza rationala a acestora.

Constiinta de sine, acest mic bulgare (… de zapada) in jurul caruia, rostogolit prin viata se incarca cu experienta formand in final omul, este cultivata in mintea micutului pui de om de catre parintii lui, dupa cum cunosc ei ca au fost, la randul lor, “formati” de catre parintii lor. Constiinta de sine se formeaza in fata oglinzii, construind in minte propria-ti imagine virtuala, formata din asocierea partilor trupului cu imagini vazute in oglinda. Pe la varsta de doi ani, dupa luni de exercitiu in fata oglinzii, daca copilului i se picura pe nas o picatura de cerneala rosie, acesta, vazand-o in oglinda, va pune mana pe nas, pe pata, constientizandu-si trupul si sinele. Constientizand ca ceea ce vede in oglinda este de fapt imaginea unei parti din el. Private de acest antrenament, animalele nu dobandesc constiinta de sine, si ca atare, nu se privesc in oglinda.

CHIP DE COPIL
Ceva mai tarziu, pe la varsta de trei ani, daca cineva va aparea in spatele copilului in timp ce acesta se priveste in oglinda, se va intoarce spre spate, semn ca ideea despre sine, constiinta de sine ce-l localizeaza in spatiu si timp, este formata. Prin urmare, cu ajutorul esential al parintilor, asociind imagini cu cuvinte, copilului i-au trebuit trei ani de exercitiu sa dobandeasca constiinta de sine.
Dar undeva mult in trecut, trebuie sa se fi petrecut aceeasi schimbare si cu animalele bipede, ‘stramosii trupului’ omului. Doar ca acestea nu aveau la dispozitie nici parinti care sa-i invete si nici cuvinte pe care sa le asocieze cu imagini in oglinda. Si totusi au reusit, dovada fiind noi, cei de astazi.
Doar ca, invatand de unii singuri, putin cate putin, le-au trebuit cu mult mai mult de 3 ani. De fapt, le-au trebuit mai mult decat cateva zeci de mii de ani.

De ce mai mult decat zeci de mii de ani? Pentru ca prima atestare arheologica care demonstreaza ca omul s-a desenat pe sine insusi pe peretii pesterilor, atestata stiintific ca a avut loc acum 30-40 de mii de ani, este cea a Omului de CroMagnon.
A te desena presupune a avea deja constiinta de sine!
Acest moment este echivalent cu cel al recunoasterii de sine a copilului de azi ce se priveste in oglinda.

Din imagini si din cuvinte, copiii dobandesc constiinta de sine. Stramosii nostri nu detineau inca cuvintele. Cum s-au descurcat oare?
Dupa cum am vazut in expunerea acestui articol, auzind sau citind cuvinte, mintea ne proiecteaza imagini. De asemenea, cunoastem faptul ca, cuvintele pot fi formate din sunete in cazul vorbirii, si din litere in cazul scrisului.
Literele sunt tot imagini. Imagini abstracte memorate de om.
Inainte de a se gasi in forma de astazi, literele au fost ideograme, adica tot un fel de semne, insa semne ce contineau tot imaginile diverselor vietati sau obiecte, insa intr-o forma stilizata, ce simplifica desenul.
Inainte si de ideograme, au fost hieroglifele, adica tot niste pictograme. Acestea erau imagini in miniatura si cat mai fidele ale vietatilor, obiectelor, actiunilor si a ideilor pe care acestea le exprimau, si sunt pline piramidele egiptene de astfel de hieroglife.
Mai inainte de hieroglife, ce se gaseau?
Se gaseau imaginile din pesteri, facute de catre omul de Cro Magnon.
Prin urmare, acestia foloseau pentru comunicare, o forma foarte rudimentara si indepartata a cuvintelor pe care le folosim noi astazi.
In decursul zecilor de mii de ani de evolutie a spiritului, Omul de Cromagnon, stramosul nostru, desenand propria imagine alaturi de cele ale vanatului si a instrumentelor de vanatoare, a inceput sa-si imagineze, sa comunice, sa planifice, sa perfectioneze, sa creeze, si astfel sa-si inceapa evolutia spre omul modern.

cro-magnonUsor usor, generatie dupa generatie, omul de CroMagnon s-a “lasat” condus de noile valori ale civilizatiei care, desi aflata inca la inceput, il purta spre un destin aparte, unul superior conditiei de animal.
Pana in ziua de azi, “omul” are deopotriva comportamente rationale de om civilizat si comportamente instinctuale, de animal. De fiecare data cand sinele abdica de la perceptele si rigorile educatiei si civilizatiei, incepe sa comita tot felul de fapte reprobabile, de la furt la omor.
Acest fapt demonstreaza dualitatea mintii “omului”, jumatate minte de animal si jumatate minte de om. De exemplu sindromul mainii straine, ce apare la pacientii ce au suferit o interventie pe creier numita lobotomie, respectiv taierea legaturii nervoase dintre cei doi lobi frontali, in scopul vindecarii de epilepsie.
Acest sindrom se manifesta prin “castigarea independentei” mainii stangi viz-a-vis de vointa pacientului, plus un comportament de razvratire care in multe cazuri a mers pana la incercarea de a-l sugruma in timpul somnului pe posesorul acesteia. Este ca o rabufnire a mintii animalului, prizoniera inca de la nastere…
Practic, in minte noastra locuiesc doua identitati. Insa noi o vedem doar pe a noastra, si probabil ca animalul o vede pe a lui, iar de impartit, impartim corpul lui. Iar cateodata, acesta se revolta…
Comportamentul sau la carma trupului il poti vedea atunci cand consuma droguri ori bea pana “isi pierde mintile”. Impleticindu-se, vorbind si purtandu-se irational, sau cand, inconstient si iresponsabil fiind, se urca la volanul masinii…

Mintea de om rationala si dobandita prin educare, ce devine constienta de sine (eul constient), este una, iar cealalta, cea inhibata, este mintea de animal (eul inconstient). Pornirile animalice ale omului, izbucnesc atunci cand “carma vointei sale”, scapa de sub controlul ratiunii constientului.
Eul constient, este mintea de om insamantata de parintii nostri si crescuta de sistemul educational al societatii si civilizatiei umane.
Noi, mintile umane rationale si constiente de sine, suntem un fel de altoi, sau implant spiritual, dobandit strict prin invatarea / instruirea oferita de parintii nostri inca din primele zile de viata, urmata de cea a scolii, si a intregului sistem educativ uman…

Observand ca mintea noastra “prefera” sa memoreze si sa proceseze in special imaginile vizuale, si, in plus realizand ca accesul la amintirile recente este diferit de accesul amintirilor mai vechi de cel putin doua – trei zile, am dedus ca informatiile ‘inregistrate’ in timpul zilei sufera un proces de analiza, sortare si arhivare – ceea ce presupune mutarea dintr-o zona a creierului intr-alta – petrecut in timpul noptii. Spun in timpul noptii, deoarece acest proces laborios si consumator de memorie, trebuie sa fie cel responsabil pentru somnul care ne ocupa o treime din viata, si care ar presupune si “deconectarea” simturilor, cele care aduc informatiile in minte, pe tot timpul executarii lui.
Dormim, deoarece suntem tributari unui spatiu de volum insuficient de stocare al informatiilor vizuale, aflat in creierul trupului nostru de animal.
Iar omul, dupa cum spuneam, isi construieste existenta din imagini inca de pe vremea Omului de CroMagnon.bosiman

Suntem ganduri ce “graviteaza” in jurul constiintei de sine, ganduri construite din idei, ce se bazeaza pe experienta acumulata, formata in special din imagini. Suntem fiinte ale luminii, spre deosebire de animale, ale caror memorie se bazeaza mai mult pe miros si sunete. Lumina poarta informatia aproape instantaneu, in vreme ce sunetele sunt mai incete, iar mirosul depinde de distanta si de vant. In pus, spre deosebire de sunete si miros, lumina poarta cu ea, forme si spatialitate. Iar aceste forme au stat la baza imaginarii, planificarii si constructiei lumii umane, de la vechile piramide si pana la Naveta Spatiala de astazi, lume atat de diferita de cea a animalelor.

Cine suntem?

Suntem entitati spirituale, dezvoltate in jurul unor constiinte de sine, alcatuite din informatii (in primul rand vizuale) memorate, ce formeaza experienta acumulata si aflata in continua crestere pe intreaga existenta, alaturi de functii de analiza rationala a acestora.

Constiinta de sine nu este transmisa genetic, ci se dobandeste prin instruire/invatare de la generatiile anterioare.
In trecut, constiinta de sine a aparut prin procese de auto-educare/auto-instruire, ce au durat mai multe zeci de mii de ani, care s-au declansat prin inceperea memorarii observatiilor preponderent vizuale, in paralel cu evolutia creierului redimensionat si restructurat pentru a putea primi si procesa informatii venite pe calea luminii.

Noi, mintile umane rationale si constiente de sine, suntem un “implant spiritual”, dobandit strict prin invatarea / instruirea parintilor nostri, a scolii, si a intregului sistem educativ, si care ne ducem existenta in corpul si in paralel cu cea a trupului animal gazda, trup in esenta identic genetic cu ale altor animale.

In decursul zecilor de mii de ani de evolutie a spiritului, Omul de Cromagnon, stramosul nostru, desenand propria imagine alaturi de cele ale vanatului si a instrumentelor de vanatoare, a inceput sa-si imagineze, sa comunice, sa planifice, sa perfectioneze, sa creeze, si astfel sa-si inceapa drumul evolutiei spirituale spre omul modern.
Intreaga societate a omului este construita pe baza unor percepte, norme, reguli si legi, toate acestea fiind definite prin cuvinte, respectiv prin simboluri abstracte ale imaginilor vizuale.
Suntem ganduri ce ‘graviteaza’ in jurul constiintei de sine, ganduri construite din idei, ce se bazeaza pe experienta acumulata, formata in special din imagini. Suntem adevarate fiinte ale luminii.
Toate sentimentele si resentimentele pe care le simtim, sunt forme ale sentimentelor si resentimentelor pe care le simt si animalele asemenea noua, insa simtite amplificat si rafinat, intrucat sunt filtrate prin constiinta de sine.

486924_454151504643096_363548728_n

Avem frica si avem curaj, avem dragoste si avem ura, avem tristete si avem bucurie, avem placerea gustului, avem dragoste fata de familie si grija pentru urmasi, la fel ca si animalele, doar ca noi realizam aceste trairi si putem sa ni le producem dupa dorinta.

In schimb, noi oamenii si doar noi, avem simtul esteticului, creativitatea imaginativa, si mai avem notiunea spatiului.
Inca, spre deosebire de restul vietuitoarelor, mai avem un dar: percepem timpul si curgerea lui. Timpul, “substata abstracta” ce masoara spatiile dintre imaginile amintirilor noastre in timp ce privim spre trecut, si totodata umple spatiile dintre imaginile viselor noastre indreptate spre viitor.

Si, in final, noi oamenii si doar noi, mai avem credinta intr-un ceva supranatural, care ne asteapta de o eternitate sa-l descoperim, pentru a ne putea astfel elibera de falsa credinta ca am fi fiinte de origine animala, si astfel de a incepe sa traim existenta care ne-a fost destinata.

 

sursa;descopera.org





Mandeenii

6 12 2012

In secolul al XVII-lea, misionarii iezuiti care s-au intors din regiunea scaldata de fluviile Tigru si Eufrat, astazi Irak, au povestit despre o populatie numita „crestinii Sfantului loan”. Desi traiau in lumea musulmana, inconjurati de arabi, membrii ei erau adepti ai unei forme de crestinism centrate in jurul lui loan Botezatorul. Toate riturile lor religioase aveau ca punct focal botezul; acesta nu era pentru ei o ceremonie unica in viata omului, prin care un nou membru era primit in congregatie, ci detinea un rol important in toate sacramentele si ritualurile lor. Inca de la primele contacte cu ei s-a constatat ca numele „cres­tinii Sfantului loan” este cat se poate de incorect. Secta il venereaza pe loan Botezatorul, intr-adevar, dar nu poate fi considerata „crestina” in sensul obisnuit al termenului: membrii ei sustin ca lisus a fost un fals profet, un mincinos care si-a indus in eroare semenii, in mod deliberat.mandeenii

Dar fiindca traiesc sub continua amenintare a perse­cutiilor din partea evreilor, a musulmanilor si a crestinilor deopo­triva, au preferat sa se autodefineasca intr-un mod cit mai inofensiv pentru toti cei din jurul lor. Din acest motiv si-au luat numele de „crestinii Sfantului loan”.

In prezent, membrii acestei secte – care mai traiesc inca in re­giunile mlastinoase din sudul Irakului si, in numar mai mic, in zona de sud-vest a Iranului – sunt cunoscuti sub numele de mandeeni. Sunt oameni pasnici, profund religiosi, carora credinta le interzice varsarea de sange si razboiul. Majoritatea traiesc in satele si comunitatile traditionale, dar unii s-au mutat in orase, unde lucreaza ca aurari si argintari, mestesuguri in care exceleaza. Si-au pastrat limba si modul de scriere propriu, ambele derivate din aramaica, limba vorbita de lisus si de loan. In 1978, numarul lor era estimat la mai putin de 15 000 de persoane, dar persecutiile la care Saddam Hussein i-a supus pe arabii din zonele mlastinoase dupa Razboiul din Golf i-a adus, probabil, in pragul extinctiei.

Termenul „mandean” inseamna, literal, „gnostic” (de la manda, „gnoza”) si, teoretic, ii desemneaza doar pe mireni, desi adesea este folosit pentru intreaga comunitate. Preotii lor sint numiti nazoreani. Arabii le spun Subba, iar in Coran apar cu apelativul sabieni.

In prezent, credinta mandeana este un fel de amalgam pestrit si confuz: fragmente din iudaismul Vechiului Testament, forme gnostice, eretice, de crestinism si idei iraniene dualiste combinate formeaza cosmologia si teologia sectei. Problema consta in a dis­tinge care au fost credintele originale ale mandeenilor si ce a fost adaugat ulterior. Se pare ca membrii gruparii au uitat in mare parte semnificatia initiala a multor elemente din religia lor.

Mlastinile Mesopotamiene din Irak Gradina Edenului din Biblie 1

Mandeenii constituie astazi unica grupare religioasa gnostica din lume: opiniile lor despre univers, despre actul creatiei si despre zei sunt, toate, convingeri gnostice obisnuite. Ei cred intr-o ierarhie a zeilor si a semizeilor de ambele sexe, cu o sciziune fundamentala intre divinitatile luminii si cele ale intunericului.

Fiinta lor suprema, care a creat universul si zeitatile mai mici, are diverse nume, care se traduc prin „Viata”, „Minte” sau „Re­gele Luminii”. Aceasta a creat cinci „fiinte de lumina”, fapt care automat a adus pe lume cinci fiinte ale intunericului, egale, dar opuse primelor. (Accentul pus pe egalitatea dintre lumina si binele suprem este caracteristica gnosticismului. Pentru gnostici, iluminarea insemna, atat in sens literal, cat si figurat, patrunderea intr-o lume a luminii.) La fel ca in alte sisteme de gandire gnostica, pentru mandeeni semizeii sunt cei care au creat si care guverneaza universul material si Pamantul.

Pentru mandeeni, celibatul este un pacat; barbatii care mor necasatoriti sunt condamnati sa se reincarneze; altfel, mandeenii nu cred in ciclul mortii si al renasterii. Atunci cand omul se stinge din viata, sufletul lui se intoarce in lumea de lumina din care au venit initial mandeenii, fiind indrumat pe acest drum gratie numeroaselor rugaciuni si ceremonii oficiate; multe dintre acestea isi au originile, in mod limpede, in anticele rituri funerare egiptene.

Religia isi pune amprenta asupra tuturor aspectelor vietii de zi cu zi a mandeenilor, dar sacramentul lor esential este botezul, prac­ticat chiar si la ceremoniile de nunta si de inmormintare. Botezul presupune cufundarea completa in bazine special create, care au loc la un riu numit Iordan. Din niciun ritual nu lipsesc o serie de strangeri de mana complexe intre preoti si cei care sunt botezati.

315878_577975185549700_777395698_n

Ziua sfanta a mandeenilor este duminica. Toate comunitatile lor sint conduse de preoti, care primesc titlul de „rege” (malka), dar anumite servicii religioase pot fi indeplinite de laici. Demnitatea de preot este ereditara, iar clerul este compus din trei categorii: preotii obisnuiti, numiti „discipoli” (tarmide), episcopii si un „sef al po­porului” – desi de peste un secol nimeni nu a mai fost considerat demn de aceasta pozitie.

sursa:alcmeea.com





Mithraismul si crestinismul

12 11 2012

Mithraismul îşi are rădăcinile în religia veche a Persiei, fiind grefat pe vechea concepţie dualistă iraniană a rivalităţii între bine şi rău şi purtând amprenta severităţii morale persane. Rolul lui Mithra în această luptă perpetuă e acela de aliat al forţelor binelui.

Mithraismul îşi începe peregrinările pe meleaguri străine, unde primeşte noi influenţe, care vor contura caracterul sau specific. Contactul cu teologia chaldeană a dat un caracter astral religiei mithraice, pe care magii au transformat-o apoi, în Asia Mica, intr-un cult de mistere. Plecată din Persia, unde-şi avea rădăcinile încă din timpuri imemoriale, religia lui Mithra a străbătut o cale plină de cotituri şi compromisuri, în cele din urmă ajungând să apară într-o formă şi cu o limbă elenă, dar trădând totuşi conţinutul său oriental şi chiar persan. În felul acesta, ajunge să bată la porţile Romei.

Împrejurările pentru ca mithraismul să triumfe şi în Occident erau propice. Vechea religie oficială, greco-romană, pierduse controlul şi influenţa asupra sufletelor credincioşilor. Rămăsese numai forma, adică riturile şi gesturile exterioare. Fiindcă misterele mithraice şi învăţăturile acestui cult impresionau prin ceremonialul lor fastuos şi, respectiv, prin promisiuni soteriologice, mulţi erau cei care aderau la această religie, în special soldaţii, Mithra fiind pentru ei războinicul invincibil. Potrivit istoricului Plutarh, romanii au venit în contact cu acest cult prin intermediul piraţilor din Cilicia, în urma cuceririi, în secolul I i. d. Hr., de către Pompei (60-48), a acestei provincii din Asia Mică. Către sfârşitul secolului I, Mithra începe să fie cunoscut la Roma, fapt datorat în special deplasărilor de trupe auxiliare din Orient în Occident. Începând cu această dată, sunt semnalate şi primele documente ce atestă răspândirea mithraismului în Italia. Printre iniţiaţii acestui cult se remarcă şi Commodus (180-192), iar Diocleţian (284-305), împreună cu Galeriu (293-311) şi Liciniu (308-324), după ce s-au iniţiat în misterele cultului mithraic la Carnuntum, în 307, l-au proclamat pe Mithra protectorul întregului Imperiu roman. În această localitate, a fost centrul cultului, de unde s-a extins în mai multe ţări dunărene. Ultimul împărat adorator al lui Mithra a fost Iulian Apostatul (361-363), pentru ca, în 391, un edict să interzică la Roma celebrarea cultului mithraic. Se poate spune că poziţia pe care a căpătat-o acest cult în Imperiul roman s-a datorat în primul rând bunăvoinţei celor mai mulţi cezari, care i-au creat diferite căi de acces şi dezvoltare, ridicând mithraismul aproape la rangul de religie de stat.

 

Când Dacia a fost cucerită şi a avut loc procesul colonizării ei cu populaţii „ex loto orbe romano”, drept consecinţă imediată, a apărut un nou fenomen, caracterizat printr-un impetuos exod al orientalilor. Situată în partea nord-estică a Imperiului roman, Dacia a primit influenţele disparate din partea populaţiilor, care au locuit provincia după cucerire şi care nu au renunţat la cultura şi zeii lor naţionali. Cea mai largă răspândire a avut-o mithraismul, care în secolul al III-lea era cel mai puternic curent religios din Dacia.

Printre factorii de propagare a acestui cult în Dacia armata a avut un rol primordial. Fiind un zeu al victoriei şi venerat de soldaţi, el era invocat înainte de orice luptă pentru ajutor la izbândă. Aşa s-a ajuns ca Mithra să fie o divinitate populară în tot cuprinsul imperiului. Soldaţii armatelor romane venite în Dacia nu au uitat obiceiurile şi zeii lor strămoşeşti. Printre aceştia era şi Mithra, zeu oriental foarte răspândit între armatele auxiliare ale imperiului, recrutate în special din Orient. Şi veteranii, adică soldaţii „lăsaţi la vatră” după 20-25 de ani de serviciu militar, au jucat un rol în răspândirea mithraismului în Dacia. Importante diplome militare descoperite pe teritoriul dacic dovedesc existenţa acestor veterani în provincia romană de pe malurile Dunării. Aici, în patria  adoptivă,  ei duceau o viaţă liniştită, practicându-şi în voie cultul lor propriu.

În răspândirea mithraismului în Imperiul roman şi prin urmare în Dacia au avut-o negustorii şi mai ales marfa lor umană – sclavii. Ne referim la negustorii orientali, care, profitând din plin de „pax romana”, traversau de la un capăt la altul imperiul, căutând să-şi plaseze „marfa”. Sclavii, aduşi din Orient ca prizonieri de război, transportau o data cu ei şi zeii lor tradiţionali, venerându-i şi ridicându-le altare în localităţile unde erau strămutaţi. De asemenea, nu trebuie să uitam şi pe coloniştii civili, veniţi şi ei cu obiceiurile şi credinţele lor şi căutând să le implanteze în regiunile colonizate.

Savantul olandez N. J. Vermaseren, in lucrarea sa Corpus Inscriptionum Monumentlorum Religionis Mithriacae, indica pentru Dacia 274 de monumente şi inscripţii mithraice.

Se pare că centrul cultului mithraic în Dacia a fost la Ulpia Traiana, capitala provinciei, unde se atestă existenţa unui bogat material arheologic. Unic prin dimensiunile sale între toate mithreele descoperite până acum în regiunile mithraizate, este cel situat pe valea Hobiţei şi pe malul stâng al pârâului Apa Mică, din ruinele căruia s-au scos circa 250 monumente sculpturale şi inscripţii. Printre acestea se pot consemna altare cu dedicaţii, cărămizi stampilate, opere statuare, opaiţe etc. Astfel, se poate aminti un altar de marmură, având sculptat pe fronton frunze de acant, un taur, un cap de bou şi o pasăre cu o frunză în cioc. Un mic altar, cu inscripţia Soli Invicto Mithrae Aniceto, e darul lui Dacian-Hermadio, un grec sau un oriental. Recent, în 1966, s-au descoperit, în apropierea mithreului, alte două reliefuri, care înfăţişează obişnuitul sacrificiu al taurului. Databile din secolul al III-lea, primul dintre aceste reliefuri prezintă unele particularităţi faţă de modelul tipic al acestor reliefuri descoperite la Ulpia Traiana, dar, în linii mari, păstrează elementele obişnuite ale unor astfel de monumente. Dat fiind faptul că reversul plăcii primului relief este şlefuit, se pare că această piesă n-a fost aplicată pe vreun perete, ci era păstrată liber, aşezată, probabil, în vreo nişă sau în   case   particulare.

Şi la Apulum (Alba Iulia) materialul documentar destul de numeros indică existenţa aici a unor credincioşi mithraici, care au lăsat numeroase urme arheologice. S-au descoperit circa 60 de monumente de piatră inscripţionate sau sculptate, datând, în majoritate, din prima jumătate a secolului al III-lea – epoca de glorie a religiei mithraice – în Dacia.

Susţinătorii ipotezei care afirmă că Mithra  şi Iisus sunt una şi aceeaşi persoană consideră că Mithra, zeu proslăvit cu mult înaintea apariţiei creştinismului, ar fi fost  născut dintr-o fecioară, a cutreierat pământul, adunând 12 discipoli, a învăţat oamenii utilizând parabole, a fost sacrificat pentru păcatele oamenilor şi a înviat trei zile mai apoi. Se remarcă similitudinea între viaţa lui Mithra şi cea a lui Iisus. Cei care susţin ideea „împrumutului” au următoarele argumente pe care le vom discuta, luând în consideraţie textele, relicvele, picturile, sculpturile adepţilor cultului Mithraic.
1.    Mithra, ca şi Iisus, a fost născut dintr-o fecioară. Argumentul nu este acceptat ca fiind real de către istorici. Multiple relicve prezintă naşterea lui Mithra, iar în toate acestea zeul se naşte din stâncă: Mithra e prezentat la naştere cu bustul ieşind din stânca dură. În unele sculpturi, ţâşnesc flăcări  din pământ în jurul stâncii din care Mithra apare. Câteva dintre relicvele care prezintă naşterea îl înfăţişează pe Mithra ţinând în mână un arc cu săgeţi într-o poziţie de vânătoare.
2.    Mithra a avut 12 discipoli. În tradiţia hindusă Mithra a avut un însoţitor pe nume Varuna, care era şi el zeu. În tradiţia Mithraismului Roman, Mithra are doi însoţitori care duc torţele, denumiţi Cautes şi Cautopatres. Câteva sculpturi îi prezintă pe cei doi însoţitori ajutându-l pe Mithra să iasă din stâncă, la naştere. Cei doi însoţitori nu sunt oameni, ei sunt creaturi asemănătoare zeilor. Nicăieri nu sunt înfăţişaţi cei doisprezece discipoli. În multe dintre picturi, Mithra este prezentatat stând între stele. Într-o sculptură apare cu două rânduri de câte şase persoane în fiecare parte a capului său. S-ar putea presupune că este vorba despre cei doisprezece discipoli. Se poate ca această reprezentare să fie o imagine a semnelor zodiacale cu Mithra în centru în locul soarelui. În antichitate, zodiacul era o temă comună, iar ca zeitate solară, locul potrivit pentru Mithra este în centru.

3.    Mithra ar fi propovăduit oamenilor prin parabole. Mithraismul roman a fost învăluit de mister şi scrierile nu ne spun mai nimic despre aceasta religie. Tot ce se ştie despre acesta este relevat din picturi, sculpturi şi statuete.  Ca zeu al alianţelor Mithra cerea supuşilor săi sa fie sinceri şi să îşi ţină promisiunile făcute. Cerea oamenilor să fie buni, dar acest lucru nu era cerut într-un mod metaforic sau propovăduit prin poveşti cu tâlc.

4.    Mithra ar fi luat parte la o ultimă cină unde s-au împărţit vin şi pâine. În câteva dintre camerele romane din subteran în care se desfăşurau ritualuri mithraice, există o scenă care prezintă ceea ce ar putea fi interpretat drept un ritual de iniţiere, O persoană legată (care pare a fi iniţiatul) bea dintr-o cupă în timp ce ţine ceea ce ar părea a fi o bucată de pâine. Iniţiatul este apoi înjunghiat simbolic. Avem aici ceea ce ar putea fi caracterizat drept un ritual ce implică o ultimă cupă şi o ultimă îmbucătură. Paralela aceasta între Cina cea de taină şi ritualul mithraic este cat se poate de reala.
5.    Mithra ar fi fost sacrificat pentru păcatele oamenilor şi după trei zile ar fi înviat. Nici unul din textele sfinte nu prezintă că Mithra din Iran sau India a fost sacrificat şi nici nu există nicio descriere sau pictură ori sculptură care să facă vreo referire la moartea sa. Avesta nu conţine nicio istorisire despre moartea lui Mithra şi nicio sugestie nu se găseşte referitoare la sacrificarea acestuia pentru păcatele oamenilor. Acelaşi lucru se poate afirma si despre Rig Veda, unde Mithra nu este descris ca fiind mort sau murind. În Mithraismul roman târziu, zeul este prezentat ucigând un taur. Aceste portrete îl înfăţişează pe Mithra ca fiind cel care face sacrificiul şi nu drept cel care se sacrifică. Motivul taurului ucis este dezvoltat mult mai târziu în mitul lui Mithra datează noţiunea iudaică a sacrificării unui animal pentru păcatele oamenilor. Nicio sculptură, pictură sau statuetă asociată cu Mithraismul roman nu prezintă zeitatea ca fiind ucisă sau înviind. 
6.    Moartea şi învierea, în Mithraism. Exista relicve în templele mithraice din peşteri care prezintă un rit al iniţierii. Iniţiatul îngenunchiază cu mâinile legate, în timp ce un adept al cultului ridică o sabie deasupra capului său. Mai târziu, după ce iniţiatul bea din cupă, el este eliberat.  Aceasta se crede ar fi o ceremonie care imită simbolic moartea şi învierea iniţiatului. Un amănunt interesant este legarea mâinilor. Multe din religiile păgâne antice cereau sacrificarea unei fiinţe umane zeului lor, acest lucru fiind ceva obişnuit în acele timpuri. Pentru că cei sacrificaţi încercau deseori să fugă, mâinile lor erau legate, pentru a putea fi obligaţi să îngenunchize şi să poată fi prinşi uşor. Actul în ritualul mithraic de iniţiere poate fi privit ca o reproducere a ritualului uman de sacrificare a unei fiinţe umane. Tema morţii şi a învierii, simbolizată de eliberarea iniţiatului după uciderea lui simbolică, este prezentă în mithraism. Ritualul se folosea doar pentru noii adepţi ai cultului şi nu există dovezi că zeul Mithra a trebuit să îndure o asemenea soartă.
7.    Mithra  a fost născut dintr-o fecioară, pe 25 Decembrie într-o peşteră şi la naşterea sa au asistat păstori. Nu exista suport material (picturi, sculpturi şi statuete) pentru ideea că Mithra s-ar fi născut dintr-o fecioară însă este adevărat că 25 decembrie era ziua de nastere a unui popular zeu roman cunoscut sub numele de Soarele Necucerit, cu care Constantin se identifica inainte convertirii la crestinism, asociat lui Mithra. Aici se pare ca crestinismul a suferit o influenta din partea mithraismului. Relicvele sustin o singura versiune a nasterii lui Mithra…dintr-o stanca si nu dintr-o pestera. Exista texte care sustin ca pastori ar fi fost prezenti la nasterea lui Mithra si l-au ajutat  sa iasa din munte, dar textele romane care sustin aceasta dateaza dupa al II-lea secol A.D. si se poate presupune ca au fost influentate de scrierile din Noul Testament si nu invers.
8.    Mithra a fost considerat “ Calea, Adevarul si Lumina” precum si “Mantuitorul”, “Messiah”. Mithra  a fost cunoscut drept “zeu al soarelui” , “ucigasul de tauri” si singura denumire cu titlu comun este cea de Salvator insa in ceea ce il priveste pe Mithra, el era denumit Salvatorul initiatilor cultului sau. Totusi amandoua figurile erau vazut drept Mantuitori si cei ce le erau adepti cautau mantuirea pacatelor.

9.    Festivalul lui Mithra a ajuns mai tarziu cunoscut drept Paste. Mithra a avut mai multe zile dedicate, dar toate erau in Septembrie si Octombrie. Adeptii mithraismului celebrau se pare inceperea fiecarui sezon, in concluzie celebrau si inceperea primaverii dar acesta nu era principalul festival dedicat lui Mithra ci un festival dedicat primaverii.

10.    Ziua sfântă a lui Mithra era dumineca, ziua Domnului, cu sute de ani înainte de apariţia lui Cristos. Adepţii Mithraismului au dedicat această zi zeului lor în realitate abia post- Creştinism, susţin artefactele.

Subiectul ramane deschis.Concluziile care se impun sunt ca religia crestina a avut ca sursa de inspiratie si mithraismul,religie monoteista din Orient.E normal si firesc sa se intample asa ceva.

Sursa de inspiratie :BBC history





Bhagavad-Gita

6 09 2012

Bhagavad-Gita („Cantecul celui divin” in lb sanscrita) este o celebrea scriere antica din categoria Upanishadelor.

Mari sfinți sau filozofi hinduși clasici au lăsat comentarii prețioase ale textului ce reprezintă pentru Hinduism ceea ce Noul Testament reprezintă pentru creștinism. Această comparație poate fi susținută și de volumele intregi dedicate asemănării uluitoare dintre cele mai mari doua intrupari divine (avatari), pe care umanitatea îi cunoaște, Krishna și Hristos. Astfel, unul din punctele comune este că cei doi  au lăsat o moștenire spirituală ce conține indicații precise asupra modului în care umanitatea trebuie să se raporteze la unicul Dumnezeu și Creator: Brahman sau Tatăl.

Deși Krishna este considerat a fi intruparea marelui zeu Vishnu, al doilea personaj al trinității hinduse (Trimurti), totuși credincioșii consideră textul Gitei ca fiind mesaj direct de la Dumnezeu cel unic sau Brahman. Aceasta asemănare de discurs între Krishna si Hristos poate fi ușor observată mai ales in pasaje precum cele de mai jos:

„Eu sunt Tatăl acestei lumi, Muma, orânduitorul, străbunul, ceea ce trebuie cunoscut, mijlocul de purificare, silaba sacră OM, Rik, Saman si Yajus (Vedele),

Calea, Susținătorul, stăpînul, martorul, popasul, sălașul, prietenul, începutul si nimicirea [lumii], locul, așezarea, samânța, Cel Neclintit.

Eu dau căldura, opresc si dau drumul ploilor; eu sunt nemurirea și moartea, și tot eu sunt, o Arjuna, Ființa si Neființa.” (Bhagavad-gita, ca.p IX, 17-19 – în trad. lui Sergiu Al-George)

Nu se cunoaste autorul acestei opere desi ,datorita influentelor din credintele orientale ,exista presupunerea ca ar fi scrisa de mai multi poeti .Cert este ca face parte din patrimoniul umanitatii ,fiind una din cartile esentiale








Ancient Code

Deciphering History Together

Secretele Zeilor

de Claudiu-Gilian Chircu

Earth 4 All Web Magazine

Ancient Mysteries, Healing, Science & News