Eroul din spatele mastii :Zorro

11 02 2014

Cine nu îl cunoaşte pe fermecătorul bandit, devenit erou emblematic şi simbol al curajului şi libertăţii? De-a lungul timpului, personajul a fost superstarul absolut în numeroase producţii cinematografice care i-au asigurat nemurirea şi un loc de cinste în mentalul colectiv. Cea mai cunoscută versiune este, desigur, cea din 1998: The Mask of Zorro, cu Anthony Hopkins şi Antonio Banderas.

Povestea filmului începe în 1821, când Don Diego de la Vega (Hopkins), un nobil spaniol, luptă împotriva autorităţilor în războiul de independenţă mexican. Eroul misterios şi romantic îi apără pe oamenii de rând, spre disperarea guvernatorului Rafael Montero (Stuart Wilson) care îl arestează până la urmă şi îi ia fata, pe Elena (Catherine Zeta-Jones), după ce mama îi moare în încăierare. După 20 de ani Zorro scapă din închisoare şi se întâlneşte cu un hoţ de rând,  Alejandro Murieta (Banderas), al cărui frate tocmai fusese ucis de căpitanul Love. De la Vega se decide să-l antreneze pentru a-l transforma în urmaşul său, iar cei doi, dincolo de răzbunările personale, se vor lupta pentru eliberarea sărmanilor care munceau la minele de aur pe care Montero voia să le folosească pentru a cumpăra California de la generalul Santa Anna. Urmează un lung şir de aventuri pe parcusul cărora noul Zorro îşi va asuma destinul de erou, apărător al valorilor universale ale omenirii.

Eroul romantic

Este o poveste care prinde, o poveste cu care într-un fel sau altul rezonăm cu toţii, iar pe Robin Hoozi nu ne putem abţine să nu-i iubim. Mascatul mexican s-a bucurat de o popularitate imensă în mediul cinematografic. Prima dată îl vedem pe ecran etalându-şi şarmul jucăuş şi talentul combativ în 1920, în The Mark of Zorro, pentru care actorul Douglas Fairbanks a primit numeorase laude. Şi de aici legenda va fi nelipsită, reciclată şi reinterpretată mereu conform spiritului epocilor prin care trece. De regulă versiunile ulterioare se împart în două categorii: fie avem variaţia poveştii primului Zorro, fie pe cea a unui descendent al personajului, novice sau pur şi simplu cineva care a auzit legenda. Dar caracterul rămâne în linii mari acelaşi: pasional, viteaz, îndrăzneţ, şiret, iscusit, elegant. Exemplele abundă atât în cinematografia americană, cât şi în cea europeană. Iată câteva:

Filme americane: Don Q. Son of Zorro (1925), The Bold Caballero (1936), Zorro’s Fighting Legion (1939), The Mark of Zorro (1940, 1974), The Sign of Zorro (1958), Zorro, The Avenger (1959), The Mask of Zorro (1998),The Legend of Zorro (2005).

Filme europene (majoritatea italiene, spaniole şi franceze): Il sogno di Zorro (1952), La venganza del Zorro(1962), Le tre spade di Zorro (1963), Zorro il ribelle (1966), El Zorro justiciero (1969), Les aventures galantes de Zorro (1972), La marque de Zorro (1975).

Şi lista nu se încheie aici. Dar înainte ca banditul să cucerească ecranul, el a cucerit literatura. De fapt, prima versiune bine închegată a legendei sale apare în 1919, iar cel care i-a dat viaţă se numeşte Johnston McCulley. La fel ca în multe alte cazuri (Superman, James Bond, etc.), personajul ajunge mult mai faimos decât creatorul său. McCulley s-a născut în 1883 în Illinois şi a început să lucreze ca editor la începutul lui 1900, iar până în 1909 se apucase deja să-şi scrie şi să-şi vândă propriile poveşti. Scrie şi scenarii pentru westernuri şi publică constant în Detective Story Magazine în perioada 1916-1925. Se estimează că ar fi publicat nu mai puţin de 1000 de povestiri în reviste precum All Story, Argosy sau Blue Book.

Şi totuşi, numele lui ar fi fost cu totul uitat dacă nu l-ar fi creat pe Zorro. Sătul de naraţiunile pline de clişee, decide să-şi pună la bătaie cunoştinţele de istorie şi să exploateze zona mai puţin explorată a Californiei spaniole. Se inspiră cel mai probabil din romanul baronesei Emma Orczy, The Scarlet Pimpernel (1905), a cărui acţiune se petrece în timpul revoluţiei franceze şi îl are ca personaj central pe Sir Percy, un maestru al deghizărilor şi spadasin înnăscut care salvează oameni de la ghilotină. McCulley îl inventează aşadar pe Don Diego de la Vega, cu alter ego-ul său Zorro, şi îl face protagonistul unei pleiade de povestiri, începând cu The Curse of Capistrano, care apare în All Story Weekly.

Zorro devine cel mai durabil personaj al său, iar Argosy publică trei romane care îl au ca figură    principală      ( 1919, 1922: The Further Adventures of Zorro, 1931: Zorro Rides Again). Intrarea sa pe tărâmul cinematografic îl stimulează pe McCulley să scrie în continuare despre el. În 1941 apare un alt roman, The Sign of Zorro, iar între 1944 şi 1951 apar noi aventuri în West Magazine. Ultima poveste o publică Short Story Magazine în 1959, după moartea autorului şi după ce serialul marca Walt Disney cu Guy Williams deja face furori în State.

Povestirile au fost republicate acum zece ani într-o serie de trei volume, Zorro. The Master’s Edition. Între timp, Tom Doherty Associates publică în anii ’90 romane precum Zorro and the Jaguar Warriors sau Zorro and the Dragon Riders, iar filmul din 1998 prilejuieşte apariţia unei serii pentru adolescenţi: The Treasure of Don Diego, Skull and Crossbones, The Secret Swordsman, etc. Romanticul bandit nu a ocolit nici imaginaţia scriitoarei Isabel Allende, care în romanul său din 2005 combină elemente din ficţiunea tradiţională cu acţiuni originale şi câteva elemente istorice.

Eroul tâlhar

Aşadar, l-am urmărit pe Zorro în ficţiunea literară şi cinematografică, constatând popularitatea de nestăvilit a legendei sale. Dar cum rămâne cu istoria? Este personajul un produs exclusiv al imaginaţiei lui McCulley sau ar exista vreun corespondent istoric comparabil? Se pare că într-adevăr, la mijlocul secolul secolului al XIX-lea, ar fi trăit un Robin Hood al Californiei, sau mai bine zis un tâlhar despre a cărui soartă se ştiu atât de puţine încât nu este de mirare că în jurul său s-a ţesut o legendă, peste care s-a suprapus ulterior mitul lui Zorro.

În vestul american s-au născut multe ficţiuni, iar singurul nucleu istoric pe care îl putem dibui este realitatea personajelor. Restul se rezumă la creativitatea autorilor de aşa-numite dime novels, o proză sensaţionalistă care conturează identităţile ambigue ale unora precum Davy Crockett, Daniel Bone, Wyatt Earp sau Billy the Kid. Adevărul de dincolo de ficţiune este aproape imposibil de descoperit. Cam aşa stau lucrurile şi cu banditul Joaquin Murieta.

Ce se ştie? În 1853, guvernatorul Californiei, John Bigler, semnează un act legislativ prin care autorizează alcătuirea unui corp de armată numit California Rangers, sub comanda căpitanului Harry Love. Scopul acestora era capturarea sau uciderea unei haite de bandiţi condusă de cei cini Joaquin: J. Botellier, J. Carillo, J. Ocmorenia, J. Valenzuela şi J. Murieta. Se credea că gruparea aceasta periculoasă ar fi pus la cale o serie întreagă de atacuri, tâlhării şi crime în regiunea Mother Lode şi acţiona după bunul plac de ani de zile, fără ca nimeni să le vină de hac. Câteva luni mai târziu, o parte din soldaţii lui Love se încaieră cu un grup de mexicani lângă pasul Panoche din zona San Benito.

În lupta cruntă pier doi mexicani, dintre care aşa-numitul Three-Fingered Jack (Manuel Garcia) şi unul dintre Joaquini. Soldaţii le-au păstrat mâna, respectiv capul în borcane cu alcool, dar nimeni nu a putut să-l identifice cu exactitate pe Joaquin. Deşi numai unul dintre liderii bandiţilor fusese căsăpit, căpitanul Love şi-a primit recompensa. Se zvonea că cel ucis ar fi fost într-adevăr Joaquin Murieta, dar erau şi multe voci care infirmau acest lucru, atunci când au văzut capul expus în Stockton.

Date fiind informaţiile incerte şi precare, nu a durat mult până când legenda lui Joaquin Murieta a început să prindă contur. În 1854, John Rollins Ridge, un jurnalist cunoscut mai mult după numele său indian, Yellow Bird, scrie o carte intitulată The Life and Adventures of Joaquin Murieta, Celebrated California Bandit, în care plămădeşte povestea vieţii unui tâlhar care devine erou. Potrivit cărţii lui Ridge, Murieta era un tânăr cu o reputaţie impecabilă, asta până când un grup de mineri americani îi violează soţia, îi ucid fratele şi pe el îl leagă de un copac şi îl biciuesc. Murieta, cuprins de furie şi disperare, se retrage în nişte grote unde treptat racolează şi alţi năpăstuiţi, iar împreună încep să comită jafuri şi să ucidă fără milă, dar şi să îi ajute pe nevoiaşi. Un veritabil Robin Hood mexican, care pune la cale chiar o revoluţie împotriva stăpânirii americane, dar sfârşeşte tragic în mâinile căpitanului Love.

Cinci ani mai târziu, publicaţia Police Gazette preia romanul, operează anumite modificări şi preface romanul într-o serie de zece povestiri, redenumindu-l The Life of Joaquin Murieta, Brigand Chief of California. Şi povestea ajunge şi prin Chile, Spania sau Franţa, unde este rescrisă şi înflorită. La fel ca şi într-o piesă de teatru, J. Murieta de Castillo, apărută recent după romanul cu pricina. Povestea este din ce în ce mai ornamentată şi mai romanţoasă, prefăcând un tâlhar de drumul mare în arhetipul virtuţii şi eroismului.

Iar în momentul în care doi istorici californieni, Hubert Howe Bancroft şi Theodore Hittell, se hotărăsc să scrie şi ei despre Murieta folosindu-se de ficţiunea lui Ridge ca sursă istorică, legenda dobândeşte atât de multă credibilitate încât nu se mai separă de fapte. Ce concluzii tragem de aici? În primul rând, că a existat într-adevăr un bandit faimos la mijlocul secolului al XIX-lea care a avut un rol în elaborarea mitului lui Zorro. În al doilea rând, că toată lumea adoră poveştile cu figuri misterioase şi aventuroase, iar istoria se poate scurge uşor în aluatul mitic, întotdeauna mult mai atrăgător.

Recomandare:

S. Curtis, Zorro Unmasked: The Official History, Hyperion Books, 1998.

Reclame




Asasini sau hasisini ?

3 12 2013

Asasini sau  hasisini ,unul din ordinele mistice ale Orientului 

Cei cărora lumea întreagă le datorează termenul „asasin” au fost o stranie şi redutabilă conferie religioasă din Orientul Mijlociu. Spaimă a duşmanilor ideologici din sânul Islamului precum şi al creştinilor din Persia şi Siria, Ordinul Haşişinilor a marcat istoria acelor locuri prin asasinatele sale cu substrat politic şi ritual. Astăzi, amintirea le este readusă în memoria colectivă doar de un joc pe computer de mare succes. Assassin’s Creed sună cumva cunoscut ?

Un fondator legendar
 
Neobişnuita confererie de războinici mistici avea să intre pe porţile Istoriei plutind pe norii extatici şi halucinogeni ai fumului de cânepă indiană. Căci temutul Ordin al Asasinilor şi-ar trage numele de la termenul Hashashin care la rândul său provine chiar de la haşişul consumat în mari cantităţi de adepţii şi membrii ordinului. 
 
Cu toate acestea, unii istorici specializaţi în studiul acestui ordin unic în peisajul musulman, precum Farhad Daftari, susţin că denumirea de haşişini, provenită de altfel din sursele şi cronicile istorice musulmane, ar fi una folosită abuziv şi care nu ar corespunde realităţii.
 
Istoricii în cauză susţin că denumirea de haşişini ar trimite mai degrabă cu gândul la persoane excluse social pe motive religioase (este cunoscută ostilitatea majorităţii sunite faţă de minoritea ismailită, provenită din doctrina şiită), comparativ cu imaginea de asasini drogaţi cu haşiş, provenită din povestirile medievale ale cruciaţilor întorşi în Europa, în condiţile în care aceştia din urmă erau nişte ignoranţi notorii în privinţa lumii musulmane cu care fuseseră în contact ostil.
 
Ordinul Asasinilor a luat naştere cu puţin timp înainte de declanşarea primei cruciade (anul 1080). Din nefericire, există foarte puţine surse istorice credibile din acea perioadă, care să aducă lumină asupra acestui eveniment. Majoritatea scrierilor au fost distruse sau pierdute odată cu căderea fortăreţei Alamut, în anul 1256 sub loviturile mongolilor.
 
Istoria ordinului începe, şi se confundă chiar până la un punct, cu figura lui Hassan Ibn Sabbah, un credincios fervent de rit Nizari ismailitean. Acesta a fondat Ordinul, care a fost deosebit de activ şi influent în Siria şi Persia până la finele secolului 13, după Hristos, când a fost distrus de hoardele mongole ale lui Hulagu în Persia şi de trupele sultanului mameluc Baibars în Siria. Tatăl lui Hassan, era născut în provincia Khorasan şi un credincios şiit recunoscut în comunitatea sa.ASSASINI SAU HASISINI
În ciuda acestui fapt, bătrânul fusese silit de circumstanţe să facă apologia ritului sunnit, doctrină aflată de la începuturi într-un conflict ireconciliant cu şiismul. Pentru a trăi în bună înţelegere cu stăpânitorii sunniţi ai Khorasanului din acea perioadă, bătrânul acceptă să-şi trimită fiul zălog pentru ca acesta să studieze sunnismul în cetatea Nishapur.
 
Acolo, Hassan Ibn Sabbah se împrieteneşte cu  Nizam-ul-Mulk, cel care avea să devină vizirul sultanului selgiukid Malik-Shah. În timpul domniei redutabilului Alp-Arslan, Hassan a ales să fie o figură obscură la curtea duşmanilor religioşi ai neamului său. A învăţat obiceiurile acestora, tacticile militare, punctele slabe şi cele tari, dar mai presus de toate Hassan a învăţat să tacă şi să observe…
 
Nu a fost uitat nici de fostul său prieten ajuns vizir, care i-a facilitat şederea la curte până când din motive rămase necunoscute, Hassan a fost silit să plece spre Cairo, unde a fost primit cu mari onoruri în rândul comunităţii musulmanilor ismailiţi. În scurt timp a avansat atât de mult încât a atras simpatia Califului Mostansir, precum şi invidia generalului trupelor din Egipt.
 
În ciuda faptului că fusese desemnat de calif drept succesor la tron, Hassan a trebuit să fugă. Şeful armatei era totuşi un adversar mult prea puternic. Pe baza simpatiei populare de care se bucura în Cairo, Hassan a avut ideea îndrăzneaţă de a fonda un ordin secret care să acţioneze eficient pentru propagarea politică a minoritarilor ismailiţi în toate straturile societăţilor musulmane unde aceştia trăiau.
 
După multe aventuri, a trecut prin Alep şi Damasc pentru a-şi găsi refugiu în Persia natală care în ciuda unei conduceri sunnite, avea un popor care îmbrăţişase toate ramurile şi doctrinele şiite. Fire pragmatică şi vizionară, Hassan a ales drept cartier general, capitală şi loc de instruire al viitorilor săi adepţi, o locaţie inexpugnabilă situată în munţii sălbatici din nord-vestul Persiei.
 
Este vorba de legendara fortăreaţă Alamut de mai târziu. Din acel loc, Hassan a răspândit gradual propria sa versiune modificată a doctrinei ismailite a fondatorului Nizar.
 
Nu se cunoaşte cu exactitate nici în prezent, dacă Hassan a construit fortăreaţa din temelii sau a refăcut cetatea pe ruinele unei contrucţii anterioare. În orice caz, anacronicul lider de sectă musulmană a adaptat Alamutul astfel încât să corespundă nevoilor şi viziunilor sale. Nu avea nevoie doar de o fortăreaţă care să aibă strict rol de apărare şi respingere a salturilor duşmane, ci în egală măsură şi de un templu aparte care să reproducă o atmosferă iniţiatică deosebit de eficientă pentru minţile şi sufletele celor care aveau să-i fie adepţi.
ALAMUT
 
Pentru început, Sabbah şi-a trimis agenţii de influenţă în ţinuturile din împrejurimi pentru a intimida şi a obţine sprijinul populaţiilor locale.
 
Îşi petrecea existenţa la Alamut unde depunea eforturi considerabile pentru definitivarea propriei căi spirituale. Nu a mai părăsit niciodată fortăreaţa până la sfârşitul zilelor sale. Acolo, între zidurile masive şi perdelele grele de mătăsuri care ascundeau o lume tainică şi inaccesibilă celor mulţti, printre arome suave şi interioare luxoase, aveau să fie instruiţi unii dintre cei mai eficienţi şi originali asasini din istorie. Acolo, Hassan a reuşit să clădească o adevărată societate secretă strict ierarhizată şi compusă din ucigaşi fanatici, condusă de maeştri iscusiţi.
   
 
Hassan Ibn Sabbah s-a autointitulat „Bătrânul de pe Munte” (Sheikh al Jebel) şi era autoritatea supremă a întregii comunităţi din Alamut. Imediat sub el, în ordine ierarhică, era un număr de trei Mari Preoţi, sau Mari Propagandişti (Da’i-al-Kirbal) care conduceau de facto cele trei mari provincii peste care se extindea autoritatea ismailiţilor. Sub autoritatea acestora era un mare grup de prelaţi comuni intitulaţi Rafiq (companioni), urmaţi de membri simpli denumiţi Lasiq (adepţi, aderenţi). Aceşti Lasiq-şi erau cei care se ocupau până în ultimul detaliu de instruirea, antrenarea şi îndoctrinarea Fidai-ilor, temuţii agenţi de sacrificiu, trimişi în misiuni, şi care aveau să fie cunoscuţi ulterior în toată lumea drept faimoşii Asasini.
 
Asasinii erau astfel pregătiţi încât deveniseră în egală măsură nişte ucigaşi extrem de eficienţi şi nişte gărzi de corp foarte căutate. Erau selectaţi încă din fragedă pruncie pe baza unor criterii fiziologice riguroase. De asemenea, conta foarte mult abnegaţia şi dăruirea personală precum şi originea socială a Fidai-lor, fiind preferaţi tinerii băieţi care proveneau din familii ismailite remarcate prin acte de credinţă şi fidelitate faţă de cauză.hasisin1
 
Scrierile medievale, inclusiv notele călătorului Marco Polo, relatează că la ordinele exprese ale Bătrânului Muntelui, tinerii ucigaşi de mai târziu erau drogaţi în prealabil cu haşiş, după care erau aduşi în camere amenajate special, unde domnea luxul şi opulenţa. Acolo, tinerilor aflaţi deja în stări extatice provocate de amestecul puternic pentru minţile lor fragede dintre vaporii de haşiş şi îndoctrinarea religioasă, le erau prezentate haine scumpe, băuturi şi mâncăruri delicioase, precum şi tinere femei provocatoare şi senzuale.
 
Odată întorşi la realitatea cazărmile lor aspre, tinerilor li se explica că tocmai „meritaseră” o viziune a Paradisului în versiunea proprie a lui Hassan Ibn Sabbah, şi doar cei care aveau să se achite cu succes de misiunile primite, urmau să ajungă acolo. Este uşor de bănuit ce efecte aveau aceste iniţieri pentru nişte tineri băieţi aflaţi în pragul pubertăţii. Aproape toate misiunile de asasinări aveau să fie îndeplinite cu succes…asasini
 
Cu ajutorul noilor sale arme vii, Hassan a început să ordone eliminarea tuturor rivalilor săi, de la politicieni la conducători de armate. Ca o regulă de aur, agenţii săi fanatizaţi nu au ucis niciodată oameni de rând…
 
Toţi viitorii asasini erau antrenaţi foarte bine atât în tactici şi metode a ucide cu arme sau cu mâinile goale, cât şi în studierea cu abnegaţie a textelor religioase, astfel încât fiecare trebuia să creadă că trăieşte intens Jihadul.
 
Unii autori îi consideră adevăraţi Cavaleri Templieri ai Islamului, cu toate că această comparaţie este cumva forţată, chiar dacă asasinii de la Alamut trăiau într-o confrerie tip ordin cavaleresc cu trepte de iniţiere.
 
 
Mărire şi decădere
 
Timp de aproape două sute de ani, generaţii de asasini plecau din Alamut pentru a răspândi teroare în jurul lor. Prin definiţie, actele de asasinat ale adepţilor lui Hassan, trebuiau să aibă loc ziua în amiaza mare, în locuri publice, cu expunere maximă şi martori cât mai mulţi, pentru a sădi astfel cât mai puternic frica în inimile celor vizaţi.
 
Eficiente, uşor de purtat şi de ascuns, cuţitele şi pumnalele erau armele favorite ale agenţilor morţii, via Alamut.
Cu toate acestea inventivitatea lor nu avea margini. Asemenea luptătorilor ninja din Japonia Medievală, asasinii ismailiţi dădeau dovadă de creativitate şi îndrăzneală putând să improvizeze o armă dintr-un băţ, piatră, unealtă sau obiect disponibil. Ba au existat cazuri în care s-au văzut nevoiţi să-şi sufoce victimele cu perne, pe când acestea dormeau.
 
Una dintre primele victime ale lor, a fost chiar fostul prieten şi protector al lui Hassan, nimeni altul decât Nizam-ul-Mulk, al cărui fiu a fost ucis de asemenea de pumnalele copiilor de suflet ai Bătrânului de pe Munte. Sultanul Malik-Shah a fost de asemenea asasinat prin otrăvire, fapt care a contribuit la faima asasinilor din Persia.
 
Nici succesorul său, sultanul Sinjar nu a avut viaţă uşoară cu ei. Sinjar a pornit război deschis împotriva Alamutului, dar în urma faptului că nicio măsură de precauţie nu părea să fie eficientă în faţa tinerilor antrenaţi de Hassan, sultanul s-a văzut nevoit să încheie pace cu Ordinul Asasinilor în termeni dictaţi de aceştia din urmă. Un număr mare de persoane importante şi-au mai găsit sfârşitul sub pumnalele lor. Califul Mostarshid a fost înjunghiat în propriul cort, aceeaşi soartă având-o şi succesorul său, califul Rashid.
 
Asasinii s-au implicat şi în luptele cu europenii veniţi în cruciade. L-au ucis aşadar şi pe Sir Conrad de Montferrat, înjunghiat de doi asasini deghizaţi în călugări creştini. Edward Longshank, nimeni altul decât regele Angliei care a ordonat martirizarea lui William Wallace, a fost şi el tăiat serios de cuţitele asasinilor, pe când acesta se afla în afara zidurilor Ierusalimului. Din nefericire pentru scoţieni, regele a scăpat atunci cu viaţă…
 
    Un pumnal folosit de asasini
 
Confreria de ucigaşi devenise într-atât de temută, încât până şi celebrul Saladin, învingătorul cruciaţilor, s-a văzut nevoit să facă o alianţă cu secta rebelă şi periculoasă, pentru a evita astfel o eventuală tentativă de asasinat la adresa sa.
 
Steaua ucigaşilor din Alamut avea să apună odată cu apariţia la orizon a unor nori grei: mongolii.
 
Hanul Hulagu, nepot direct al lui Ginghis Han se pregătea să treacă prin foc şi sabie Horezmul. Căpetenia mongolă Ktibuqa a primit însărcinarea de a cuceri câteva fortăreţe ale haşişinilor, astfel încât grosul armatei condusă de Hulagu să pătrundă fără riscul unor atacuri. Mongolii au asaltat şi cucerit fortăreaţa Alamut în anul 1256. Ordinul a reuşit să-şi recucerească cetatea, dar au stăpănit-o puţin timp.
 
    Ruinele din prezent ale fortăreţei Alamut
 
Un nou asalt mongol s-a soldat cu cucerirea Alamutului care a fost incendiat şi distrus aproape în totalitate. Mai mult de 12.000 de membri ai ordinului au fost ucişi de războinicii mongoli, acesta fiind sfârşitul influenţei lor politice în Persia. Conferiile haşişine din Siria au supravieţuit puţin mai mult, seviciile lor fiind apreciate de sultanii mameluci. Cu toate acestea, istoricii estimează că ultimii membri ai ordinului au pierit în secolul 15.
 
În cele din urmă bizarul şi temutul ordin a reuşit să marcheze Istoria. Termenul de „asasin” intrase deja în Europa sub diverse forme, toate facând trimitere directă la ucigaşi de profesie ale căror servicii puteau fi închiriate. Giovanni Villani, un cronicar florentin care a murit în anul 1348, relata în scrierile sale despre stăpânul din Luca care şi-a trimis „i suoi assassini” în Pisa cu ordin de a-l ucide pe unul dintre duşmanii săi.
 
Adevăraţii asasini, cei din Alamut aveau să fie readuşi la viaţă de abia în secolul nostru prin intermediul unui joc de computer care s-a bucurat de un succes deosebit în rândul „gamerilor” din întreaga lume. Cu specificaţia că există multe diferenţe între pesonajele principale din Assassin’s Creed şi tinerii care credeau cu fanatism într-un Paradis plin de haine scumpe, mâncăruri şi băuturi alese, şi mai ales tinere senzuale mereu la dispoziţia lor…




Verigile lipsa ale evolutiei omului

27 09 2013

10 verigi lipsa din evolutia umana

10 verigi lipsa din evolutia umana

Cine s-ar fi gandit vreodata ca niste discipline care se ocupa cu studierea trecutului si catalogarea vietuitoarelor disparute, pot oferi surprize si reevaluari ale teoriilor si ipotezelor specifice? Paleontologia, Arheologia si Antropologia in ciuda renumelui lor de stiinte “invechite” sunt printre cele mai dinamice domenii ale cunoasterii iar indiciile care fie demonteaza vechile teorii, fie creaza unele absolut noi si surpinzatoare, apar an de an. De la celebrul autralopitec Lucy si pana la celalalt Homo sapiens (Homo Sapiens Idaltu) istoria evolutiei umane continua sa ne apara si sa ne surprinda in toata splendoarea ei.

 

10. Australopithecus afarensis


A existat in perioada cuprinsa intre acum 3,9 si 3 milioane de ani. Australopitecus afarensis aveau trasaturi faciale asemanatoare maimutelor antropoide, cu fruntea tesita, o formatiune osoasa deasupra ochilor, nasul turtit si lipsa barbiei. Indivizii speciei aveau maxilare proeminente cu molari mari. Cel mai faimos membru al acestei specii este Lucy (mai nou Lucifer), un schelet apartinand unui adult in varsta de 25 de ani, descoperit in anul 1974, la Hadar, in Etioptia. Scheletul sau a fost identificat si recuperat in proportie de 40%, pelvisul, femurul si osul tibial, toate demonstrand mersul biped. Lucy a trait pe Pamant cu aproximativ 3.2 milioane de ani in urma.

9. Australopithecus africanus

Specia este una descendenta din cea din care provenea Lucy si a trait cu trei pana la doua milioane de ani in urma. Creierul indivizilor acestui tip umanoid era de dimensiuni mai mari decat cel al lui Lucy, iar trasaturile faciale erau asemanatoare cu cele umane, De notat este faptul ca A. africanus este primul tip de australopithec identificat. Doctorul sud-african Raymond Dart considera ca acesti indivizi ar fi creat asa-numita cultura osteodontokeratica (unelte produse din oase, fildes/dinti de animal si lemn), ipoteza dezmintita astazi de oamenii de stiinta

8. Paranthropus aethiopicus

Paranthropus aethiopicus a existat cu 2,6 pana la 2,3 milioane de ani in urma. Specia se defineste de la un specimen major – Craniul Negru – descoperit in Turkana, Kenya si dupa mandibula cazuta a altor cateva specimene, posibil apartinand aceleiasi specii. S-ar putea se fie un stramos al speciei Paranthropus boisei, insa are un amestec indoielnic de trasaturi primitive si avansate. Volumul creierului este foarte redus; pe baza masuratorilor craniului, oamenii de stiinta au conchis ca aceasta specie avea cel mai mic creier hominid descoperit vreodata. Alte caracteristici, precum masivitatea fetei, a musculaturii acesteia precum si creasta sagitala proeminenta sunt mai degraba, reminiscente ale speciei Paranthropus boisei.

7. Paranthropus boisei

P.bosei este un hominid stravechi, adesea descris drept cel mai mare din specia Paranthropus. A trait in teritoriile impadurite din preajma savanelor din estul Africii, cu 1,4 pana la 2,6 milioane de ani in urma. A mers pe o linie evolutiva paralela cu genul Homo, avand o talie cuprinsa intre 120 – 140 cm si cantarind pana la 60 kilograme. Era vegetarian si comunica prin sunete nearticulate si expresii faciale. Prima fosila descoperita este un craniu ce a fost identificat in anul 1959, in Tanzania.

DIGITAL CAMERA

6. Homo habilis

Homo habilis, „omul indemanatic”, a fost numit astfel datorita uneltelor descoperite impreuna cu fosilele sale. A existat cu 1.5 pana la 2,4 milioane de ani in urma.. Se asemana in multe privinte cu Australopitecus. Fata sa era la fel de primitiva, insa mai putin proeminenta; molarii mai mici, insa considerabil mai mari decat la omul actual. Marimea creierului era mai mare decat la Australopitecus iar forma acestuia era de asemenea, asemanatoare hominizilor. Protuberanta sferei lui Broca, esentiala vorbirii, este vizibila in mulajele facute dupa creierul lor si indica faptul ca specia era probabil capabila sa comunice intr-un limbaj rudimentar. Se crede ca Homo habilis avea in jur de 127 cm inaltime si cantarea aproximativ 45 kg. Unii oameni de stiinta sunt de parere ca toate specimenele de Homo habilis ar trebui sa fie atribuite genului Australopithecus, fie celor din categoria Homo erectus. In prezent, multi considera ca Homo habilis combina exemplare din cel putin doua specii diferite.

HOMO HABILIS

5. Homo ergaster

Homo ergaster, sau “muncitorul” este o specie umanoida preistorica, posibil precursor al oamenilor moderni, care a trait in sudul Africii, in perioada cuprinsa intre acum 1.9 si acum 1.4 milioane de ani. H. ergaster este uneori catalogat si ca subspecie a lui Homo erectus, de care se deosebeste totusi printr-o cutie craniana mai subtire. Alte caracteristici ale acestei specii includ dimorfismul sexual, chipul mai mic si mai drept decat al lui Homo erectus, maxilarul mai redus si o capacitate craniana mai mare. Se estimeaza ca Homo ergaster ar fi masurat circa 1,9 metri in inaltime. Ramasite au fost gasite in Tanzania, Etiopia, Kenya si Africa de sud. Cel mai complet schelet a fost identificat in anul 1984, in apropierea lacului Turkana, din Kenya si a fost estimat la varsta de 1.6 milioane de ani.

4. Homo erectus

Homo erectus („omul erect”) este o alta specie umanoida preistorica, posibila precursoare a omului modern. Avea o talie de peste 1,50 m si un volum cranian de 1000 cm3 in medie. Craniul era alungit si aplatizat, fruntea relativ tesita iar cutia craniana cu pereti masivi avea, cel putin la unele exemplare, creasta sagitala si barbie redusa. Dar dentitia si membrele sunt asemanatoare celor ale lui Homo sapiens. Poate cea mai importanta achizitie la nivel anatomic este cresterea cutiei craniene, astfel ca s-a si formulat ipoteza unui nivel de crestere a masei cerebrale la care schimbarile sunt mai degraba calitative decat pur si simplu cantitative – cum ar fi cresterea numarului de conexiuni neuronale si dezvoltarea sistemului de circumvolutiuni. Acoperind o perioada foarte lunga de timp, diferentele dintre primele exemplare si ultimele cunoscute sunt destul de mari. Mai mult, exista si diferente regionale. Fenomenul principal care l-a caracterizat pe Homo erectus este expansiunea speciei in afara Africii. Chiar daca exista si ipoteza policentrica, directiile de expansiune par sa indice, totusi, o origine africana pentru populatia umana de pe glob. Homo erectus a trait atat in Africa, cat si in Asia si Europa.

homo-erectus

3. Cro-Magnon

Reprezinta unul dintre principalele tipuri de Homo sapiens din Paleoliticul European Superior, asemanator cu omul modern si care a trait cu 40.000 pana la 10.000 de ani in urma. Denumirea de Cro-Magnon a fost imprumutata de la numele pesterii aflate in sud-vestul Frantei, unde primul specimen a fost descoperit. Arheologii au identificat aceasta fosila in anul 1868, in pestera Cro-Magnon din Les Eyzies, Dordogne, Franta. Scheletul identificat avea aceeasi frunte inalta si aceeasi postura zvelta cu cea a oamenilor moderni. Alte specimene au fost mai tarziu descoperite in zone diferite ale Europei precum si in Orientul Mijlociu. Omul de Cro-Magnon era modern din punct de vedere anatomic, diferit de descendentii sai moderni din Europa numai prin fiziologia mai robusta si capacitatea craniana putin mai mare. Dintre nationalitatile moderne, finlandezii sunt cei mai apropiati de oamenii de Cro-Magnon in termeni de masurari antropologice. Artefactele create de Cro-Magnoni numara picturi rupestre, obiecte cioplite si sulite. Ramasitele de ustensile sugereaza ca erau capabili sa-si teasa haine. Aveau colibe, construite din pietre, oase si blanuri de animale. Acesti oameni timpurii au folosit mangan si oxizi ferosi pentru a picta si se pare ca tot ei au creat primul calendar, cu 15.000 de ani in urma.

2. Homo neanderthalensis

Omul de Neanderthal a fost o specie distincta de cea a oamenilor moderni, ce a locuit in Europa si in parti ale Asiei Centrale si de Vest, de acum aproximativ 230.000 de ani pana acum 28.000 de ani. Trasaturi neanderthaliene au aparut in randul creaturilor umanoide cu 600.000 de ani in urma, insa caracteristicile complete ale acestei specii s-au conturat acum 130.000 de ani. Neanderthalienii au disparut din Asia in urma cu 50.000 de ani, iar in Europa de doar 28.000 de ani . Ultimele ramasite ale culturii Mousteriana, un tip de unelte din piatra asociate cu neanderthalienii, au fost descoperite in Pestera Gorhan, din coasta sudica a Gibraltarului. Se crede ca oamenii de Neaderthal aveau o capacitate craniana la fel, daca nu chiar mai mare, decat cea a omului modern, indicand o dimensiune a creierului cel putin egala cu a noastra. In medie, inaltimea unui neaderthalian era comparabila cu cea a lui Homo sapiens, membrii acestei specii inaltandu-se pana la 165-168 centimetri si avand o constitutie robusta, cu osatura puternica. Erau insa mult mai puternici decat omul modern, musculatura acestuia fiind comparabila cu cea a culturistilor de astazi.

Neanderthaler_Fund

1.Homo sapiens idaltu

Acum aproximativ 160.000 de ani, in timpul Pleistocenului, pe necuprinsul Continentului Negru, traia un hominid asemanator si totusi deosebit de Homo sapiens. A fost de fapt pentru multa vreme considerat o subspecie a oamenilor moderni fiind denumit “idaltu” ceea ce in limba afarita vorbita in provincia Afar din Etiopia, inseamna primul nascut. Ramasitele sale au fost descoperite pentru prima data in anul 1997 in regiunea Herto Bouri de catre antropologul Tim White. Fosilele cu pricina difera sensibil de cele ale oamenilor de Cro-Magnon descoperite in Europa si in alte locuri din lume. Morfologia acestui hominid prezenta multe trasaturi arhaice neobisnuite pentru un Homo sapiens. Din cauza acestor particularitati, Homo sapiens idaltu a fost considerat un hominid mai primitiv decat a fost in realitate. Noile studii si estimari au dezvaluit insa ca subspecia idaltu ar fi cel mai apropiat stramos al omului modern, Homo sapiens sapiens.

Homo-sapiens-idaltu-pic

sursa :descopera.ro





Eroii Balcanilor

13 06 2013

Eroii Balcanilor 

Cei mai mari 10 eroi balcanici

Dintr-un melanj de nationalitati, religii, culturi si orgolii care a existat dintotdeauna in Balcani, spatiu unde traiul omului pare a se confunda cu inceputurile timpului si unde istoria a fost, de cele mai multe ori, una cruda, nu putea rezulta decat o combinatie exploziva. Poate de aceea Balcanii, locul de nastere al zeilor olimpieni, al titanilor si eroilor, au fost supranumiti butoiul cu pulbere al Europei. Iar toate evenimentele zguduitoare care au marcat istoria Balcanilor nu puteau fi lipsite de amprenta unor personalitati puternice si personaje prolifice intruchipate, cel mai adesea, in pielea capeteniilor, fie ei la carma unei tari sau in fruntea unei batalii. Iata cativa dintre acestia.

Fratii Asan (n. ? – d. 1196/1197)

In anul 1185, in Bizant domnea tanarul imparat Isaac II Anghelos. Dorind sa-si pregateasca cu mare fast nunta cu fiica regelui maghiar Bela II, el impune o noua dare asupra supusilor sai. Darea ii afecteaza in primul rand pe cei ce au turme de oi si vite. Este tocmai cazul valahilor, a caror indeletnicire principala este pastoritul. Aceste dari, impreuna cu felul abuziv in care sunt stranse, produc o mare nemultumire printre valahii care locuiesc in muntele Hemus. Acestia trimit la imparat, care se afla la Kypsella in Tracia, o delegatie condusa de fratii Petru si Ioan Asan, fruntasi ai lor, pentru a prezenta nemultumirile. Cererile lor nu sunt luate in seama, ba, mai mult, Ioan este palmuit de un demnitar bizantin, „pentru neobrazare”. In aceste conditii, ei se intorc la Tarnovo, in biserica Sf. Dumitru unde cheama poporul la o rascoala impotriva bizantinilor. Rascoala porneste in momentul in care normanzii din Sicilia ataca si ocupa orasele Durazzo, Seres, Amphipolis si Salonic. Petru si Ioan se intorc de peste Dunare cu forte militare de la vlahii si cumanii de pe celalalt mal si incep sa prade Tracia. Isaac este detronat de un grup de nobili nemultumiti si este inlocuit de fratele sau, Alexios III Anghelos, care le propune pacea rasculatilor vlahi. Petru si Ioan pun conditii inacceptabile pentru imperiu si, in timp ce Alexios se afla in rasarit pentru a se ocupa de rascoala pornita de un rebel din Cilicia, vlahii risipesc o alta armata bizantina in apropiere de orasul Seres. In 1196, Ioan Asan este asasinat in urma intrigilor bizantinilor, recunoscuti pentru instrumentarea de dezbinari si asasinate. Aceeasi soarta o are si Petru, un an mai tarziu, in 1197. In 1360, armatele otomane incep sa devasteze Valea Marita, pentru ca in 1396 ele sa controleze deja toata regiunea detinuta candva de fratii Asan.

ioan si petru asan

9. Ionita Caloianul (1197 – 1207/1217? – domnie)

Ionita Caloianul, adica “cel Frumos”, a fost cel de-al treilea dintre fratii Asan. El este cel care, dupa decesul lui Petru, a preluat conducerea statului vlaho-bulgar si a desavarsit constructia tratatului dintre cele doua state. Sub conducerea lui Ionita Caloian, Taratul Vlaho-Bulgar si-a extins granitele de la Dunare pana la Marita si de la Marea Neagra pana la Vardar. Ionita dovedeste remarcabile insusiri de militar si om politic. In urma mai multor victorii impotriva bizantinilor, intelegand ca Bizantul nu-l va recunoaste niciodata ca „imparat”, Ionita apeleaza la Papa Inocentiu III, caruia ii cere recunoasterea ca imparat al bulgarilor si vlahilor, precum si titlul de patriarh pentru intai-statatorul bisericii sale. In timpul lui Ionita Caloian, s-a petrecut un eveniment crucial pentru istoria universala: cea de-a patra cruciada, care s-a sfarsit in 1204, prin cucerirea Constantinopolului de catre cruciati. Intre noua structura politica si tratatul vlaho-bulgar a existat o serie de conflicte militare. Beneficiind de concursul cumanilor, vlaho-bulgarii au obtinut victorii importante, intre care cea din 1205 la Adrianopol, unde fost luat prizonier insusi imparatul latin, Balduin. Ionita aspira chiar la cucerirea Constantinopolului, dar planul sau nu a reusit din cauza manevrelor politice ale adversarilor sai. A fost astfel ucis in 1207 sau 1217 de un cuman in timpul asedierii Salonicului. Ionita Caloian ocupa un loc important in panteonul istoriei romanilor, nu numai datorita succeselor sale militare si politice, cat mai ales datorita afirmarii originii romane a poporului roman in corespondenta purtata cu Papa Inocentiu al III-lea pentru recunoasterea sa ca imparat.

ionita caloianul

8. Milos Obilic (n.? – 28 iunie 1389)

Milos Obilic a fost un cavaler sarb al secolului al XIV-lea, al carui nume este strans legat de legende privind Batalia din Kosovo. Reprezinta o figura importanta a baladelor sarbe si este un personaj cu greutate atat in legende cat si in istorie. Milos Obilic este ridicat la nivelul celor mai nobili eroi nationali medievali din folclorul sarb, si ramane simbolul curajului, al patriotismului si al sacrificiului suprem din dragoste de tara. Este insa greu de facut o diferentiere exacta intre figura mitica a lui Milos Obilic si faptele lui reale, deoarece multe aspecte ale eroului au ramas incerte. Nu se stie cu exactitate nici macar daca “Obilic” reprezinta un nume de familie sau numai un pseudonim, derivat poate de la numele posibilului sau loc natal. Si, pentru adancirea misterului, exista un numar destul de mare de locuri ce poarta denumirea “Obilic” in Muntii Balcani. Referitor la originea lui, exista numeroase dispute intre slavi si balcanici, cu unele proclamari contradictorii propuse de-a lungul secolelor, venite chiar din folclorul national al popoarelor neasociate direct cu mitologia Bataliei din Kosovo. Muntenegrenii au teoria ca Milos Obilic provine din regiunea Zeta, Muntenegreu, bosniecii pretind ca este unul de-al lor si chiar croatii, de obicei aliniati cu mitologia nationala sarba, propun in anumite contexte ca loc de nastere al eroului orasul Zadar de pe coasta Adriaticii.

eroii balcanilor

Cea mai plauzibila teorie, insa, pare cea care asociaza nasterea lui Milos Obilic cu satul Obilic din Toplica, regiune din zona orasului Leskovac, situat in sud-estul Serbiei. In timpul vietii sale, regiunea era un camp de lupta intre Imperiul Otoman, aflat in expansiune, si domeniile inca necucerite ale lorzilor feudali sarbi, in special ale printului Lazar Hrebeljanovic. Milos Obilic a fost un cavaler aflat in serviciul printului Lazar iar cea mai veche relatare despre el este relationata cu Batalia de la Plocnik, la care a participat si a supravietuit unei rani provocata de o sageata. In multe surse este mentionat ca ginere al printului. Milos Obilic a fost membru fondator al Ordinului Dragonului Sfantului Gheorghe. Pe baza datelor istorice ale Imperiului Otoman, se crede ca sultanul Murad I a fost ucis de Milos Obilic care, sub pretextul inchinarii in fata sultanului, l-a asasinat pe acesta, fiind la randul sau executat in chiar zorii zilei urmatoare.

7. Generalul Belizarie (n. 505 – d. 565)

Originea si primii ani de viata ai lui Belizarie raman, chiar si astazi, acoperite de mister. Cel mai probabil, acesta se nastea in anul 505, in orasul Germane, actuala localitate Sapareva Banya din Bulgaria. Numeroase voci au spus ca radacinile sale ar fi fost grecesti sau chiar daco-romane desi, cei mai multi istorici inclina sa creada ca Belizarie a fost de neam tracic. Legendele il pomenesc ca pe un adolescent cu o statura impunatoare, care isi impusese un regim spartan de viata. Inca de la o varsta frageda, Belizarie se inroleaza in armata bizantina, acolo unde, gratie calitatilor sale fizice iesite din comun intra in atentia superiorilor si, ulterior, devine garda de corp a insusi imparatului Justin I. Va exercita aceasta importanta functie pana in anul 527, an in care suveranul se stingea atins de nebunie. Nici urmatorul monarh bizantin nu a trecut cu vederea calitatile tanarului trac, numindu-l la o varsta frageda comandant al expeditiei care trebuia sa respinga atacurile sasanide de la granita cu Persia a imperiului. Era momentul in care pe scena istoriei isi facea intrarea un general demn de compania selecta a marilor lideri militari ai istoriei.

Generalul Belizarie

Belizarie isi dovedea geniul militar in numeroase randuri invingand cu pricepere si cruzime armate mult mai numeroase decat cea in fruntea careia se afla. Incepea in acest mod epopeea celui supranumit Tarul Alb dupa forma slava a numelui sau – Belai Tzar.Avansul militar al lui Belizarie a fost atat de sigur si de prolific, incat insusi imparatul incepea sa viseze la mai mult decat sperase vreodata, restaurarea gloriei Romei de odinioara. Cu toate acestea, Belizarie se vede cazut in dizgratia lui Justinian, la urechile caruia ajunsesera vocile din ce in ce mai numeroase care gaseau in generalul bizantin pe adevaratul salvator al imperiului. Lipsit de orice ajutor din partea imparatului, Belizarie este demis in anul 548, doar pentru ca, 11 ani mai tarziu, cand Imperiul se afla in fata unei noi amenintari, invazia trupelor bulgaro-slave in nordul Bizantului, Justinian sa apeleze din nou la loialul sau general trac, cel care, pentru ultima oara, salva Constantinopolul de la dezastru. Trei ani mai tarziu, in 562, Belizarie era trimis in judecata pentru coruptie, toata averea ii era confiscata, iar el era silit sa traiasca asemenea unui cersetor. Desi acuzele s-au dovedit false, reabilitarea sa nu mai avea nicio valoare, iar Belizarie se stingea din viata in anul 565. Doar cateva saptamani mai tarziu, imparatul Justinian il urma in mormant pe cel mai mare general al Bizantului.

6. Mahomed al II-lea Cuceritorul (n. 1432 – d. 1481)

Fiu al sultanului Murad al II-lea al Imperiului Otoman, Mahomed al II-lea a ramas in istorie prin cucerirea in anul 1453 a Constantinopolului, cea mai mare cetate medievala a vremii.Redenumit Istanbul, orasul a ramas in componenta statului turc pana in zilele noastre. Mahomed al II-lea s-a nascut la Adrianopol, iar la varsta de numai 12 ani a urcat pe tron, devenind sultan, desi aceasta prima domnie nu a durat mai mult de doi ani (1444 – 1446). La 19 ani a revenit in pozitia de lider al Imperiului, ramanand sultan pana in anul mortii sale, 1481. Pe plan intern s-a dovedit a fi priceput, administrand foarte bine intinsul stat otoman. S-a remarcat prin actiunile sale militare. Inca din primii ani de domnie, sultanul s-a aratat a fi un bun comandant de osti. La doi ani de la preluarea tronului, la data de 29 mai 1453, a cucerit Constantinopolul, punand capat existentei Imperiului Bizantin. In acest oras si-a instalat capitala, dar trebuie mentionat ca a garantat libertatea de cult crestinilor, iar genovezii si venetienii au beneficiat in continuare de privilegii comerciale

fatihsultan

Dupa cucerirea Constantinopolului, Mahomed al II-lea a actionat pentru ocuparea intregii Peninsule Balcanice. Astfel, din anul 1458 a inceput luptele pentru cucerirea intregului teritoriu grecesc, ocupand Atena. In anul 1470, toata Grecia se afla sub stapanire otomana. Serbia a fost cucerita de Mahomed in anul 1459, Bosnia in anul 1463, iar Albania in 1479. Sultanul a distrus si Imperiul Grec de la Trapezunt, in anul 1461, iar Hanatul Crimeei i-a devenit vasal in 1475. Sultanul a condus armate si pe teritoriul romanesc (in Tara Romaneasca, in anul 1462, cand a dat gres in confruntarea cu Vlad Tepes, si in Moldova, in anul 1476, atunci cand a fost fortat sa paraseasca tara fara sa-l poata inlatura pe Stefan cel Mare de pe tron). Datorita cuceririlor pe care le-a facut, a fost numit si Fatih – Cuceritorul. El este considerat, ca urmare a victoriilor sale si a modului in care a administrat intinsul stat, intemeietorul Imperiului Otoman.

 

5. Mircea cel Batran (n. 1355 – d.1418)

Mircea cel Batran a fost domnitorul valah care a reusit prima victorie a Tarii Romanesti impotriva Imperiul Otoman, la Rovine, in anul 1395. De altfel, Mircea a fost singurul european, pana la albanezul Skanderbeg, care reusea o asemenea performanta. Voievodul valah a participat activ la cruciadele europene impotriva turcilor si s-a aflat pe campul de lupta in Batalia de la Nicopole, soldata cu infrangerea europenilor. La 23 septembrie 1386, Mircea urca pe Tronul Munteniei, devenind unul dintre cei mai straluciti voievozi romani, care va domni 32 de ani si se va dovedi un diplomat iscusit, un bun conducator de osti si un chivernisit gospodar. Politica externa a lui Mircea cel Batran a fost dominata de un fapt capital: primejdia turceasca. Turcii, in plina expansiune cuceritoare, aveau mult mai multe mijloace decat domnul muntean. Dar rezistenta lui indelungata, provocand admiratia adversarilor insisi, a avut un rezultat de cea mai mare insemnatate: a pastrat fiinta statului muntean in timp ce Bulgaria cadea sub loviturile lui Baiazid si era prefacuta in pasalac turcesc. Tara Romaneasca a putut rezista si a asigurat astfel continuitatea vietii sale politice. In afara de luptele sale stralucite, Mircea cel Batran a fost apreciat si prin felul cum a stiut sa gospodareasca tara, sustinand dezvoltarea comertului si viata economica, in general. Mircea cel Batran a ctitorit si o manastire de piatra, la Cozia, acordandu-i bogate danii, ca si manastirii Tismana, precum si multora din celelalte lacasuri sfinte existente in acea vreme. Mircea cel Batran a murit la 31 ianuarie 1418 si a fost ingropat in ctitoria sa de la Cozia, intr-un sarcofag de piatra, cioplit ca in Apus. Chipul marelui voievod se vede si astazi pe peretele manastirilor.

mircea

4. Mihai Viteazul (n. 1558 – d. 1601)

S-a nascut in 1558 in localitatea Targul de Floci din sud-estul Romaniei (in actualul judet Ialomita) si a decedat la 9 august 1601 in Campia Turzii, ca urmare a unui complot meschin pus la cale de generalul aristrocrat albanez Gheorghe Basta. Mihai Viteazul a fost ban de Mehedinti, stolnic domnesc si ban al Craiovei, apoi domnitor al Tarii Romanesti si pentru o scurta perioada, in 1600, conducator al tuturor celor trei state care formeaza Romania de astazi: Tara Romaneasca, Transilvania si Moldova. A reusit astfel ceea ce nici un alt domnitor roman nu izbutise pana atunci, unirea celor trei principate romane, devenind in acest fel un simbol al luptei pentru independenta si unitate. I s-a spus Viteazul pentru ca a avut curajul sa infrunte forta uriasa a Imperiului Otoman din acele vremuri, dar si toate celelalte natiuni vremelnic potrivnice din jurul Romaniei: ungurii, polonezii, tatarii si rusii. Acesta a fost Mihai Viteazul, fiul lui Patrascu cel Bun.Principalul merit al lui Mihai este acela de a-i fi unit pentru intaia oara pe toti romanii, ceea ce il face una dintre cele mai importante personalitati istorice ale Romaniei. Inalta fapta i-a coalizat impotriva sa pe toti cei care, constienti de forta reunita a celor trei tari, vedeau acum amenintate planuri vechi de hegemonie politica la Dunare si in Carpati. Alungat in 1600, dar reintors vitejeste un an mai tarziu, Mihai a fost victima unui omor premeditat, in trista dimineata a zilei de 9 august 1601, pe campia Turzii. „Si cazu trupul lui cel frumos ca un copac, pentru ca nu stiuse nici se imprileji sabia lui cea iute in mana lui cea viteaza” – citat din Letopisetul Cantacuzinesc.

Mihai-Viteazul

3. Skanderbeg Vulturul (n.1403 – d.1468)

Gjergj Kastrioti, cunoscut mai ales sub numele de Skanderbeg, este cea mai proeminenta figura a istoriei Albaniei precum si eroul national al poporului acestei tari. A condus intre 1443 si 1468 lupta impotriva Imperiului Otoman, obtinand victorii la Torvioll (1444), Oranik (1456) si Mokra (1462) si eliberand o mare parte din teritoriul albanez. Gjergj Kastrioti, un barbat din vechea stirpe a macedonenilor, al carui nume intra in eternitate drept Skanderbeg Vulturul, reinvia inca o data spiritul darz al natiilor balcanice. Privita in contextul istoric al mijlocului de veac XV, ascensiunea liderului albanez Skanderbeg ar putea parea una atipica. Imperiul Otoman, aflat aproape de apogeu, ocupase o mare parte a Balcanilor iar caderea Constantinopolului reprezenta doar o problema de timp. Mai mult, intentia sultanilor turci de a cuceri al doilea mare centru al crestinatatii, Roma, nu mai era deloc privita ca una nebuneasca ci ca o realitate cutremuratoare.

skanderbeg3

Armatele Europei se aratau neputincioase in fata colosului otoman. O dovedise Batalia de la Nicopole din anul 1396. O batalie in care elita cavalerilor unguri, francezi, englezi, scotieni, germani, polonezi, elvetieni, venetieni, genovezi, bulgari sau valahi, dar si cea a teutonilor si a razboinicilor din ordinal Sf. Ioan, se dovedisera incapabile sa opreasca iuresul turcesc. Era momentul in care din muntii Albaniei de azi se ridica un barbat fara de tara care, in fruntea a numai 300 de razboinici, pornea un razboi de proportii epice impotriva celui mai mare imperiu al vremii. Skanderbeg, caci despre el este vorba, avea sa ii infrunte pe turci, de-a lungul a peste doua decenii si jumatate, in peste 25 de batalii, fara a fi invins niciodata si, mai mult, sadea in chiar inima cuceririlor turcesti ideea crearii unui nou stat, Albania.

2. Leonidas, regele Spartei (n. 540 i.Ch.? – d. 480 i.Ch.)

Leonidas (in limba greaca “fiul leului” sau “asemenea leului”), cel de-al 17-lea rege al Spartei din dinastia Agiad, a fost unul dintre cei trei fii ai regelui spartan Anaxandidas II, considerat de mitologia greaca descendent al lui Hercule, gratie fortei si curajului comparabile cu cele ale eroului olimpian. S-a stabilit ca regele Leonidas al Spartei a decedat in Batalia de la Termopilae, in august 480 i.Ch., dar foarte putine se stiu despre nasterea sa ori despre primii ani de viata ai spartanului. Paul Cartledge, profesor de cultura greaca al Universitatii Cambridge, este de parere ca nasterea regelui Leonidas a avut loc in preajma anului 540 i.Ch. Mai mult sau mai putin plauzibil, acest lucru presupune ca Leonidas sa fi avut peste 50 de ani atunci cand s-a angajat, impreuna cu cei 300 de viteji ai sai, intr-una dintre cele mai faimoase batalii ale Antichitatii. Ca urmare a unui strigat de ajutor din partea elenilor pentru apararea Greciei impotriva invaziei persane, in august 480 i.Ch., Leonidas s-a hotarat sa infrunte la Termopilae armata lui Xerxes, unindu-si fortele cu cele a aproximativ 7.000 de greci, impotriva a 80.000 – 290.000 de persani, hotarati sa invadeze teritoriile elene. 

King-Leonidas-300-movie-09

Trupele aduse de Leonidas la razboi nu erau alcatuite decat din membrii garzii personale si nu din armata tarii a carei absenta, contrar suspiciunii ce implica ratiuni de constrangere religioasa, s-a datorat exclusiv concentrarii masive in lupta navala a grecilor cu flota persana. In primele zile ale inclestarii eleno-persane, trupele lui Leonidas au omorat 20.000 de persi, suferind pierderi de numai 2.500 de osteni. Chiar si celebra elita de “nemuritori” a lui Xerxes a fost tinuta in loc de bravul rege spartan. Cu toate acestea, din cauza coplesirii numerice dar mai ales a tradarii lui Ephialtes, armata spartanilor ramasi pe campul de lupta a fost distrusa pana la ultimul om de catre persani, dimpreuna cu Leonidas. Desi, practic, victoria avea sa apartina persilor, aceasta nu avea sa fie de lunga durata. Impulsionati de sfarsitul eroic al lui Leonidas si al razboinicilor sai, grecii se vor mobiliza in sudul peninsulei si, in mai putin de un an, aveau sa respinga definitiv armatele lui Xerxes in urma succeselor zdrobitoare de la Salamina si Platea. Victoria grecilor si oprirea expansiunii persane in Europa este privita astazi de catre majoritatea istoricilor drept una dintre cele mai importante victorii obtinute vreodata in istorie, si una care avea sa puna bazele intregii civilizatii occidentale.

1. Alexandru Macedon (n. 20 iulie 356 i.Hr. – d. 10 iunie 323 i.Hr.)

Alexandros III Philippou Makedonon, cunoscut si sub numele Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare, a fost cel mai prolific strateg si conducator militar din istorie.Macedoneanul a creat un imperiu la care toti cuceritorii de mai tarziu au visat, a construit punti intre civilizatii si a marcat irepetabil istoria omenirii, spectaculoasele sale cuceriri facandu-i pe greci stapani ai Orientului Apropiat si a unei importante parti din Asia. La varsta de 33 de ani, anul mortii sale, Alexandru era stapanul celui mai intins imperiu al Antichitatii, contribuind substantial la raspandirea culturii elene in intreaga lume.

alexandru macedon

Alexandru Macedon s-a nascut in capitala Macedoniei, Pella, ca fiu al lui Filip al II-lea si al unei bacante tebane numita Olimpia, dupa care, pentru a-si construi o ascendenta divina, s-a dat drept urmas al lui Hercule. Dupa moartea tatalui sau din anul 336 i.Hr., la varsta de 20 de ani, Alexandru ajunge pe tron, mostenind stapanirea asupra Traciei, Macedoniei si Greciei. Personalitate complexa, cu o capacitate de actiune exceptionala si o vasta cultura, Alexandru a fost educat de filosoful grec Aristotel, mintea fiindu-i hranita in copilarie cu operele lui Herodot, ale lui Euripide sau Pindar. De la varsta de 16 ani primeste din partea tatalui sau functia de regent, iar la 18 ani, in calitate de comandant al cavaleriei, are o contributie hotaratoare la victoria de la Cheroneea (338 i.H.), care i-a permis lui Filip al II-lea sa ia sub controlul sau intreaga Grecie. Din primii ani de viata i s-a insuflat credinta ca ar fi descendentul indepartat al zeilor Greciei: din Zeus prin tatal sau, din Hercules prin mama sa, Olimpia. El insusi avea convingerea originii si misiunii sale divine, ceea ce i-a oferit energia si forta necesare campaniilor sale. Primii ani ai domniei (336– 334 i.H.) au fost dedicati pacificarii regiunilor din Tracia si Grecia care, la moartea lui Filip al II-lea, au hotarat ca a venit momentul pentru a-si recapata independenta.

Din anul 334 i. Hr., Alexandru declanseaza campania militara impotriva Imperiului Persan.Obiectivele acesteia erau de a elibera cetatile grecesti de pe coasta Asiei Mici de sub stapanirea persana si de a razbuna suferintele grecilor din timpul razboaielor medice. Cucerirea Asiei Mici a fost insotita de eliberarea de sub stapanirea persana a cetatilor grecesti de aici (Milet, Efes, Halicarnas s.a.) in care regimurile politice aristocratice, favorabile supunerii fata de Persia, au fost inlaturate. In Lydia, Alexandru a taiat cu spada celebrul „nod gordian“, alcatuit din fasii de scoarta de copac si care fusese folosit, potrivit traditiei, la jugul carului de razboi al regelui Gordias. Dezlegarea nodului prevestea, conform oracolelor, intrarea Asiei in stapanirea celui ce reusea aceasta fapta. In anul urmator (333 i.H.), Alexandru a trecut la cucerirea regiunilor aflate la sud de Asia Mica, incepand cu Siria. Pana in 332 i.H., cucereste Fenicia si Palestina, indreptandu-se apoi spre Egipt.

Regatul faraonilor intrase sub stapanirea persana inca din anul 525 i.H. iar acum prezenta lui Alexandru era un bun prilej de a se elibera de sub jugul persan, ceea ce a usurat actiunea regelui macedonean. Ajuns la Memfis (stravechea capitala a tarii), se incoroneaza cu dubla coroana a faraonilor egipteni, aduce jertfe zeilor Egiptului apoi, in oaza de la Siwah, preotii il proclama fiu al marelui zeu Amon. In nordul tarii, la varsarea Nilului in Marea Mediterana, in fata insulei Pharos, intemeiaza celebrul oras Alexandria. Dintre cele 34 de orase pe care, potrivit traditiei istorice, le-a intemeiat pe cuprinsul imperiului sau si care-i poarta numele, Alexandria din Egipt a avut cel mai maret destin, devenind nu numai cel mai mare port al Mediteranei de rasarit, dar si cel mai mare centru cultural si stiintific al Antichitatii. Dupa aproape 13 ani de domnie, Alexandru a murit la Babilon, in 323 i.H.





De ce Braila?

30 05 2013

Am preluat din mers proiectul „Braila ,capitala culturala europeana in 2021” . La inceput am crezut ca este o gluma. Apoi mi-am zis : De ce  nu ?

Nu voi vorbi despre istoria acestei localitati. Nu cu ea vom castiga competitia .

braila

Vreau doar sa reamintesc ca avem un oras vechi ,de sfarsit de secol XIX ,conservat aproape in intregime.Celebrele hrube ale Brailei sunt ,inca, in perfecta stare. Suntem port la Dunare . Avem doua rezervatii senzationale langa noi : Insula Mica si Muntii Macinului . Avem un teatru cu o trupa de actori foarte talentati si  un muzeu restaurat de curand . Intr-un cuvant : avem baza.

braila noastra

E putin ,pentru moment . Dar e mai mult decat nimic. Merita sa sustinem acest demers pentru a nu lasa orasul sa moara de tot. Avem nevoie sa fim cunoscuti in Europa si sa fim vizitati de cat mai multi turisti.

Braila ,capitala culturala europeana 2021 ,este un proiect perfect realizabil . Castigurile ar fi evidente pe toate planurile …








Ancient Code

Deciphering History Together

Secretele Zeilor

de Claudiu-Gilian Chircu

Earth 4 All Web Magazine

Ancient Mysteries, Healing, Science & News