Este conştiinţa de origine materială? Ce este materia? Care este natura ultimă a materiei?

3 01 2018

Deşi ştiinţa a făcut progrese remarcabile în ultimii ani în ce priveşte înţelegerea creierului, problema conştiinţei rămâne nerezolvată. În vreme ce mulţi „nespecialişti” încă sunt adepţii dualităţii „creier-minte”, ca două entităţi diferite, unul de natură materială, cealaltă de natură… diferită, mulţi cercetători sunt de părere că în fapt conştiinţa trebuie să fie doar o stare de emergenţă a materiei – rezultatul spectaculos al activităţii neuronilor.

Ştiinţa creierului se bazează pe fizică şi chimie pentru a explica creierul, în opoziţie cu poziţia carteziană, conform căreia mintea ar fi imaterială, transcendentală. Aşadar, pentru a avea o entitate conştientă tot ce am avea nevoie ar fi un pic de materie. Aranjată în mod corespunzător, aşa cum este în creier, va deveni conştientă. Dar ce este în fapt materia pe care s-ar baza conştiinţa?

  Ce este emergenţa?

 Emergenţa este produsul interacţiunii dintre diverse entităţi, dar starea de emergenţă nu reprezintă suma părţilor, ci ceva complet diferit şi care nu poate fi dedus din entităţile constitutive (cum ar fi faptul că sarea este… sărată, fără ca vreun element component, natriul şi clorul, să fie sărate).

Prin similitudine, conştiinţa ar fi rezultatul neaşteptat al activităţii neuronale concertate, deşi niciun neuron în parte nu este conştient.
        
Rezultatele ştiinţei din ultima sută de ani sunt remarcabile, fără nicio îndoială. Nu trebuie însă pierdut din vedere că pe măsură ce progresele în ce priveşte universul subatomic sunt certe şi spectaculoase, în bună măsură lipseşte o interpretare satisfăcătoare şi adoptată (măcar) de majoritatea fizicienilor privind semnificaţia multor dintre cele identificate, în special în domeniul denumit „mecanica cuantică”. Sunt multe aspecte nelămurite. 

Ce înseamnă materie? 

În principiu vorbim despre lucrurile din jurul nostru, despre corpul nostru, despre copaci, apă, despre planete, stele şamd. Dar materia este alcătuită din elemente, pe care le numim atomi. Aceşti atomi nu sunt însă, cum s-a crezut o vreme, cărămizile fundamentale, ci sunt formaţi din alte componente mai mici: quarcuri şi electroni.

Dar ce este, de exemplu, un electron? Ce este un quarc? Ambele sunt particule elementare, ambele au anumite proprietăţi, dar ce sunt ele, în esenţă? Din ce sunt alcătuite? Răspunsul nu poate veni decât prin etalarea proprietăţilor şi comportamentului acestora particule. De exemplu ştim că sarcina este o proprietate a unor particule de a respinge particule cu aceeaşi sarcină şi de a atrage particule cu sarcină diferită, dar sarcina nu ne spune ce este în sine particula ce are sarcina respectivă. Ce sunt particulele, ca realitate ultimă? Nu ştim…

Mecanica cuantică şi „imprecizia” lumii

Mecanica cuantică a produs o ruptură radicală în raport cu modul nostru obişnuit de a înțelege lumea – ca ansamblu de componente care interacţionează între ele şi produc anumite efecte (să-l numim modul newtonian). Dacă, de exemplu, comportamentul unei particule în sens newtonian se poate descrie aplicând o ecuaţie simplă ca F=ma, mecanica cuantică vine cu ecuaţia lui Schrodinger, mai complicată, dar care nu ne spune la final poziţia exactă şi viteza, ci ne alegem cu funcţia de undă.

Funcţia de undă este un „dezastru” din punct de vedere al înțelegerii lumii, pentru că ne vorbeşte despre probabilităţi. În fapt mecanica cuantică ne spune că este imposibil să aflăm cu maximă precizie atât poziţia, cât şi viteza unei particule măsurate. Aşa că o bucată de „materie”, cum ar fi un electron, este înţeles ca o sumă de posibilități, având mai multe poziţii şi viteze până în momentul în care este măsurat. Un alt fel de a vorbi despre electron este că până intră într-o interacţiune acesta nu se află într-un loc, nu se află în niciun loc. Da, foarte straniu, într-adevăr…

Călătoria „imposibilă” a particulelor

Faptul că electronul nu are o poziţie definită înainte de măsurare permite ca acesta să „treacă” prin bariere care sfidează logica obişnuită – fenomen denumit „efectul de tunel cuantic”. Aceste fenomen este real, a fost identificat în natură (de exemplu, face posibil ca particulele alfa să scape puternicelor forţe de la nivelul nucleului atomic în cadrul dezintegrării radioactive) şi este folosit în tehnologie (în anumite tipuri de diode în care electronii ajung dincolo de joncţiunea dintre două tipuri de semiconductor). 

Funcţia de undă nu tratează doar cele două proprietăţi menţionate (viteză şi poziţie) în acest fel, ci toate proprietăţile (sarcină electrică, spin etc.).  E ca şi cum particulele nu au proprietăţi definitive. Şi mai ciudat, simpla măsurare a unei particule „elimină” toate probabilităţile funcţiei de undă, exceptând-o pe cea înregistrată de aparatul de măsură (chestiune denumită „colapsul funcţiei de undă”). Nicio proprietate a unui sistem cuantic nu poate fi precizată cu exactitate înainte de a fi măsurată. Mecanica cuantică este o teorie statistică.

Ce se întâmplă în realitate (în sensul de „în natură”) atunci când are loc o măsurătoare? Nu ştim.Ce este materia la urma urmelor? Nu ştim.

Există multiple interpretări ale mecanicii cuantice. Problema cu aceste interpretări (de exemplu interpretarea universurilor multiple, care încearcă să păstreze o lume „obiectivă”) este că sunt netestabile şi greu de admis, la urma urmelor. 

Teoria câmpurilor cuantice

O interpretare care, ni se pare, prinde contur în ultimii ani (deşi cu o istorie nu atât de recentă) este „teoria câmpurilor cuantice”. Deşi o teorie dificilă la nivel de detaliu, în esenţă este simplu de explicat: în mod fundamental natura ar fi formată din multiple câmpuri cuantice (un câmp al electronilor, un câmp al fotonilor, un câmp al quarcurilor etc.), iar vibraţiile acestor câmpuri ar reprezenta ceea ce afirmăm că ar fi particule. În aceste fel, stabilind că natura ultimă a naturii este formată din câmpuri cuantice, rezolvăm şi problema uimitoare a naturii duale a materiei, comportându-se ca particulă şi undă în acelaşi timp (vezi mai jos videoclipul explicând experimentul cu fantă dublă). Dar este teoria câmpurilor cuantice doar o interpretare matematică a naturii ultime a realităţii ori chiar descrie realitatea? Partea frumoasă a acestei teorii, care nu este deocamdată nici confirmată, nici infirmată, este că ne oferă o soluţie simplă şi elegantă la întrebare privind alcătuirea fundamentală a lumii. Partea mai puţin mulţumitoare este că nu ştim ce sunt aceste câmpuri… Din ce sunt formate aceste câmpuri care sunt prezente peste tot în spaţiu? Ce vibrează atunci când vorbim despre vibraţii ale acestor câmpuri?

Teoria corzilor

Deşi nu ne-am propus să prezentăm toate teoriile care vorbesc în mod diferit de natura ultimă a Universului, dacă tot am vorbit despre vibraţii, poate merită amintită şi teoria corzilor, o teorie care presupune că lumea are mai multe dimensiuni şi la nivel fundamental există mici corzi vibrante care sunt responsabile pentru ceea ce noi identificăm ca fiind particule; din păcate aceste corzi sunt atât de mici încât nu avem, cel puţin deocamdată, posibilitatea de a testa teoria.

Pe de altă parte teoreticienii teoriei corzilor nu se spun ce sunt aceste corzi, ci doar că ele există şi că au anumite proprietăţi. Mereu, după cum puteţi observa, suntem nevoiţi la a prezenţa modul în care elemente fundamentale ale lumii se comportă în interacţiune, fără a avea acces la natura ultimă a realităţii.

Cauză şi efect la nivel fundamental

Iată un alt aspect privind „ciudăţenia” naturii: la nivel fundamental este probabilistică. Ce înseamnă asta?

Să efectuăm următorul exerciţiu mental: să ne imaginăm că avem posibilitatea de a urmări evoluţia Universului la nivel de cronon (crononul fiind cea mai mică unitate de timp, presupunând că timpul nu este continuu, ci că este discret, segmentat) ori de unitate de timp Planck (5.39×10−44). În fine, ideea e că am putea observa trecerea timpului la nivelul celei mai mici componente a acestuia (deşi nu este obligatoriu ca între două evenimente conectate să existe o trecere a timpului). Dacă ştim starea Universului în momentul 1 se presupune că am putea deduce starea Universului în momentul imediat următor, nu? Aşa pare „logic”, doar că natura, după câte ştim, nu se comportă ca atare, iar starea Universului din momentul 2 nu poate fi cunoscută decât la nivel de probabilitate (de exemplu, descompunerea radioactivă este un proces care se desfăşoară aleatoriu în timp şi care poate fi descris doar prin metode statistice. ).

Pe baza experienţei cotidiene avem tendinţa de a gândi totul ca fiind bazat pe cauză şi efect. Dar se pare că legile fizicii nu funcţionează în acest fel. Evenimentele sunt pur şi simplu aranjate într-o anumită ordine, dar niciunul nu este cauza unui alt eveniment.

E lumea „incertă” or încă sunt multe de descoperit?

Întrebarea fundamentă, fără răspuns deocamdată, este: este această incertitudine ontologică(reală, care ţine de natura Universului) sau epistemologică (cunoaşterea noastră este imperfectă)?     

Liberul arbitru

Această incertitudine la nivel fundamental este privită ca o veste bună pentru o chestiune fundamentală a naturii umane: liberul arbitru. Dacă lumea ar fi deterministă, iar pentru o cercetător al viitorului care ar putea cunoaşte starea lumii din momentul 1 ar fi simplu să determine şi momentul 2, atunci lucrurile sunt clare: nu avem liber arbitru, viitorul fiind deja „scris” în starea prezentă a Universului. Incertitudinea dă o speranţă liberului arbitru, deşi nu într-un mod cu totul mulţumitor: dacă natura nu este deterministă, atunci viitorul nu este „scris”. În ce fel incertitudinea la nivel fundamental ne dă libertatea de a alege este nelămurită, desigur… Desigur, continuând în mod logic (şi asta nu e o garanţie că aşa stau lucruri în realitate), chiar şi dacă incertitudinea la nivel fundamental afectează funcţionează creierului, simplul fapt că „momentul 2” nu poate fi calculat cu precizie de o fiinţă omniscientă nu înseamnă că ne-am recăpătat independenţa, că ne-am recâştigat liberul arbitru, că noi decidem ce vom face, ci doar că momentul 2 este indeterminabil. După cum vedeţi, oricum am privi lucrurile, în cazul în care conştiinţa este rezultatul interacţiunii neuronale, noi nu suntem decât prizonierii acestui sistem al materiei. Ştiu, avem senzaţia copleşitoare că în realitate noi luăm deciziile în ce ne priveşte, dar nu ştim dacă această senzaţie reflectă realitatea. Iar dacă aşa stau lucrurile, nu avem nicio idee cum am putea explica acest lucru cu argumente ştiinţifice, valide.

Au particulele propria identitate?

Iată un alt aspect fundamental al naturii de care s-ar putea ca mulţi dintre cei care citesc acest articol să nu fie conştienţi: deşi considerăm de regulă că particulele elementare, cele care „fundamentale”, care nu au elemente componente, au propria lor identitate (adică un electron e un electron întotdeauna), lucrurile sunt diferite în natură. Particulele elementare îşi pot schimba această identitate. De exemplu, un quarc charm se dezintegrează într-o particulă mai puţin masivă (quarcul strange) şi într-o particulă-forţă, bosonul W (care, la rându-i, se dezintegrează în quarcuri up şi down). Un boson W se poate transforma într-un electron şi un anti-neutrino. Dacă luăm un neutron din nucleul atomic şi-l plasăm în spaţiu gol se va dezintegra în circa 10 minute, căci neutronii nu sunt particule stabile. Neutronul se va dezintegra într-un proton, un electron şi un anti-neutrino. E adevărat, neutronul nu este o particulă elementară, dar de unde apare electronul? De unde apare anti-neutrinul? 

Natura, la nivelul său fundamental (particule elementare) este instabilă. Ce putem spune atunci despre materie, dacă particulele elementare nu au o identitate definitivă? 

La urma urmelor faptul că particulele se transformă din unele în altele nu ne-ar deranja atât de mult dacă am şti din ce sunt formate aceste particule. Sunt ele formate din acelaşi „ceva”? Dacă da, ce este acel ceva? Faptul că spunem că Universul este format din particule care interacţionează ori din câmpuri care fluctuează nu ne ajută în înţelegerea naturii ultime Universului, pentru că „particulă” sau „câmp” nu sunt decât cuvinte asociate unui „ceva” despre care nu avem nicio idee ce este în sine.
    
Deci? Ce înseamnă că conştiinţa e de origine materială?

Care-i rostul insistării pe evidenţierea stranietăţii poveştii pe care ne-o spune fizica modernă despre natura ultimă a materiei? Printre altele acela de a evidenţia că deşi sperăm (cel puţin unii…) că problema conştiinţei să fie de natură materială, nefiind nevoie de altceva pentru a o explica decât legile fizicii cunoscute, natura materiei, pe care ne bazăm de regulă ca şi când ar fi de la sine înţeleasă, este departe a ne fi cunoscută. Tot ceea ce ştim este cum se comportă materia, dar nu ce este materia „în sine” (folosind un termen kantian…). În căutările noastre către fundamentele naturii materia pare să se disipeze în „ceva” care scapă oricărei descrieri inteligibile. Este greu pentru orice cercetător modern să accepte că în fapt conştiinţa umană reprezintă o formă separată de existenţă decât materia, şi pe bună dreptate, pentru că nu are dovezi pentru a crede aşa ceva. Dar ce ştim în fapt despre materie? În ce fel este materia un lucru lămurit?

Conştiinţa materiei…

Dar mai este un aspect interesant atunci când presupunem că în fapt conştiinţa reprezintă o stare de emergenţă a activităţii neuronilor. Înseamnă că materia este conştientă! În principiu este un adevăr banal, dat fiind că noi suntem dovada existenţei conştiinţei. Şi totuşi… Nu este uimitor că nişte simple particule elementare, cu anumite proprietăţi, în funcţie de aceste proprietăţi alcătuiesc alte structuri, molecule, celule şi finalmente organisme pluricelulare care ajung să se sondeze (analizeze) pe sine însele?

Problema conştiinţei poate fi separată de materie, într-un fel. În fapt cercetătorii în neuroştiinţe nu sunt pasionaţi de natura ultimă a materiei, cât de modul în care funcţionează mecanismul cerebral şi modul în care creierul generează conştiinţa. Este, prin urmare, un alt nivel aflat în atenţie (una este nivelul quarcurilor, altul este cel mai complex al neuronilor).

Probabil că pentru mulţi pare mai acceptabilă ideea că o sumă de semnale transmise de neuroni poate genera iluzia conştiinţei decât ideea că o combinaţie specifică de atomi duce la această realitate, la crearea conştiinţei, la urma urmelor. Dar, în mod fundamental, există vreo diferenţă?

Ce ştim aşadar despre materie? 

Că, într-un fel, este alcătuită din particule (teoria modelului standard se bazează pe asta), doar că nu ştim din ce sunt alcătuite aceste particule, deşi parcă ar fi mai simplu ca universul să fie alcătuit din câmpuri cuantice vibrante. Nu ştim să interpretăm mai nimic la nivel fundamental. În fapt nici măcar termenul de „materie” nu este foarte clar la nivel ultim… Cum se potriveşte conştiinţa în acest peisaj?

După cum vedeţi, dacă cercetătorii denumesc dificultăţile descifrării conştiinţei „problema dificilă a conştiinţei”, incapacitatea noastră de a cunoaşte natura ultimă a materiei poate fi denumită „problema dificilă a materiei”.

Vă vine sau nu să credeţi, dar această problemă a cunoaşterii realităţii în sine, la nivel fundamental, se află analizată şi în Critica raţiunii pure a filozofului german Immanuel Kant (problema cunoaşterii lucrului în sine). 

scientia.ro





Manifest pentru o stiinta postmaterialista

18 03 2016

Tot mai multi oameni de stiinta incep sa creada ca abordarea materialista, care a dominat cunoasterea stiintifica in ultimele secole, are la ora actuala dificultati tot mai mari, confruntata cu o multitudine de date empirice pe care nu le poate explica, acumulate mai ales in domeniile constiintei si ale spiritualitatii. Pentru a nu ignora sau a bagateliza aceste date, incepe sa se contureze din ce in ce mai clar necesitatea largirii granitelor stiintei, de la material la spiritual, de la experimentul de laborator la evaluarea statistica a marturiilor s.a.m.d.

Un exemplu elocvent al stradaniilor in acest sens este intalnirea internationala de nivel inalt care a avut loc la Canyon Ranch din Tucson, Arizona, in zilele de 7-9 februarie 2014. Intalnirea a fost co-organizata de Gary E. Schwartz, PhD si Mario Beauregard, Ph.D., de la Universitatea din Arizona si de Lisa Miller, PhD de la Universitatea Columbia. Scopul intalnirii a fost discutarea impactului ideologiei materialiste asupra stiintei si aparitia unei paradigme postmaterialiste pentru stiinta, spiritualitate si societate.

 Participantii la intalnire au elaborat un document numit „Manifestul pentru o stiinta postmaterialista”, publicat pe 02 iulie 2014. Autorii sai sunt Mario Beauregard, PhD, Gary E. Schwartz, PhD si Lisa Miller, PhD, in colaborare cu Larry Dossey, MD, Alexander Moreira-Almeida, MD, PhD, Marilyn Schlitz, PhD, Rupert Sheldrake, PhD si Charles Tart, PhD, oameni de stiinta cunoscuti pe plan international, intr-o varietate de domenii stiintifice (biologie, neurostiinte, psihologie, medicina si psihiatrie). Reproducem mai jos ideile din acest manifest, cu mici prescurtari.Manifest pentru o stiinta postmaterialista

 Viziunea asupra lumii stiintifice moderne este bazata mai ales pe ipoteze legate de fizica clasica. Una dintre aceste ipoteze este ca materia este singura realitate, alta reductionismul, ideea ca lucrurile complexe pot fi intelese prin reducerea lor la interactiunile dintre partile lor sau la lucruri elementare, precum particule materiale.

Fenomene Psi

 Pe parcursul secolului al 19-lea, aceste ipoteze s-au transformat in dogme inguste si s-au coagulat intr-un sistem de credinte care a ajuns sa fie cunoscut sub numele de „materialism stiintific”. Acest sistem de credinte implica faptul ca mintea nu este altceva decat activitatea fizica a creierului si ca gandurile noastre nu pot avea niciun efect asupra organismului nostru si lumii fizice.

 Ideologia materialismului stiintific a devenit dominanta in mediul academic in secolul al XX-lea. Deci, majoritatea dominanta a oamenilor de stiinta a inceput sa creada ca aceasta viziune se bazeaza pe dovezi empirice si reprezinta singurul punct de vedere rational asupra realitatii. Metoda bazata pe materialismul stiintific a fost de mare succes in intelegerea noastra privind natura si ne-a adus un spor de control si de libertate prin progresele tehnologice. Cu toate acestea, dominatia aproape absoluta a materialismului in lumea academica a limitat in mod serios stiintele, impiedicand studiul stiintific al mintii si al spiritualitatii. Credinta ca materialismul este singurul mod de a explica realitatea a obligat oamenii de stiinta sa neglijeze dimensiunea subiectiva a experientei umane, ceea ce a dus la o intelegere sever distorsionata si saracita a fiintei noastre si a locului nostru in natura. Stiinta se presupune ca este o metoda non-dogmatica, deschisa dobandirii de cunostinte privind realitatea, prin observare, investigare experimentala si explicarea teoretica a fenomenelor. Ea nu este sinonima cu materialismul si nu ar trebui sa fie devotata unei anumite credinte, unor dogme, sau ideologii.Invata sa gandesti singur

 La sfarsitul secolului al XIX-lea, fizicienii au descoperit fenomene care nu puteau fi explicate de fizica clasica. Acestea au dus la dezvoltarea mecanicii cuantice, care arata ca particule subatomice nu sunt obiecte solide si nu exista o certitudine privind pozitia lor. Dar cel mai important, a aratat ca observatia si alte evenimente mentale pot afecta lumea fizica. Rezultatele experimentelor recente sustin aceasta interpretare. Cercetari in psihoneuroimunologie arata ca gandurile si emotiile noastre pot afecta semnificativ activitatea sistemelor fiziologice (imun, endocrin, cardiovascular etc.), conectate la creier. Studii neuroimagistice de autoreglare emotionala, psihoterapie si privind efectul placebo demonstreaza ca evenimentele mentale influenteaza in mod semnificativ activitatea creierului.

 Studiul asa-numitelor „fenomene psi” arata ca putem primi uneori informatii cu sens, fara a utiliza simturile obisnuite, in moduri care depasesc obisnuitele constrangeri ale spatiului si timpului. Mai mult, putem influenta mental, la distanta, dispozitive fizice si organisme vii (inclusiv oameni). Minti aflate la mare distanta pot fi interconectate instantaneu, fara a utiliza canale energetice cunoscute si fara ca performantele sa se degradeze cu cresterea distantei. Astfel de evenimente sunt atat de frecvente incat nu pot fi privite ca anormale sau ca exceptii de la legile naturale; totusi ele nu pot fi explicate prin abordarea actuala, materialista, deci cer un cadru mai larg al stiintei.

 In starea de moarte clinica, unele persoane au manifestat o activitate mentala constienta („near-death experience” – NDE). Unele dintre aceste persoane au raportat perceptii care s-au dovedit veridice, obtinand informatii din locuri care nu le erau accesibile. De asemenea, in timpul NDE s-au raportat trairi spirituale profunde. Experimente controlate in laborator au demonstrat ca persoane cu calitati de medium pot obtine uneori informatii de inalta acuratete despre persoane decedate. E un argument suplimentar ca mintea poate exista separat de creier.

 Unii oameni de stiinta si filosofi, cu inclinatii materialiste, refuza sa recunoasca aceste fenomene, doar pentru ca acestea nu sunt in concordanta cu conceptia lor despre lume. Respingerea rezultatelor investigatiilor de natura postmaterialista sau refuzul publicarii unor constatari stiintifice care ar veni in sprijinul cadrului postmaterialist, sunt atitudini opuse spiritului cercetarii stiintifice, care cere ca datele empirice sa fie tratate impartial si nu sa fie respinse a priori cele care nu se potrivesc cu teoriile si convingerile favorizate. Un asemenea refuz tine de domeniul ideologiei si nu de cel al stiintei.

 Este important sa intelegem ca fenomenele psi, NDE si alte dovezi – care pot fi reproduse in medii de cercetare credibile – apar ca anormale doar atunci cand sunt vazute prin lentilele materialismului. Mai mult, teoriile actuale nu pot elucida modul in care creierul ar genera mintea si nici alte dovezi empirice mentionate. Acest esec sugereaza ca a sosit timpul sa ne eliberam de catusele si de ochelarii de cal ai vechii ideologii, pentru a largi conceptul de lume si a imbratisa o paradigma postmaterialista.

Intre minte si lumea fizica

 Conform unei teorii postmaterialiste, mintea reprezinta un aspect al realitatii la fel de „primordial” ca si lumea fizica. Mintea este fundamentala in Univers, adica ea nu poate fi derivata din materie si nu poate fi redusa la altceva. Intre minte si lumea fizica exista o conexiune profunda. Mintea (vointa / intentie) poate influenta starea lumii fizice si poate opera intr-un mod non-local (sau extins); de exemplu, ea nu se limiteaza la puncte specifice in spatiu, precum creierul si alte organe, sau la puncte specifice in timp, precum ar fi cel de fata. Avand in vedere ca mintea poate influenta lumea fizica in mod non-local, intentiile, emotiile si dorintele unui experimentator nu pot fi complet izolate de rezultatele experimentelor, nici macar in conditii controlate si efectuate in orb.Manifest pentru o stiinta postmaterialista1

 Mintile sunt aparent neingradite si se pot uni intr-un mod care sugereaza existenta unei Minti Unice care include toate mintile individuale. NDE in stop cardiac sugereaza ca creierul lucreaza ca un emitator-receptor de activitate mentala, adica mintea poate lucra prin creier, dar nu este produsa de acesta. NDE, impreuna cu alte dovezi din mediile de cercetare, sugereaza supravietuirea constiintei, dincolo de decesul trupului, precum si existenta unor niveluri ale realitatii non-fizice. Oamenii de stiinta nu ar trebui sa se teama sa investigheze spiritualitatea si experientele spirituale, fie si pentru ca acestea reprezinta un aspect central al existentei umane.

 Stiinta postmaterialista nu respinge observatiile empirice si marea valoare a descoperirilor stiintifice realizate pana in prezent. Dar ea urmareste sa extinda capacitatea umana de a intelege mai bine minunile naturii si, in acest proces, sa redescopere importanta mintii si a spiritului ca fiind o parte din structura de baza a Universului. Deci, postmaterialismul include materia, vazuta ca un constituent de baza al realitatii.

 Paradigma postmaterialista are implicatii profunde. Ea modifica fundamental viziunea pe care o avem despre noi insine, redandu-ne demnitatea si puterea, ca oameni si ca oameni de stiinta. Aceasta paradigma incurajeaza valorile pozitive, precum compasiune, respect si pace. Prin sublinierea legaturii profunde dintre noi si natura, paradigma vizeaza problemele de mediu si de conservare a biosferei. In plus, nu e o noutate, ci doar ceva uitat timp de 400 de ani, ca o intelegere traita a transmaterialitatii ar putea fi piatra unghiulara a sanatatii si a starii de bine, asa cum a fost considerata si pastrata in vechile practici minte-corp-spirit si in traditiile religioase.

 Autorii manifestului considera ca trecerea de la stiinta materialista la stiinta postmaterialista poate fi de o importanta vitala pentru evolutia civilizatiei umane, de o importanta chiar mai mare decat tranzitia de la geocentrism la heliocentrism. Iar autorul prezentului articol crede, chiar daca unii nu vor fi de aceeasi parere, ca acest manifest merita ceva mai multa atentie decat doar sa ne puna pe ganduri. (Dan D. Farcas)

Revista Magazin





Controverse ale stiintei: copii care stiu lucruri uimitoare

17 06 2015

Randy, un puşti supradotat, a anunţat brusc următoarele, pe când avea numai 7 ani:

„Adevărul este cuvântul fiinţei. Persoanele care sunt chestionate de fiinţa cuvântului trebuie să răspundă. Oamenii care nu răspund fiinţei cuvântului se tem de moartea lor. Oamenii care fac ce spune fiinţa cuvântului deschid o nouă viaţă. Adevărul este cuvântul fiinţei.” [fraza sună confuz, însă am am tradus-o mot-amot, n.r]

Când a fost întrebat de către mama lui, dacă şi-a amintit acest pasaj dintr-o carte pe care ar fi citit-o, Randy a răspuns negativ, că nu a citit-o niciunde. Nedumerită şi uimită, mama lui a scris pasajul cuvânt cu cuvânt. Un cercetător de la Universitatea Tufts, David Henry Feldman, a relatat acest caz în studiul său vizionar făcut pe şase copii supradotaţi, intitulat „Gambitul Naturii”.

controverse ale stiintei

Un alt discurs „din senin” a fost declamat în faţa psihologului Joseph Chilton Pearce de către fiul său în vârstă de 5 ani. Pearce preda umanism la facultate, şi era pasionat de teologie şi psihologia lui Carl Jung. Într-o dimineaţă, în timp ce se pregătea acasă pentru cursurile pe care urma să le ţină, fiul său a intrat în camera lui, s-a aşezat pe marginea patului, şi s-a lansat într-o prelegere de 20 de minute despre natura lui Dumnezeu şi a omului. Fiul său, îşi aminteşte Pearce, „… a vorbit în propoziţii perfecte, publicabile, fără pauză sau grabă, şi într-un ton monoton”.

Într-o dimineaţă, în timp ce se pregătea acasă pentru cursurile pe care urma să le ţină, fiul său de 5 ani a intrat în camera lui, s-a aşezat pe marginea patului, şi s-a lansat într-o prelegere de 20 de minute despre natura lui Dumnezeu şi a omului.

„A folosit o terminologie teologică complexă şi mi-a spus, se pare, tot ce era de ştiut. Cum ascultam uimit, mi s-a ridicat părul în cap, mi s-a făcut pielea de găină şi, în cele din urmă, au început să-mi curgă lacrimile. Eram martor la un fenomen extrem de straniu, complet inexplicabil. Maşina care-l ducea pe fiul meu la grădiniţă a sosit, s-a auzit claxonul, iar el s-a ridicat calm şi a plecat. Şocat, am ajuns cu întârziere la cursuri. Ceea ce am auzit a fost minunat, dar prea vast şi mult dincolo de orice concept pe care-l aveam în acel moment. Diferenţa a fost atât de mare încât nu mi-am putut aminti aproape niciun detaliu şi prea puţin din panorama largă pe care a prezentat-o el … Nu s-a inspirat din materialele mele. Nu cunoşteam nimic din ce a descris el şi, în fapt, am trecut de 55 de ani … înainte să le fi ştiut”.

Seara, în acea zi, când fiul său s-a întors de la şcoală, nu şi-a amintit nimic despre incident.

Moriah, în vârstă de 2 ani şi jumătate, se afla la şcoală. La un moment dat, din senin, s-a dus la profesorii ei „… plângând după copiii ei şi cerşindu-ne cu disperare să-i găsim”, a explicat mama ei, potrivit dr. Joy Navan, un profesor emerit de la Universitatea Murray care lucrează cu copii supradotaţi.

Mama Moriahei a continuat: „Acest lucru a continuat timp de două săptămâni … În fiecare episod ea încerca să ne spună mai multe din ceea ce credea că aveam nevoie să ştim pentru a-i găsi. A numit satul francez unde a trăit şi ne-a descris hambarul rotund unde a crescut „cai de foc„. Moriah credea cu adevărat că dacă ar fi putut să ne facă să înţelegem unde erau, noi am putea să-i găsim … ea a identificat cinci copii pe nume – trei fete şi doi băieţi … Dacă Moriah nu ar fi fost atât de înnebunită de durere şi, evident îndoliată, noi, cel mai probabil nu ne-am fi gândit mult la povestea cu copii săi. Dar, din cauza durerii şi emoţiei reale, am ştiut că e ceva acolo. În această perioadă Moriah şi-a descris, de asemenea, moartea ei în acel incident tragic. Ne-a spus că era pe drum, în căruţa ei, a lovit un bolovan şi şi-a amintit că s-a răsturnat în afara drumului”.

Adam, un copil precoce de 18 luni, era în cadă pentru a face baie după cină. Brusc, grăsunul care nu de mult învăţase să meargă, s-a ridicat în picioare în cadă, ţipând „Bărbaţii! Vin! „Ochii lui păreau fixaţi pe un obiect îndepărtat şi părea inconştient cine era şi unde se află. Când a fost întrebat de mama sa, cine erau „ei”, el a răspuns extrem de agitat că bărbaţii în uniforme şi arme veneau să-l ia. Mama lui a încercat cât a putut mai bine să-l convingă pe Adam că era în siguranţă acasă la el şi în cada cu apă caldă şi săpun. Apoi, la fel de brusc cum a început episodul, s-a şi terminat, iar Adam, aparent, nu ştie că a avut loc ceva ieşit din comun, a relatat Feldman.

În aceste cazuri copiii mici fac aparent fără să vrea declaraţii despre lucruri care în mod evident îi mişcă, dar par foarte mult dincolo de hotarele nivelului cunoaşterii lor la momentul respectiv. Ca şi în cazul savanţilor, congenital sau dobândit, aceşti copii „ştiu lucruri pe care nu le-au învăţat”. Această frază este rostită de expertul savant Darold Treffert de la Universitatea din Wisconsin, iar explicaţia este că atât savanţii cât şi copii supradotaţi, ca de altfel noi toţi, venim cu o „memorie genetică”, sau ceea ce el numeşte „software-ul instalat din fabrică” – ceva care nu poate fi explicat deocamdată.

Cunoştinţele apărute din senin şi capacitatea latentă de a face tot felul de lucruri, sugerează el, se află în noi şi sunt bazate pe ceea ce membrii familiei noastre ştiau şi făceau. Conform teoriei lui, nu avem toţi aceeaşi bancă de memorie; cunoştinţele şi talentul sunt distribuite de-a lungul unei curbe Bell similară cu orice alt tip de capacitate pe care o au oamenii.

Dar atunci când apare brusc o abilitate savantă, sau se face o declaraţie religioasă sau filozofică complicată, sau atunci când un copil îşi aminteşte ceea ce pare a fi dintr-o viaţă trecută, persoana respectivă îşi direcţionează, fară să fie conştientă, memoria ancestrală. Este aproximativ aceeaşi capacitate ca şi instinctul, care permite gâştelor să zboare într-o formaţie în formă de „V”. Ele nu se gândesc la asta, ştiu doar să o facă.

Ideea lui Treffert este însă extrem de controversată. Acesta poate fi uşor declasată ca neştiinţifică, deoarece codul de gene pentru proteine, care pot exprima o trăsătură biologică (culoarea ochilor, de exemplu) – este departe de codificarea unor anumite tipuri de cunoaştere. Teoria sa poate fi, de asemenea, ridiculizată ca inutilă. Chiar dacă anumite tipuri de cunoştinţe au îmbunătăţit şansele de supravieţuire şi au fost, prin urmare, transmise de-a lungul generaţiilor succesive, unde este valoarea de supravieţuire în cunoaşterea lucrurilor pe care savanţii le fac? Care este valoarea de supravieţuire în a învăţa interpretarea unei piese complexe nevăzute … desenarea animalelor în detalii extrem de realiste … şi indicarea a 1000 de cifre după virgulă pentru constanta matematică pi?

Am de gând să propun o explicaţie alternativă, bazată pe faptul că persoanele deosebite pe care le-am studiat – sinestezicii, persoanele cu o tulburare din spectrul autismului, savanţi dobândiţi, şi copii supradotaţi – de multe ori au ceva în comun în afară de sensibilitatea la mediu. Acel ceva este sensibilitatea psihică.

În timp ce posibilitatea percepţiei anormale poate fi înţeleasă greşit de o mulţime de oameni, ştiinţa este într-o căutare continuă, de unde trebuie să ne dăm seama, cu toată umilinţa, că nu ştim ce nu ştim. Anomaliile, pentru a-l cita pe neurologul V.S. Ramachandran de la Universitatea din San Diego din California, „arată profunzimea ignoranţei noastre”.În urma acestor experienţe „aberante” contra-intuitive, suntem conduşi spre o înţelegere mai deplină a modului în care anumite persoane pot şti lucruri, face lucruri, sau percepe lucrurile care sunt atât de neobişnuit de extraordinare.

 Articol  publicat de către Psychology Today.





Manipularea realitatii .Teoriile lui Bertrand Russell

18 02 2014

Citatele mai jos sunt dintr-o carte intitulata” Perspectiva ştiinţifică” a autorului Bertrand Arthur William Russell, un renumit filozof britanic, un susţinător al eugeniei şi al Guvernului Mondial. El a avut o influenţă uriaşă în dictatura ştiinţifică in care noi toţi trăim în ziua de azi. Citatele următoare descriu modul în care guvernele utilizează propaganda în şcolile publice, televiziune şi filme pentru a modela opinia publică şi credinţele, in vederea  manipulării largi a populaţiei in beneficiul elitei.

bertrand rusell
 Manipularea ştiinţifică a Gandirii Publice
 ”Stiinta ne-a dat,  prin succesiune, puterea asupra naturii neînsufleţite, puterea asupra plantelor şi a animalelor şi în cele din urmă puterea asupra fiinţelor umane.” “Acesta este tipul de manipulare al idealiştilor care vor crea societatea ştiinţifică. Pentru astfel de oameni, în zilele noastre, Lenin este arhetipul. Şi Mao Zedong. “Toate puterea reală va fi concentrată în mâinile celor care inteleg arta  manipulării ştiinţifice”. “Stiinta va fi studiată cu sârguinţă si va fi strict limitată la clasa conducătoare. Populatiei nu-i va fi permis să ştie cum i-au fost generate convingerile sale “, în alte cuvinte, publicului nu-i va fi permis să ştie cum credinţele şi opiniile lui au fost ştiinţific manipulate de către guvern pentru a gândi intr-un anumit fel.  ” Va fi de aşteptat ca bărbaţii şi femeile de rand să fie docili, harnici, punctuali, nepăsători şi mulţumiti. Dintre aceste calitati, probabil, mulţumirea va fi considerată cea mai importantă. În scopul de a o produce, toate cercetările de psiho-analiză, behaviorism şi biochimie vor fi aduse în joc.”
Modelarea Sclavului Perfect pentru a fi mulţumit cu sclavia lui
Copiii “vor petrece mult timp în aer liber şi nu li se va acorda nici o carte de studiu in plus decât este absolut necesar. La temperamentul astfel constituit, docilitatea va fi impusă de metodele de instructie cazonă sau poate prin metodele  mai moi utilizate la Boy Scouts. Toti baietii si toate fetele vor invata de la o vârstă fragedă să fie ceea ce se numeşte “co-operativ”, adică, să facă exact ceea ce face toată lumea. Iniţiativa va fi descurajată la aceşti copii şi  nesupunerea, fără a fi pedepsită, va fi eliminată din ei in mod ştiinţific. Planul de învăţământ va fi în mare parte ghidat, iar atunci când  ei se vor apropia de sfarsitul anilor de şcoală vor fi invătat deja ce este comertul . Pentru a stabili ce tip de comert vor adopta, experţii le vor evalua aptitudinile. Lecţii oficiale, vor fi realizate prin intermediul cinema-ului sau al radio-ului, astfel încât un profesor să poată da lecţii simultane în toate clasele de-a lungul unei ţări întregi( invătămantul la distantă care se practică cu succes azi prin intermediul internetului-n.m). Menirea acestor lecţii, desigur, va fi ca ele sa fie recunoscute ca sursa a unei înalte calificari, rezervate pentru membrii clasei de guvernare. “
 ”Este de aşteptat ca progresele în fiziologie şi psihologie sa ofere guvernelor un control mult mai mare asupra mentalităţii individuale decât au acum chiar şi în ţările totalitare. Fichte a statutat că educaţia ar trebui să vizeze distrugerea voinţei libere, astfel încât, după ce elevii au terminat şcoala, să fie incapabili, pe tot parcursul restului vieţii lor, de a gandi sau acţiona altfel decât institutorii lor ar fi dorit. Dar în timpul lui acest lucru a fost un ideal de neatins: ceea ce el a considerat a fi cel mai bun sistem existent l-a produs pe Karl Marx. În viitor, aceste lipsuri nu sunt prevazute să apară în cazul în care există o dictatura. Dieta, preparatele injectabile, precum şi interdicţiile stricte se vor combina, de la o varsta foarte frageda, pentru a produce un gen de caracter şi un gen de credinţe pe care autorităţile le consideră de dorit şi orice critică serioasă  la adresa puterilor va deveni  imposibilă psihologic. Chiar dacă toti traiesc mizerabil, toţi vor crede despre ei înşişi ca sunt fericiţi, pentru că guvernul le va spune că sunt aşa. “
“În ceea ce priveşte lucrătorii manuali( muncitorii), ei vor fi descurajati sa gândeasca serios: locurile lor de munca vor fi făcute cât mai confortabile şi  programul lor de muncă va fi mult mai scurt decât este în prezent; ei nu vor avea frica  sărăciei sau a nenorocirilor pentru copiii lor. De îndată ce stau peste orele de lucru, activităţi de divertisment le vor fi furnizate, sau alt gen de activitati, pentru a le provoca  o veselie sănătoasa precum şi pentru a preveni orice gânduri de nemulţumire, care altfel le-ar putea innoura fericirea “.
manipularea realitatii
Propaganda: de la sala de clasă la Hollywood
 ” Se pare ca tehnica  publicitara ne arată că, în marea majoritate a colturilor lumii orice propunere va obtine acceptarea dacă este reiterata în aşa fel încât să rămână în memorie. Cele mai multe dintre lucrurile pe care le credem, le credem pentru că noi le-am auzit afirmate[ de altcineva];  nu ne amintim unde sau de ce au fost afirmate, de aceea suntem în imposibilitatea de a fi critici chiar şi atunci când afirmaţia a fost făcută de către un om al cărui venit va fi majorat prin acceptarea acesteia şi chiar daca nu a fost susţinută de nici un fel de dovezi. “(ex: cât profită Al Gore de pe urma minciunii că CO2 controlează temperatura de pe pământ.) “Reclamele tind, pe masura ce tehnica devine tot mai perfecţionata, să fie mai puţin şi mai puţin argumentative, şi mai mult şi mai mult izbitoare. Atât timp cât se creaza o impresie, rezultatul dorit este     atins. “ 
“Luand acest fapt in considerare în mod natural ne intoarcem la subiectul educaţie, care este a doua mare metodă de propagandă publica. Educaţia are două scopuri foarte diferite; pe de o parte are ca scop dezvoltarea individului şi oferirea cunoştintelor, care vor fi utile pentru el; pe de altă parte, acesta are ca scop producerea de cetăţeni, care vor fi convenabili pentru stat sau pentru Biserica, care se vor ocupa cu educarea lor. Până la un punct aceste două scopuri coincid în practică: este convenabil pentru stat ca cetăţenii să fie capabili să citească şi să aibă unele aptitudini tehnice în virtutea carora sa fie în măsură să facă o munca de producţie; este convenabil ca acestia să aibă suficient caracter moral pentru de a se abţine de la o crima fără succes, precum şi sa aiba suficiente informaţii pentru a fi în măsură să-si dirijeze viaţa. Dar atunci când vom trece dincolo de aceste cerinţe elementare, interesele individuale pot intra în conflict de multe ori cu cele ale statului sau ale Bisericii. Aceasta în special în ceea ce priveşte credulitatea. Pentru cei care au controlul publicitatii, credulitatea este un avantaj, în timp ce pentru individ o putere de judecata critică este mai mult decat probabil să fie benefică;  în consecinţă, statul nu vizează produce unei deprinderi ştiinţifice a minţii, cu excepţia unei mici minoritati de experţi, care sunt bine plătiti, şi, prin urmare, ca regulă, suporteri ai status quo-ului. Printre cei care nu sunt bine plătiti credulitatea este mai avantajoasă pentru stat; în consecinţă, copiii la şcoală trebuie sa invete ceea ce li se spune si sunt pedepsiti în cazul în care exprima neîncredere. În acest fel, un reflex conditionat este stabilit, conducând la credinţa în orice s-a spus autoritar de către persoanele în vârstă, ca importanţă”. ” Per ansamblu, în prezent în educaţie, forma de loialitate faţă de stat cea mai accentuata este de ostilitatea faţă de duşmani”. (ex: urăşti musulmanii care se presupune ca au provocat 9 / 11.)
Predarea Uniformitatii prin Hollywood şi Televiziune
“Invenţiile şi tehnicile moderne au avut o influenţă puternică în promovarea uniformitatii de opinie şi in a-i face pe oameni mai puţin individuali decât erau. […] Dar, in lumea moderna există trei mari surse de uniformitate în plus faţă de educaţie: acestea sunt  presa, cinema-ul şi radio-ul.
“Poate că cel mai important dintre toti agenţi moderni de propagandă este cinema-ul. În cazul în care cinematograful este implicat, motivele tehnice ale productiilor de mare amploare, care duc la uniformitate la nivel mondial sunt supra-copleşitoare. Costurile unei producţii bune sunt colosale, dar nu sunt mai mici daca aceasta este expusa rar decât daca este expusa mai des şi peste tot “. ” Marea majoritate a tinerilor, în aproape toate ţările civilizate isi derivă ideile lor despre dragoste, onoare, mod de a face bani, precum şi despre importanţa hainelor bune, de la serile petrecute pentru a vedea ce crede Hollywood-ul ca este bun pentru ei. Mă îndoiesc că toate şcolile şi bisericile combinate la un loc, au ca influenţă asa de mare ca sălile de cinema,in ceea ce priveste opiniile tinerilor cu privire la astfel de chestiuni intime ca dragostea şi căsătoria precum  şi modul de-a face bani. Producătorii de la Hollywood sunt marii preoţi ai unei noi religii”.
 Depopularea- Cheia spre Guvernul Mondial
 ”Există trei modalităţi de fixare a unei societăţi în ceea ce priveşte populaţia. Prima este de controlul naşterilor, a doua este pruncuciderea sau chiar razboaiele distructive, iar a treia că o societate ştiinţifică a lumii nu poate fi stabila, cu excepţia cazului în care există un Guvern Mondial. . . Numai daca. . .  o putere sau un grup de puteri ies victorioase  şi purced la a stabili un Guvern Unic Mondial cu monopol asupra forţei armate,[ in acest caz] este clar că nivelul civilizaţie trebuie să fie intr-un declin continuu. . . “
În concluzie, unul dintre cele mai mari exemple de manipulare ştiinţifică a societăţii noastre este discuţia despre încălzirea globală; elitele au inundat pieţele mass-media  cu o propaganda care ii va face si mai bogati şi  care implanteaza în psihicul uman ideea că oamenii nu sunt buni pentru mediul înconjurător. Ei au propagat  afirmaţia că  CO2-element esenţial al vieţii-este un gaz toxic care ar trebui să fie reglementat de catre un Guvern Mondial. Elita globala a încercat sa faca convinga intreaga lume să accepte propunerea ca oamenii sunt răi şi că toate activităţile umane trebuie să fie reglementate de dragul planetei. Acesta este doar unul dintre numeroasele exemple despre manipularile ştiinţifice in formarea opiniilor şi credinţelor publicului. Copiii sunt loviti din greu de propagandă, nu doar la TV şi in filme, dar si in salile de curs; asa cum spunea Russell, scolile publice sunt un laborator pentru conturarea sclavului perfect; ei convertesc minţile tinere pentru a accepta Religia Noii Ordini Mondiale, care se ocupa tot cu reglementarea şi distrugerea vieţii umane pe pământ.
Nu uitati ca Bertrand Russell a scris aceasta carte in 1954…




Cine suntem?

19 12 2012

“Omul este o franghie care leaga bestia de supraom – o franghie peste abis”
Friedrich Nietzsche

cine suntem

Se spune ca inainte de Big Bang nu era nimic. Ca insasi spatiul si timpul a aparut odata cu Big-Bang-ul atoate creator.
De fapt se pare ca totusi era ceva. Se spune ca exista un punct, un singur punct, numit dealtfel si… Singularitate. Insa un punct altfel decat toate celelalte, un punct al carui volum infinit de mic tindea spre zero, dar a carei masa tindea spre infinit…
Apoi, concentrarea de masa infinita nu a mai putut realmente sa se suporte si a explodat, creand spatiul si timpul prin care, resturi de materie si antimaterie (ce aveau deja fixat un program de comportare si care ascultau de legi ordonatoare), au inceput sa zboare in toate directiile, vanandu-se si se anihilandu-se reciproc.
Se pare ca au fost mai multe particule de materie decat cele de antimaterie, caci toti atomii existenti azi in Univers sunt “restul” de materie ce a ramas dupa ce antimateria s-a consumat. Caci se pare ca, din fericire pentru noi, explozia a generat mai multa materie decat antimaterie.

Interesanta poveste, si destul de solid argumentata de stiinta.
Se mai spune ca, dupa ce vanatoarea dintre materie si antimaterie s-a consumat, materia ramasa s-a regrupat. Gravitatia a inceput sa adune particulele formand nori de praf stelar, si mai apoi formand stele. Unele mai mari, altele si mai mari, iar unele chiar foarte mari, de-a dreptul uriase, fiecare dandu-i-se particule dupa ce materie a gasit Gravitatia prin zona.
Stelele, in numar de cam 100 de miliarde, s-au adunat intr-o hora numita Galaxie, in Univers fiind totodata in jur de cam tot 100 de miliarde de Galaxii, cel putin aparent.

Dar stelele nu sunt niste licurici pe cer, ci sunt adevarate reactoare nucleare, in care atomii de Hidrogen si de Heliu le formeaza combustibilul. Stelele, sunt de fapt sume de milioane sau miliarde de explozii nucleare succesive petrecute in fiecare secunda, ‘tinute strans’ in forma sferica de chiar Gravitatia din centrul ei de masa. Ca si cum ai arunca o piatra in sus, si la un moment dat, consumandu-se energia imprimata de tine in lupta sa cu atractia gravitationala, se opreste si apoi cade inspre inapoi. Doar ca in cazul stelelor, pietrele sunt atomi, sunt foarte multi si pleaca in toate directiile, de unde si forma sferica.

Ciudata Forta asta Gravitationala. Se compune realmente din insumarea fortelor infinitezimale ale fiecarui atom in parte. Si cu toate astea, forta asta mica-mica a unui singur atom, precum o manuta firava ce actioneaza lungindu-se prin intreg volumul stelei, facandu-si loc printre toate particulele si reactiile nucleare intalnite in cale, apoi parcurge sutele de milioane de kilometri de vid – in cazul Soarelui nostru – si apoi agata, ca un fir de ata minuscul si obosit, Pamantul nostru cu muntii si oceanele lui, tinandu-l sa nu deraieze de la traiectoria impusa de legi precise, impins de imensa forta centrifuga generata de miscarea sa de rotatie in jurul Soarelui.
Grea sarcina, si, cu toate astea, asa se intampla, doar ca nu stim cum sa putem intelege asa ceva.
Nu insa si daca ai sa-ti apleci capul pe umar in timp ce te uiti la o galeata ce sta pe un cantar si in care cineva rastoarna particule de nisip. Ai sa vezi atunci ca greutatea-forta minuscula a fiecarui fir de nisip ce ajunge in galeata, trece prin toate celelalte fire de nisip din galeata, prin fundul galetii, si, insumandu-se cu fortele celorlalte fire de nisip, deplaseaza talgerul balantei spre pamant, dupa modelul Pamantului ce sta ‘agatat in lesa’ gravitatiei Soarelui.

explozie-steaDupa ce combustibilul nuclear din stele se consuma, urmeaza o explozie in care mai intai steaua isi mareste cu mult volumul, pentru ca mai apoi, Gravitatia – intotdeauna ea, ca un ofiter de serviciu – aduna iarasi particulele la un loc, steaua devenind una pitica.
In timpul acestei ultime explozii, electronii zboara de pe orbite, adunandu-se si formand alti atomi, mai grei. Spre exemplu, aurul de la inelul ce-l porti pe deget, provine dintr-o astfel de stea ale carei conditii din timpul exploziei finale a facut sa se transforme in aur. Intreaga stea s-a transformat in Aur. Alte stele se transforma in in Calciu, unele in Fier, altele in Carbon. Si tot asa, pana se umple tabelul lui Mendeleev cu elemente. Parti din acesti atomi scapa totusi de gravitatia stelei si se aduna in forme de tot felul de asteroizi care isi incep calatoria prin spatiul inghetat. Cateodata, acestia “cad” in navodul gravitatiei diverselor planete, explodand la contactul cu suprafata, si imprastiindu-se prin diverse straturi ale planetei.
Mai tarziu, niste fiinte de pe Pamant, vor gasi o parte din acest aur si-l vor prelucra in forma de verighete…
Asadar, elementele ajung pana la urma pe cate o planeta, unul dupa altul, iar dupa ce si ultimul impact s-a consumat si planeta s-a racit, acestea incep sa se combine, ascultand de legi si reguli studiate ceva mai tarziu de savantii in fizica si chimie ce poarta la degete inele de aur.

Aceleasi Legi de ordonare si organizare care au provocat Big Bang-ul, care ii dau de lucru Gravitatiei, care au format stelele, si care le-au facut sa se transforme in elemente, isi continua acum in liniste si pace, pe suprafata calma si luminata, constructia din elemente de materie a planurilor lor secrete.
Astfel, respectand reguli si folosind ingeniozitate si rationalitate, ce nu contenesc sa-i uimeasca pe savanti pe masura ce acestia descopera plansele proiectului de constructie, Legile, ce se regasesc pana adanc in ordonarea atomilor in structuri numite de savantii mai sus pomeniti ADN, au construit alge, pomi, pesti, pasari si animale.
Si toate astea intr-un laborator in care conditiile create, obligatorii pana la ultima dintre ele pentru reusita intregului proiect, sunt atat de numeroase si de greu de obtinut in univers, incat savantii i-au dat o probabilitate de intamplarea a sansei, mai mica decat un numar a carei prima cifra, alta decat zero, apare dupa virgula, insa la o distanta de aceasta exprimata printr-un numar egal cu numarul particulelor din univers…

oare suntem singuri in univers

Astfel, intr-o buna zi, lunga cat o era, Legile au pus deoparte si au amestecat dupa retete doar de ele intelese si folosite, fix:
43 kg de Oxigen, 16 kg de Carbon,7 kg de Hidrogen, 1,8 kg de Azot, 1,0 kg de Caciu, Fosfor 780 g, Potasiu 140 g, Sulf 140 g, Sodiu 100 g, Clor 95 g, Magneziu 19 g, Fier 4.2 g, Fluor 2.6 g, Zinc 2.3 g, Silicon 1g, Rubidiu 0.68 gr, Strontium 0,32 g, Brom 0.26 g, Plumb 0.12 g, Cupru 72 mg, Aluminiu 60 mg, Cadmium 50 mg, Cerium 40 mg, Barium 22 mg, Iod 20 mg, Titanium 20 mg, Boron 18 mg, Nickel 15 mg, Selenium 15 mg, Crom 14 mg, Magnesiu 12 mg, Arsenic 7 mg, Litiu 7 mg, Cesiu 6 mg, Mercur 6 mg, Germaniu 5 mg, Molybdenum 5 mg, Cobalt 3 mg, Antimoniu 2 mg, Argint 2 mg, Niobiu 1.5 mg, Zirconiu 1 mg, Lantaniu 0.8 mg, Galium 0.7 mg, Teluriu 0.7 mg, Itrium 0.7 mg, Bismut 0.5 mg, talium 0.5 mg, Indium 0.4 mg, Aur 0.4 mg (singurul aur cu adevarat valoros din viata omului), Scandiu 0.2 mg, Tantalum 0.2 mg, Vanadiu 0.11 mg, Thoriu 0.1 mg, Uraniu 0.1 mg, Samariu 50g, Beriliu 36 g si Tungsten 20 g,
rezultand, prin imbinari succesive a unui patern genetic numit, dupa cum spuneam, ADN, un fel de maimutoi paros si rautacios, de vreo 74 kg.

Mai tarziu, intr-o alta zi, Legile, consecvente in constructia lor, au decis ca maimutoii sa inceapa sa deschida ochii mintii, astfel incat acestia sa poata baga de seama la tot ceea ce exista si se petrece in jurul lor. Asa ca o particica din Legi s-au mutat in mintea maimutoilor.
In timpul aceastei deschidere luminoase, prin ochii mintii, s-au putut observa reciproc pentru cateva clipe, Legile si maimutoii.
Maimutoii insa, dand ochi cu Legile, s-au aruncat imediat la pamant, tremurand in semn de supunere, si pierzand clipele de deschidere luminoasa.
Au apucat doar sa auda, ceva de genul ca ei sunt altfel decat celelalte vietuitoare, ca sunt speciali, si ca ar fi facuti dupa chipul si asemanarea lor, a Legilor.
Dar maimutoii nu au inteles ca asemanarea se referea la mintile lor rationale, crezand ca Legile s-au referit la trupul si la mutrele lor (de masculi feroce). Iar aceasta neintelegere a facut ca multa vreme, maimutoii sa-si imagineze Legile ca pe un Mare Maimutoi, ce le poate face rau pentru orice tampenie. Cum ar fi, spre exemplu, daca isi spala blana in ziua de Duminica, daca gandesc si tot asa. Din aproape in aproape insa, au adaugat in lista si lucruri mai grave, cum ar fi sacrificarea vietilor altor semeni ce-si spalau blana Duminica, sau care afirmau ca Pamantul se invarte – prin voia Legilor – in jurul Soarelui, si nu invers.

Tousi, de atunci, din ziua aceea a intalnirii fata in fata cu Legile si a deschiderii ochilor mintii, oamenii – caci despre ei era vorba – nu mai cunosc linistea, si nu mai contenesc sa se intrebe: cine suntem de unde venim, si incotro ne indreptam?

In surpriza momentului, oamenii nu au auzit nici cand Legile le-au sortit.
Cand le-au sortit ca ei, oamenii, vor fi trupul Legilor, si mainile cu care ele, Legile, isi vor duce la indeplinire eterna si divina lor dorinta.
Aceea de a deveni ceva mai mult decat simple legi atotputernice. De a deveni Legi Atotputernice cu Constiinta de Sine…
Pentru ca doar astfel vor putea sa-si duca la indeplinire scopul lor existential, devenit din acel moment al fericitei ‘cununii’ dintre om si Legi, scop comun cu cel al omului.
Omul insa, bucuros de toate ce i se intamplau atunci, la nunta, nu si-a auzit viitorul. Si de atunci se tot intreaba, cum si noi ne intrebam aici, care este scopul nostru?Domenico-Fetti_Archimedes_1620

Oare ne este scris sa ne intoarcem inapoi in creuzetul din Univers, mutandu-ne pentru eternitate de pe o planeta pe alta ferindu-ne de meteoriti, sau un altul, mai in ton cu ideea ca omul, mintea sa rationala, creativa si constienta de sine, este o entitate distincta de ceea ce vedem atunci cand ne privim in oglinda, inrudita cu spiritul ce ordoneaza lucrurile in Univers?
Ramane sa vedem in raspunsul ultimei dintre intrebarile existentiale, incotro ne indreptam?

Merita amintit ca printre putinii oameni de a carei existenta omenirea s-a bucurat, a fost si unul care, facandu-si ucenicia la scoala Legilor, a avut curajul si inspiratia sa spuna:

“Toti cei preocupati serios de studiul stiintei ajung sa fie convinsi ca in legile universului se manifesta un spirit cu mult superior aceluia al omului… (…) Cu greu veti gasi printre spiritele stiintifice mai profunde vreunul lipsit de sentimentul religios. El se deosebeste insa de religiozitatea omului naiv. Pentru acesta din urma, Dumnezeu este o fiinta de la care speri sa tragi foloase si de pedeapsa caruia te temi (…) Daca examinam si patrundem cu mijloacele noastre limitate secretele naturii, vom vedea ca dincolo de toate inlantuirile observabile ramane ceva subtil, intangibil si inexplicabil. Veneratia fata de forta aceasta aflata dincolo de tot ce putem noi intelege este religia mea (…) Religiozitatea mea este o admiratie umila fata de spiritul infinit superior care se dezvaluie in putinul pe care il putem intelege din lumea cognoscibila. Convingerea aceasta profund afectiva despre prezenta unei puteri rationale superioare, care se manifesta in universul incomprehensibil, reprezinta ideea mea de Dumnezeu.” Albert Einstein

 

sursa :descopera.org





Genialul Arhimede

25 10 2012

Cel mai mare erudit al Antichitatii greco-latine,geniu polivalent,astronom,fizician si inginer,este considerat Arhimede.S-a nascut in anul 287 i.Chr la Siracuza ,colonia greaca din sudul Siciliei.Era fiul unui renumit astronom si prieten(poate chiar ruda )cu Hieron,tiranul orasului.A studiat un timp la Alexandria,unde a audiat lectiile celebrului geometru Euclid.reintors in orasul sau natal Arhimede s-a dedicat exclusiv studiului ,imbogatind patrimoniul stiintific al omenirii cu opere fundamentale.

Dintre cele zece opere care ne-au ramas de la el mentionam:Cvadratura parabolei,Despre conoizi si sferoizi,Despre spirale( in care da o definitie exacta a spiralelor,o descriere a proprietatilor lor si care totodata constituie cel mai vechi tratat de calcul diferential);Masurarea cercului ,Despre echilibrul planelor,Despre sfera si cilindru(cuprinzand calculul suprafetelor si volumelor acestor doua solide,precum si raporturile matematice dintre ele);Despre corpurile plutitoare,in care pune bazele hidrostaticii.El este fondatorul teoriei rationale a centrelor de greutate ;este creatorul stereometriei corpurilor conice ,precum si al teoriei parghiilor.

Arhimede este cel care a determinat raportul dintre circumferinta si diametrul cercului.Contributiile sale cele mai importante privesc determinarea centrului de greutate,masurarea ariilor si volumelor,notiunea de greutate specifica sau determinarea raportului dintre volumul unei sfere si volumul cilindrului circumscris.In lucrarea sa intitulata Arenarium ,avand ca obiect logistica,logica simbolica ,matematica a numerelor intregi,Arhimede a demonstrat pentru prima data infinitatea posibila a numarului.In lucrarea Despre metoda,prin originalul sau procedeu expus aici de a determina masurile feometrice el a anticipat calculul integral.

Importanta contributiilor lui Arhimede este considerabila si in domeniul mecanicii si ingineriei.Am amintit in acest sens teoria parghiilor de gradul 1,2 si 3,a caror forta mecanica el o considera atat de mare incat afirma :”Dati-mi un punct de sprijin si cu ajutorul parghiilor va voi ridica lumea”.Lui i se atribuie si inventia surubului fara sfarsit ,a rotilor dintate,scripetelui mobil,a mufelor si a surubului tubular.Trebuie spus ca el nu aplica matematica ,tehnicii ci ,din contra,tehnica este inspiratoarea lucrarilor sale teoretice.

Cel mai cunoscut episod este acela cand romanii au atacat Siracuza.Arhimede a pus sa se construiasca ingenioase masini de razboi,concepute de el:catapulte uriase ce puteau arunca proiectile la mare distanta,oglinzile concave,care concentrau razele solare  si incendiau corabiile romane.In felul acesta orasul a rezistat mai bine de 2 ani.

In 212 i.Chr romanii patrund in cetate.Comandantul acestora,generalul Marcus Claudius Marcellus,pretuind geniul foarte cunoscutului om de stiinta ,a dat ordin sa fie crutat.Un soldat roman ,care nu-l cunostea l-a gasit pe strazile Siracuzei desenand anumite cercuri pe nisip.Soldatul a calcat pe cercuri si Arhimede l-a apostrofat spunandu-i :„Nu-mi strica cercurile”.Drept raspuns romanul l-a ucis pe loc.

Mormântul lui Arhimede conținea o scupltură care ilustra demonstrația lui matematică favorită, constând dintr-o sferă și un cilindru cu același diametru și înălțime. Arhimede a arătat că volumul și aria laterală a sferei sunt egale cu 2/3 din volumul și aria cilindrului inclusiv bazele. În 75 î.Hr., la 137 de ani de la moartea lui Arhimede, oratorul roman Cicero servea drept chestor în Sicilia. El a auzit poveștile despre momânt, dar nimeni nu a fost în stare să-i spună unde se află. Eventual el a găsit mormântul lângă poarta Agrigentine din Siracuza într-o proastă condiție și acoperit de buruieni. Cicero a curățat mormântul, a văzut sculptura și a citit câteva versuri care au fost adăugate ca o inscripție. Mormântul descoperit în curtea unui hotel din Siracuza în 1960 este atribuit lui Arhimede, dar locația este totuși necunoscută azi.








Ancient Code

Deciphering History Together

Secretele Zeilor

de Claudiu-Gilian Chircu

Earth 4 All Web Magazine

Ancient Mysteries, Healing, Science & News