Enigmaticele tuneluri ale civilizatiilor antice

29 09 2014

Deschideri şi intrări ascunse spre tărâmuri subterane, tuneluri misterioase care te conduc spre regiuni interzise, situate în interiorul Pământului, au fost găsite în multe zone ale lumii. De mii de ani multe civilizaţii ne-au lăsat moștenire legende, mituri și povești incredibile despre tuneluri și peșteri locuite de o rasă misterioasă de fiinţe inteligente. Multe documente sugerează că o anumită civilizație subterană a ajuns la niveluri avansate de ştiinţă. Cine este aceasta şi care este rolul ei pe această planetă? 


Teoria reţelei de tuneluri antice, care înfăşoară aproape întregul globul, s-a născut datorită unui eveniment misterios care s-a consumat în 2003, în apropiere de orașul Solnechnogorsk, pe lacul, denumit sugestiv Bezdonnye (fără fund), din Rusia. Lacul apare menționat si în scrierile poetului rus Alexandr Blok, în care un pădurar din zonă îi spune o legendă despre apariția misterioasă a lacului care este legat prin canale tainice cu marile oceane ale planetei. Legenda mai spune că în timpuri străvechi, pe malurile lui, de-a lungul anilor, s-au făcut descoperiri misterioase ale unor epave de mult dispărute în vâltoarea oceanelor. Într-una dintre zile un conducător auto local a văzut plutind pe lacul respectiv o vestă de salvare. Judecând după eticheta de identificare, vesta aparținuse marinarului american Sema Belovsky, care servise pe distrugătorul al forţelor navale ale SUA, în 12 octombrie 2000.

Distrugătorul, la acea dată, a fost aruncat în aer de către terorişti. Tragedia a avut loc în portul Aden, Yemen. În explozie și-au pierdut viața patru marinari, printre care și Sema Belovsky care a și fost dat dispărut. Conform analizelor s-a constatat că vesta de salvare aparţinuse într-adevăr lui Sema Belovsky. Dar aici se pune întrebarea fenomenală: cum a putut să călătorească o vestă de salvare, în linie dreaptă, aproape trei ani, aproximativ 4000 de kilometri, din portul Aden până în adâncurile lacului din Rusia? De aici a plecat ideea existenței unui tunel ce leagă oceanul Indian de Rusia. Și cum această ideea prinsese mai de mult timp contur pe baza a zecilor de tuneluri antice descoperite în lume, problema a început să pară credibilă. Dar cine a creat aceste legături subterane, când şi în ce scop, rămâne o poveste de mister. Conform cercetătorilor au o vechime de 30 de milioane de ani. Și nu o dată mulți speologi, mineri s-au ingineri constructori au atras atenţia asupra existenţei în paralel cu peșterile naturale, ale liniilor de metrou sau ale galeriilor miniere, a unor cavităţi subterane ciudate, create de civilizaţiile antice. Și nu sunt simple tuneluri.

Au fost descoperite, de exemplu, săli uriaşe subterane, ale căror pereți au fost creați și capitonați printr-o tehnologie necunoscută. Acești pereţii aproape că ascund complet procesele secundare naturale: stalactite, stalagmite, fisuri. Interesant e că la începutul acestui secol, a crescut considerabil frecvenţa descoperirilor de fragmente ale acestor „treceri”, în diferite părţi ale planetei noastre. Conform unor arheologi, tunelurile au fost construite pentru a-i proteja pe  de un asteroid sau de o calamitate. Dar ce fel de oameni  trăiau acum 30 de milioane de ani?  Aveau cunoștințe avansate de inginerie geologică, putand să calculeze sau să anticipeze anumite procese naturale de transformare a scoarţei pământului şi a cavităţilor subterane care apar  de-a lungul timpului.Cunoșteau tehnica de supraviețuire și de muncă în subteran. Tunelurile au o direcție clară. Cine i-a ghidat să mențină această direcție? Extratereștrii sau sateliții?

Pereții au avut parte de un tratament special, probabil împotriva umezelii și a altor acțiuni care apar în asemenea direcție, pentru conservare, prin metode si tehnologii necunoscute în ziua de azi. Toate acestea sunt deocamdată inaccesibile pentru a înţelegerea umană. Peșterile – și mai nou tunelurile antice – au fost dintotdeauna un subiect care a atras atât atenția oamenilor de știință, cât și a celor pasionați de mistere. În străfundurile planetei se ascund enigme de nepătruns. Pe aceasta temă s-au iscat controverse, au fost scrise o mulțime de cărți și au fost realizate sute de filme de aventuri. Cert este că acestea există peste tot în lume, fie că vorbim despre galeriile antice descoperite sub Rusia, Germania, Ierusalim, Anglia, despre tunelurile de sub marile piramide din Egipt, sau de canalele subterane săpate pe sub Mexic. Arheologii și oamenii de știință și-au pus tot mai des întrebarea dacă nu cumva aceste rețele subterane au fost cândva conectate între ele. 
Lungimea lor nu a putut fi determinată, pierzându-se într-un nesfârșit labirint spre centrul pământului. De asemenea, nimeni nu a putut confirma faptul ca ele au fost construite în aceeași perioadă. Peninsula Crimeea este străpunsă de o rețea complexă de tuneluri, parte dintre ele plecând din Peștera de Marmură sau Poarta de Aur, una dintre cele mai populare cavități din lume. Numele vine ca urmare a faptului că are formațiuni din marmură de calcar. Într-un top al speologilor, este pe locul cinci ca frumusețe și complexitate. Este situată în muntele Chatyr Doug, la o altitudine de 920 de metri deasupra nivelului mării. După coborârea în peşteră vizitatori sunt întâmpinaţi de o sală imensă, în formă de tub, de aproximativ 100 de metri lungime și 28 de metri înălțime. Peștera are patru cavități, jumătate dintre ele umplute cu blocuri de piatră, prăbuşite din cauza cutremurelor și alunecărilor de pământ.

Din aceasta se desprinde un imens (nenatural)tunel  care pur și simplu îți sufocă sufletul prin mulțimea pădurilor de stalactite şi stalagmite. E o experienţă fascinantă. Zeci de „candelabre” atârnă de tavanul acoperit cu „flori de corralite” unele dintre ele ajung aproape de podea. Dar puţini oameni acordă atenţie faptului că iniţial a fost un tunel cu pereţi perfect netezi, prelucrați la temperaturi înalte, având o căptușeală specială. Sunt bine conservați şi nu au urme de eroziune sau cavităţi carstice. Această cavitate duce la aproximativ un kilometru de nivelul Mării Negre și se presupune ca este un fragment dintr-un tunel mai vechi. Având în vedere că bazinul Mării Negre a fost format la sfârşitul erei Eocen (peste 30 de milioane de ani în urmă), ca urmare a căderii unui asteroid care a distrus creasta principală a Munţilor Crimeii. Se presupune că Peștera de Marmură este un fragment dintr-un tunel vechi, partea principală care făcea legătura cu altă zonă a lumii se afla în porțiunea de munte distrusă de asteroid.

Și tot în Caucaz, în defileul sub Gelendzhik, din timpuri antice a fost descoperită o mină, săpată vertical, cu un diametru de aproximativ cinci metri, și o adâncime de 100 m. Caracteristic acestei mine sunt pereții netezi, care arată de parcă ar fi topiți. Oamenii de știință au ajuns la concluzia ca șlefuirea pereților a fost făcută sub efecte termice și mecanice, care au creat un strat extrem de rezistent cu grosimea 1-1,5 mm. Cu ajutorul tehnologiei moderne crearea unei astfel de structuri este imposibilă. În plus, mina este puternic radioactivă. Dar speologi din Crimeea au găsit o cavitate mare în partea de sus a muntelui Ai-Petri şi tuneluri vechi care conectează peninsula Crimeea cu Caucaz. În timpul unei expediții, ufologii din Caucaz au stabilit că, sub creasta Uvarov, vizavi de muntele Arus, există tuneluri vaste, dintre care unul duce spre peninsula Crimeea prin orașul Krasnodar, Eisk, Rostov-pe-Don, ajungând pana în regiunea Volga.

În timpul expediţiei din regiunea Krasnodar, a fost înregistrată o ramură  care se îndreptată spre Marea Caspică. Membrii expediției nu au reuşit să ofere un raport mai detaliat. În Rusia există un lanț de dealuri, cunoscut sub numele de Medveditki, situat 15-18 de kilometri de oraşul Zhirnovka a regiunii Volgograd.Acesta a fost studiat în detaliu de organizația „Kosmopoisk” începând cu anul 1997. Este considerată una dintre principalele zone anormale din Rusia. Este un loc unde motorul mașinii se îneacă, frânele pot ceda brusc și ceasul merge înapoi. Martorii vorbesc despre apariția unei perdele ceaţă argintie care lasă arsuri pe piele. Aici a fost depistată și cartografiată o rețea extinsă de tuneluri, cercetată pe o distanță de zeci de kilometri. Aceste pasaje subterane au un diametru de la șapte până la 20 de metri și, pe măsură ce se apropie de creasta muntelui, se lărgesc tot mai mult, ajungând până la 120 de metri, transformându-se sub munte într-o sală imensă.


De aici, se ramifică alte trei tuneluri în diferite unghiuri. La începutul anilor ’50, la propunerea lui V.I. Stalin, a fost emis un decret secret al Consiliului de miniștri al URSS, referitor la construirea unui tunel pe sub Strâmtoarea Tatara, care desparte Rusia continentală de insula Sahalin și care leagă Marea Ohotsk, la nord, cu Marea Japoniei, la sud. În condițiile declanșării războiului rece, pentru a contracara pericolul bazelor militare americane instalate in Japonia, Stalin a ordonat construirea unui pasaj subteran, prevăzut cu cale ferată, între insula Sahalin și Rusia. Dar in 1953, conducătorul suprem moare și proiectul este abandonat. După destrămarea imperiului sovietic, planul strict secret a fost dat publicității. Specialiștii care lucraseră ani de zile în acest tunel, au făcut dezvăluiri senzaționale. Ei au mărturisit că, de fapt, tunelul fusese săpat din timpuri imemoriale, posibil de către o altă civilizație, și că proiectanții ruși îl descoperiseră întâmplător. Tunelul fusese trasat si construit ținând cont de geologia dificilă a solului de sub fundul apelor.

Pereții săi erau foarte netezi, acoperiți cu un material care semăna a lava vulcanică. Toți cercetătorii ruși au fost de acord că materialul respectiv nu era unul creat de natură. În urma unui studiu aprofundat, s-a ajuns la concluzia ca asupra pereților se acționase simultan termic și mecanic, iar rezultatul fusese această crustă, cu o grosime de 1,5 mm, deosebit de rezistentă. Conform afirmațiilor cercetătorilor, nici o tehnologie modernă nu ar putea realiza o asemenea lucrare. Totodată au amintit despre găsirea unor obiecte stranii în tunel, a unor mecanisme de neînțeles, instrumente și echipamente necunoscute, și chiar despre fosilele unor animale neidentificate. Imediat după abandonarea acestui gigantic și ambițios proiect, serviciile secrete sovietice au preluat toate aceste valoroase artefacte, care în decursul deceniilor s-au pierdut”.
Dar nu numai Rusia dispune de asemenea rețele subterane. Au fost raportate tuneluri identice și în Polonia şi Slovacia. În regiunea montană Beskid de exemplu un pădurar a povestit că, în anii ’60 , el şi tatăl său în timp ce traversau o creastă au observat ceva suspect. Acolo, la o altitudinea de 600 de metri, au scos o piatră proeminentă.

S-a dovedit că piatra ascundea de fapt intrarea într-un tunel. Spațiul este atât de mare încât se poate intra cu uşurinţă, nu doar un cal şi căruţă, ci cu un întreg lanț de căruțe. Cavitatea este ovală și pereţii, foarte netezi, par de sticlă. După ce au traversat un culoar, tatăl şi fiul au intrat într-o cameră ciudată, care dădea în mai multe tuneluri de diferite forme, în secţiune transversală (triunghiulare şi rotunde). Din declarațiile cercetătorilor reiese faptul că din aceste tuneluri enigmatice se poate ajunge în diferite puncte ale planetei: Germania, Anglia şi chiar America. Rămâne un mister, de către cine şi în ce scop au fost construite aceste tuneluri.

Dar este clar că respectiva civilizație, care popula planeta noastră cu milioane de ani în urmă, şi, eventual, ascunsă în măruntaiele pământului, a avut o cunoaştere profundă. Parte dintre geologi aproximează că tunelurile au o vechime de la 50.000 până la 30.000.000 de ani. Și se pare că doar un procent de aproximativ 2% a fost studiat, restul de 98% rămâne un mister. Doar poate să se facă o cartografiere cu ajutorul unor sateliți, dar costurile ar fi imense. În Germania şi Austria, au fost explorate mai mult de 1000 de un astfel de tuneluri, arheologii declarând că acesta e un procent de doar 11% dintr-un total aproximat în 1687. Dimensiunile lor variază. Unele tuneluri au o lungime de 25 de metri, în timp ce altele depăşesc 100 de metri. În unele tuneluri au fost găsite uşi cu încuietori. Oare la ce a folosit un tunel care începe din Italia, trece pe sub Austria, Germania, Rusia şi ajunge undeva în deşertul Gobi, din Mongolia? Aceste enigmatice rețele încep de la o adâncime de 40 de metri și ajung chiar și la 450 de metri. Și peste tot cam același model de pereți netezi ca sticla. Exact cum cineva ar fi folosit o armă de fuziune să topească granitul. Există o reţea de tuneluri și sub România. O aproximare efectuată de către un profesor ieșean,  presupune că acestea se află la patru, cinci kilometri adâncime sub pământ. Sunt specialiști în paranormal care au vizualizat asemenea enigmatice spații subpământene construite de entități mult mai avansate decât noi. Conform hărţilor profesorului, un asemenea tunel misterios, aflat la o adâncime de 1.500 m sub pământ, leagă Munţii Retezat (Sargesia) de Bucegi (Buşteni), Ceahlău (Sucidava) şi Satu Mare. În vara anului 2007, dl profesor Bursuc a efectuat cercetări în Masivul Godeanu, la vest de Mânăstirea Tismana, unde a găsit alte construcţii subpământene. Existenţa acestor tipuri de tuneluri a fost confirmată și pe teritoriul american. Geologii au declarat că multe dintre experimentele nucleare efectuate de-a lungul timpului eu scos l-a iveală o vastă rețea de tuneluri (chiar și piramide subpământene, exemplul ar fi Alaska) care încep din Canada și fac legătura cu Mexic. În 1965, cercetătorul Juan Moricz a descoperit o vastă rețea de tuneluri vechi în provincia ecuadoriană Morona-Santiag. Au fost estimate că se întind pe mii de kilometri. Omul de știință a atras atenția că: „Rețele nu sunt rezultatul unor procese naturale. Dacă ar fi fost rezultatul unor procese naturale, nu aș fi descoperit deschideri atent tăiate pentru uşi!”

Reclame




Eroul din spatele mastii :Zorro

11 02 2014

Cine nu îl cunoaşte pe fermecătorul bandit, devenit erou emblematic şi simbol al curajului şi libertăţii? De-a lungul timpului, personajul a fost superstarul absolut în numeroase producţii cinematografice care i-au asigurat nemurirea şi un loc de cinste în mentalul colectiv. Cea mai cunoscută versiune este, desigur, cea din 1998: The Mask of Zorro, cu Anthony Hopkins şi Antonio Banderas.

Povestea filmului începe în 1821, când Don Diego de la Vega (Hopkins), un nobil spaniol, luptă împotriva autorităţilor în războiul de independenţă mexican. Eroul misterios şi romantic îi apără pe oamenii de rând, spre disperarea guvernatorului Rafael Montero (Stuart Wilson) care îl arestează până la urmă şi îi ia fata, pe Elena (Catherine Zeta-Jones), după ce mama îi moare în încăierare. După 20 de ani Zorro scapă din închisoare şi se întâlneşte cu un hoţ de rând,  Alejandro Murieta (Banderas), al cărui frate tocmai fusese ucis de căpitanul Love. De la Vega se decide să-l antreneze pentru a-l transforma în urmaşul său, iar cei doi, dincolo de răzbunările personale, se vor lupta pentru eliberarea sărmanilor care munceau la minele de aur pe care Montero voia să le folosească pentru a cumpăra California de la generalul Santa Anna. Urmează un lung şir de aventuri pe parcusul cărora noul Zorro îşi va asuma destinul de erou, apărător al valorilor universale ale omenirii.

Eroul romantic

Este o poveste care prinde, o poveste cu care într-un fel sau altul rezonăm cu toţii, iar pe Robin Hoozi nu ne putem abţine să nu-i iubim. Mascatul mexican s-a bucurat de o popularitate imensă în mediul cinematografic. Prima dată îl vedem pe ecran etalându-şi şarmul jucăuş şi talentul combativ în 1920, în The Mark of Zorro, pentru care actorul Douglas Fairbanks a primit numeorase laude. Şi de aici legenda va fi nelipsită, reciclată şi reinterpretată mereu conform spiritului epocilor prin care trece. De regulă versiunile ulterioare se împart în două categorii: fie avem variaţia poveştii primului Zorro, fie pe cea a unui descendent al personajului, novice sau pur şi simplu cineva care a auzit legenda. Dar caracterul rămâne în linii mari acelaşi: pasional, viteaz, îndrăzneţ, şiret, iscusit, elegant. Exemplele abundă atât în cinematografia americană, cât şi în cea europeană. Iată câteva:

Filme americane: Don Q. Son of Zorro (1925), The Bold Caballero (1936), Zorro’s Fighting Legion (1939), The Mark of Zorro (1940, 1974), The Sign of Zorro (1958), Zorro, The Avenger (1959), The Mask of Zorro (1998),The Legend of Zorro (2005).

Filme europene (majoritatea italiene, spaniole şi franceze): Il sogno di Zorro (1952), La venganza del Zorro(1962), Le tre spade di Zorro (1963), Zorro il ribelle (1966), El Zorro justiciero (1969), Les aventures galantes de Zorro (1972), La marque de Zorro (1975).

Şi lista nu se încheie aici. Dar înainte ca banditul să cucerească ecranul, el a cucerit literatura. De fapt, prima versiune bine închegată a legendei sale apare în 1919, iar cel care i-a dat viaţă se numeşte Johnston McCulley. La fel ca în multe alte cazuri (Superman, James Bond, etc.), personajul ajunge mult mai faimos decât creatorul său. McCulley s-a născut în 1883 în Illinois şi a început să lucreze ca editor la începutul lui 1900, iar până în 1909 se apucase deja să-şi scrie şi să-şi vândă propriile poveşti. Scrie şi scenarii pentru westernuri şi publică constant în Detective Story Magazine în perioada 1916-1925. Se estimează că ar fi publicat nu mai puţin de 1000 de povestiri în reviste precum All Story, Argosy sau Blue Book.

Şi totuşi, numele lui ar fi fost cu totul uitat dacă nu l-ar fi creat pe Zorro. Sătul de naraţiunile pline de clişee, decide să-şi pună la bătaie cunoştinţele de istorie şi să exploateze zona mai puţin explorată a Californiei spaniole. Se inspiră cel mai probabil din romanul baronesei Emma Orczy, The Scarlet Pimpernel (1905), a cărui acţiune se petrece în timpul revoluţiei franceze şi îl are ca personaj central pe Sir Percy, un maestru al deghizărilor şi spadasin înnăscut care salvează oameni de la ghilotină. McCulley îl inventează aşadar pe Don Diego de la Vega, cu alter ego-ul său Zorro, şi îl face protagonistul unei pleiade de povestiri, începând cu The Curse of Capistrano, care apare în All Story Weekly.

Zorro devine cel mai durabil personaj al său, iar Argosy publică trei romane care îl au ca figură    principală      ( 1919, 1922: The Further Adventures of Zorro, 1931: Zorro Rides Again). Intrarea sa pe tărâmul cinematografic îl stimulează pe McCulley să scrie în continuare despre el. În 1941 apare un alt roman, The Sign of Zorro, iar între 1944 şi 1951 apar noi aventuri în West Magazine. Ultima poveste o publică Short Story Magazine în 1959, după moartea autorului şi după ce serialul marca Walt Disney cu Guy Williams deja face furori în State.

Povestirile au fost republicate acum zece ani într-o serie de trei volume, Zorro. The Master’s Edition. Între timp, Tom Doherty Associates publică în anii ’90 romane precum Zorro and the Jaguar Warriors sau Zorro and the Dragon Riders, iar filmul din 1998 prilejuieşte apariţia unei serii pentru adolescenţi: The Treasure of Don Diego, Skull and Crossbones, The Secret Swordsman, etc. Romanticul bandit nu a ocolit nici imaginaţia scriitoarei Isabel Allende, care în romanul său din 2005 combină elemente din ficţiunea tradiţională cu acţiuni originale şi câteva elemente istorice.

Eroul tâlhar

Aşadar, l-am urmărit pe Zorro în ficţiunea literară şi cinematografică, constatând popularitatea de nestăvilit a legendei sale. Dar cum rămâne cu istoria? Este personajul un produs exclusiv al imaginaţiei lui McCulley sau ar exista vreun corespondent istoric comparabil? Se pare că într-adevăr, la mijlocul secolul secolului al XIX-lea, ar fi trăit un Robin Hood al Californiei, sau mai bine zis un tâlhar despre a cărui soartă se ştiu atât de puţine încât nu este de mirare că în jurul său s-a ţesut o legendă, peste care s-a suprapus ulterior mitul lui Zorro.

În vestul american s-au născut multe ficţiuni, iar singurul nucleu istoric pe care îl putem dibui este realitatea personajelor. Restul se rezumă la creativitatea autorilor de aşa-numite dime novels, o proză sensaţionalistă care conturează identităţile ambigue ale unora precum Davy Crockett, Daniel Bone, Wyatt Earp sau Billy the Kid. Adevărul de dincolo de ficţiune este aproape imposibil de descoperit. Cam aşa stau lucrurile şi cu banditul Joaquin Murieta.

Ce se ştie? În 1853, guvernatorul Californiei, John Bigler, semnează un act legislativ prin care autorizează alcătuirea unui corp de armată numit California Rangers, sub comanda căpitanului Harry Love. Scopul acestora era capturarea sau uciderea unei haite de bandiţi condusă de cei cini Joaquin: J. Botellier, J. Carillo, J. Ocmorenia, J. Valenzuela şi J. Murieta. Se credea că gruparea aceasta periculoasă ar fi pus la cale o serie întreagă de atacuri, tâlhării şi crime în regiunea Mother Lode şi acţiona după bunul plac de ani de zile, fără ca nimeni să le vină de hac. Câteva luni mai târziu, o parte din soldaţii lui Love se încaieră cu un grup de mexicani lângă pasul Panoche din zona San Benito.

În lupta cruntă pier doi mexicani, dintre care aşa-numitul Three-Fingered Jack (Manuel Garcia) şi unul dintre Joaquini. Soldaţii le-au păstrat mâna, respectiv capul în borcane cu alcool, dar nimeni nu a putut să-l identifice cu exactitate pe Joaquin. Deşi numai unul dintre liderii bandiţilor fusese căsăpit, căpitanul Love şi-a primit recompensa. Se zvonea că cel ucis ar fi fost într-adevăr Joaquin Murieta, dar erau şi multe voci care infirmau acest lucru, atunci când au văzut capul expus în Stockton.

Date fiind informaţiile incerte şi precare, nu a durat mult până când legenda lui Joaquin Murieta a început să prindă contur. În 1854, John Rollins Ridge, un jurnalist cunoscut mai mult după numele său indian, Yellow Bird, scrie o carte intitulată The Life and Adventures of Joaquin Murieta, Celebrated California Bandit, în care plămădeşte povestea vieţii unui tâlhar care devine erou. Potrivit cărţii lui Ridge, Murieta era un tânăr cu o reputaţie impecabilă, asta până când un grup de mineri americani îi violează soţia, îi ucid fratele şi pe el îl leagă de un copac şi îl biciuesc. Murieta, cuprins de furie şi disperare, se retrage în nişte grote unde treptat racolează şi alţi năpăstuiţi, iar împreună încep să comită jafuri şi să ucidă fără milă, dar şi să îi ajute pe nevoiaşi. Un veritabil Robin Hood mexican, care pune la cale chiar o revoluţie împotriva stăpânirii americane, dar sfârşeşte tragic în mâinile căpitanului Love.

Cinci ani mai târziu, publicaţia Police Gazette preia romanul, operează anumite modificări şi preface romanul într-o serie de zece povestiri, redenumindu-l The Life of Joaquin Murieta, Brigand Chief of California. Şi povestea ajunge şi prin Chile, Spania sau Franţa, unde este rescrisă şi înflorită. La fel ca şi într-o piesă de teatru, J. Murieta de Castillo, apărută recent după romanul cu pricina. Povestea este din ce în ce mai ornamentată şi mai romanţoasă, prefăcând un tâlhar de drumul mare în arhetipul virtuţii şi eroismului.

Iar în momentul în care doi istorici californieni, Hubert Howe Bancroft şi Theodore Hittell, se hotărăsc să scrie şi ei despre Murieta folosindu-se de ficţiunea lui Ridge ca sursă istorică, legenda dobândeşte atât de multă credibilitate încât nu se mai separă de fapte. Ce concluzii tragem de aici? În primul rând, că a existat într-adevăr un bandit faimos la mijlocul secolului al XIX-lea care a avut un rol în elaborarea mitului lui Zorro. În al doilea rând, că toată lumea adoră poveştile cu figuri misterioase şi aventuroase, iar istoria se poate scurge uşor în aluatul mitic, întotdeauna mult mai atrăgător.

Recomandare:

S. Curtis, Zorro Unmasked: The Official History, Hyperion Books, 1998.





Spartacus,nasterea unei legende

19 03 2013

Spartacus ,una din legendele istoriei

Putine intamplari rupte din antichitate pot egala povestea plina de intensitate si dramatism a sclavului care a facut sa tremure cel mai mare imperiu al epocii sale. Timp de trei ani, acesta va strabate de doua ori intreaga Italie invingand trufasele legiuni imperiale de nu mai putin de noua ori si aducand Cetatii Eterne o umilinta cum nu mai vazuse de la razboaiele cu Hannibal. Faptele sale aveau sa depaseasca timpul, iar personalitatea sa remarcabila va fi invocata de-a lungul istoriei alaturi de cele ale marilor cuceritori ai trecutului. Cezar insusi ii va recunoaste fatis meritele, iar trei secole mai tarziu de la moartea sa, imparatul roman Maximinus Trax va face un titlu de glorie din simplul fapt de a avea aceleasi origini cu sclavul care ingenunchea odinioara Roma.

spartacus jpg

Adevaratul Spartacus

Multe controverse sunt legate de originile celui care va ramane in istorie sub numele de Spartacus tracul. Izvoarele antice il prezinta ca pe un razboinic de vita regala al tribului medilor, originar de la sudul Dunarii, desi una dintre cele mai intalnite confuzii la istoricii vremii era aceea de a asocia stilul de lupta al gladiatorilor cu locurile lor de bastina.

In fapt, stilul tracic era unul dintre preferatele spectatorilor romani, pasionati de sangeroasele lupte din arena, stil in care gladiatorul lupta inarmat cu un scut rotund si o sabie de mici dimensiuni, asemanatoare celebrelor cutite (daca) din lumea dacilor; desi nu toti cei care foloseau acest stil erau din neamul tracilor. Corespondente ale numelui sau se intalnesc insa in asa numitul Bosfor Cimmerian, tarmul Marii Negre din estul Crimeei, acolo unde istoricii noteaza existenta regelui Spartados sau Sparadakos, lider trac format sub puternica influenta a colonistilor greci.

Cert este ca atat Plutarh, cat si Appian, istoricul roman de origine elena, il mentioneaza pe Spartacus ca pe unul dintre tinerii razboinici traci, racolati cu forta in randurile armatei romane. Acesta se va remarca din start datorita firii sale nesupuse si a refuzului sau de a lupta in randurile legiunilor imperiale, motiv suficient pentru a fi declarat dezertor si pentru a fi vandut ca sclav la minele de aur din Numidia.spartacus ,nasterea unei legende

Printul gladiator

Supus unor munci care solicitau un efort aproape supraomenesc si in care media supravietuitorilor era extrem de redusa, Spartacus avea sa fie remarcat de catre Lentulus Batiatus din Capua, patronul celei mai renumite scoli de gladiatori din intregul Imperiu, si rascumparat pentru a lupta in arena alaturi de alti razboinici sclavi. Vaditele sale calitati de luptator il vor propulsa in rolul de favorit al tribunelor si, mai apoi, in functia de instructor de sclavi, desi avantajele unei asemenea munci erau infime fata de cele ale celorlalti gladiatori.gladiatorii

Totul avea sa ia sfarsit in anul 73 i.e.n. , atunci cand Spartacus, alaturi de 200 dintre camarazii sai, organizeaza o conspiratie impotriva lui Batiatus si a celor ce ii asigurau paza . Inarmati numai cu cutitele sustrase din bucataria scolii de la Capua, gladiatorii se vor arunca intr-o lupta sangeroasa in care numai 69 dintre ei vor reusi sa supravietuiasca si, mai apoi, sa se retraga pe muntele Vezuviu.

Inceputul unei epopei

Cu siguranta, nici unul dintre ei nu prevedea amploarea pe care avea sa o ia miscarea pe care tocmai o incepusera. Cel mai probabil, fugarii isi imaginasera evadarea ca pe o ultima refulare in fata autoritatii romane inainte de a fi prinsi si executati. In fond, moartea era o realitate cotidiana in lumea dura a gladiatorilor.

Revolta si fuga razboinicilor sclavi va avea insa un ecou neasteptat in randurile celor oropsiti, multi dintre sclavii si saracii aflati in apropierea Vezuviului venind sa li se alature. Numarul lor ajunsese in numai cateva zile la cateva sute, iar grupul pestrit de refugiati isi va alege liderii in persoana lui Spartacus si a apropiatului acestuia, germanul Crixus.

Incapabili sa opreasca jafurile celor aflati in subordinea lor, Spartacus si Crixus se vor vedea nevoiti, cat de curand, sa infrunte trupele Senatului furios pe cutezanta si impertinenta celor considerati niste fiinte inferioare. 3000 de legionari, aflati sub comanda pretorului Clodius Glaber, aveau sa fie trimisi catre Vezuviu pentru a stopa mica rascoala.

Tot acesta avea sa fie si momentul in care geniul militar al noului comandat trac va iesi la iveala. Izolati de catre tabara romana de care ar fi fost imposibil sa treaca, gladiatorii condusi de Spartacus vor cobori muntele printr-un loc considerat inaccesibil de catre toti romanii, panta abrupta din spatele propriei tabere. Ascunsi de intunericul noptii si folosind funii create din propriile haine, sclavii vor cobori muntele si vor suprinde trupele romane buimacite de rasturnarea situatiei. Cei mai multi romani vor fi ucisi in timp ce inca dormeau, printre ei numarandu-se chiar Clodius Glaber, cel care platea astfel subestimarea adversarului in fata caruia nu isi luase nicio precautie.

Inca doua legiuni romane vor mai fi infrante de catre armata improvizata a lui Spartacus si, cu fiecare victorie, numarul sustinatorilor sai crestea considerabil. Grupul celor eliberati atinge initial 40.000 de oameni, apoi 70.000, pentru ca intr-un final sa ajunga la 120.000 de oameni.lupta lui spartacus impotriva romanilor

Desi Spartacus se dovedise un tactician desavarsit si un razboinic experimentat, doar putini dintre cei care il urmau puteau spune ca aveau cunostinte in manuirea armelor. In grupul care aducea acum cu un veritabil exod isi gasisera refugiul femei, copii si batrani, o adevarata povara pentru cei care initial isi dorisera numai sa scape cu viata. Liderul trac va improviza totusi o tabara fortificata, in care fiecare individ va face tot ceea ce ii statea in putere pentru pregatirea armatei care sa le asigure salvarea. Gladiatorii ii vor antrena pe recruti, in timp ce toti cei care nu puteau lupta asigurau hrana si armele soldatilor.

Alarmat de continuitatea si amploarea revoltei, Senatul va chema in ajutor pe consulii Gellius Publicola si Gnaeus Cornelius Lentulus Clodianus, fiecare cu cate o legiune formata din veterani, pentru a opri ascensiunea rebelilor. Acesta va fi si momentul in care vor aparea primele disensiuni intre grupurile de rasculati. Departe de a forma o entitate strans unita, armata lui Spartacus se impartea, mai degraba, pe nationalitati, fiecare dintre acestea considerandu-se, intr-un fel sau altul, superioara celorlalte.

Daca liderul trac va opta pentru parasirea teritoriilor romane si traversarea Alpilor catre Galia si Spania, Crixus, in fruntea temutilor razboinici germanici si gali, va cere imperativ sa lupte impotriva romanilor. Alaturi de 30.000 dintre cei mai buni luptatori, Crixus il va ataca pe Gellius Publicola, fiind insa invins si ucis alaturi de cea mai mare parte a soldatilor sai.

Spartacus va lansa al doilea atac doar cateva zile mai tarziu si ii va invinge pe rand pe Lentulus si Clodianus pentru ca, in drumul spre Modena, sa anihileze alte legiuni conduse de Gaius Cassius Longinus, guvernatorul Galiei Cisalpine.

Intentia sa clara era acum aceea de a traversa stramtoarea de la Messina si de a-si stabili tabara in Sicilia, acolo unde spera sa gaseasca terenul prielnic pentru constituirea unei comunitati puternice a fostilor sclavi si gladiatori. In fond, Sicilia fusese macinata in trecutul apropiat de doua mari rascoale ale sclavilor, asa numitele Razboaie Servile.

Pe urmele sale se afla insa Marcus Licinius Crassus, cel mai bogat si influent nobil roman din acea perioada, cel care din propria avere avea sa echipeze nu mai putin de 10 legiuni pana la finalul rascoalei sclavilor. Prima batalie dintre cei doi lideri se va da in apropierea Romei si se va incheia cu victoria zdrobitoare a tracului. Urmarea acesteia va fi decimarea completa a supravietuitorilor celor doua legiuni de catre insusi Crassus. Era un semn clar catre rasculati asupra sortii care ii astepta dar si asupra celorlalte legiuni romane care aveau sa se implice in lupta impotriva acestora.

gladiatorii in coloseum

Tradat de piratii cilicieni cu care isi negociase traversarea catre Sicilia, Spartacus se va vedea blocat in sudul Peninsulei Italice de catre opt legiuni aflate sub comanda directa a lui Crassus. Fara sorti evidenti de izbanda, sclavii vor fi salvati iarasi de catre geniul militar al tracului, cel care, la adapostul noptii, va simula un atac frontal strecurand in acelasi timp armata rasculatilor prin bresele create in randul trupelor romane.

Ultima sa tentativa de a atinge Alpii se va lovi insa de armatele uriase ale generalilor Pompei si Marcus Terentius Varro Lucullus, chemate de urgenta din Spania si Macedonia de catre Senatul care se temea de un atac direct asupra Romei. Sclavii aveau sa fie surprinsi de catre cele trei forte expeditionare in Lucania, in apropierea raului Silarus, si vor fi infranti intr-una dintre cele mai sangeroase batalii ale epocii.

Nasterea legendei

Desi s-a spus ca Spartacus a fost ucis in aceasta batalie, corpul sau nu a fost nicicand descoperit, fapt ce a dus la nasterea unor legende care mai dainuie si astazi. Se spune ca liderul trac ar fi reusit sa scape si sa isi indeplineasca visul de a ajunge in tinuturile galilor, pe atunci inca liberi.

Sclavii capturati aveau sau fie pedepsiti exemplar, nu mai putin de 6.600 de oameni fiind crucificati de-a lungul drumului de la Capua catre Roma.
In ciuda aportului sau, Crassus va primi putine onoruri la Roma, acolo unde adversarii sai politici au acordat intregul credit lui Pompei.

In ciuda infrangerii, grupuri razlete de sclavi vor continua lupta inca mult timp, romanii avand inca de eliberat orasul Thuri din sudul Romei, la mai bine de sase ani dupa incheierea rascoalei.

spartacus php

Amintirea unui erou

Cele 10 legiuni stranse de Crassus depasesc ca numar trupele care i-au fost necesare lui Cezar pentru a cuceri intreaga Galie.

 Se spune ca inaintea ultimei batalii, Spartacus si-ar fi injughiat calul, aratandu-le celor care il urmau ca singurele lor optiuni sunt victoria sau moartea.

Imaginea lui Spartacus a fost folosita intens de liderii comunisti pentru a promova ideea creatorului primului stat al celor asupriti. Karl Marx, alaturi de scriitorii comunisti ai epocii, l-a declarat pe Spartacus drept „cel mai bun exemplu pe care istoria il poate da”.

In cinstea sa, Uniunea Sovietica va deschinde o competitie sportiva, numita Spartakiada, competitie ce se dorea egala Jocurilor Olimpice.

 

 

Sursa bibliografica: descopera.ro,mixdecultura.ro,BBC History.





BABA NOVAC

4 12 2012

HAIDUCIA CA MIJLOC DE REZISTENTA IMPOTRIVA IMPERIULUI OTOMAN

In zilele apogeului sau, temutul Imperiu Otoman dispunea de o forta militara care zdrobea fara drept de apel orice armata europeana. Frica si groaza semanate de turci au dat de fapt un imbold fara precedent dezvoltarii diplomatiei in Europa acelor timpuri. Sigurul conducator de osti care infrunta cu vitejie si succes puhoiul otoman din secolul 16 a fost Mihai Viteazul. Iar cel mai destoinic general al sau a fost un batran haiduc sarb care l-a urmat pe Viteaz deopotriva in moarte, legende si inimile oamenilor.

Inca din decursul anilor sai de tinerete Mihai Viteazul, fiul lui Patrascu-Voda, avusese de nenumarate ori ocazia sa cunoasca starea de spirit a supusilor crestini din provinciile Imperiului Otoman. Caderea sub dominatie turceasca a popoarelor din Balcani alaturi de transformarea acestei regiuni in villayet-uri coincidea cu instalarea de catre turci a unui regim de opresiune caracterizat prin biruri aspre, jafuri si toata seria de violente imaginate. Lipsite de posibilitatile organizarii unor armate regulate, popoarele din sudul Dunarii au apelat la haiducie drept singura forma de lupta care le era la indemana. Haiducia in Balcani a aparut sub forma unui fenomen social generalizat in Serbia, Bulgaria, Macedonia si nordul Greciei, pentru a inflori mai apoi si in tarile romane. Spontana la inceput, miscarea haiduceasca din Balcani avea sa cresca in intensitate de-a lungul secolului 16, pentru a se constitui intr-o adevarata rezistenta armata cu caracter popular. Haiducia a fost cea mai activa si eficace forma de lupta, care a reusit sa mentina in constiinta maselor populare cutuma razbunarii, cea care a devenit in Balcani o adevarata traditie, precum si speranta in libertate alaturi de redobandirea independentei propriilor state.baba-novac

Aceste detasamente de haiduci cuprindeau in randurile lor o serie de razboinici experimentati, duri, manati in lupta de o ura fara margini impotriva cotropitorilor turci. Insufletiti de victoriile in serie ale luiMihai Viteazul, gruparile haiducilor cunosc un reviriment fara precedent. Organizati in cete mici de 15-30 calareti, ei atacau si se ascundeau mai usor. Fiecare ceata avea propriul steag si era condusa de cel mai experimentat razboinic. Cateodata cetele se uneau in detasamente mari si atacau chiar orase si cetati, cum au facut deseori in timpul domniei lui Mihai. Exista unele documente in acest sens care certifica faptul ca numeroase solii ale balcanicilor sosite la Curtea Domneasca de la Targoviste aratau domnitorului roman ca daca el ar trece Dunarea, “ sarbii, bulgarii si albanezii, care sunt de aceeasi religie cu dansul, s-ar uni bucurosi cu el”.

Era, deci, firesc ca actiunile lui Mihai Viteazul in politica sa externa sa acorde o atentie staruitoare problemelor din sud-estul Europei. Tot firesc era ca popoarele balcanice strivite de sistemul pasalacurilor sa vada in victoriile de rasunet ale voievodului valah o excelenta ocazie de a da la randul lor lovituri aprige Imperiului Otoman.

BABA NOVAC,BATRANUL CU SUFLET DE HAIDUC

Despre acest erou legendar avem putine insemnari, cu precadere cele privitoare la inceputul activitatii sale. Potrivit documentelor cronicarului Szamoskozy (Ioachim Craciun, Cronicarul Samoszkozy si insemnarile lui privitoare la romani (1566-1608), Cluj, 1928), Baba Novac s-a nascut in satul Poreci, situat pe o insula a Dunarii, in imediata apropierea a cetatii Semedria din Serbia, in jurul anului 1520. Viata si faptele lui Baba Novac se pot imparti in trei mari perioade distincte : copilaria in satul de pe malurile Dunarii, haiducia din Balcani si perioada traita in oastea Tarii Romanesti. In satul Poreci cunoaste de mic copil, umilintele, cruzimea si nedreptatea unor stapanitori straini. Se pare ca a invatat putina carte in chiliile manastirilor din apropiere, odata ce stia sa citeasca si sa scrie in slavona. Tanarul Novac devine astfel si un luptator spiritual, un adevarataparator al dreptei credinte ortodoxe in fata turcilor care-i fortau sau mituiau pe locuitorii din Balcani sa treaca la Islam. Aceasta rezulta si din faptul ca l-a avut alaturi de-alungul intregii sale vieti, pe preotul Sasca, cu care de altfel a impartit tragicul sau destin.

baba novac

Arta manuirii armelor a invatat-o de mic copil, in anturajul unui razboinic sarb, capetenie a unui grup de razvratiti locali. Pe langa abilitatea sa in lupta, izvoarele vremii noteaza ca Baba Novac era un munte de om, de o statura impozanta, care se folosea de forta sa fizica neobisnuita pentru a baga spaima in dusmani pe campul de lupta. Forta sa herculeana, alaturi de vitalitatea sa neobisnuita explica faptul ca la varsta de 80 de ani inca se afla in saua calului si participa in lupta inarmat cu sabie si secure. Mintea sa era intodeauna limpede, in ciuda anilor inaintati, Baba Novac fiind capitan al unui grup ce insuma 5 000-8 000 haiduci. In armata voievodului Mihai, avea rangul de general alaturi de fratii Preda si Stroe Buzescu, banul Mihalcea, banul Manta si banul Udrea.

Din cauza saraciei si a darilor pe care nu le putea plati, precum datorita faptului ca a muncit din greu timp de 3 ani la ridicarea cetatii Semendria fara a fi platit, Novac se gandeste la pribegie… Baladele populare ne spun ca unul dintre motivele care l-au determintat in tinerete pe Baba Novac sa devina haiduc, este faptul ca era recunoscut drept un barbat dintr-o bucata care nu “scotea caciula in fata nimanui”. Autoritatile turcesti au trimis un grup de 10 ieniceri care l-au prins si l-au batut crunt pana cand Novac, intr-un acces de disperare, s-a ridicat si s-a repezit asupra tortionarilor sai pe care i-a invins fara drept de apel. Pe capetenia grupului a ucis-o izbind-o repetat de pamant pana cand i-a sfaramat oasele. Dupa o asemenea fapta tanarul Novac se refugiaza pe Valea Timocului unde organizeaza o banda de haiduci alcatuita din romanii timoceni, sarbi si bulgari. Aflat la conducerea acestei cete de luptatori dornici de razbunare, Baba Novac zdrobeste pe turci la Cladova, cetatea timoceana Florentin si la Vidin.

O mare parte a activitatii sale o desfasoara in vilayet-ul Bosnia, pe muntele verde al Romaniei (U zelenoj gori Romaniji). B. P. Hasdeu arata ca “Pe blestematul munte Romania, Baba Novac a petrecut vreo 40 sau 50 de ani, catre care adaugandu-se alti vreo 20 sau 30 din viata sa de la Poreci, rezulta ca Baba Novac era octogenar, cand victoriile lui Mihai Viteazul, au desteptat speranta in sufletul sau, chemandu-l din codrii Bosniei spre un alt camp de lupta, intr-o alta Romanie”

Dupa cativa ani de lupte in Bosnia, rastimp in care face multe zile negre turcilor, Baba Novac este prins de acestia. Impresionati de curajul si de forta sa, turcii ajung sa-i propuna sa-l faca aga la Istanbul, lasandu-i si privilegiul de a-si pastra credinta ortodoxa. Sarb adevarat pana in maduva oaselor, Novac refuza si alege inchisoarea, ocazie cu care invata sa vorbeasca turceste si greceste. Evadeaza dupa doi ani de captivitate si revine in partile Bosniei unde se reapuca de haiducie.

“Pe unde Novac mergea/Asa turcii jos pica/Cum pica vara iarba/Cand o atingi cu coasa”

In aceeasi perioada in Balcani isi desfasura activitatea un alt capitan de haiduci. Originar din Dalmatia, raguzan dupa neam, haiducul Deli Marcu conducea la randu-i un grup de 1 500 de luptatori. Intre cei doi eroi se va lega o stransa prietenie si vor lupta impreuna pe multe campuri de batalie sub comanda lui Mihai Viteazul. Vestea ca domnitorul Valahiei, Mihai, fiul lui Patrascu Voda, a intors armele contra Semilunii, a ajuns imediat la urechile celor doi razboinici. Prima intalnire dintre acesti eroi are loc undeva in zona Varsetului unde, la ora pranzului, Mihai Viteazul insotit de capitanii Ghetea, Racea, Vasile Marza, Simion si Patru din Copaceni, este intampinat cu bucurie de capeteniile sarbesti banul Sava, capitanul Dochian, cneazul Dusan si haiducul Baba Novac. Mihai cunoscuse darzenia rasculatilor sarbi. Dupa echipamentul de lupta, calitatea armelor si experienta de lupta, domnul roman isi daduse seama ca sarbii sunt soldati excelenti. “Ne sunt frati si pot apara tara din coasta, pot scufunda corabiile turcesti care vin pe Dunare, pot hartui drumurile Balcanilor”, explica Mihai Viteazul capitanului Vasile Marza.

La sfarsitul adunarii voievodul Mihai a primit juramantul de credinta din partea tuturor conducatorilor rascoalei antiotomane a sarbilor. Sub panza cortului, razboinicii sarbi si-au scos sabiile la picioarele voievodului. Adanc miscat, Mihai isi scoate sabia asezand-o deasupra paloselor sarbesti. Juramantul este intarit de episcopul Teoharie al Varsetului. Baba Novac a fost puternic impresionat de personalitatea lui Mihai Viteazul. Batranul sarb l-a iubit si pretuit toata viata pe ilustrul conducator roman. La un moment dat, garda personala a Viteazului era alcatuita din haiducii sarbi ai lui Novac. Conform izvoarelor, sigurul regret al lui Baba Novac era legat de varsta sa, haiducul octogenar marturisind de nenumarate ori ca si-ar fi dorit sa-l fi intalnit pe Viteaz cand era mai tanar…Dintre toti capitanii straini care servisera in armata lui Mihai Viteazul, figura lui Baba Novac se detaseaza net. Daca scotianul John Smith, albanezul aga Lecca, polonezul Valentin Walawskisi secuii Moise Szekely si Albert Kiraly nu erau in fond decat niste mercenari, lefegii interesati doar de banii domnitorului, Baba Novac este singurul capitan ne-roman care a ramas alaturi de Viteaz fara bani, animat doar de pretuirea fata de domnitor si de lupta impotriva dusmanilor acestuia.

Novac

In toate marile batalii ale Viteazului, bratul lui Baba Novac era in toiul luptei. Niciodata nu s-a lasat impresionat de superioritatea numerica a dusmanului. Ataca cetatea Plevnei alaturi de doar 1200 haiduci. Cu acesta ocazie reuseste sa ia multi prizonieri, printre care sotia si cei doi copii al bogatuluipasa Mohamed Mihailoglu. “Tinuta cu omenie si nesiluita de haiduci”- cum spune cronicarul Balthasar Walther – turcoaica si copii sai sunt rascumparati de otomani contra sumei de 500 000 galbeni. In primavara anului 1595, in fruntea a doar 600-700 haiduci, Baba Novac trece Dunarea si marsaluieste pana in Muntii Sarplanina, unde asteapta oastea condusa de Hasan Pasa care traversa muntii pentru a face jonctiunea cu armata sultanului langa Sofia. Intr-o amabuscada, Baba Novac ataca si distruge intreaga armata turcesca luandu-i acesteia toti caii, camilele, tunurile si o mare suma de bani. Majoritatea turcilor sunt ucisi in munti.

Episodul victoriei de la Selimbar se lega de Baba Novac. Haiducul sarb nu mai suporta tratativele episcopului Malaspina, sol al lui Andrei Bathory si ataca prin surprindere. In cele trei momente hotaratoare de la Selimbar, mana dreapta a domnitorului a fost Baba Novac. Aflat in linia intai, s-a batut si a invins toti capitanii de oaste ai armatei ungurilor. Stefan Lazar, Peter Huszar, Stefan Csaki, Moise Szekely si Gaspar Kornis sunt umiliti de batranul de peste 80 de ani. Armurile invinsilor sunt depuse personal de Novac la picioarele lui Mihai Viteazul. In anul 1600, timis de Mihai in Banat, Baba iese victorios intr-o serie de lupte. Ajuns in Moldova, in urmarirea lui Ieremia Movila, ocupa aceasta provincie romaneasca si cucereste Iasul. Lupta neobosit pana in Hotin si Camenita. Alaturi de Mihai, la Calugareni, repurteaza o victorie istorica. La Naieni, langa Ploiesti se lupta cu polonezii. Luptele de la Sarata si Bucov il au din nou in prim plan.

MOARTEA UNUI EROU

In timp ce Mihai Viteazul se afla la Viena, in ianuarie 1601, nobilii unguri din Transilvania pregatesc o rascoala. Astfel, conducatorul nemesilor maghiari, capitanul Stefan Csaki, dusman personal al lui Baba Novac, trimite un corp de oaste sa atace prin surpindere tabara lui haiducului la Lipov , in Banat. In acesta miscare, Csaki urmareste sa se razbune personal pe batranul sarb pentru infrangerea de la Selimbar in timp ce nobilimea ungureasca urmareste sa-l lipseasca pe Mihai de cel mai capabil general al sau. In urma unui simulacru de proces, Baba Novac si preotul Sasca sunt invinuiti de colaborare cu turcii (!) si condamnati la moarte. 

Sadismul nobililor unguri iese inca o data la ivela pe data de 5 februarie 1601, cand Baba Novac si prietenul sau de o viata, preotul Sasca, sunt adusi in piata din mijlocul cetatii Clujului, actuala Piata Unirii din Cluj Napoca. Calaii primesc ordinul de a face supliciul batranului haiduc cat mai indelungat si dureros, pentru ca nemesii sa se poata delecta mai mult timp cu chinurile luptatorului pe care l-au urat cu o dementa neomeneasca.

La ora 10 dimineata, Baba Novac este adus in lanturi pe platfoma de executie. Calaii au inceput cumplita executie prin jupuirea de piele a celor doi eroi. Baba Novac este legat, apoi, de doua grinzi si spanzurat deasupra unui rug, calaii aruncand din cand in cu apa peste el pentru a-i prelugi chinurile. La fel ca Horea, eroul motilor din Apuseni care avea sa sfarseasca torturat de nemesi, Baba Novac nu scoate nici un tipat sau vaiet de durere. Impresionat de cruzimea torturii cat si de bravura cu care infrunta chinurile cumplite batranul trecut de 80 de ani, cronicarul italian Ciro Spontoniconsemneaza ca supliciul si moartea lui Baba Novac au durat o ora si jumatate…. Sadismul nobililor maghiari nu se opreste aici. Csaki ordona tragerea in teapa a trupurilor lipsite de viata ale celor doi dupa care, aceiasi nobili se pun pe un ospat urmat de o betie. A doua zi compun o poezie intitulata “Cand a rabdat Baba de frig in gerul iernii”, in care comenteaza batjocoritor modul in care corbii au mancat din cadavrul lui Novac…

Cronica adminstrativa a orasului Cluj, consemneaza la randu-i ca: “Am dat tiganilor pentru ca au schingiuit, au torturat, au fript si au tras in teapa pe Baba Novac si pe preot, celor doi calai, 3 florini. Am platit lui Luca Aksi pentru ca a cioplit teapa pentru Baba Novac, 20 de florini” .

Dupa victoria de la Guraslau, Mihai Viteazul este din nou stapan pe Transilvania si Tara Romaneasca. Primul intregitor de tara poposeste la Cluj la inceputul lunii august 1601. Ungurii din Cluj se supun pe loc armatei lui Mihai, o parte din nobilii vinovati de moartea lui Novac reusind sa fuga la timp, iar ceilalti devin lingusitori si se inghesuie sa jure credinta noului stapan al Transilvaniei. Mihai oficiaza o comemorare solemna, urmata de o pomana in amintirea eroului sarb. Pe Bastionul Croitorilor din Cluj, Mihai Viteazul arboreaza toate steagurile castigate in lupta de Baba Novac. Vestea mortii sale ingrozitoare i-a impresionat pana si pe turci, sultanul Mehmet al III-lea apreciind intr-o nota personala ca sfarsitul unui astfel de razboinic trebuia sa fie pe campul de lupta, nu schingiuit de alti ghiauri lasi… Pe teritoriul mosiei daruite fiilor sai de catre Mihai Viteazul, se inalta astazi cartierul craiovean Brazda lui Novac.

OMUL INTRAT IN LEGENDA

”Baba Novac/ Sare Dunarea-n ciomag/ Dincolo la Calafat/ Unde zace un turc legat/ Si-altu-n tapa alinat”

Oamenii din trecut nu au uitat lupta si sacrificul haiducului sarbo-valah pentru libertate. Baba Novac a intrat in legendele si inima popoarelor crestine din Balcani si nordul Dunarii fiind, de altfel, unul dintre putinii eroi despre care s-au scris balade si cantece inca de pe vremea cand era in viata. Parca pentru a pecetlui prietenia istorica si fratia de credinta care-i leaga pe sarbi de romani, in Serbia zilelor noastre, Baba Novac este unul dintre cei mai slaviti eroi nationali alaturi de Milos Obilic, Marko Kraljevic, Lazar Hrebeljanovic si alti luptatori ai panteonului razboinic sarb. In baladele sarbesti, Baba Novac, numit Starina Novac, este deseori descris in compania fiului sau cel mare, Gruia. Deopotriva in baladele sarbesti si romanesti este relatat episodul caderii in prizonierat al luiGruia, cel care este intemnitat de turci la Istanbul. Batranul Novac purcede spre eliberarea fiului sau pe care reuseste sa-l faca scapat din inchisoarea orasului folosindu-se de diverse viclesuguri. In timpul evadarii ei sunt surprinsi de gardienii inchisorii si dupa o lupta scurta in chiar inima Imperiului Otoman, cei doi Novaci, tata si fiu, reusesc sa fuga cu bine in Tara Romaneasca.

Figura eroica a haiducului a ajuns la asemenea dimensiuni in folclorul romanesc incat se cunosc pana in prezent nu mai putin de 101 cantece vechi despre Novacesti! Numarandu-se printre cele mai impresionate balade populare romanesti, ciclul epico-narativ al Novacestilor a aparut ca un raspuns al valahilor impotriva expansiunii puterii otomane si a asupririi aduse de acestia. In unele cantece batranesti actiunile Novacestilor se petrec in Campia Dunarii, Banat, Oltenia sau Tara Hategului. In aproape toate baladele sarbesti despre Novac si fiul sau Gruia, acestia apar din nou alaturi de Muntele Romanija ceea ce, conform lingvistului croat Petar Skok, ar avea legatura cu numele etnic al megleno-romanilor si istro-romanilor din Bosnia. In universul epic bulgar, Baba Novac nu apare niciodata singur ci alaturi de alte personaje, cu precadere haiduci nationali bulgari. Sub numele de Stari Novac, Debel Novac si Hajdut Novac, batranul vultur al Balcanilor omoara orice turc iesit in cale si elibereaza sate intregi de tarani bulgari.

Eroii crestini din acesta parte a lumii au un statut apropiat sfintilor, sfinti de care ii apropie jertfa lor muceniceasca pentru credinta ortodoxa alaturi de lupta impotriva paganilor turci. Indiferent de numele ce i s-a atribuit, Baba Novac este patronul spiritual a generatii intregi de haiduci balcanici care se vor naste in viitor pe aceste meleaguri, precum si parintele cel mai indraznet si iubit al taranilor asupriti din Balcani. Nu trebuie decat sa aruncam o privire asupra toponimiei localitatilor dinRomania, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Bosnia-Hertegovina, Grecia pentru a descoperi sute de orase si sate care-i poarta numele. Romanii de odinioara l-au cinstit nu doar in balade si amintiri pe marele erou. Multe asezari din tara noastra poarta numele haiducului, precum Baba Novac din Satu Mare, comunele Baba din judetele Alba, respectiv Maramures, Novac(Dolj), Novaci (Ilfov, Gorj), Novacesti (Alba, Prahova, Satu-Mare), precum multe alte sate numite Novac si Novacesti risipite in toata tara. In istoricul orasului Novaci din Judetul Gorj, este notat faptul ca in aceste locuri a poposit o bucata de vreme, Baba Novac impreuna cu 5 000 de haiduci sarbi, atunci cand a luptat sub steagul Tarii Romanesti. Intr-o lume care-si pierde in viteza valorile, cultura, istoria si identitatea, eroul octogenar ramane inca printre noi pentru a ne aduce aminte lectia uitata a vitejiei, a sacrificiului, a dragostei de tara si credinta…

 

sursa :descopera.ro





Cantecul Nibelungilor

18 09 2012

Cântecul Nibelungilor spune povestea lui Siegfried, un prinţ german.

Povestea începe în oraşul Worms de pe raul Rin, unde prinţesa Kriemhild de Burgundia are o viziune în care doi vulturi ataca şi ucid un şoim.Între timp în oraşul Xanten, aflat mai departe la vest de Rin, prinţul Siegfried aude de marea frumuseţe a Kriemhildei şi decide să îi facă curte. Când Siegfried ajunge în Worms, el este recunoscut în palat ca un mare erou,de care se indragosteste printesa.

Siegfried câştiga favoarea fratelui lui Kriemhild, regele Gunther de Burgundia atunci când îi ajută pe burgunzi să îi învingă pe duşmanii lor din Saxonia şi Danemarca. După întâlnirea cu Kriemhild la un turneu, Siegfried o cere în căsătorie. Gunther este de acord cu o singură condiţie. El îi solicită lui Siegfried să îl ajute să câştige mâna Brunhildei din Islanda, o regină de o forţă  şi frumuseţe remarcabile care a promis să se căsătorească numai cu un bărbat care se putea potrivi aptitudinilor ei atletice.Deghizat în sluga lui Gunther, Siegfried îl însoţeşte pe rege. Aici il ajuta sa arunce sulita reginei,mai departe decat aceasta.(dupa ce se facuse nevazut in prealabil punandu-si o mantie magica pe el).Învinsă, Brunhilde este de acord să se căsătorească cu Gunther.

Aventurierii revin în Rin unde într-o dublă ceremonie de nuntă, Gunther se căsătoreşte cu Brunhilde şi Siegfried se căsătoreşte cu Kriemhild.Regina Islandei are insa foarte multe intrebari legate de aceasta ceremonie si nu se lasa pana nu  primeste explicatii de la sotul ei.(il atarna pe acesta intr-un cui).Când Siegfried aude ce s-a întâmplat, el îşi foloseşte din nou mantia magică să se facă invizibil. În seara următoare Siegfried îi urmăreşte pe Gunther şi Brunhilde în camera lor şi se lupta cu Brunhilde în întuneric. Crezând că e soţul ei este cel care o copleşeşte, Brunhilde se supune lui Gunther şi îşi pierde din puterea să miraculoasă. Înainte de a părăsi camera, Siegfried ia centura şi inelul de aur ale lui Brunhilde şi i le da soţiei sale după ce îi explică ce s-a întâmplat. Siegfried apoi se reîntoarce în propria ţara cu Kriemhild.

După mulţi ani, Siegfried şi Kriemhild îi vizitează pe Gunther şi Brunhilde. În timpul unui festin de sărbători, cele două femei se ceartă. Brunhilde o ridiculizează pe Kriemhild pentru că s-a căsătorit cu un simplu vasal şi în răzbunare Kriemhild sugerează că Brunhilde a fost infidelă soţului ei şi i-a permis lui Siegfried să se culce cu ea. Ea îi arătă Brunhildei centura şi inelul ca dovadă. Siegfried neagă acuzaţia dar problema nu este rezolvată. Brunhilde îl convinge pe prietenul lui Gunther, Hagen ca Siegfried a neîndreptaţit-o pe Brunhilde şi promite să o răzbune.Acesta il ucide miseleste pe Siegfried (infigandu-i o sulita in singurul punct vulnerabil ramas dupa ce se scaldase in sangele unui dragon ucis de el)

Kriemhild rămâne în Burgundia. După trei ani de la moartea lui Siegfried, Hagen îi sugerează lui Gunther că Kriemhild ar trebui convinsă să aducă comoara nibelungilor al lui Siegfried în Burgundia. Când comoara soseşte, Hagen o scufundă în Rin sperând să o recupereze pentru el şi Gunther într-o zi.

Kriemhild se căsătoreşte cu Etzel din Ungaria (Attila Hunul) care e de acord să o ajute să răzbune moartea lui Siegfried. Burgunzii ajung în Ungaria. Regina  îşi cere comoara sa dar Hagenrefuza sa-i spuna. Mai târziu o luptă izbucneşte între maghiari şi burgunzi. Hagen îl ucide pe copilul lui Etzel şi Kriemhild şi aceasta din urmă promite o recompensă pentru oricine îl capturează şi îl aduce pe Hagen la ea.

Hagen şi Gunther sunt capturaţi şi duşi la,in cele din urma ,la ea. Aceasta il mai intreaba  o dată  pe Hagen locaţia comorii,insa bugundul  refuză sa-i spuna, explicându-i că a promis că nu va dezvălui niciodată secretul atâta timp cât stăpânul său e încă în viaţă. Înnebunită de furie, Kriemhild ordona uciderea lui Gunther, propriului ei frate şi îi arătă lui Hagen capul acestuia ca dovadă că stăpânul său e mort. Acesta nu se lasa intimidat si nu dezvăluie ascunzătoarea. Regina  îi taie capul cu sabia care i-a aparţinut lui Siegfried. În final un erou numit Hildebrand, revoltat de acţiunile lui Kriemhild o ucide .

Fiecare popor a daruit lumii icoana vietii sale in marile eposuri ale Evului Mediu , care cuprindeau traditii , idealuri si aspiratii caracteristice acelei vremi .”Cantecul lui Roland” fixa trasaturi de viata franceza,”Oastea lui Igor” vine dinspre rasarit,”Beowulf „a iesit din inceputurile poporului englez ,vechea”Edda”si numeroasele saga au pastrat traditiile popoarelor nordice ,scandinave .”Cantecul Nibelungilor”, alaturi de”Gudrun”, constituie contributia popoarelor germanice la cantecele de gesta , la epopeile eroice medievale .Iesite din acelasi mod de viata feudal,toate epopeile glorifica acelasi ideal cavaleresc ,insotit  de morala onoarei  ,consacrand personaje similare pretutindeni ,scoase din istorie sau din legenda.





Eroul medieval-Cantecul lui Roland

15 09 2012

Avem nevoie de eroi.Sunt ceea ce noi nu putem fi,nevoia noastra de mai bine ,partea rebela din noi.Epopeele medievale sunt cel mai bun exemplu de venerare a unor personaje iesite din comun.Ei au fost numiti cavaleri si cantati in operele trubadurilor.Un astfel de exemplu este „Cantecul lui Roland”.

Desfasurarea actiunii este simpla.

Carol cel Mare și armata sa luptă de șapte ani în Spania. Marsilion, regele sarazin al Sarragossei, poartă o discuție cu nobilii săi. La sugestia lui Blancandrin, Marsilion hotărăște să simuleze că se predă, pentru a asigura retragerea francilor de pe pământurile sale.

Marsilion trimite emisari pentru a negocia predarea sa lui Carol: Blancandrin, șeful delegației, promite, cu rea credință, că, în cazul în care Carol se întoarce la Aachen (Aix-la-Chapelle), Marsilion îl va urma la scurt timp și se va converti la creștinism.

Nobilii creștini discută despre cum ar trebui să răspundă ofertei lui Marsilion. Roland nu are încredere în acesta, însă GanelonNaimon și majoritatea celorlalți consideră că merită să fie considerat sincer. Carol este de acord, dar îi este greu să aleagă un ambasador care să-i ducă lui Marsilion acest mesaj.

El nu dorește să aleagă un cavaler de valoare.Roland recomandă atunci trimiterea lui Ganelon, tatăl său vitreg. Acesta consideră propunerea sa ca o insultă, îl amenință pe Roland, și, în timpul călătoriei cu Blancandrin la Zaragoza, plănuiește să se răzbune.În momentul când cei doi ajung la Curtea regelui Marsiliun, complotul de trădare împotriva lui Carol cel Mare şi de eliminare a lui Roland este deja pus la cale. Acceptând oferta lui Marsiliun, Carol cel Mare va fi convins să se retragă şi îl va lăsa pe Roland la comanda ariergărzii – vulnerabil, aşadar, la un atac musulman.

Primind cheile Zaragozei de la trădătorul Ganelon, Carol cel Mare traversează Pirineii spre Franţa, încrezător că Marsiliun îl va urma în pace. Comandant al trupelor rămase în urmă, Roland este surprins de o mare armată musulmană pe când intra cu oamenii lui în trecătoarea Roncesvalles. Mândrul cavaler ignoră sfatul camaradului său Oliver şi nu sună din cornul de fildeş pe care l-a primit de la Carol cel Mare ca să ceară ajutor la nevoie. „Ar fi o faptă de nebun!“, protestează el. „Curând“, îl asigură el pe Oliver, „îl va lovi pe inamic atât de crunt cu sabia Durendal, încât lama acesteia va fi plină de sânge musulman”.

În ciuda bravurii lui Roland şi a eforturilor sale eroice de a rezista forţei superioare a inamicului, francii cad unul câte unul. Roland sună prea târziu din corn, efortul acesta final făcând să-i plesnească venele de la tâmple. Auzind îndepărtata chemare, Carol cel Mare se întoarce în grabă, ajungând însă prea târziu şi găsindu-şi temerarul nepot mort alături de ceilalţi luptători ai ariergărzii.

Faptele istorice au fost cu totul altele.Carol cel Mare se retragea din Spania in august 777 d.Chr. prin stramtoarea Roncesvalles din Pirinei.Ariergarda sa este incercuita de localnicii basci,dornici de prada.In lupta care a urmat este ucis si un anume Hruoland.Ambuscada a fost descrisa pe larg in „Vita Caroli Magni” ,o lucrare despre viata lui Carol cel Mare scrisa in 814 d.Chr.

„Cantecul lui Roland”a fost cumva folosit ca o” propaganda „aparuta exact la momentul oportun,la sfarsitul sec.XI-lea d.Chr.,atunci cand Europa se angajase deja in prima cruciada impotriva „necredinciosilor musulmani.”Era nevoie de eroi de genul acesta,era nevoie de exemple de sacrificiu suprem.(„reclama” juca si atunci un rol important in viata oamenilor).

Concluzia este ca avem nevoie de eroi .Sunt ceea ce ne dorim sa fim.








Ancient Code

Deciphering History Together

Secretele Zeilor

de Claudiu-Gilian Chircu

Earth 4 All Web Magazine

Ancient Mysteries, Healing, Science & News