La limita imposibilului

27 02 2015

Există oameni care, doar prin puterea minţii, pot aduce ploaia sau alunga furtunile, despărţind norii cu mâinile goale. Există oameni al căror trup rezistă, în mod miraculos, la temperaturi extrem de scăzute sau, din contră, foarte ridicate. Există oameni cu o memorie fabuloasă, care niciodată nu uită nici cele mai mici aspecte ale vieţii lor. Oameni fenomenali! Dar sunt ei, oare, altfel de­cât noi toţi?! Savanţii din întreaga lume se străduiesc să descifreze misterul acestor indivizi cu puteri aşa-zis paranormale. Mulţi dintre ei înclină să creadă că toate aceste capacităţi stau ascunse în creierul fie­căruia dintre noi, şi că pentru a le pune în funcţiune, nu este nevoie decât de descoperirea mecanismului care le activează.

Stăpâna apelor îngheţate

Aprilie 2011, ţărmul Mării Albe, regiunea Murmansk, Rusia, aproape de Cercul Polar

Nu se luminase încă de ziuă, iar temperatura ae­rului era sub minus zece grade. Un vânt aspru, tăios, bătea dinspre nord, făcând ca frigul să pară şi mai ne­mi­los. Pe malul îngheţat al mării, mai mulţi cer­ce­tă­tori, înfofoliţi în costume speciale care să le pro­tejeze trupurile de temperaturile scăzute, se pre­găteau „în­fri­guraţi” să participe la un experiment unic. La mar­gi­nea pontonului, o femeie complet dezbrăcată, cu părul despletit, stătea ghemuită, cu picioarele goale în ză­padă. Apoi atinse cu mâna, ca în joacă, luciul de sticlă al apei, de parcă îşi făcea curaj să sară în marea în care, pe alocuri, pluteau sloiuri de gheaţă. Orice om dezbrăcat care ar plonja în asemenea ape ar muri pe loc! Şi totuşi, imposibilul s-a petrecut: tânăra fe­me­ie a pătruns treptat printre blocurile de gheaţă şi du­pă câteva minute s-a scufundat complet în adâncuri.

„Din fragedă copilărie, veneam aici des, cu bu­nicul, să pescuim la copcă. Pe când aveam cinci ani, îmi amintesc perfect, am auzit pentru prima dată, din largul mării, nişte sunete stranii, asemănătoare unui chiuit. «Sunt belugele, mi-a spus bunicul, delfinii albi care ştiu să zâmbească». «Cum aşa, bunicule?», l-am întrebat, fascinată. Şi atunci am aflat că aceste ce­tacee, care trăiesc doar în apele în­gheţate, comunică în­tre ele nu numai prin su­ne­tele spe­cifice delfinilor, dar şi prin mimică, exte­rio­ri­zându-şi parcă pe chip sen­ti­mentele. «Când o să fiu ma­re, eu voi înota cu belugele şi le voi mângâia zâmbetul!». Bunicul a râs şi mi-a spus că aşa ceva este imposibil. Anii au trecut şi visul ce atunci părea doar unul copilăresc mi s-a înde­pli­nit!”, povesteşte Natalia Avseenko, cea care astăzi este numită şi „regina ape­lor îngheţate”.

La prima vedere, femeia pare să aibă o viaţă obişnuită: este profesor la Fa­cultatea de Limbi Străine a Univer­si­tăţii din Moscova. În timpul liber, însă, se ocupă cu un sport pe care nu mulţi s-ar încumeta să îl practice: scufundări la mare adâncime. În urmă cu câţiva ani, după ce a obţinut de două ori­ recordul  mondial la scufundări libere, fără tuburi de oxigen, Natalia a început antrenamentul dur şi istovitor pentru ceea ce toţi din jurul ei credeau că este o curată nebunie: scufundările în apele reci ca gheaţa ale Mării Albe. În pri­mele luni, pentru călirea organismului, se scălda în apele reci ale râurilor, aler­ga pe povârnişurile munţilor, iar pe tim­pul iernii, umbla desculţă prin ză­pa­dă. După un an de antrenament asi­duu, odată cu venirea iernii, Natalia a tre­cut la nivelul următor: a început să practice înotul la copcă. Baia la copcă este o procedură terapeutică des în­tâlnită în Rusia, însă Natalia, spre ului­rea tuturor, nu numai că se scufunda în apa îngheţată, dar zăbovea printre slo­iuri minute, în şir. Se dezbrăca complet şi plonja în apele reci ca gheaţa, îno­tând relaxat. „La finalul lunii fe­brua­rie, organismul meu se obişnuise atât de bine cu baia la copcă, încât reu­şi­sem să contrazic tezele medicinii conform cărora după opt minute de şedere în apă rece, de patru gra­de, în corpul uman apar procesele ireversibile ale morţii, ulterioare hipotermiei avan­sate. Simţeam că sunt pregătită să fac marele pas. Şi iată că în luna aprilie 2011, îm­preună cu o echipă de cercetători, de medici şi de ca­me­ramani şi fotografi profesionişti, am demarat pro­iectul «Omul şi be­lu­ga»”, afirma Natalia într-un in­terviu acordat anul tre­cut.

Şi pentru ca să-şi îndeplinească visul, acela de a înota alături de beluge, în apele îngheţate ale Mării Albe, tânăra a fost nevoită să se scufunde în adâncuri, complet dezbrăcată, fără niciun fel de echipament de protecţie termică, fiindcă belugele nu au deloc o re­acţie prietenoasă atunci când sunt atinse de ma­teriale sintetice. Cercetătorii care au luat parte la ex­periment au fost convinşi că delfinii nu se vor îndepărta la apariţia Nataliei în mediul lor, pentru că îi vor simţi vulnerabilitatea şi vor încerca să o încălzească. Încre­ză­toare, Natalia şi-a făcut cruce şi s-a scufundat în ape­le reci ca gheaţa. Temperatura lor era de minus do­uă grade, o temperatură la care funcţiile vitale ale omu­lui se opresc după cel mult cinci minute. Medicii au avertizat-o că este foarte posibil să orbească, căci organul văzului este cel mai repede afectat. Natalia Avseenko a depăşit însă limitele imaginabile, ră­mânând în apa de sub stratul de gheaţă timp de peste zece minute! „Cea mai grea parte a fost, într-adevăr, când mi-am băgat capul sub apă. Am simţit că-mi arde toată faţa, o durere acută de cap m-a lovit ca lama unui cuţit şi simţeam că plâng. După câteva minute, însă, m-am relaxat şi am început să mă obiş­nuiesc. Ceea ce a urmat depăşeşte imaginaţia, este greu de povestit în cuvinte. Comuniunea mea cu be­lugele de sub ape a fost una desăvârşită. M-au în­conjurat cu trupurile lor, dansând în jurul meu, de parcă încercau să mă protejeze.”

Întregul experiment a fost filmat şi, la scurt timp, a fost difuzat pe canalele ruseşti de televiziune. Do­cumentarul „La limită” (în limba rusă – „Potolok”) vorbeşte despre puterea credinţei, despre depăşirea limitelor umane, într-o incursiune absolut fabuloasă, în comuniunea naturii cu omul, atunci când acesta nu caută să o cucerească, ci din contră, în­cearcă să se armonizeze cu vibraţia ei.

Olandezul de gheaţă

În ultimele decenii, s-a discutat foarte mult despre teoria conform căreia Pământul se află în pragul unei noi ere glaciare. Ea nu va atrage, însă, după sine, dis­pariţia oricărei forme de viaţă. În natură există multe fi­inţe care sunt capabile să supravieţuiască sub stra­turi groase de gheaţă. Potrivit studiilor moderne, aceas­tă abilitate de a „ignora” frigul, de a rezista la în­gheţ, fără degerături, o are şi omul, însă organismul uman nu a învăţat încă să se adapteze la temperaturile scăzute.

wim-hof-method-performing-inner-fire-meditation-creating-heat-from-within

Wim Hof

Olandezul Wim Hof, supranumit şi „Iceman”, este unul din oamenii dotaţi cu abilitatea unică de a rezista timp îndelungat la temperaturi extrem de mici. „Omul care nu simte frigul” a intrat în Cartea Recor­du­rilor de nouă ori! El a atins creasta Muntelui Kili­manjaro îm­brăcat doar în pantaloni scurţi, a alergat mai bine de 40 de kilometri desculţ, într-un maraton organizat dincolo de Cercul Polar de Nord, a stat scufundat în cuburi de gheaţă timp de o oră şi 30 de minute! Con­form explicaţiilor sale, totul ţine de an­trenament şi de călirea trupului, căci puterile orga­nismului uman sunt aproape fără limite. Hof afirmă că orice individ are în organism un termostat care poate fi reglat la orice temperatura.

Această teorie incredibilă este susţinută şi de Da­ni­la Medvedev, un renumit om de ştiinţă rus, unul din pro­motorii metodei de criogenizare a oamenilor, lide­rul Mişcării Transumaniste, care are la bază ideea utilizării tehnologiei pentru îmbunătăţirea abilităţilor mentale şi fizice ale omului. „În maximum două de­ce­nii, prin intermediul unor tehnologii la care se lu­crează în prezent, semnalele creierului uman trans­mise că­tre organism vor avea imediat efectul scontat. Orice om va putea, prin puterea gândului, să coman­de orga­nis­mului însănătoşirea, scăderea sau creş­te­rea tem­pe­raturii interne, anihilarea durerilor”, sus­ţine sa­van­tul rus.

Ideea nu este deloc fantezistă, după cum ar putea afirma unii, căci dacă peste tot în lume, de-a lungul timpurilor, au existat oameni care au depăşit limitele imaginabile ale trupului doar prin puterea minţii, de ce nu am crede că omul, ajutat de tehnologii, ar putea înfăptui acest lucru oricând, după bunul plac?

Omul care aduce ploaia

Peste tot în lume există consemnări, din vremuri de mult apuse, despre oameni care aveau abilitatea uluitoare de a chema ploile, de a alunga furtunile şi de a aduce soarele înapoi pe Pământ. Se spune că aceşti şamani sau vrăjitori, prin puteri nebănuite, puteau controla stihiile naturii, dispersând norii şi îmblânzind uraganele, mânuind fulgerele şi izgonind sau atrăgând precipitaţiile.

În folclorul românesc, dansul paparudei este un ritual străvechi de invocare a forţelor naturii, pentru a aduce ploaia pe timp de secetă. „Paparudă – rudă,/ Vino de ne udă/ Cu găleata – leata/ Peste toată ceata;/ Cu ciubărul – bărul/ Peste tot poporul”, cântă şi as­tăzi femeile, în unele regiunii ale ţării, unde tradiţia s-a păstrat. În ritmul muzicii, tinere fete, cu trupuri acoperite de cămăşi albe, cu salbe din ramuri de salcie la gât, dansează bătând din palme, în încercarea de a îmbuna Cerul, care să slobozească ploaia binefă­că­toare. Asemenea obiceiuri şi datini încă mai dăinuie şi se practică în sânul multor popoare ale lumii. Omul modern le consideră simple superstiţii sau ri­tua­luri păgâne dar, cu toate acestea, nu putem să nu ne între­băm dacă nu cumva în spatele lor există măcar un graunte de adevăr.

Despre Vladimir Gorbatiuk, un ţăran de 72 de ani, din regiunea Vinniţa, din Ucraina, se spune că are puterea de a aduce ploaia sau, din contră, de a o alunga. El deţine chiar un certificat de la un centru de hidrologie, care atestă capacitatea sa remarcabilă. Deşi a fost supus mai multor studii şi experimente, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să descopere cum reuşeşte bărbatul să provoace precipitaţii. Conform spuselor sale, darul său a venit tot din Ceruri: „S-a întâmplat în primăvara anului 1980. Eram la muncile câmpului, când, pe neaşteptate, s-a stârnit o furtună. M-am adăpostit sub un pâlc de copaci. Deodată, to­tul s-a luminat, sub strălucirea puternică a unui ful­ger. Descărcarea electrică mi-a trecut prin tot trupul, fără să mă doară absolut nimic. Am simţit apoi că am primit o forţă incredibil de mare. Eram complet năucit şi cred că am leşinat. Cert este că atunci când m-am trezit sub copac, ploaia se oprise şi eu am crezut că totul fusese un vis, aşa că am dat re­pede uitării evenimentul”, povestea Vladimir Gor­batiuk într-un interviu.

Abia după câteva luni, darul său deosebit s-a manifestat. Era de ceva timp secetă în toată regiunea şi oamenii se îngrijoraseră pentru recoltele lor. Vladimir s-a gândit atunci cu durere la toate roadele care ieşiseră din pământ şi care urmau să se usuce de sete. S-a gândit la munca sa şi la nepoţii de la oraş care aş­teptau de-ale gurii. S-a uitat cu milă la mâinile sale trudite şi şi-a spus că de­geaba le are dacă nu poate che­ma şi ploa­ia. După câ­teva mo­men­te, mintea i s-a în­negurat şi Vla­dimir şi-a simţit întregul trup vlăguit. S-a întins pe pat şi a adormit buştean. Când s-a tre­zit, în zorii zilei ur­mă­toare, afa­ră ploua cu găleata.

După acest incident, Vla­di­mir s-a gândit că el provo­case ploaia şi s-a decis să ve­rifice da­că chiar poate con­trola vremea. A început să se „antre­ne­ze” pe câmp, ferit de ochii in­dis­creţi ai vecinilor. „Cerul era complet senin, nici urmă de nor. Am ieşit în câmp şi mi-am concentrat toa­te gân­du­rile asupra norilor. Am simţit cum îi chem de peste tot. Mi-am dorit din tot sufletul să plouă. Şi ploaia a în­ceput!”.

Treptat, despre darul miraculos pe care îl primise Vladimir s-a aflat în toată regiunea. S-au scris despre el zeci de articole şi s-au realizat mai multe reportaje. În câţiva ani, bărbatul a devenit renumit în toată Ucraina şi era invitat în toate regiunile ţării, pen­tru a dispersa norii sau a aduce ploi. De fiecare dată, însă, când Vladimir di­rija norii, trupul său era stors com­plet de energie. Uneori, se prăbuşea inert la pământ. În câţiva ani, a îm­bătrânit atât de tare, că a devenit de nerecunoscut. De aceea, Vladimir s-a hotărât să-şi exercite aceste forţe numai în cazurile de forţă majoră.

Deşi Vladimir Gorbatiuk a fost de acord să fie chiar şi filmat în timp ce manipulează norii, au existat mulţi oameni de ştiinţă care i-au contestat abilităţile paranormale. Conform teo­riei lor, medicina modernă a de­mons­trat că omul, încă de la naştere, poate simţi în trupul său schimbările meteorologice. Dacă în zilele noastre, me­teo-sen­sibilitatea este o afec­ţiu­ne, fiind considerată o adevă­rată pacoste, în urmă cu sute de ani era socotită un dar, o capacitate paranor­mală. Şi pe vremea aceea, ca şi acum, oa­menii aveau dureri de cap sau de oase înainte cu ceva vreme de a începe ploaia. Ei simţeau în trupul lor modificările vremii şi îşi avertizau mem­brii tribului despre evenimentele meteorologice ce urmau să vină. Asta nu înseam­nă că ei erau prooroci, şamani sau vrăjitori. Şi totuşi, cum se poate explica faptul că Vladimir Gor­ba­tiuk nu doar simte în trupul lui apro­pierea ploii, ci o poate şi provoca sau izgoni, prin puterea gândului său?

O memorie de elefant

„Am uitat!”, „Nu-mi amintesc!”, „A zburat din ca­­pul meu!” sunt expresii pe care toţi oamenii le folosesc, la un moment dat. Cât de invidioşi suntem pe cei care au o memorie nativă fantastică, care-şi amin­tesc, în detalii şi nuanţe, evenimente petrecute cu mult timp în urmă! Sunt, oare, aceşti oameni feno­me­nali, sau memoria fabuloasă este, de fapt, un pro­ces psihic de întipărire care trebuie antrenat şi cana­lizat, şi pe care îl poate poseda orice individ?!

Conform teoriilor emise recent, creierul uman este un computer ultraperformant. „Omul modern inventează noi şi noi modalităţi de a-şi uşura viaţa: calculatoarele îndeplinesc pentru noi calcule com­plexe, navigatoarele de bord ne ajută să găsim mai repede cel mai scurt traseu, aparatele de fotografiat ne slujesc pentru a reţine mai uşor aspecte impor­tante din viaţa de zi cu zi. Dar, de fapt, capacităţile uma­ne vor învinge întotdeauna până şi cel mai per­for­mant computer. Altfel spus, creierul nu poate fi în­tre­cut în capacitate de niciun sistem de calcul ac­tual sau viitor”, susţine savantul rus Alexandr Kaplan, doctor în ştiinţe neurofiziologice la Univer­sitatea din Moscova. Cum altfel am putea explica, de exemplu, faptul că Gari Kasparov, mare maestru şi fost cam­pion mondial la şah, a reuşit să învingă, în 1997, un computer ultraperformant?

la limita imposibilului

Jill Price

Oamenii au fost dintotdeauna fascinaţi de jocul de şah practicat cu ochii legaţi. Pentru un ase­me­nea joc este nevoie de o memorie extraordinară! La finele secolului al XVIII-lea, francezul François-André Phili­dor, pentru prima dată în istorie, a jucat şah cu trei adversari simultan, fără să privească tabla. A doua zi, toate ziarele din Paris publicau articole pe prima pagină despre fe­no­menalul şahist. Du­pă a­proape două veacuri, ju­cătorul de şah de ori­gine po­loneză Miguel Naj­dorf uluia întreaga lume cu memoria sa, ce de­păşea ori­ce închipuire. Naj­dorf jucase un simultan gran­dios, cu 45 de adversari, legat la ochi! Timp de 24 de ore, jucă­torul polonez a păs­trat în me­morie miş­cările şi pozitia a 1440 de piese! S-ar putea spune că o asemenea memorie este dincolo de limita capaci­tăţilor umane! Şi totuşi, după cele 24 de ore, ma­estrul de şah a permis creierului său să se eli­bereze de aceste in­formaţii deja ne­folo­si­toare. E­xis­­tă însă şi oa­meni care, chiar dacă ar vrea, nu pot uita niciun amănunt din viaţa lor, ca şi cum ar avea cons­tant, în cre­ier, o cameră de filmat care inregistreaza şi stochează ab­so­lut orice. Acesta este cazul lui Jill Price, femeia care îşi amin­teşte fiecare eveniment din viaţa ei, în ordine cronolo­gică, înce­pând cu vârsta de 12 ani. „Înre­gistrez în me­mo­ria mea toate eveni­men­tele care se pe­trec, e­xact aşa cum se suc­ced. Fie­­care zi este pentru mine o altă în­registrare. Dacă-mi veţi spune o dată de acum zece ani, eu vă voi relata cu lux de amanunte ce s-a întâm­plat în acea zi, din punctul meu de vedere. E ca şi cum aş scoate din bibliotecă caseta cu înre­gis­trarea res­pec­tivă, aş introduce-o în video­player şi apoi aş urmări filmul acelei zile”.

În urmă cu mai bine de 15 ani, îngrijorată de faptul că suferă de o boală psihică, Jill a cerut ajutorul specialiştilor în neuropsihologie de la Universitatea California-Irvine. Când a auzit ce susţine femeia, doctorul James McGaugh a fost complet sceptic. Cu timpul însă, după ce Jill a fost supusă zecilor de teste de memorie, echipa sa a concluzionat că femeia po­se­dă o memorie prodigioasă! Deşi nimeni nu a reuşit să ofere o explicaţie ştiinţifică pentru acest fenomen uluitor, specialiştii sunt încrezători că memoria fe­meii îi va ajuta măcar să înţeleagă mai bine în ce mod creierul uman stochează informaţiile.

Conform unor teorii, omul îşi foloseşte în mod conştient doar o mică parte a creierului. Or­­ganul gân­dirii este cel care coordonează şi con­trolează toate funcţiile vegetative ale organis­mu­lui, precum presiu­nea sanguină, respiraţia, activitatea organelor interne ş.a.m.d. Informaţiile legate de toate aceste activităţi nu pătrund la nivel activ în partea conştientă a cre­ierului uman, pentru ca acesta să nu se supraîncarce. Şi totuşi, există oameni care, printr-o metodă ne­cu­noscută, enigmatică, reuşesc să controleze până şi acea parte a creierului care se ocu­pă de funcţiile vegetative. Şi astfel, ni se dovedeşte încă o dată că dezvoltarea capacităţilor noastre in­telec­tuale este, practic, fără limite!

Formula As





Dacia, tara uriasilor

27 01 2015

In America, India, Egipt, Romania, Irlanda si poate in multe alte zone ale globului au fost descoperite, de-a lungul vremii, zeci de schelete gigantice, apartinand unei rase umanoide misterioase. Guvernele lumii s-au straduit sa pastreze secretul, din motive necunoscute.

Si Lucian Cozma, autorul cartii “Romania Secreta“, Editura “Obiectiv” Craiova, vorbeste, printre altele, despre acest subiect. In regiunile sit-ului arheologic Argedava, la Posesti, Costesti, Popesti, Scaieni, Nucet, osemintele preistorice au relevat existenta unei populatii compuse din fiinte gigantice. Stravechea populatie de giganti care a colonizat teritoriul Daciei preistorice, se regaseste in mitologia romaneasca, in folclor si, de ce nu, chiar si in istorie. Cum este cazul misteriosului domnitor Negru Voda si capitanii sai. Putini romani stiu, dar chiar si Mihai Viteazul, conform descrierilor contemporanilor sai, era un barbat masiv, impunator, de peste 2 metri inaltime! Zicem noi ca era, intr-adevar, un barbat bine facut, dar care nu depasea limitele normale de inaltime. Dar scheletele preistorice descoperite in variate locuri pe teritoriul Romaniei, demonstreaza existenta unei populatii autohtone bine inchegate. Nu este vorba despre cateva cazuri exceptionale, eventual patologice, gen “giganti hipofizari”, ci de un numar mare de persoane care aveau aceleasi trasaturi genetice, complet diferite de acelea ale populatiei umane de astazi. Inca din anii ’50, pe fondul industrializarii si al “urbanizarii” mediului rural, cu ocazia volumului foarte mare de sapaturi care s-au facut in mai toate regiunile tarii, din ratiuni industriale sau de gospodarire locala, au fost descoperite numeroase urme de schelete de dimensiuni foarte mari, ale unor oameni care masurau peste 2,5 m. In folclor, ei sunt numiti “ciclopi” sau “jidovi” si vom incerca sa vedem de unde au aparut ei si, mai ales, unde si cand au disparut.

Arhaismul “jidov” nu a avut la origine intelesul pe care i-l da astazi DEX-ul, adica “evreu (popular si peiorativ)”. In trecut, cuvantul “jidov” insemna urias, gigant, dar nu orice om de mari dimensiuni, ci doar apartinatorii la o anumita populatie cvasimitologica despre care se stia din batrani ca ar fi trecut pe meleagurile tarii noastre intr-un trecut foarte, foarte indepartat. Dar cine erau ei si ce au cautat aici? Urmele arheologice ne duc departe in preistorie, cu multe mii de ani in urma, cand brusc apar acesti giganti care parca au venit sa formeze o colonie aici. Dar nu era vorba despre o colonizare masiva, ci mai degraba ocuparea anumitor obiective pe care ei le-au considerat importante: exploatari miniere, fabrici metalurgice si de procesare a materiilor prime/minereuri sau altfel de lucrari cu caracter militar, ori a caror utilitate nici macar nu o putem banui astazi.

 Egiptul Antic – colonizat din Dacia!

 Facand o serie de corelatii si punand cap la cap informatii bine documentate, am putea spune ca acum cateva zeci de mii de ani (20-30.000 de ani), s-a inregistrat pe glob o amplificare deosebita a activitatii vulcanice, cu repercursiuni foarte dure asupra regiunilor foarte active din punct de vedere vulcanic. Exact in acea perioada a avut loc o migratie nemai ìntàlnita a unui popor de giganti, venit dinspre cele doua Americi si care a intrat pe teritoriul masivului continent Euro-Afro-Asiatic, prima data prin Britania si Europa Centrala, iar ceva mai tarziu prin Extremul Orient, catre regiunea indo-tibetana. Migratia a fost partial cauzata de inrautatirea conditiilor climatice din regiunea relativ calda a Americilor, pe fondul intensificarii activitatii vulcanice si, probabil, din ratiuni de ordin politic ori social: conflicte, criza economica, etc. In mod cert, nu a fost o migratie masiva, dar, cu toate acestea, a avut o pondere importanta, din moment ce s-au descoperit, peste atatea mii de ani, vestigii impresionante: mine, cuptoare metalurgice, constructii megalitice, etc. Poate erau un fel de “colonii de munca”, deplasate in teritoriul Europei si Asiei, din ratiuni industriale si de comert, nu pentru colonizarea propriu-zisa a teritoriilor respective.

Mai tarziu, in urma cu 10-12.000 de ani, aceiasi colonisti, impinsi, de aceasta data, si de fenomenele catastrofale care au marcat inceputul sfarsitului ultimei glaciatiuni, au infiintat colonii si in nordul Africii, de pilda, pe teritoriul Egiptului preistoric. De remarcat ca la data la care “atlantii” au intrat pe teritoriul Egiptului, adusi de “pasarea” pilotata de Thot, ei deja colonizasera, de cel putin 10.000 de ani, teritoriul Europei Centrale, mult mai bogat in resurse naturale decat cel nord-african.

 Subteranele Romaniei, opera uriasilor

 Asadar, primele colonii ale “jidovilor” au fost realizate in Europa, ulterior aparand cele indo-tibetane si abia la urma coloniile nord-africane. Platon nu a preluat decat informatiile la care a avut el acces la acea data, mai precis cele legate de venirea “jidovilor” in Egipt, sub comanda lui Thot. In perioada cuprinsa intre 20-35.000 de ani, regiunea de uscat (la care se mai adauga si banchiza) care lega Europa de America de Nord, era inca intacta, facilitand transportul masiv de oameni si materiale. Odata ajunsi in teritoriul Angliei si Frantei de astazi, au facut diverse constructii pe care acum le consideram “bizare” si a caror utilitate nu ne este cunoscuta, asa cum este cazul celebrului “Stonehenge”, al carui vechime unii o estimeaza la circa 5.000 de ani. Datarea acestor constructii este nesigura la ora actuala, asa cum este si cazul marilor piramide din Egipt ( a caror data reala de edificare trebuie sa fie de ordinul a 10.500 – 11.500 de ani in urma) si aceasta deoarece popoarele care ulterior au mostenit aceste constructii, au realizat tot felul de modificari si amenajari la ele, dandu-le cel mai adesea o cu totul alta destinatie decat cea originara.

In urma cu aproximativ 12.000 de ani, glaciatiunea era pe sfarsite, incheierea sa fiind marcata de o serie intreaga de evenimente catastrofice. Atunci s-a produs si ultima mare migratie a gigantilor, care a durat aproximativ 4.000 de ani si a cuprins regiuni cum ar fi nordul Africii (Maroc, Egipt), Orientul Mijlociu (Iran, Irak, Liban si o parte din Turcia), Peninsula Iberica si din nou regiunea central-est-europeana, cuprinzand si teritoriul Romàniei de astazi.

Pe teritoriul Daciei, “jidovii” au facut prospectiuni si exploatari miniere si – se spune – constructii sau amenajari subterane de mari dimensiuni. La un moment dat, uriasii au disparut brusc din istorie, ca si cum s-ar fi volatilizat. In urma plecarii lor au ramas doar unele grupuri razlete care s-au statornicit in catune numai ale lor, cum ar fi cele enumerate la inceput, Posesti (Prahova), Scaieni (Buzau), etc.

 Scheletele iradiate!

 Necropola de uriasi de la Argedava (Cetatea lui Burebista) a fost pomenita pentru prima data in anul 2003, la Congresul al III-lea de Dacologie, de catre profesorul Gheorghe Bardan Raine si cercetatorul Gheorghe Serbana. Scheletele a 80 de uriasi fusesera deshumate la Nucet. Osemintele aratau ca era vorba despre fiinte umanoide cu o inaltime de aproximativ 5 metri. Lucrul cel mai ciudat, scheletele erau de culoare roz, ca si cum ar fi fost iradiate! Unica proba prezentata atunci (la congres) este o caseta video.

In 2004, pe teritoriul Indiei s-au gasit alte doua schelete de aproape 20 metri inaltime. Guvernul indian “a ingropat” repede evenimentul. La fel au procedat si americanii, dupa ce, in Desertul Colorado, au gasit mai multe schelete apartinand unor “oameni” de 2,5 m inaltime.

Romania este impanzita de schelete de uriasi. La Cetateni, in 2005, s-au mai gasit doua schelete gigantice, sub manastirea Negru Voda, La Pantelimon – Lebada, 20 de schelete, La Scaieni (1985), judetul Buzau, doua schelete, iar lista poate continua. La fel, autoritatile au preferat sa pastreze tacerea. In 2009, in cadrul emisiunii “Acces Direct” de la Antena 1, prezentatorul Madalin Ionescu a realizat o serie de materiale pe tema “Uriasii din Bucegi”. La un moment dat, a fost contactat telefonic de un personaj misterios care l-a avertizat, pe un ton oficial, sa sisteze dezvaluirile. In prima faza, jurnalistul s-a tinut tare, a prezentat publicului “amenintarea” inregistrata, dar in scurt timp emisiunea s-a axat pe subiecte mult mai nevinovate. In cateva luni, Madalin Ionescu a ajuns pe lista neagra a sefilor, fiind nevoit sa-si schimbe locul de munca.

 Copiii zeilor

 Va este cunoscut fragmentul din Biblie (Geneza) referitor la ingeri si femeile muritorilor. Ingerii, impreionati de frumusetea fiicelor oamenilor, au ales sa traiasca impreuna cu acestea si sa zamisleasca o rasa noua, cea a uriasilor. Dumnezeu s-a suparat tare pe grupul “razvratilor” si a decis sa le ucida progeniturile. Putem intelege de aici ca a avut loc un razboi intre acolitii lui Luficer biblic si Dumnezeu Tatal, scrierile biblice completand foarte bine tabloul catastrofelor ce au lovit Terra in Era Vulcanica. In satul Scaieni (comuna Bozioru, judetul Buzau) cele doua schelete de uriasi au fost descoperite pe locul unde si acum se afla o livada de meri. Am vazut personal monumentul ridicat acolo, pe care se afla inscris un epitaf surprinzator. Citez din memorie: “In cinstea stramosilor nostri (…)“. Oamenii locului sunt zgarciti in declaratii. Unii se fac ca nu stiu nimic, altii incearca sa minimalizeze evenimentul. Iata declaratia unui localnic: “Am luat un femur gasit acolo si l-am pus pe lungimea piciorului meu. Imi ajungea pana la sold, dar mi s-a spus (?!) ca, probabil, apartinuse unui om foarte inalt“. Orice antropolog ar depune marturie ca, de fapt, scheletul apartinea unei fiinte umanoide de cel putin 3 metri inaltime, dat fiind ca si craniul era de doua ori cat un craniu uman obisnuit. Ce s-a intamplat cu osemintele gigantice, satenii nu stiu exact. Unii spun ca ar fi fost din nou ingropate, de aceasta data langa bisericuta din Vavaluci, altii zic ca au fost duse la Pitesti (?!).

O alta marturie interesanta apartine unui sibian: “In apropierea satului nostru se afla o ridicatura numita Dealul Uriasului si chiar are forma unui om urias intins pe spate! Bunicul imi povestea ca se stie din mosi stramosi ca acolo ar fi ajuns un urias ranit (?!). Era bland asa ca oamenii locului s-au apropiat de el, in special copiii carora le povestea multe lucruri. A murit din pricina ranilor, iar satenii l-au acoperit cu pamant chiar in locul unde si-a dat duhul”.

Sa fi avut loc aici o batalie infioratoare? In Subcarpatii Buzaului exista un spatiu sub forma de crater, unde, spun specialistii, s-au gasit urmele unei explozii atomice, cu o vechime de cateva mii de ani.





BABA NOVAC

4 12 2012

HAIDUCIA CA MIJLOC DE REZISTENTA IMPOTRIVA IMPERIULUI OTOMAN

In zilele apogeului sau, temutul Imperiu Otoman dispunea de o forta militara care zdrobea fara drept de apel orice armata europeana. Frica si groaza semanate de turci au dat de fapt un imbold fara precedent dezvoltarii diplomatiei in Europa acelor timpuri. Sigurul conducator de osti care infrunta cu vitejie si succes puhoiul otoman din secolul 16 a fost Mihai Viteazul. Iar cel mai destoinic general al sau a fost un batran haiduc sarb care l-a urmat pe Viteaz deopotriva in moarte, legende si inimile oamenilor.

Inca din decursul anilor sai de tinerete Mihai Viteazul, fiul lui Patrascu-Voda, avusese de nenumarate ori ocazia sa cunoasca starea de spirit a supusilor crestini din provinciile Imperiului Otoman. Caderea sub dominatie turceasca a popoarelor din Balcani alaturi de transformarea acestei regiuni in villayet-uri coincidea cu instalarea de catre turci a unui regim de opresiune caracterizat prin biruri aspre, jafuri si toata seria de violente imaginate. Lipsite de posibilitatile organizarii unor armate regulate, popoarele din sudul Dunarii au apelat la haiducie drept singura forma de lupta care le era la indemana. Haiducia in Balcani a aparut sub forma unui fenomen social generalizat in Serbia, Bulgaria, Macedonia si nordul Greciei, pentru a inflori mai apoi si in tarile romane. Spontana la inceput, miscarea haiduceasca din Balcani avea sa cresca in intensitate de-a lungul secolului 16, pentru a se constitui intr-o adevarata rezistenta armata cu caracter popular. Haiducia a fost cea mai activa si eficace forma de lupta, care a reusit sa mentina in constiinta maselor populare cutuma razbunarii, cea care a devenit in Balcani o adevarata traditie, precum si speranta in libertate alaturi de redobandirea independentei propriilor state.baba-novac

Aceste detasamente de haiduci cuprindeau in randurile lor o serie de razboinici experimentati, duri, manati in lupta de o ura fara margini impotriva cotropitorilor turci. Insufletiti de victoriile in serie ale luiMihai Viteazul, gruparile haiducilor cunosc un reviriment fara precedent. Organizati in cete mici de 15-30 calareti, ei atacau si se ascundeau mai usor. Fiecare ceata avea propriul steag si era condusa de cel mai experimentat razboinic. Cateodata cetele se uneau in detasamente mari si atacau chiar orase si cetati, cum au facut deseori in timpul domniei lui Mihai. Exista unele documente in acest sens care certifica faptul ca numeroase solii ale balcanicilor sosite la Curtea Domneasca de la Targoviste aratau domnitorului roman ca daca el ar trece Dunarea, “ sarbii, bulgarii si albanezii, care sunt de aceeasi religie cu dansul, s-ar uni bucurosi cu el”.

Era, deci, firesc ca actiunile lui Mihai Viteazul in politica sa externa sa acorde o atentie staruitoare problemelor din sud-estul Europei. Tot firesc era ca popoarele balcanice strivite de sistemul pasalacurilor sa vada in victoriile de rasunet ale voievodului valah o excelenta ocazie de a da la randul lor lovituri aprige Imperiului Otoman.

BABA NOVAC,BATRANUL CU SUFLET DE HAIDUC

Despre acest erou legendar avem putine insemnari, cu precadere cele privitoare la inceputul activitatii sale. Potrivit documentelor cronicarului Szamoskozy (Ioachim Craciun, Cronicarul Samoszkozy si insemnarile lui privitoare la romani (1566-1608), Cluj, 1928), Baba Novac s-a nascut in satul Poreci, situat pe o insula a Dunarii, in imediata apropierea a cetatii Semedria din Serbia, in jurul anului 1520. Viata si faptele lui Baba Novac se pot imparti in trei mari perioade distincte : copilaria in satul de pe malurile Dunarii, haiducia din Balcani si perioada traita in oastea Tarii Romanesti. In satul Poreci cunoaste de mic copil, umilintele, cruzimea si nedreptatea unor stapanitori straini. Se pare ca a invatat putina carte in chiliile manastirilor din apropiere, odata ce stia sa citeasca si sa scrie in slavona. Tanarul Novac devine astfel si un luptator spiritual, un adevarataparator al dreptei credinte ortodoxe in fata turcilor care-i fortau sau mituiau pe locuitorii din Balcani sa treaca la Islam. Aceasta rezulta si din faptul ca l-a avut alaturi de-alungul intregii sale vieti, pe preotul Sasca, cu care de altfel a impartit tragicul sau destin.

baba novac

Arta manuirii armelor a invatat-o de mic copil, in anturajul unui razboinic sarb, capetenie a unui grup de razvratiti locali. Pe langa abilitatea sa in lupta, izvoarele vremii noteaza ca Baba Novac era un munte de om, de o statura impozanta, care se folosea de forta sa fizica neobisnuita pentru a baga spaima in dusmani pe campul de lupta. Forta sa herculeana, alaturi de vitalitatea sa neobisnuita explica faptul ca la varsta de 80 de ani inca se afla in saua calului si participa in lupta inarmat cu sabie si secure. Mintea sa era intodeauna limpede, in ciuda anilor inaintati, Baba Novac fiind capitan al unui grup ce insuma 5 000-8 000 haiduci. In armata voievodului Mihai, avea rangul de general alaturi de fratii Preda si Stroe Buzescu, banul Mihalcea, banul Manta si banul Udrea.

Din cauza saraciei si a darilor pe care nu le putea plati, precum datorita faptului ca a muncit din greu timp de 3 ani la ridicarea cetatii Semendria fara a fi platit, Novac se gandeste la pribegie… Baladele populare ne spun ca unul dintre motivele care l-au determintat in tinerete pe Baba Novac sa devina haiduc, este faptul ca era recunoscut drept un barbat dintr-o bucata care nu “scotea caciula in fata nimanui”. Autoritatile turcesti au trimis un grup de 10 ieniceri care l-au prins si l-au batut crunt pana cand Novac, intr-un acces de disperare, s-a ridicat si s-a repezit asupra tortionarilor sai pe care i-a invins fara drept de apel. Pe capetenia grupului a ucis-o izbind-o repetat de pamant pana cand i-a sfaramat oasele. Dupa o asemenea fapta tanarul Novac se refugiaza pe Valea Timocului unde organizeaza o banda de haiduci alcatuita din romanii timoceni, sarbi si bulgari. Aflat la conducerea acestei cete de luptatori dornici de razbunare, Baba Novac zdrobeste pe turci la Cladova, cetatea timoceana Florentin si la Vidin.

O mare parte a activitatii sale o desfasoara in vilayet-ul Bosnia, pe muntele verde al Romaniei (U zelenoj gori Romaniji). B. P. Hasdeu arata ca “Pe blestematul munte Romania, Baba Novac a petrecut vreo 40 sau 50 de ani, catre care adaugandu-se alti vreo 20 sau 30 din viata sa de la Poreci, rezulta ca Baba Novac era octogenar, cand victoriile lui Mihai Viteazul, au desteptat speranta in sufletul sau, chemandu-l din codrii Bosniei spre un alt camp de lupta, intr-o alta Romanie”

Dupa cativa ani de lupte in Bosnia, rastimp in care face multe zile negre turcilor, Baba Novac este prins de acestia. Impresionati de curajul si de forta sa, turcii ajung sa-i propuna sa-l faca aga la Istanbul, lasandu-i si privilegiul de a-si pastra credinta ortodoxa. Sarb adevarat pana in maduva oaselor, Novac refuza si alege inchisoarea, ocazie cu care invata sa vorbeasca turceste si greceste. Evadeaza dupa doi ani de captivitate si revine in partile Bosniei unde se reapuca de haiducie.

“Pe unde Novac mergea/Asa turcii jos pica/Cum pica vara iarba/Cand o atingi cu coasa”

In aceeasi perioada in Balcani isi desfasura activitatea un alt capitan de haiduci. Originar din Dalmatia, raguzan dupa neam, haiducul Deli Marcu conducea la randu-i un grup de 1 500 de luptatori. Intre cei doi eroi se va lega o stransa prietenie si vor lupta impreuna pe multe campuri de batalie sub comanda lui Mihai Viteazul. Vestea ca domnitorul Valahiei, Mihai, fiul lui Patrascu Voda, a intors armele contra Semilunii, a ajuns imediat la urechile celor doi razboinici. Prima intalnire dintre acesti eroi are loc undeva in zona Varsetului unde, la ora pranzului, Mihai Viteazul insotit de capitanii Ghetea, Racea, Vasile Marza, Simion si Patru din Copaceni, este intampinat cu bucurie de capeteniile sarbesti banul Sava, capitanul Dochian, cneazul Dusan si haiducul Baba Novac. Mihai cunoscuse darzenia rasculatilor sarbi. Dupa echipamentul de lupta, calitatea armelor si experienta de lupta, domnul roman isi daduse seama ca sarbii sunt soldati excelenti. “Ne sunt frati si pot apara tara din coasta, pot scufunda corabiile turcesti care vin pe Dunare, pot hartui drumurile Balcanilor”, explica Mihai Viteazul capitanului Vasile Marza.

La sfarsitul adunarii voievodul Mihai a primit juramantul de credinta din partea tuturor conducatorilor rascoalei antiotomane a sarbilor. Sub panza cortului, razboinicii sarbi si-au scos sabiile la picioarele voievodului. Adanc miscat, Mihai isi scoate sabia asezand-o deasupra paloselor sarbesti. Juramantul este intarit de episcopul Teoharie al Varsetului. Baba Novac a fost puternic impresionat de personalitatea lui Mihai Viteazul. Batranul sarb l-a iubit si pretuit toata viata pe ilustrul conducator roman. La un moment dat, garda personala a Viteazului era alcatuita din haiducii sarbi ai lui Novac. Conform izvoarelor, sigurul regret al lui Baba Novac era legat de varsta sa, haiducul octogenar marturisind de nenumarate ori ca si-ar fi dorit sa-l fi intalnit pe Viteaz cand era mai tanar…Dintre toti capitanii straini care servisera in armata lui Mihai Viteazul, figura lui Baba Novac se detaseaza net. Daca scotianul John Smith, albanezul aga Lecca, polonezul Valentin Walawskisi secuii Moise Szekely si Albert Kiraly nu erau in fond decat niste mercenari, lefegii interesati doar de banii domnitorului, Baba Novac este singurul capitan ne-roman care a ramas alaturi de Viteaz fara bani, animat doar de pretuirea fata de domnitor si de lupta impotriva dusmanilor acestuia.

Novac

In toate marile batalii ale Viteazului, bratul lui Baba Novac era in toiul luptei. Niciodata nu s-a lasat impresionat de superioritatea numerica a dusmanului. Ataca cetatea Plevnei alaturi de doar 1200 haiduci. Cu acesta ocazie reuseste sa ia multi prizonieri, printre care sotia si cei doi copii al bogatuluipasa Mohamed Mihailoglu. “Tinuta cu omenie si nesiluita de haiduci”- cum spune cronicarul Balthasar Walther – turcoaica si copii sai sunt rascumparati de otomani contra sumei de 500 000 galbeni. In primavara anului 1595, in fruntea a doar 600-700 haiduci, Baba Novac trece Dunarea si marsaluieste pana in Muntii Sarplanina, unde asteapta oastea condusa de Hasan Pasa care traversa muntii pentru a face jonctiunea cu armata sultanului langa Sofia. Intr-o amabuscada, Baba Novac ataca si distruge intreaga armata turcesca luandu-i acesteia toti caii, camilele, tunurile si o mare suma de bani. Majoritatea turcilor sunt ucisi in munti.

Episodul victoriei de la Selimbar se lega de Baba Novac. Haiducul sarb nu mai suporta tratativele episcopului Malaspina, sol al lui Andrei Bathory si ataca prin surprindere. In cele trei momente hotaratoare de la Selimbar, mana dreapta a domnitorului a fost Baba Novac. Aflat in linia intai, s-a batut si a invins toti capitanii de oaste ai armatei ungurilor. Stefan Lazar, Peter Huszar, Stefan Csaki, Moise Szekely si Gaspar Kornis sunt umiliti de batranul de peste 80 de ani. Armurile invinsilor sunt depuse personal de Novac la picioarele lui Mihai Viteazul. In anul 1600, timis de Mihai in Banat, Baba iese victorios intr-o serie de lupte. Ajuns in Moldova, in urmarirea lui Ieremia Movila, ocupa aceasta provincie romaneasca si cucereste Iasul. Lupta neobosit pana in Hotin si Camenita. Alaturi de Mihai, la Calugareni, repurteaza o victorie istorica. La Naieni, langa Ploiesti se lupta cu polonezii. Luptele de la Sarata si Bucov il au din nou in prim plan.

MOARTEA UNUI EROU

In timp ce Mihai Viteazul se afla la Viena, in ianuarie 1601, nobilii unguri din Transilvania pregatesc o rascoala. Astfel, conducatorul nemesilor maghiari, capitanul Stefan Csaki, dusman personal al lui Baba Novac, trimite un corp de oaste sa atace prin surpindere tabara lui haiducului la Lipov , in Banat. In acesta miscare, Csaki urmareste sa se razbune personal pe batranul sarb pentru infrangerea de la Selimbar in timp ce nobilimea ungureasca urmareste sa-l lipseasca pe Mihai de cel mai capabil general al sau. In urma unui simulacru de proces, Baba Novac si preotul Sasca sunt invinuiti de colaborare cu turcii (!) si condamnati la moarte. 

Sadismul nobililor unguri iese inca o data la ivela pe data de 5 februarie 1601, cand Baba Novac si prietenul sau de o viata, preotul Sasca, sunt adusi in piata din mijlocul cetatii Clujului, actuala Piata Unirii din Cluj Napoca. Calaii primesc ordinul de a face supliciul batranului haiduc cat mai indelungat si dureros, pentru ca nemesii sa se poata delecta mai mult timp cu chinurile luptatorului pe care l-au urat cu o dementa neomeneasca.

La ora 10 dimineata, Baba Novac este adus in lanturi pe platfoma de executie. Calaii au inceput cumplita executie prin jupuirea de piele a celor doi eroi. Baba Novac este legat, apoi, de doua grinzi si spanzurat deasupra unui rug, calaii aruncand din cand in cu apa peste el pentru a-i prelugi chinurile. La fel ca Horea, eroul motilor din Apuseni care avea sa sfarseasca torturat de nemesi, Baba Novac nu scoate nici un tipat sau vaiet de durere. Impresionat de cruzimea torturii cat si de bravura cu care infrunta chinurile cumplite batranul trecut de 80 de ani, cronicarul italian Ciro Spontoniconsemneaza ca supliciul si moartea lui Baba Novac au durat o ora si jumatate…. Sadismul nobililor maghiari nu se opreste aici. Csaki ordona tragerea in teapa a trupurilor lipsite de viata ale celor doi dupa care, aceiasi nobili se pun pe un ospat urmat de o betie. A doua zi compun o poezie intitulata “Cand a rabdat Baba de frig in gerul iernii”, in care comenteaza batjocoritor modul in care corbii au mancat din cadavrul lui Novac…

Cronica adminstrativa a orasului Cluj, consemneaza la randu-i ca: “Am dat tiganilor pentru ca au schingiuit, au torturat, au fript si au tras in teapa pe Baba Novac si pe preot, celor doi calai, 3 florini. Am platit lui Luca Aksi pentru ca a cioplit teapa pentru Baba Novac, 20 de florini” .

Dupa victoria de la Guraslau, Mihai Viteazul este din nou stapan pe Transilvania si Tara Romaneasca. Primul intregitor de tara poposeste la Cluj la inceputul lunii august 1601. Ungurii din Cluj se supun pe loc armatei lui Mihai, o parte din nobilii vinovati de moartea lui Novac reusind sa fuga la timp, iar ceilalti devin lingusitori si se inghesuie sa jure credinta noului stapan al Transilvaniei. Mihai oficiaza o comemorare solemna, urmata de o pomana in amintirea eroului sarb. Pe Bastionul Croitorilor din Cluj, Mihai Viteazul arboreaza toate steagurile castigate in lupta de Baba Novac. Vestea mortii sale ingrozitoare i-a impresionat pana si pe turci, sultanul Mehmet al III-lea apreciind intr-o nota personala ca sfarsitul unui astfel de razboinic trebuia sa fie pe campul de lupta, nu schingiuit de alti ghiauri lasi… Pe teritoriul mosiei daruite fiilor sai de catre Mihai Viteazul, se inalta astazi cartierul craiovean Brazda lui Novac.

OMUL INTRAT IN LEGENDA

”Baba Novac/ Sare Dunarea-n ciomag/ Dincolo la Calafat/ Unde zace un turc legat/ Si-altu-n tapa alinat”

Oamenii din trecut nu au uitat lupta si sacrificul haiducului sarbo-valah pentru libertate. Baba Novac a intrat in legendele si inima popoarelor crestine din Balcani si nordul Dunarii fiind, de altfel, unul dintre putinii eroi despre care s-au scris balade si cantece inca de pe vremea cand era in viata. Parca pentru a pecetlui prietenia istorica si fratia de credinta care-i leaga pe sarbi de romani, in Serbia zilelor noastre, Baba Novac este unul dintre cei mai slaviti eroi nationali alaturi de Milos Obilic, Marko Kraljevic, Lazar Hrebeljanovic si alti luptatori ai panteonului razboinic sarb. In baladele sarbesti, Baba Novac, numit Starina Novac, este deseori descris in compania fiului sau cel mare, Gruia. Deopotriva in baladele sarbesti si romanesti este relatat episodul caderii in prizonierat al luiGruia, cel care este intemnitat de turci la Istanbul. Batranul Novac purcede spre eliberarea fiului sau pe care reuseste sa-l faca scapat din inchisoarea orasului folosindu-se de diverse viclesuguri. In timpul evadarii ei sunt surprinsi de gardienii inchisorii si dupa o lupta scurta in chiar inima Imperiului Otoman, cei doi Novaci, tata si fiu, reusesc sa fuga cu bine in Tara Romaneasca.

Figura eroica a haiducului a ajuns la asemenea dimensiuni in folclorul romanesc incat se cunosc pana in prezent nu mai putin de 101 cantece vechi despre Novacesti! Numarandu-se printre cele mai impresionate balade populare romanesti, ciclul epico-narativ al Novacestilor a aparut ca un raspuns al valahilor impotriva expansiunii puterii otomane si a asupririi aduse de acestia. In unele cantece batranesti actiunile Novacestilor se petrec in Campia Dunarii, Banat, Oltenia sau Tara Hategului. In aproape toate baladele sarbesti despre Novac si fiul sau Gruia, acestia apar din nou alaturi de Muntele Romanija ceea ce, conform lingvistului croat Petar Skok, ar avea legatura cu numele etnic al megleno-romanilor si istro-romanilor din Bosnia. In universul epic bulgar, Baba Novac nu apare niciodata singur ci alaturi de alte personaje, cu precadere haiduci nationali bulgari. Sub numele de Stari Novac, Debel Novac si Hajdut Novac, batranul vultur al Balcanilor omoara orice turc iesit in cale si elibereaza sate intregi de tarani bulgari.

Eroii crestini din acesta parte a lumii au un statut apropiat sfintilor, sfinti de care ii apropie jertfa lor muceniceasca pentru credinta ortodoxa alaturi de lupta impotriva paganilor turci. Indiferent de numele ce i s-a atribuit, Baba Novac este patronul spiritual a generatii intregi de haiduci balcanici care se vor naste in viitor pe aceste meleaguri, precum si parintele cel mai indraznet si iubit al taranilor asupriti din Balcani. Nu trebuie decat sa aruncam o privire asupra toponimiei localitatilor dinRomania, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Bosnia-Hertegovina, Grecia pentru a descoperi sute de orase si sate care-i poarta numele. Romanii de odinioara l-au cinstit nu doar in balade si amintiri pe marele erou. Multe asezari din tara noastra poarta numele haiducului, precum Baba Novac din Satu Mare, comunele Baba din judetele Alba, respectiv Maramures, Novac(Dolj), Novaci (Ilfov, Gorj), Novacesti (Alba, Prahova, Satu-Mare), precum multe alte sate numite Novac si Novacesti risipite in toata tara. In istoricul orasului Novaci din Judetul Gorj, este notat faptul ca in aceste locuri a poposit o bucata de vreme, Baba Novac impreuna cu 5 000 de haiduci sarbi, atunci cand a luptat sub steagul Tarii Romanesti. Intr-o lume care-si pierde in viteza valorile, cultura, istoria si identitatea, eroul octogenar ramane inca printre noi pentru a ne aduce aminte lectia uitata a vitejiei, a sacrificiului, a dragostei de tara si credinta…

 

sursa :descopera.ro








Ancient Code

Deciphering History Together

Secretele Zeilor

de Claudiu-Gilian Chircu

Earth 4 All Web Magazine

Ancient Mysteries, Healing, Science & News