Eroii Balcanilor

13 06 2013

Eroii Balcanilor 

Cei mai mari 10 eroi balcanici

Dintr-un melanj de nationalitati, religii, culturi si orgolii care a existat dintotdeauna in Balcani, spatiu unde traiul omului pare a se confunda cu inceputurile timpului si unde istoria a fost, de cele mai multe ori, una cruda, nu putea rezulta decat o combinatie exploziva. Poate de aceea Balcanii, locul de nastere al zeilor olimpieni, al titanilor si eroilor, au fost supranumiti butoiul cu pulbere al Europei. Iar toate evenimentele zguduitoare care au marcat istoria Balcanilor nu puteau fi lipsite de amprenta unor personalitati puternice si personaje prolifice intruchipate, cel mai adesea, in pielea capeteniilor, fie ei la carma unei tari sau in fruntea unei batalii. Iata cativa dintre acestia.

Fratii Asan (n. ? – d. 1196/1197)

In anul 1185, in Bizant domnea tanarul imparat Isaac II Anghelos. Dorind sa-si pregateasca cu mare fast nunta cu fiica regelui maghiar Bela II, el impune o noua dare asupra supusilor sai. Darea ii afecteaza in primul rand pe cei ce au turme de oi si vite. Este tocmai cazul valahilor, a caror indeletnicire principala este pastoritul. Aceste dari, impreuna cu felul abuziv in care sunt stranse, produc o mare nemultumire printre valahii care locuiesc in muntele Hemus. Acestia trimit la imparat, care se afla la Kypsella in Tracia, o delegatie condusa de fratii Petru si Ioan Asan, fruntasi ai lor, pentru a prezenta nemultumirile. Cererile lor nu sunt luate in seama, ba, mai mult, Ioan este palmuit de un demnitar bizantin, „pentru neobrazare”. In aceste conditii, ei se intorc la Tarnovo, in biserica Sf. Dumitru unde cheama poporul la o rascoala impotriva bizantinilor. Rascoala porneste in momentul in care normanzii din Sicilia ataca si ocupa orasele Durazzo, Seres, Amphipolis si Salonic. Petru si Ioan se intorc de peste Dunare cu forte militare de la vlahii si cumanii de pe celalalt mal si incep sa prade Tracia. Isaac este detronat de un grup de nobili nemultumiti si este inlocuit de fratele sau, Alexios III Anghelos, care le propune pacea rasculatilor vlahi. Petru si Ioan pun conditii inacceptabile pentru imperiu si, in timp ce Alexios se afla in rasarit pentru a se ocupa de rascoala pornita de un rebel din Cilicia, vlahii risipesc o alta armata bizantina in apropiere de orasul Seres. In 1196, Ioan Asan este asasinat in urma intrigilor bizantinilor, recunoscuti pentru instrumentarea de dezbinari si asasinate. Aceeasi soarta o are si Petru, un an mai tarziu, in 1197. In 1360, armatele otomane incep sa devasteze Valea Marita, pentru ca in 1396 ele sa controleze deja toata regiunea detinuta candva de fratii Asan.

ioan si petru asan

9. Ionita Caloianul (1197 – 1207/1217? – domnie)

Ionita Caloianul, adica “cel Frumos”, a fost cel de-al treilea dintre fratii Asan. El este cel care, dupa decesul lui Petru, a preluat conducerea statului vlaho-bulgar si a desavarsit constructia tratatului dintre cele doua state. Sub conducerea lui Ionita Caloian, Taratul Vlaho-Bulgar si-a extins granitele de la Dunare pana la Marita si de la Marea Neagra pana la Vardar. Ionita dovedeste remarcabile insusiri de militar si om politic. In urma mai multor victorii impotriva bizantinilor, intelegand ca Bizantul nu-l va recunoaste niciodata ca „imparat”, Ionita apeleaza la Papa Inocentiu III, caruia ii cere recunoasterea ca imparat al bulgarilor si vlahilor, precum si titlul de patriarh pentru intai-statatorul bisericii sale. In timpul lui Ionita Caloian, s-a petrecut un eveniment crucial pentru istoria universala: cea de-a patra cruciada, care s-a sfarsit in 1204, prin cucerirea Constantinopolului de catre cruciati. Intre noua structura politica si tratatul vlaho-bulgar a existat o serie de conflicte militare. Beneficiind de concursul cumanilor, vlaho-bulgarii au obtinut victorii importante, intre care cea din 1205 la Adrianopol, unde fost luat prizonier insusi imparatul latin, Balduin. Ionita aspira chiar la cucerirea Constantinopolului, dar planul sau nu a reusit din cauza manevrelor politice ale adversarilor sai. A fost astfel ucis in 1207 sau 1217 de un cuman in timpul asedierii Salonicului. Ionita Caloian ocupa un loc important in panteonul istoriei romanilor, nu numai datorita succeselor sale militare si politice, cat mai ales datorita afirmarii originii romane a poporului roman in corespondenta purtata cu Papa Inocentiu al III-lea pentru recunoasterea sa ca imparat.

ionita caloianul

8. Milos Obilic (n.? – 28 iunie 1389)

Milos Obilic a fost un cavaler sarb al secolului al XIV-lea, al carui nume este strans legat de legende privind Batalia din Kosovo. Reprezinta o figura importanta a baladelor sarbe si este un personaj cu greutate atat in legende cat si in istorie. Milos Obilic este ridicat la nivelul celor mai nobili eroi nationali medievali din folclorul sarb, si ramane simbolul curajului, al patriotismului si al sacrificiului suprem din dragoste de tara. Este insa greu de facut o diferentiere exacta intre figura mitica a lui Milos Obilic si faptele lui reale, deoarece multe aspecte ale eroului au ramas incerte. Nu se stie cu exactitate nici macar daca “Obilic” reprezinta un nume de familie sau numai un pseudonim, derivat poate de la numele posibilului sau loc natal. Si, pentru adancirea misterului, exista un numar destul de mare de locuri ce poarta denumirea “Obilic” in Muntii Balcani. Referitor la originea lui, exista numeroase dispute intre slavi si balcanici, cu unele proclamari contradictorii propuse de-a lungul secolelor, venite chiar din folclorul national al popoarelor neasociate direct cu mitologia Bataliei din Kosovo. Muntenegrenii au teoria ca Milos Obilic provine din regiunea Zeta, Muntenegreu, bosniecii pretind ca este unul de-al lor si chiar croatii, de obicei aliniati cu mitologia nationala sarba, propun in anumite contexte ca loc de nastere al eroului orasul Zadar de pe coasta Adriaticii.

eroii balcanilor

Cea mai plauzibila teorie, insa, pare cea care asociaza nasterea lui Milos Obilic cu satul Obilic din Toplica, regiune din zona orasului Leskovac, situat in sud-estul Serbiei. In timpul vietii sale, regiunea era un camp de lupta intre Imperiul Otoman, aflat in expansiune, si domeniile inca necucerite ale lorzilor feudali sarbi, in special ale printului Lazar Hrebeljanovic. Milos Obilic a fost un cavaler aflat in serviciul printului Lazar iar cea mai veche relatare despre el este relationata cu Batalia de la Plocnik, la care a participat si a supravietuit unei rani provocata de o sageata. In multe surse este mentionat ca ginere al printului. Milos Obilic a fost membru fondator al Ordinului Dragonului Sfantului Gheorghe. Pe baza datelor istorice ale Imperiului Otoman, se crede ca sultanul Murad I a fost ucis de Milos Obilic care, sub pretextul inchinarii in fata sultanului, l-a asasinat pe acesta, fiind la randul sau executat in chiar zorii zilei urmatoare.

7. Generalul Belizarie (n. 505 – d. 565)

Originea si primii ani de viata ai lui Belizarie raman, chiar si astazi, acoperite de mister. Cel mai probabil, acesta se nastea in anul 505, in orasul Germane, actuala localitate Sapareva Banya din Bulgaria. Numeroase voci au spus ca radacinile sale ar fi fost grecesti sau chiar daco-romane desi, cei mai multi istorici inclina sa creada ca Belizarie a fost de neam tracic. Legendele il pomenesc ca pe un adolescent cu o statura impunatoare, care isi impusese un regim spartan de viata. Inca de la o varsta frageda, Belizarie se inroleaza in armata bizantina, acolo unde, gratie calitatilor sale fizice iesite din comun intra in atentia superiorilor si, ulterior, devine garda de corp a insusi imparatului Justin I. Va exercita aceasta importanta functie pana in anul 527, an in care suveranul se stingea atins de nebunie. Nici urmatorul monarh bizantin nu a trecut cu vederea calitatile tanarului trac, numindu-l la o varsta frageda comandant al expeditiei care trebuia sa respinga atacurile sasanide de la granita cu Persia a imperiului. Era momentul in care pe scena istoriei isi facea intrarea un general demn de compania selecta a marilor lideri militari ai istoriei.

Generalul Belizarie

Belizarie isi dovedea geniul militar in numeroase randuri invingand cu pricepere si cruzime armate mult mai numeroase decat cea in fruntea careia se afla. Incepea in acest mod epopeea celui supranumit Tarul Alb dupa forma slava a numelui sau – Belai Tzar.Avansul militar al lui Belizarie a fost atat de sigur si de prolific, incat insusi imparatul incepea sa viseze la mai mult decat sperase vreodata, restaurarea gloriei Romei de odinioara. Cu toate acestea, Belizarie se vede cazut in dizgratia lui Justinian, la urechile caruia ajunsesera vocile din ce in ce mai numeroase care gaseau in generalul bizantin pe adevaratul salvator al imperiului. Lipsit de orice ajutor din partea imparatului, Belizarie este demis in anul 548, doar pentru ca, 11 ani mai tarziu, cand Imperiul se afla in fata unei noi amenintari, invazia trupelor bulgaro-slave in nordul Bizantului, Justinian sa apeleze din nou la loialul sau general trac, cel care, pentru ultima oara, salva Constantinopolul de la dezastru. Trei ani mai tarziu, in 562, Belizarie era trimis in judecata pentru coruptie, toata averea ii era confiscata, iar el era silit sa traiasca asemenea unui cersetor. Desi acuzele s-au dovedit false, reabilitarea sa nu mai avea nicio valoare, iar Belizarie se stingea din viata in anul 565. Doar cateva saptamani mai tarziu, imparatul Justinian il urma in mormant pe cel mai mare general al Bizantului.

6. Mahomed al II-lea Cuceritorul (n. 1432 – d. 1481)

Fiu al sultanului Murad al II-lea al Imperiului Otoman, Mahomed al II-lea a ramas in istorie prin cucerirea in anul 1453 a Constantinopolului, cea mai mare cetate medievala a vremii.Redenumit Istanbul, orasul a ramas in componenta statului turc pana in zilele noastre. Mahomed al II-lea s-a nascut la Adrianopol, iar la varsta de numai 12 ani a urcat pe tron, devenind sultan, desi aceasta prima domnie nu a durat mai mult de doi ani (1444 – 1446). La 19 ani a revenit in pozitia de lider al Imperiului, ramanand sultan pana in anul mortii sale, 1481. Pe plan intern s-a dovedit a fi priceput, administrand foarte bine intinsul stat otoman. S-a remarcat prin actiunile sale militare. Inca din primii ani de domnie, sultanul s-a aratat a fi un bun comandant de osti. La doi ani de la preluarea tronului, la data de 29 mai 1453, a cucerit Constantinopolul, punand capat existentei Imperiului Bizantin. In acest oras si-a instalat capitala, dar trebuie mentionat ca a garantat libertatea de cult crestinilor, iar genovezii si venetienii au beneficiat in continuare de privilegii comerciale

fatihsultan

Dupa cucerirea Constantinopolului, Mahomed al II-lea a actionat pentru ocuparea intregii Peninsule Balcanice. Astfel, din anul 1458 a inceput luptele pentru cucerirea intregului teritoriu grecesc, ocupand Atena. In anul 1470, toata Grecia se afla sub stapanire otomana. Serbia a fost cucerita de Mahomed in anul 1459, Bosnia in anul 1463, iar Albania in 1479. Sultanul a distrus si Imperiul Grec de la Trapezunt, in anul 1461, iar Hanatul Crimeei i-a devenit vasal in 1475. Sultanul a condus armate si pe teritoriul romanesc (in Tara Romaneasca, in anul 1462, cand a dat gres in confruntarea cu Vlad Tepes, si in Moldova, in anul 1476, atunci cand a fost fortat sa paraseasca tara fara sa-l poata inlatura pe Stefan cel Mare de pe tron). Datorita cuceririlor pe care le-a facut, a fost numit si Fatih – Cuceritorul. El este considerat, ca urmare a victoriilor sale si a modului in care a administrat intinsul stat, intemeietorul Imperiului Otoman.

 

5. Mircea cel Batran (n. 1355 – d.1418)

Mircea cel Batran a fost domnitorul valah care a reusit prima victorie a Tarii Romanesti impotriva Imperiul Otoman, la Rovine, in anul 1395. De altfel, Mircea a fost singurul european, pana la albanezul Skanderbeg, care reusea o asemenea performanta. Voievodul valah a participat activ la cruciadele europene impotriva turcilor si s-a aflat pe campul de lupta in Batalia de la Nicopole, soldata cu infrangerea europenilor. La 23 septembrie 1386, Mircea urca pe Tronul Munteniei, devenind unul dintre cei mai straluciti voievozi romani, care va domni 32 de ani si se va dovedi un diplomat iscusit, un bun conducator de osti si un chivernisit gospodar. Politica externa a lui Mircea cel Batran a fost dominata de un fapt capital: primejdia turceasca. Turcii, in plina expansiune cuceritoare, aveau mult mai multe mijloace decat domnul muntean. Dar rezistenta lui indelungata, provocand admiratia adversarilor insisi, a avut un rezultat de cea mai mare insemnatate: a pastrat fiinta statului muntean in timp ce Bulgaria cadea sub loviturile lui Baiazid si era prefacuta in pasalac turcesc. Tara Romaneasca a putut rezista si a asigurat astfel continuitatea vietii sale politice. In afara de luptele sale stralucite, Mircea cel Batran a fost apreciat si prin felul cum a stiut sa gospodareasca tara, sustinand dezvoltarea comertului si viata economica, in general. Mircea cel Batran a ctitorit si o manastire de piatra, la Cozia, acordandu-i bogate danii, ca si manastirii Tismana, precum si multora din celelalte lacasuri sfinte existente in acea vreme. Mircea cel Batran a murit la 31 ianuarie 1418 si a fost ingropat in ctitoria sa de la Cozia, intr-un sarcofag de piatra, cioplit ca in Apus. Chipul marelui voievod se vede si astazi pe peretele manastirilor.

mircea

4. Mihai Viteazul (n. 1558 – d. 1601)

S-a nascut in 1558 in localitatea Targul de Floci din sud-estul Romaniei (in actualul judet Ialomita) si a decedat la 9 august 1601 in Campia Turzii, ca urmare a unui complot meschin pus la cale de generalul aristrocrat albanez Gheorghe Basta. Mihai Viteazul a fost ban de Mehedinti, stolnic domnesc si ban al Craiovei, apoi domnitor al Tarii Romanesti si pentru o scurta perioada, in 1600, conducator al tuturor celor trei state care formeaza Romania de astazi: Tara Romaneasca, Transilvania si Moldova. A reusit astfel ceea ce nici un alt domnitor roman nu izbutise pana atunci, unirea celor trei principate romane, devenind in acest fel un simbol al luptei pentru independenta si unitate. I s-a spus Viteazul pentru ca a avut curajul sa infrunte forta uriasa a Imperiului Otoman din acele vremuri, dar si toate celelalte natiuni vremelnic potrivnice din jurul Romaniei: ungurii, polonezii, tatarii si rusii. Acesta a fost Mihai Viteazul, fiul lui Patrascu cel Bun.Principalul merit al lui Mihai este acela de a-i fi unit pentru intaia oara pe toti romanii, ceea ce il face una dintre cele mai importante personalitati istorice ale Romaniei. Inalta fapta i-a coalizat impotriva sa pe toti cei care, constienti de forta reunita a celor trei tari, vedeau acum amenintate planuri vechi de hegemonie politica la Dunare si in Carpati. Alungat in 1600, dar reintors vitejeste un an mai tarziu, Mihai a fost victima unui omor premeditat, in trista dimineata a zilei de 9 august 1601, pe campia Turzii. „Si cazu trupul lui cel frumos ca un copac, pentru ca nu stiuse nici se imprileji sabia lui cea iute in mana lui cea viteaza” – citat din Letopisetul Cantacuzinesc.

Mihai-Viteazul

3. Skanderbeg Vulturul (n.1403 – d.1468)

Gjergj Kastrioti, cunoscut mai ales sub numele de Skanderbeg, este cea mai proeminenta figura a istoriei Albaniei precum si eroul national al poporului acestei tari. A condus intre 1443 si 1468 lupta impotriva Imperiului Otoman, obtinand victorii la Torvioll (1444), Oranik (1456) si Mokra (1462) si eliberand o mare parte din teritoriul albanez. Gjergj Kastrioti, un barbat din vechea stirpe a macedonenilor, al carui nume intra in eternitate drept Skanderbeg Vulturul, reinvia inca o data spiritul darz al natiilor balcanice. Privita in contextul istoric al mijlocului de veac XV, ascensiunea liderului albanez Skanderbeg ar putea parea una atipica. Imperiul Otoman, aflat aproape de apogeu, ocupase o mare parte a Balcanilor iar caderea Constantinopolului reprezenta doar o problema de timp. Mai mult, intentia sultanilor turci de a cuceri al doilea mare centru al crestinatatii, Roma, nu mai era deloc privita ca una nebuneasca ci ca o realitate cutremuratoare.

skanderbeg3

Armatele Europei se aratau neputincioase in fata colosului otoman. O dovedise Batalia de la Nicopole din anul 1396. O batalie in care elita cavalerilor unguri, francezi, englezi, scotieni, germani, polonezi, elvetieni, venetieni, genovezi, bulgari sau valahi, dar si cea a teutonilor si a razboinicilor din ordinal Sf. Ioan, se dovedisera incapabile sa opreasca iuresul turcesc. Era momentul in care din muntii Albaniei de azi se ridica un barbat fara de tara care, in fruntea a numai 300 de razboinici, pornea un razboi de proportii epice impotriva celui mai mare imperiu al vremii. Skanderbeg, caci despre el este vorba, avea sa ii infrunte pe turci, de-a lungul a peste doua decenii si jumatate, in peste 25 de batalii, fara a fi invins niciodata si, mai mult, sadea in chiar inima cuceririlor turcesti ideea crearii unui nou stat, Albania.

2. Leonidas, regele Spartei (n. 540 i.Ch.? – d. 480 i.Ch.)

Leonidas (in limba greaca “fiul leului” sau “asemenea leului”), cel de-al 17-lea rege al Spartei din dinastia Agiad, a fost unul dintre cei trei fii ai regelui spartan Anaxandidas II, considerat de mitologia greaca descendent al lui Hercule, gratie fortei si curajului comparabile cu cele ale eroului olimpian. S-a stabilit ca regele Leonidas al Spartei a decedat in Batalia de la Termopilae, in august 480 i.Ch., dar foarte putine se stiu despre nasterea sa ori despre primii ani de viata ai spartanului. Paul Cartledge, profesor de cultura greaca al Universitatii Cambridge, este de parere ca nasterea regelui Leonidas a avut loc in preajma anului 540 i.Ch. Mai mult sau mai putin plauzibil, acest lucru presupune ca Leonidas sa fi avut peste 50 de ani atunci cand s-a angajat, impreuna cu cei 300 de viteji ai sai, intr-una dintre cele mai faimoase batalii ale Antichitatii. Ca urmare a unui strigat de ajutor din partea elenilor pentru apararea Greciei impotriva invaziei persane, in august 480 i.Ch., Leonidas s-a hotarat sa infrunte la Termopilae armata lui Xerxes, unindu-si fortele cu cele a aproximativ 7.000 de greci, impotriva a 80.000 – 290.000 de persani, hotarati sa invadeze teritoriile elene. 

King-Leonidas-300-movie-09

Trupele aduse de Leonidas la razboi nu erau alcatuite decat din membrii garzii personale si nu din armata tarii a carei absenta, contrar suspiciunii ce implica ratiuni de constrangere religioasa, s-a datorat exclusiv concentrarii masive in lupta navala a grecilor cu flota persana. In primele zile ale inclestarii eleno-persane, trupele lui Leonidas au omorat 20.000 de persi, suferind pierderi de numai 2.500 de osteni. Chiar si celebra elita de “nemuritori” a lui Xerxes a fost tinuta in loc de bravul rege spartan. Cu toate acestea, din cauza coplesirii numerice dar mai ales a tradarii lui Ephialtes, armata spartanilor ramasi pe campul de lupta a fost distrusa pana la ultimul om de catre persani, dimpreuna cu Leonidas. Desi, practic, victoria avea sa apartina persilor, aceasta nu avea sa fie de lunga durata. Impulsionati de sfarsitul eroic al lui Leonidas si al razboinicilor sai, grecii se vor mobiliza in sudul peninsulei si, in mai putin de un an, aveau sa respinga definitiv armatele lui Xerxes in urma succeselor zdrobitoare de la Salamina si Platea. Victoria grecilor si oprirea expansiunii persane in Europa este privita astazi de catre majoritatea istoricilor drept una dintre cele mai importante victorii obtinute vreodata in istorie, si una care avea sa puna bazele intregii civilizatii occidentale.

1. Alexandru Macedon (n. 20 iulie 356 i.Hr. – d. 10 iunie 323 i.Hr.)

Alexandros III Philippou Makedonon, cunoscut si sub numele Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare, a fost cel mai prolific strateg si conducator militar din istorie.Macedoneanul a creat un imperiu la care toti cuceritorii de mai tarziu au visat, a construit punti intre civilizatii si a marcat irepetabil istoria omenirii, spectaculoasele sale cuceriri facandu-i pe greci stapani ai Orientului Apropiat si a unei importante parti din Asia. La varsta de 33 de ani, anul mortii sale, Alexandru era stapanul celui mai intins imperiu al Antichitatii, contribuind substantial la raspandirea culturii elene in intreaga lume.

alexandru macedon

Alexandru Macedon s-a nascut in capitala Macedoniei, Pella, ca fiu al lui Filip al II-lea si al unei bacante tebane numita Olimpia, dupa care, pentru a-si construi o ascendenta divina, s-a dat drept urmas al lui Hercule. Dupa moartea tatalui sau din anul 336 i.Hr., la varsta de 20 de ani, Alexandru ajunge pe tron, mostenind stapanirea asupra Traciei, Macedoniei si Greciei. Personalitate complexa, cu o capacitate de actiune exceptionala si o vasta cultura, Alexandru a fost educat de filosoful grec Aristotel, mintea fiindu-i hranita in copilarie cu operele lui Herodot, ale lui Euripide sau Pindar. De la varsta de 16 ani primeste din partea tatalui sau functia de regent, iar la 18 ani, in calitate de comandant al cavaleriei, are o contributie hotaratoare la victoria de la Cheroneea (338 i.H.), care i-a permis lui Filip al II-lea sa ia sub controlul sau intreaga Grecie. Din primii ani de viata i s-a insuflat credinta ca ar fi descendentul indepartat al zeilor Greciei: din Zeus prin tatal sau, din Hercules prin mama sa, Olimpia. El insusi avea convingerea originii si misiunii sale divine, ceea ce i-a oferit energia si forta necesare campaniilor sale. Primii ani ai domniei (336– 334 i.H.) au fost dedicati pacificarii regiunilor din Tracia si Grecia care, la moartea lui Filip al II-lea, au hotarat ca a venit momentul pentru a-si recapata independenta.

Din anul 334 i. Hr., Alexandru declanseaza campania militara impotriva Imperiului Persan.Obiectivele acesteia erau de a elibera cetatile grecesti de pe coasta Asiei Mici de sub stapanirea persana si de a razbuna suferintele grecilor din timpul razboaielor medice. Cucerirea Asiei Mici a fost insotita de eliberarea de sub stapanirea persana a cetatilor grecesti de aici (Milet, Efes, Halicarnas s.a.) in care regimurile politice aristocratice, favorabile supunerii fata de Persia, au fost inlaturate. In Lydia, Alexandru a taiat cu spada celebrul „nod gordian“, alcatuit din fasii de scoarta de copac si care fusese folosit, potrivit traditiei, la jugul carului de razboi al regelui Gordias. Dezlegarea nodului prevestea, conform oracolelor, intrarea Asiei in stapanirea celui ce reusea aceasta fapta. In anul urmator (333 i.H.), Alexandru a trecut la cucerirea regiunilor aflate la sud de Asia Mica, incepand cu Siria. Pana in 332 i.H., cucereste Fenicia si Palestina, indreptandu-se apoi spre Egipt.

Regatul faraonilor intrase sub stapanirea persana inca din anul 525 i.H. iar acum prezenta lui Alexandru era un bun prilej de a se elibera de sub jugul persan, ceea ce a usurat actiunea regelui macedonean. Ajuns la Memfis (stravechea capitala a tarii), se incoroneaza cu dubla coroana a faraonilor egipteni, aduce jertfe zeilor Egiptului apoi, in oaza de la Siwah, preotii il proclama fiu al marelui zeu Amon. In nordul tarii, la varsarea Nilului in Marea Mediterana, in fata insulei Pharos, intemeiaza celebrul oras Alexandria. Dintre cele 34 de orase pe care, potrivit traditiei istorice, le-a intemeiat pe cuprinsul imperiului sau si care-i poarta numele, Alexandria din Egipt a avut cel mai maret destin, devenind nu numai cel mai mare port al Mediteranei de rasarit, dar si cel mai mare centru cultural si stiintific al Antichitatii. Dupa aproape 13 ani de domnie, Alexandru a murit la Babilon, in 323 i.H.





Termopile simbolul eroismului grecilor

7 02 2013

Povestea regelui spartan Leonidas si a celor 300 de razboinici care l-au insotit la Portile de Foc (asta inseamna, de fapt, Termopile) a fascinat generatii intregi de oameni, din toate colturile lumii. E o poveste spusa neintrerupt de mai bine de 2000 de ani, despre una dintre cele mai tragice confruntari din istoria omenirii. Si totusi, este o poveste adevarata? Si daca nu, care a fost adevarul despre Termopile?Singura sursa istorica ampla, privind batalia de la Termopile, o constituie relatarea lui Herodot, istoricul grec contemporan al evenimentelor care aveau sa schimbe practic istoria lumii occidentale. Cu toate acestea, desi este cunoscut drept cel mai mare istoric al antichitatii, Herodot este renumit si pentru neadevarurile pe care le insera, de multe ori, in textele sale, motiv care i-a determinat pe unii sa ii schimbe numele din „parintele istoriei”, in „cel mai mare mincinos al istoriei”. Este oare povestea sa cea mai credibila sursa a ceea ce s-a intamplat la Termopile, in 480 i.H.? Asta o vom afla in cele ce urmeaza.

Adevaratele motive ale razboaielor greco-persane

Ceea ce nu a spus Herodot, in „Istoriile” sale, au fost motivele reale pentru care Imperiul Persan a incercat in repetate randuri sa invinga orasele state din Grecia antica. Pare ciudat ca un imperiu atat de vast si de indepartat (primul imperiu al lumii, de fapt) precum era cel persan si-ar fi dorit ocuparea unor zone aride si saracacioase asa cum erau cele din Peloponez. Este cunoscut faptul ca, multe dintre cele peste 1000 de cetati grecesti ale vremii, erau nevoite sa importe bunurile necesare supravietuirii si constructiilor civile sau militare.Ca un exemplu, motivul pentru care grecii nu au avut, multa vreme, o flota puternica, este tocmai acela ca nu aveau lemnul necesar construirii acesteia, o materie prima indispensabila in lumea antica, pe care elenii se vedea nevoiti sa o cumpere in schimbul unor sume imense. Nu pare tocmai locul ideal pe care vreun monarh oriental al acelor vremuri sa vrea sa il cucereasca. In schimb, putinele surse istorice ale acelor vremuri, altele decat cele grecesti, vorbesc de grupurile organizate de pirati eleni care atacau sistematic vasele negustoresti si porturile persane.Se pare ca atat de mult crescusera neajunsurile provocate de acesti corsari ai antichitatii, incat Darius cel Mare, avea sa declare razboi statelor grecesti si chiar va invada Peloponezul cu scopul de a pune capat, odata pentru totdeauna jafurilor la care erau nevoiti sa asiste supusii sai. Campania avea sa fie insa un esec rasunator, incheiata cu infrangerea in fata atenienilor la Maraton, in 490 i.H, si cu retragerea pripita a vaselor persane.Cea de a doua mare invazie, tine probabil de motive asemanatoare, dar si de orgoliul exacerbat si de dorinta de razbunare a onoarei familiei lui Xerxes, fiul lui Darius cel Mare, noul monarh al Imperiului in spiritul normelor diplomatice ale acelor vremuri, Xerxes avea sa trimita soli in Atena si Sparta pentru a le cere acestora, simbolic, „pamant si apa”, ca o dovada a supunerii lor fata de imensul imperiu pe care il conducea. Nu numai ca nu avea sa primeasca obedienta solicitata, ba mai mult, solii sai aveau sa fie ucisi de catre atenieni prin aruncarea de pe varful unui munte, asta in timp ce in Sparta, mesagerii au fost aruncati intr-o fantana, cu mentiunea laconica, ca pot sapa singuri acolo dupa lucrurile cerute. A fost probabil si pretextul pentru campania de amploare pe care Xerxes o va intreprinde la numai zece ani dupa infrangerea umilitoare a tatalui sau.

Leonidas

Paradoxal, dar nu numai Xerxes pare sa isi fi dorit acest razboi intre civilizatii, Leonidas, unul dintre cei doi regi spartani ai momentului, fiind unul dintre cei mai aprigi sustinatori ai luptei ce avea sa vina. Acesta va primi reprosuri din partea contemporanilor sai datorita atitudinii belicoase si chiar va fi acuzat de falsificarea mesajului primit de la Oracolul din Delfi, cel care spusese ca „Persii nu vor triumfa atata vreme cat unul dintre regii spartani va fi sacrificat”.Intr-o societate care dusese arta razboiului aproape de perfectiune si facuse din acesta un scop major in viata cetatii, dorinta lui Leonidas nu mai poate parea atat de absurda. Toate marturiile vremii ne indica faptul ca acesta si-a dorit, intr-adevar, sa devina un erou, iar moartea sa pe campul de lupta sa fie biletul catre eternitate. In fond, nu acesta era visul oricarui spartan?Chiar Herodot mentioneaza ca, intr-una dintre ultimele discutii pe care le-a avut cu sotia sa, Gorgo, regele spartan, intrebat de catre aceasta cum ar putea ajuta mai bine cetatea in care locuiau, i-ar fi oferit urmatorul raspuns : „Gaseste-ti un barbat bun si ofera-i cat mai multi copii”. Este evident ca Leonidas nu si-a facut niciodata un plan de intoarcere, iar faptul ca a ales pentru lupta numai soldati veterani, ai caror fii puteau la randul lor sa procreeze, tradeaza intentiile acestuia. De fapt, mai mult ca sigur ca dorinta sa era impartasita de toti cei care aveau sa il insoteasca in batalia fara sorti de izbanda in fata colosului persan.

leonida

Xerxes

Impresionanta forta pe care avea sa o mobilizeze imparatul persan in vederea iminentei invazii a Greciei antice, s-a vrut, probabil, o veritabila parada in ochii contemporanilor, o marturie a fortei colosale si a puterii Imperiul Persan. Era totodata si o incercare de umilire si de intimidare a grecilor mandri si orgoliosi, care ii facusera atatea probleme.Mai mult ca sigur ca Xerxes nu si-a imaginat niciodata ca poate pierde un razboi in fata unor cetati a caror armata era insignifianta ca numar in fata imensei sale forte armate, motiv pentru care isi va aduce cu el un imens tron de aur pe care sa asiste la victoria zdrobitoare asupra elenilor.De fapt, una dintre cele mai mari dispute istorice in ce priveste batalia de la Termopile este asupra numarului de soldati desfasurati de monarhul persan pe campul de lupta. Herodot vorbeste de o cifra impresionanta de aproape 2 milioane de razboinici, din 47 de natiuni, insotiti de un numar relativ egal de supusi care i-ar fi insotit pe acestia. Un secol mai tarziu, un alt istoric grec, Ctesisas din Cnidus, vorbeste de un numar mult mai mic, de numai 800.000 de luptatori.Istoricii arata insa ca armata persana nu ar fi putut depasi 200.000 de oameni si circa 70.000 de animale; o forta cu adevarat impresionanta la acea vreme, fara a adauga personalul auxiliar.XERXES

Adevarul despre Termopile

Nici numarul real al elenilor nu este cel mentionat de catre Herodot. Istoricul grec vorbeste despre 300 de razboinici spartani, insotiti de circa 900 de hopliti, 400 de tebani si 700 de voluntari tespieni, aliati de neclintit ai Spartei. Acesta uita insa sa mentioneze si ajutorul primit din partea altor 10 cetati elene, ajutor care ar fi ridicat numarul soldatilor aflati sub comanda lui Leonidas la peste 7000 de oameni. Dar chiar si asa, armata grecilor ar fi fost depasita net de imensa forta de lupta a persilor.Se spune ca imparatul persan ar fi asteptat patru zile inainte de a incepe batalia, in asteptarea unui raspuns clar din partea micutei armate elene, si in speranta ca aceasta va iesi la lupta in camp deschis.TERMOPILE
Ascunsi in ingusta trecatoare de la Termopile, spartanii erau insa constienti ca numai asa vor anihila avantajul numeric al persilor, si ca raspuns la cererea lui Xerxes de a depune armele, acestia aveau sa sculpteze in peretele muntelui, un raspuns vizibil si astazi: ”Veniti de le luati!”. In prezent, locul in care se poate citi declaratia spartana este un adevarat loc de pelerinaj pentru greci si pentru milioanele de turisti dornici sa calce pe urmele neinfricatilor razboinici eleni.In ciuda enormei disproportionalitati numerice dintre cel doua forte, determinarea spartanilor avea sa fie remarcata si de conationalii atenieni; cei care intrebandu-i pe acestia cum vor putea face fata milioanelor de sageti persane, a caror multime se spune ca acoperea lumina soarelui, aveau sa primeasca urmatorul raspuns: „Cu atat mai bine, vom lupta la umbra!”. Declaratia ramasa celebra ii apartine soldatului Dienekes, cel care avea sa se dovedeasca intr-un final, cel mai curajos dintre razboinicii lui Leonidas.Lupta care avea sa dureze timp de trei zile ii va aduce pierderi imense lui Xerxes, pierderi ce insumau peste 20.000 de oameni, asta in timp ce victimele de partea grecilor nu depaseau cateva sute de soldati. Atacurile frontale ale persilor aveau sa fie respinse rand pe rand, culminand cu infrangerea trupelor de elita ale monarhului oriental, asa numitii „nemuritori”, grup format din 10.000 de veterani, caliti in nenumarate razboaie. Inclestarea avea sa fie atat de sangeroasa incat il va face pe Xerxes sa se ridice de trei ori de pe impunatorul sau tron, in accese incontrolabile de furie. Istoricul grec Ctesias mentioneaza chiar ca primul val de razboinici persi, numarand cateva mii de oameni, avea sa fie decimat de sulitele spartane, cu numai doua sau trei victime de partea grecilor.Este usor de imaginat furia neputincioasa a imparatului persan, cel care isi va pedepsi armatele, ucigand pe capete generalii vinovati de esecul atacurilor. Xerxes va apela insa la una dintre „armele” in fata carora multi dintre atenieni s-ar fi plecat: aurul. In schimbul promisiunilor de imbogatire peste puterea imaginatiei,Ephialtes, tradatorul grec originar din Atena avea sa le dezvaluie persilor singura cale de acces care i-ar fi putut purta in spatele armatei spartane. In timp, numele sau avea sa devina sinonim in limba greaca moderna cu „cosmar”.In ciuda infrangerii conationalilor sai, Ephialtes nu avea sa mai primeasca nici un ban, fiind ucis peste cativa ani de catre Athenades, razboinic grec care, in urma faptei sale, va fi privit in Sparta ca un veritabil erou.Se spune ca episodul cel mai dramatic din toata inclestarea, l-a reprezentat ultima batalie. La aflarea tradarii si a faptului ca persii vor inconjura tabara elena, majoritatea soldatilor greci vor parasi campul de lupta. Singurii care vor ramane sa tina piept aveau sa fie spartanii, insotiti de hoplitii loiali si de un grup mic de tebani pe care, se pare ca, Leonidas i-ar fi tinut la arme sub amenintarea cu moartea. Desi lupta a fost una de scurta durata, avea sa fie probabil cea mai sangeroasa dintre toate cele de pana atunci. Marcati de ultimul ordin al regelui spartan, acela de a ucide cat mai multi persi inainte de a fi ei insisi ucisi, spartanii aveau sa provoace un adevarat macel in care isi vor pierde viata chiar doi dintre fratii lui Xerxes.Desi, practic, victoria avea sa apartina persilor, aceasta nu avea sa fie de lunga durata. Impulsionati de sfarsitul eroic al lui Leonidas si al razboinicilor sai, grecii se vor mobiliza in sudul peninsulei si, in mai putin de un an, aveau sa respinga definitiv armatele lui Xerxes in urma succeselor zdrobitoare de la Salamina si Platea. Victoria grecilor si oprirea expansiunii persane in Europa este privita astazi de catre majoritatea istoricilor drept una dintre cele mai importante victorii obtinute vreodata in istorie, si una care avea sa puna bazele intregii civilizatii occidentale.

 

 

Bibliografie: descopera.ro si BBC history





Fenicienii

9 01 2013

Fenicia – misteriosul imperiu al apelor

Cu mult inainte ca primele imperii sa isi dispute suprematia asupra lumii si cu mult inainte ca Grecia sa ofere lumii primele sale manuscrise, in timpul vechilor civilizatii disparute din Mediterana, oameni enigmatici, pe nedrept uitati de istorie, puneau bazele a ceea ce astazi numim istoria si cultura europeana. Nu au avut un imperiu vast, asa cum au avut Roma, Persia sau Macedonia. Imperiul lor a fost cel al apelor. De aici, din mijlocul Marii Mediterane si al Oceanului Atlantic, ei au ajuns sa domine intreaga lume antica. Au fost acolo atunci cand vechea lume s-a stins in focul razboiului si tot ei au ajutat o noua lume sa se nasca… Ei au fost fenicienii – primii stapani ai lumii.

Popoarele marii si nastere marilor navigatori fenicieni

Paradoxal, desi au fost inventatorii scrierii silabice, fenicienii au lasat extrem de putine inscrisuri care sa ne vorbeasca despre ei. In fapt, majoritatea informatiilor pe care le avem despre aceasta misterioasa civilizatie ne parvin din sursele mult mai bogate ale vecinilor ei, israelitii, grecii si egiptenii. Dar, avand in vedere subiectivismul surselor si faptul ca popoarele mentionate mai sus ii priveau pe fenicieni ca pe niste rivali in ale comertului, nu este de mirare ca datele sunt, de multe ori, grosolan influentate. Astfel, nu de putine ori, fenicienii ne apar in chip de monstri insetati de aur, care isi prostituau fetele si isi ucideau copiii pe altarele zeilor, date infirmate de dezvaluirile arheologice recente. Atunci, in lumina acestor dezvaluiri, se ridica intrebarea: Si totusi cine au fost fenicienii?

Misterele legate de stravechea civilizatie feniciana incep chiar cu originile acesteia. Nici astazi nu este clar de unde si in ce moment au aparut pe scena istoriei primii mari navigatori ai istoriei. Se prezuma ca fenicienii au sosit pe coasta estica a Mediteranei, pe teritoriul de astazi al Libanului, si partial al Siriei si Israelului, in jurul anului 3000 i.Hr., fapt sustinut de relatiile comerciale pe care le aveau deja cu Regatul Egiptului in anul 2613 i.Hr., dar si de izvoarele arheologice care atesta o locuire permanenta de 5000 de ani a unor orase libaneze. Herodot sustine ca fenicienii isi au originile pe tarmurile vechii Marii a Eritreei, nume stravechi al Marii Rosii, fapt nedovedit inca.

Ei insisi si-au spus Kenaani sau Kinaani (denumire regasita pe placutele de lut de la Amarna, secolul XIV i.Hr.), nume preluat de vecinii lor evrei si transformat in canaaniti. Grecii antici le-au spus simplu phoinicieni – dupa vechea denumire a purpurei, phoinikeia, unul dintre cele mai cautate produse feniciene din Elada… Cunoscuti cu precadere pentru comertul cu lemn de cedru, cu vin, sticla si sclavi, fenicienii nu au iesit cu nimic in evidenta pana in perioada anilor 1200 i.Hr., ani de o insemnatate covarsitoare pentru istorici, aceiasi ani in care majoritatea marilor civilizatii mediteraneene, cu exceptia Egiptului, au disparut sub tavalugul necrutator al misterioaselor „popoare ale marii”. Din acel moment, dintr-o marunta cultura locala aflata in umbra hittitilor, a micenienilor, minoanilor si egiptenilor, Fenicia a pornit pe lungul drum ce a facut-o sa domine marile si tarmurile lor pentru mai bine de 1000 de ani.

Despre popoarele marii primele mentiuni apar in timpul faraonului Merenptah, in anul 1208 i.H., atunci cand, in timpul razboiului cu Libia, Egiptul a trebuit sa infrunte o serie de aliati ai Libiei numiti „nordicii”. Numele triburilor aliate aveau sa fie mentionate pentru prima oara pe o stela care sa comemoreze victoria Egiptului: Pheleset, Shardana, Lukka, Meshwesh, Teresh, Ekwesh si Shekelesh. Desi, in prezent, exista mai multe ipoteze privind originea acestor triburi, cele mai multe dintre ele fiind, se pare, din zona marii Egee, nu se stie nici pana azi cum au ajuns sa lupte alaturi de Libia impotriva Egiptului. Dupa doar treizeci de ani, insa, de la aceasta confruntare, Egiptul ramasese singura putere inca necucerita de catre popoarele marii. Rand pe rand, micenienii, minoanii si hittitii cazusera prada raidurilor ucigatoare. Dramatismul momentelor sta inscris in cateva placute de lut prin care regele Ammurapi din Ugarit (Siria de astazi) si Suppiluliuma, regele hittitilor, isi cer ajutor reciproc. Atacurile au fost atat de rapide si de puternice incat placutele nu au mai fost trimise niciodata, ele fiind descoperite 3000 de ani mai tarziu printre ramasitele cuptoarele in care trebuiau sa fie arse. Motivele incursiunilor nu au fost dezlegate nici pana in prezent cu atat mai mult cu cat nici unul dintre triburi nu a incercat sa se stabileasca pe teritoriile ocupate.

Confruntarea inevitabila dintre cele doua forte, Egipt si popoarele marii, a avut loc in 1177 i.Hr., in delta Nilului. In urma luptelor de o ferocitate rar intalnita, armata faraonului Ramses al III-lea a reusit sa invinga in aceeasi zi doua valuri, venite atat pe mare cat si pe uscat, ale triburilor necunoscute.Desi victorios, Egiptul a fost coplesit de efortul financiar intreprins pentru mobilizarea si echiparea unei armate numeroase care sa poate face fata unei forte estimata la peste 100.000 de oameni. Marele regat a intrat astfel intr-un declin din care nu a mai iesit niciodata. Ceea ce este si mai curios, este faptul ca orasele feniciene au ramas neatinse in timpul luptelor din tot bazinul mediteraneean, fapt ce a condus la o noua teorie conform careia acestea nu ar fi fost straine de ceea ce se intampla. Ipoteza devine oarecum plauzibila daca ne gandim ca odata cu disparitia competitorilor micenieni si minoani, controlul comertului pe Marea Mediterana devenea monopol fenician.

Un astfel de complot nu poate fi, insa, dovedit niciodata. Cert este ca, dupa infrangerea popoarelor marii, filistinii (singura populatie cunoscuta din randul acestor atacatori) se retrag in Canaan, acolo unde dau nastere Palestinei. Este foarte probabil ca ei sa fi fost cei care i-au invatat pe fenicieni tainele construirii corabiilor si a navigatiei pe mari si pe oceane. Trebuie spus si ca filistinii aveau legaturi culturale cu micenienii, si ei, la randul lor, niste navigatori priceputi. Studiile genetice recente arata, insa, ca fenicienii au ramas un grup distinct, diferit de cel al filistinilor, al popoarelor marii si chiar grecilor. Mai mult, una din 17 persoane din intreg bazinul mediteraneean este urmasa directa a fenicienilor.

Parintii Europei Antice

Oare cati mai stiu astazi ca fenicienii au fost primii oameni care au navigat in jurul Africii, si asta cu doua milenii inainte ca portughezul Bartolomeo Diaz sa se incumete sa ajunga pana pe coasta Africii de Sud? Cati oare stiu ca tiranul Xerxes a pornit atacul impotriva Greciei pe o flota construita de fenicieni? Cine mai stie ca ei, fenicienii, au fost arhitectii chemati de regele evreu Solomon pentru a-i ridica impunatorul templu? Cati dintre europenii de astazi mai stiu ca Lisabona si Faro in Portugalia; Cadiz, Malaga, Huelva, Ceuta, Ibiza, Adra, Almunecar, Alicante in Spania; Palermo, Genoa, Cagliari, Marsala sau Olbia in Italia; Larnaca, Polis si Dali in Cipru; Mdina in Malta; Finike in Turcia; Calpe, Tara, Sundar in Gibraltar; Acra si Tangier in Maroc; si asta ca sa numim numai cateva orase, extrem de putine, au fost la origini colonii feniciene? Cati dintre copiii de astazi mai stiu ca marea rivala a Romei antice, impunatoarea Cartagina, era o asezare intemeiata de regina feniciana Dido? Si, nu in ultimul rand, mai stie cineva ca in anticul oras fenician Byblos s-a legat prima editie a unei Biblii?

Si cu toate acestea, mostenirea cea mai de pret pe care ne-au lasat-o fenicienii a fost cea pe care o utilizam zilnic, fara sa stim poate ca o datoram unui popor atat de indepartat in timp, alfabetul. Atunci cand au fost descoperite primele placute de lut cu scriere feniciana, undeva in secolul al XIX-lea, cercetatorii au fost convinsi ca aceasta scriere nu este decat una derivata din hieroglifele egiptene. Si totusi, timpul a trebuit sa le dea credit anticilor fenicieni in ceea ce priveste nasterea alfabatelui lor. Pe mare, ei aveau sa il duca in Grecia, Anatolia, peninsulele italica si iberica, acolo unde, pe baza scrierii feniciene, erau create alfabete noi. Grecii antici au adaugat apoi vocalele intr-un alfabet fenician in care nu existau decat consoane. Intr-un final, pe filiera romana, se nastea alfabetul pe care si noi il folosim astazi, alfabetul… de origine feniciana.

Tot ei, fenicienii, au navigat pana in Anglia de astazi, mai precis in Cornwall, in cautarea cositorului si a fierului, produse pe care le comercializau in bazinul mediteraneean. Exista chiar pareri care sustin ca fenicienii au atins si coastele celor doua Americi, ipoteze sustinute partial de existenta unor statuete misterioase, descoperite in Lumea Noua, statuete care se aseamana izbitor cu cele feniciene. Aceasta va ramane, insa, pentru totdeauna, o simpla speculatie. Cert este ca, in Europa si Africa, fenicienii erau stapanii absoluti ai marilor iar in sutele de colonii create in bazinul mediteranean, localnicilor de alta etnie decat cea feniciana li se interzicea constructia oricaror ambarcatiuni, si asta sub pedeapsa cu moartea. Asa se face ca, in insulele Canare spre exemplu, localnicii nu au stiut sa construiasca barci pana in timpul cuceririi romane, si asta desi locuiau pe o insula. Monopolul marilor trebuia sa ramana in mainilor fenicienilor. De altfel, sfarsitul lor nu a venit din partea unei puteri navale ci, asa cum era de asteptat, din partea unor colosi ce excelau militar doar pe uscat: Persia si Roma.

Desi facusera fata invaziei amoritilor (cca. 2200 i.Hr.), celei a hiksosilor (sec. XVIII i.Hr.), a egiptenilor si hittitilor (sec. XVI, respectiv XIV i.Hr.), si apoi iarasi a egiptenilor lui Seti I (1290-1279 i.Hr.),fenicienii si-au plecat fruntea in fata regelui Cirus al II-lea cel Mare din dinastia iraniana a ahemenizilor. Astfel, dupa infrangerea din anul 539 i.Hr., Fenicia devine o provincie persana si, mai mult, era impartita de Cirus in patru mari provincii, fiecare sub tutela uneia dintre cetatile impunatoare ale stravechilor fenicieni: Tir, Sidon, Byblos si Arwad. Este si momentul in care o mare parte a populatiei feniciene isi paraseste locurile de bastina luand drumul mult mai linistitei, pe moment, Cartagine. Fenicia nu mai putea fi nicicand ceea ce fusese.

Odata cu ascensiunea lui Alexandru cel Mare si caderea Imperiului Persan in mainile macedonenilor, Fenicia devine si ea parte a efemerului imperiu al celui mai mare general din istoria omenirii. De altfel,asediul lui Alexandru asupra cetatii Tir (anul 322 i.Hr.) a si ramas in istorie drept unul dintre cele mai spectaculoase si ingenioase asedii care s-au dat vreodata. Chiar daca dupa moartea fulgeratoare a marelui strateg macedonean, cetatile feniciene au incercat sa isi redobandeasca o fugara independenta (cazul Tir-ului si al Sidon-ului), odata cu victoriile lui Lucullus si Pompei, fosta Fenicie intra definitiv in componenta provinciei romane a Siriei. Astfel avea sa ramana pana la in secolul VII d.Hr., atunci cand cadea in mainile arabilor musulmani.

 

sursa:descopera.ro





Semnificatia cifrei 7

18 10 2012

Exista o multime de 7 care ne inconjoara…

• exista 7 minuni ale lumii antice sunt: Marea Piramida de la Giza, Gradinile suspendate ale Semiramidei, Templul zeitei Artemis din Efes, Statuia lui Zeus din Olimpia, Mausoleul din Halicarnas, Colosul din Rodos si Farul din Alexandria

 

• 7 minuni ale Evului Mediu: Colosseum-ul din Roma, Catacombele din Alexandria, Marele Zid Chinezesc, Stonehenge, Turnul din Pisa, Turnul de Portelan din Nanjing, Moscheea de la Hagia

 

• 7 minuni naturale ale lumii si anume: muntele Everest, cascada Victoria, Marele Canion, Marele Recif de Corali, Aurora Boreala, vulcanul Paricutin, portul Rio de Janeiro

 

• exista 7 continente (Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, Asia, Antarctica, Australia sau Oceania) si 7 mari

 

• curcubeul are 7 culori

 

• cerul este impartit in 7: atmosfera, exosfera, lonosfera, termosfera, mezosfera, stratosfera si troposfera

 

• cele 7 pacate capitale sunt lacomia, desfraul, avaritia, invidia, mania, lenea, trufia

 

• cele sapte virtuti ale omului sunt smerenia, darnicia, bunatatea, rabdarea, modestia, abstinenta si sarguinta

 

• in Biblie se descriu cele 7 zile in care Dumnezeu a creat lumea

 

• grupul de 7 stele denumit “Pleiade” este singura constelatie cunoscuta in fiecare cultura de pe Pamant, actuala sau disparuta, datand de cel putin 40.000 de ani; in mitologia greaca, Pleiadele erau sase surori impreuna cu mama lor care au fost fugarite prin paduri de Orion Vanatorul pana ce Zeus s-a indurat de ele si le-a transformat in stele; aborigenii numesc aceasta constelatie “Wurunna” si o asociaza cu zeul vanatorii, iar amerindienii o cunosc sub numele de “Constelatia celor Sapte Fecioare” urmarite de un urs; Pleiadele se regasesc si in legendele aztecilor, ale incasilor, polinezienilor, chinezilor, hindusilor, africanilor, precum si la egipteni

 

• cobra de la Angkor Wat din Cambogia are 7 capete, copacul cosmic al samanilor are 7 ramuri si tot 7 sunt sferele sau treptele ceresti

 

• exista 7 zile ale saptamanii denumite dupa cei 7 zei romani care la randul lor au fost numiti dupa cele 7 planete ce se puteau observa cu ochiul liber

 

• 7 este considerat un numar norocos in mai multe culturi; de exemplu, in Japonia, mitologia vorbeste despre Cei Sapte Zei ai Norocului (Shichifukujin)

 

• in cultura chinezilor, numarul 7 este proeminent; de exemplu, a saptea zi dupa prima luna plina din an este Ziua Omului; aceasta zi este considerata ziua universala a tuturor fiintelor umane de pe planeta; de aceea fiecare chinez isi sarbatoreste ziua de nastere la data respectiva (nu inseamna totusi ca nu o sarbatoreste si in ziua calendaristica in care a aparut pe Pamant)

• traditia spune ca cine sparge o oglinda va avea 7 ani de ghinion

• se spune ca daca visezi cifra 7 iti vei intalni sufletul pereche

• cultura hindusa vedica sustine ca omul are 7 puncte energetice, chakrele

• vaca, un animal sacru in India, are 21 de nume – de trei ori cifra sapte

• Bushido sau “calea razboinicului” din cultura japoneza este un cod ce ajuta samuraii sa insuseasca 7 virtuti

• in legendele budiste se spune ca dupa ce s-a nascut, Buddha s-a ridicat in picioare si a facut 7 pasi

• consiliul suprem al babilonienilor se compunea din 7 zei, fiecare legat de un astru

• in folclorul irlandez, al 7-lea fiu al celui de-al 7-lea fiu are puteri magice; in folclorul romanesc, acesta este vampir

• in folclorul iranian, pisica are 7 si nu 9 vieti si isi poarta pisoii de sapte ori in sapte locuri diferite

• potrivit mai multor credinte, exista sapte trepte ale Raiului ce corespund celor sapte corpuri ceresti (Pamant, Soare si celelalte 5 planete ce se pot vedea cu ochiul liber); in iudaism, al saptelea Rai este denumit Araboth si este casa Tronului Gloriei care este pazit de cei sapte arhangheli

• la nuntile evreiesti, exista sapte zile de binecuvantari (Sheva Brachot)

 

• dintre multele denumiri pe care vechii evrei le aveau pentru Dumnezeu, cele sapte nume ale acestei Divinitati pe care scribii trebuiau sa se ingrijeasca sa le scrie corect erau: El, Elohim, Adonai, Yhwh (Yehova), Ehyeh-Asher-Ehyer, Shaddai si Zebaot

 

• templul lui Solomon avea 7 trepte

 

• Roma a fost construita pe sapte coline: Palatina, Capitolina, Quirinal, Viminal, Esquilina, Caelan, Aventina; Roma a fost de asemenea condusa, la inceput, de o linie de sapte imparati

 

• exista 7 perioade ale elementelor in tabelul chimic al lui Mendeleev

 

• 7 note muzicale

 

• 7 compusi principali ai celulei vii: apa, substante proteice, lipide, polizaharide, acizi nucleici ADN si ARN, molecule organice, saruri minerale

 

• 7 este neutru pe scara PH-ului; apa pura are PH-ul 7

 

• exista 7 stadii ale dezvoltarii umane: embrionul, fatul, sugarul, copilul, adolescentul, adultul, batranul

 

• marimea capului intra de 7 ori in inaltimea corpului

 

• dimensiunea ochiului este a 7-a parte din latimea totala a capului

 

• sunt 7 articulatii ale membrelor superioare

 

• potrivit studiilor stiintifice, 7 este numarul de ore pe care trebuie sa il doarma un om pe noapte

 

• in traditia hipocratica, numarul 7 guverneaza bolile corpului uman

 

• invataturile antice ne spun ca sufletul omului sau eu-l interior are 7 proprietati care sunt influentate de cele 7 planete; focul anima, pamantul ne ajuta sa simtim, apa ne da grai, aerul ne ajuta sa gustam, ceata sa vedem, florile ne dau auzul, iar vantul din sud mirosul; astfel, cele “sapte simturi antice” sunt mirosul, auzul, vederea, gustul, vorbirea, simtul tactil si miscarea

Magicul cifrei 7 poate fi dovedit si stiintific. Din punct de vedere matematic, sapte nu poate fi dedus nici ca produs, nici ca factor al cifrelor de la unu la zece. Deci sapte nu se obtine nici din impartirea, nici din inmultirea primelor zece numere. Este, dupa cum spuneau antecesorii nostri, „dumnezeiesc” – nu creeaza, nici nu poate fi creat. Din punct de vedere psihologic, cifra 7 are o pozitie mediana intre prea mult si prea putin. Se spune ca cele mai importante constructii ale omenirii care s-au bazat pe cifrele unu, doi sau trei au dispus de o paleta foarte redusa de posibilitati. Minunile lumii, daca ar fi depasit cifra zece, s-ar fi demonetizat

Care este explicatia ca aceasta cifra intervine atat de des in traditiile mitologice,istorice,legendare ,folclorice ale popoarelor?Sau -in literatura?”Cei 7 contra Thebei”(Eschil),”Cele 7 ziel ale Creatiunii”(T .Tasso),”Cei 7 infanti de Lara”(Spania medievala),”Cele 7 mari”(R.Kipling),”Cei 7 stalpi ai intelepciunii”(T.E.Lawrence)-si seria nu se termina aici.Explicatii exista ,dar sunt controversate sau confuze si contradictorii.

Exista ,insa,ceva ce nu poate fi controversat:cele 7 zile ale saptamanii.De fapt ,a spune „saptamana de 7 zile”e un pleonasm,pentru ca septimana,cuvant din latina populara,inseamna „grupare de 7”.Diviziunea timpului intr-o grupare de 7 zile nu este universala;unele popoare ,mai neevoluate sub raportul civilizatiei,mentin si azi perioade calendaristice compuse dintr-un numar diferit de zile -de 3,de 5,de 9 sau de 10 zile.Grecii antici ,de pilda,aveau saptamana de 10 zile.La mayasii din America Precolumbiana saptamana era de 20 de zile.Iar romanii ,abia tarziu,in timpul lui Octavian Augustus au adoptat saptamana de 7 zile.

Sumero-babilonienii , egipteniisi vechii evrei adoptasera deja acest sistem de masurare a timpului in urma cu patru milenii.Cei din urma ,rezervand ultima zi din saptamana practicilor de cult,strict obligatorii,zi in care orice activitate manuala era interzisa,au introdus in civilizatia moderna ziua de odihna saptamanala ,repaosul duminical-care la ei era sambata.Aceasta zi a fost transferata duminica ,in anul 321d.Chr ,de catre imparatul Constantin cel Mare,printr-un decret care interzicea orice activitate in acea zi.Grecii si romanii nu au cunoscut repaosul duminical (decat in Bizant ,incepand cu sec IV d.Chr).Aveau si romanii sarbatori si zile asa zis „nefaste” in care nu se lucra ,dar acestea nu se succedau cu o anumita regularitate.Ei si-au dedicat fiecare zi cate unui zeu:prima ,zeului Soarelui,divinitatii supreme,stapanului,Domnului-dies dominica;a doua-Lunei;apoi zeului Marte,lui Mercur,lui Jupiter,apoi Venerei si ultima lui Saturn.Numele acestora s-a transmis si popoarelor romanice(afara de sambata-cuvant derivat din ebraicul sabbath).S-a mai incercat in epoca moderna sa se instaureze saptamana de 5 zile;sau de 10 zile ,precum in Franta,dupa revolutia din 1789.Dar reformele nu au durat.

De ce s-a impus totusi cifra 7?

La vechile popoare pastorale impartirea unei luni in 4 grupe de cate 7 zile avea o explicatie:era justificata de cele 4 faze ale Lunei-luna plina,un sfert,o jumatate si trei sferturi-fiecare durand 7 zile.Babilonienii au atribuit cifrei 7 un caracter sacru,pentru ca o legau de cele 7  planete vizibile si cunoscute in Antichitate(Mercur,Venus,Marte,Jupiter si Saturn plus Soarele si Luna ,care erau considerate tot planete).Alchimistii Evului Mediu i-au atribuit puteri supranaturale cifrei 7,legand-o de proprietatile „misterioase”,inchipuite ale ei,ale celor 7 metale nobile(aurul,argintul,mercurul,plumbul,staniul,fierul si cuprul),metale care s-au format sub influenta uneia din cele 7 planete ,in conceptia lor.

Oricum ar fi nu se stie cand ,cum si de ce au aparut aceste superstitii care considera cifrele 3,7 si 10 ca cifre perfecte sau dimpotriva purtand ghinion.Tine de perceptia fiecaruia.








Ancient Code

Deciphering History Together

Secretele Zeilor

de Claudiu-Gilian Chircu

Earth 4 All Web Magazine

Ancient Mysteries, Healing, Science & News