A patra revolutie industriala. Cativa pasi spre schimbarea umanitatii

2 01 2020

Se spune că singura constantă este schimbarea. Se mai spune și că trăim vremuri exponențiale, în care se avansează în salturi. Simțim cu toții că lumea se transformă într-un ritm accelerat, ba chiar putem observa fenomenul pe diferite paliere ale vieții colective și individuale.

Asta, pentru că, potrivit unui număr considerabil de personalități – oameni de afaceri, oameni de știință, oameni politici și în general factori de decizie și de influență pe planșa de joc a umanității – care s-au produs în forurile de dezbateri din cadrul conferinței de la Davos din 2016 – asistăm la răsăritul celei de-a Patra Revoluții Industriale.

Ea anunță o penetrare fulminantă a tehnologiilor digitale, care vor dizolva, poate mai curând decât ne așteptăm, majoritatea modelelor actuale de business, de organizare socială și de guvernare. Lumea, așa cum o știm, va fi cutremurată din temelii și nu va mai reveni vreodată la ceea ce este astăzi.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-4

Prima Revoluție Industrială a introdus folosirea apei și a aburului pentru a mecaniza producția, începând cu 1784. A Doua Revoluție a demarat în 1870, cu folosirea electricității în sensul realizării producției de masă. Iar A Treia Revoluție Industrială a folosit electronica și tehnologia informației pentru a automatiza producția, din 1969 și până azi.

Acum, a Patra Revoluție Industrială, întrepătrunsă cu cea anterioară în ultimii 20 de ani, se clădește pe „umerii” acesteia. Este revoluția digitală, caracterizată printr-o fuziune de tehnologii care subțiază hotarele dintre lumi – cea fizică, cea digitală și cea biologică. Dacă acum noi ne aflăm în lume, probabil că această etapă a evoluției umane va face ca și lumea să intre în noi, în fiecare dintre noi, prin singularitate – „împerecherea” omului cu tehnologia.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-3

Iar în 2016, la Davos, s-au discutat tocmai direcțiile principale care vor fi influențate de schimbarea inevitabilă pe care ne-o aduce acest progres tehnologic.

Suntem deja înconjurați de inteligență artificială, de la vehicule autonome și drone până la asistenți virtuali și software care traduce în timp real, face investiții la bursă și contribuie la descoperirea de noi medicamente, ori algoritmi capabili să ne prezică interesele și comportamentele sociale.

Tehnologiile digitale interacționează regulat cu lumea biologică, ducând la o simbioză între microorganisme, corpurile noastre, produsele pe care le consumăm și chiar clădirile în care trăim. A Patra Revoluție Industrială are potențialul de a spori veniturile și de a ridica nivelul de trai al populației de pe tot Globul.

Tehnologia a făcut deja posibile noi produse și servicii care ne ușurează viața personală și profesională, aducând deopotrivă eficiență și plăcere. Peste 30% din populația globului utilizează în prezent platforme de social media pentru a învăța, pentru a se conecta și a face transfer de informații. Această interacțiune ar trebui să creeze oportunitatea unei coeziuni și înțelegeri inter- și multiculturale, care să transforme lumea într-un loc mai tolerant, mai interconectat și cu mai puține probleme.

În același timp, una dintre cele mai mari provocări pe care le ridică noile tehnologii ale informației o reprezintă păstrarea intimității. Guvernele vor căpăta noi mijloace tehnologice prin care să își sporească puterea de control asupra populațiilor, pe baza unor sisteme de monitorizare ubicue și a capacității de coordonare a infrastructurii digitale.

Totodată, revoluțiile care au loc în biotehnologie și în inteligență artificială (AI – Artificial Intelligence) și care redefinesc ceea ce înseamnă să fii uman, împingând tot mai mult frontierele capacităților noastre fizice și mentale, ne vor obliga să ne reconsiderăm limitele morale și etice. Deci, dacă tot acest progres ne va face bine sau rău nu depinde decât de noi și de cât de matură este cu adevărat specia umană.

Dar să vedem mai aplicat zonele în care se anunță schimbări importante, cu atingere pentru noi toți.

MEDICINĂ PERSONALIZATĂ

În ultimele decenii, umanitatea a avut parte de importante cuceriri în domeniul medical și, ca rezultat general, oamenii au devenit mai longevivi și duc vieți mai sănătoase. Totuși, provocări serioase rămân încă la nivelul sănătății globale, de la gestionarea pandemiilor și până la apariția bolilor noi, dublate toate de costurile de îngrijire prohibitive, mai ales în țările aflate în curs de dezvoltare.

Se crede că numărul oamenilor de pe planetă va crește până la 9,7 miliarde în 2050, dintre care două miliarde cu vârste peste 60 de ani. Sistemul de sănătate global va trebui, deci, să se ajusteze la creșterea masivă a populației, care va fi concentrată în țările cele mai sărace, precum și la numărul crescând al vârstnicilor.

Acest lucru înseamnă mutarea atenției de pe tratarea bolnavilor către prevenție și către păstrarea sănătății populațiilor. Una dintre direcțiile principale pe care specialiștii previzionează că le va aborda umanitatea în acest sens este medicina personalizată.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-2

În cea de-a Patra Revoluție Industrială, evoluția medicinei personalizate va face posibilă diagnosticarea predispoziției la anumite afecțiuni. Bolile și în special cancerele vor fi definite prin trăsăturile lor moleculare unice. Astfel, prin avansul tehnologic, profilul molecular specific al unui pacient va dicta tratamentul acestuia, iar pacienții și companiile farmaceutice se vor uni pentru a livra medicamentul potrivit pacientului potrivit, la momentul potrivit. Oamenilor li se vor oferi mijloace prin care să își monitorizeze propria sănătate și să preia controlul asupra acesteia.

Medicina personalizată va fi coordonată de știință. Astăzi, majoritatea afecțiunilor sunt clasificate în funcție de organul sau de sistemul de organe afectat (cancerul mamar, spre exemplu). Dar acest diagnostic dezvăluie puține despre natura afecțiunii specifice a unui pacient. De aceea, mai utilă ar fi o diagnosticare orientată asupra biomarkerilor metabolici, genetici, proteici și fenotipici. Aceștia vor oferi informații celulare despre aberațiile specifice care determină îmbolnăvirea unui pacient și vor indica și către cele mai potrivite și eficiente terapii.

Progresele recente din industria medicală și tehnologiile de diagnosticare tot mai sofisticate i-au capacitat pe cercetători să „foreze” cu mare precizie în diversele boli. Noua generație de secvențiere (NGS) este deja aici și geneticienii „cartografiază” genoame în mod regulat. În cazul multor cancere, peste 50 de tipuri de mutații au fost descoperite prin NGS. Medicii vor descoperi câte dintre aceste mutații produc afecțiuni și cum putem folosi informația genetică pentru a dezvolta terapii.

În prezent, există companii care creează teste de măsurare a sute de mii de tipuri diferite de proteine dintr-o singură picătură de sânge. Proteinele sunt foarte dinamice, iar prezența ori absența lor poate furniza informații prețioase despre mecanismele bolilor. În acest fel, s-a descoperit deja o serie de biomarkeri proteici pentru detectarea cancerului colo-rectal, unul dintre tipurile de cancer cele mai mortale, dar și ușor de prevenit.

Noile tehnologii de acest fel pot acum cuantifica aproape toate metabolismele umane, oferind o adevărată imagine de ansamblu a tuturor traseelor active (sau inactive) dintr-o celulă, fie aceasta bolnavă sau sănătoasă. Acest lucru oferă accesul la noi biomarkeri pentru diagnosticare și sugerează noi ținte terapeutice pentru dezvoltarea unor tratamente de precizie.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-5

Tot biomarkerii sunt folosiți pentru prezicerea răspunsului la terapiile actuale, cum ar fi testul genetic ce prezice beneficiile chimioterapiei și probabilitatea recidivei în cazul pacienților bolnavi de cancer mamar, de colon sau de prostată. Biomarkerii sunt cei care schimbă deja și vor schimba și mai mult în viitor, în mod fundamental, modul în care diagnosticăm și tratăm afecțiunile.

Ei reprezintă cheia medicinei personalizate, care va fi dictată de tehnologie și centrată în mod intim pe pacient. Iar biomarkerii vor fi folosiți nu doar de companiile farmaceutice pentru a dezvolta medicamente, ci și de indivizi care vor avea acces la aceste date, pentru a-și păstra sănătatea.

Pacienții vor fi mai informați cu privire la sănătatea lor și vor avea acces mai mult decât oricând la date privitoare la aceasta. Ba chiar, preconizează specialiștii, monitorizarea propriei sănătăți s-ar putea asemăna cu un fel de joc video, dar cu implicații reale. Viitorii biomarkeri vor contribui la identificarea cu succes a riscului crescut de atac cerebral, de boli cardiovasculare, demență, degenerare maculară, diabet și multe alte tulburări.

Pe măsură ce baza de date a biomarkerilor se va extinde, atunci și produsele de acest fel pentru consumatori se vor înmulți și le vor permite pacienților să monitorizeze în timp real biomarkeri importanți. Smartphone-urile pot deja fi folosite pentru a măsura presiunea arterială și chiar pentru a realiza electrocardiograme.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-7

Deci, în viitorul nu foarte îndepărtat, aceste dispozitive sau unele noi vor putea evolua astfel încât să măsoare biomarkeri, ca indivizii să poată monitoriza exact modul în care stilul lor de viață le influențează sănătatea prezentă și viitoare. Acest lucru îi va capacita pe pacienți să se implice activ și conștient în zona medicală a vieții lor.

Totuși, un astfel de viitor va necesita investiții importante în „alfabetizarea” și instruirea publicului în sensul conștientizării sănătății proprii. Consumatorii va trebui să deprindă o înțelegere a datelor și cum să traducă riscuri crescute pentru anumite boli în decizii cu impact concret asupra sănătății.

Dacă astăzi mai degrabă așteptăm să ne îmbolnăvim înainte să diagnosticăm și să tratăm o afecțiune, medicina personalizată are potențialul să schimbe asta. Oferindu-le pacienților abilitatea să își monitorizeze datele moleculare, aceștia vor ocupa rolul central în controlarea propriei sănătăți.

Iar această transformare fundamentală a medicinei, coroborată cu editarea genetică și cu fenomenul construirii de organe artificiale cu ajutorul imprimantelor 3D – organe care vor fi folosite în transplanturi în locul celor recoltate de la donatori – va stabili, cu certitudine, toate premisele unei vieți mai sănătoase și mai echilibrate pe întreg Globul.

TRANSFORMAREA ENERGIEI

Energia este viață. Energia este și progres. Iar în cea de-a Patra Revoluție Industrială, energia este totul. Și energia curată a început să câștige teren în fața combustibililor fosili. Acum, omenirea investește anual în tehnologii noi pentru energie regenerabilă mai mult decât în cele pentru cărbuni, gaze naturale și petrol la un loc.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-8

Schimbarea a început în 2013, atunci când lumea a adăugat 143 gigawați la capacitatea de energie regenerabilă, comparabil cu cei 141 gigawați produși în noile facilități de combustibili fosili. Potrivit raportului din 2015 al Agenției Internaționale a Energiei (IEA) cu privire la energia globală, formele regenerabile de electricitate vor contribui la generarea de putere în anul 2020 în proporție de 26% din totalul produs – peste necesarul cumulat al Chinei, Indiei și Braziliei.

La finele lui 2015, 53 de companii din Fortune 500 au garantat că vor folosi 100% energie regenerabilă, prin inițiativa RE100, lansată în septembrie 2014. Pentru a accelera dezvoltarea și comercializarea noilor tehnologii producătoare de energie, aceste companii vor juca un rol important prin susținerea cercetării-dezvoltării și a proiectelor pilot în sensul stimulării energiei verzi, ca parte a angajamentelor lor de sustenabilitate.

Industria energetică s-a îmbarcat într-o călătorie transformatoare și putem spune că ne aflăm acum în zorii unei revoluții a energiei. Se anticipează că, în următorii 30 de ani, două treimi din energia produsă la scară globală vor proveni din surse regenerabile. Iar această transformare presupune nu doar mai multe panouri fotovoltaice și mai multe turbine eoliene, ci și integrarea lor completă în sistemul electric.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-9

Poate părea surprinzător, dar astăzi energia curată reprezintă peste jumătate din toată producția de energie adăugată – adică din sursele de energie nou create, în plus față de vechea infrastructură de combustibili fosili. Iar surpriza este că cea mai mare parte a acestui tip de instalații regenerabile – peste două treimi – vine din țările aflate în curs de dezvoltare.

Marocul devine o „superputere solară” – aici se construiește una dintre cele mai mari centrale de energie fotovoltaică, care va produce destulă energie cât pentru mai mult de un milion de marocani, reducând necesitatea de combustibili fosili a țării cu 2,5 milioane de tone de petrol. În Bangladesh, circa 3,5 milioane de locuințe – sau 18 milioane de oameni – au acum energie electrică provenită din sisteme solare.

China transformă 800 de școli din Beijing în „școli ale soarelui”, ale căror acoperișuri vor fi acoperite cu 100 megawați de panouri solare pentru a alimenta sălile de clasă, curățând deopotrivă atmosfera. Mexicul a distribuit gratis cetățenilor săi 23 de milioane de becuri economice, astfel că peste 5,5 milioane de familii mexicane și-au redus facturile la electricitate cu 18%.

Ba chiar și în România, zona Dobrogea a devenit căminul celui mai mare parc eolian din Europa Centrală și de Est (Cogealac-Fântânele), fiind împânzită cu sute de turbine eoliene, cu o putere de 2,5 MW fiecare.

Deci, energia se transformă cu pași repezi, dar, pentru a face cu adevărat față schimbărilor climatice și ratei de înmulțire a populației, măcar 40% din producția de energie globală trebuie să provină de la tehnologii cu zero emisii, potrivit lui Fatih Birol, director executiv al IEA Paris. Iar marea provocare în acest sens nu mai este neapărat a avea mai multă energie regenerabilă, cât sisteme energetice mai bune.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-10

Distribuirea energiei curate este îngreunată de distanța dintre punctele de generare a energiei solare și eoliene și centrele de stocare/distribuire spre consumatori. De aceea, se va impune o abordare diferită, care să integreze sursele de energie regenerabilă într-o rețea generală inteligentă. 

Cum estimările previzionează că în următorii 25 de ani cererea de energie va crește cu peste 80% la scară globală, acest lucru înseamnă că importante investiții trebuie făcute în rețele electrice, pentru gestionarea rezervelor și a cerințelor de energie crescânde.

În tot acest peisaj, China va juca un rol cheie, în sensul transformării către energia verde și regenerabilă. Target-ul ambițios al acestei țări este ca, până în 2030, 25% din producția sa totală de energie să provină din surse regenerabile. Asta, în condițiile în care acum acest procent este de numai 1,5% – 2%. Între timp, China este deja lider de exporturi al tehnologiei pentru energie curată – peste 60% dintre panourile fotovoltaice din toată lumea sunt fabricate acolo. Iar capacitatea lor de recoltare a energiei solare este în continuă creștere, astfel încât panourile viitorului vor fi mult mai eficiente decât cele de acum.

Până în 2030, electrificarea planetei va fi dictată îndeosebi de dezvoltarea resurselor de energie regenerabilă disponibile, necostisitoare și abundente. Prin scăderea și nivelarea costurilor pentru energia solară și eoliană – deja competitive cu generarea de combustibili fosili tradiționali pe unele piețe – accesul la energie modernă, accesibilă, sigură și sustenabilă va deveni mult mai semnificativ și va reduce sărăcia, favorizând sănătatea, educația și creșterea economică.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-11

În plus, digitalizarea sistemului va spori acuratețea previziunilor meteorologice, de care depind principalele resurse regenerabile. De asemenea, o largă gamă de tehnologii de stocare a energiei foarte promițătoare se află în dezvoltare și în proces de comercializare – un exemplu este chiar bateria Tesla Powerwall, a lui Elon Musk, lansată în 2015. Deci, sursele de energie regenerabilă, combinate cu medii de stocare a acesteia, vor înlocui generatoarele diesel și vor permite soluții de alimentare care vor potența electrificarea și dezvoltarea.

Consumatorii se vor implica direct în producția de energie și vor modela viitorul acesteia. Mici și mari, cămine sau corporații, aceștia vor putea să stocheze, să producă, să gestioneze, să cumpere și să vândă energie într-o manieră profitabilă și eficientă d.p.d.v. al costurilor. Noile platforme inteligente și piețele virtuale vor susține noi modele de afaceri și le vor permite indivizilor și comunităților să preia controlul viitorului lor energetic.

Astfel, se previzionează că, până în 2030, sistemul electric va fi mai conectat și hibridizat (o combinație de resurse și rețele), iar consumatorul va deveni „prosumer” și va putea să își vândă excesul de energie. În acest sens, el va trebui educat și instruit pentru a profita de beneficiile noii rețele. De asemenea, electrificarea transporturilor va face ca autoturismele electrice să furnizeze servicii de rețea, inclusiv stocare, iar totul va fi interconectat.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-12

După toate previziunile, este destul de clar că alimentarea cu energie electrică a vieților noastre va arăta foarte diferit. În viitor, Internetul Lucrurilor ar putea duce la o rețea energetică smart, iar clădirile își vor genera propria electricitate din surse regenerabile, folosind spațiul excesiv din pereți, de pe acoperișuri și chiar ferestrele pentru producerea de energie solară sau eoliană. Aceste dispozitive interconectate vor stoca orice exces de energie în diverse baterii (sodiu-ion, litiu-ion, metal-aer), ceea ce va reduce simțitor cheltuielile pentru electricitate.

Toate entitățile generatoare de energie vor fi conectate printr-o rețea, ceea ce le va permite nu doar să fie autosuficiente, dar să și contribuie la stabilitatea întregii regiuni, d.p.d.v. energetic. Senzorii inteligenți vor monitoriza constant starea acestor terminale, astfel încât mentenanța lor să fie facilă, prin anticiparea rateurilor, înainte ca acestea să se întâmple, ceea ce va face sistemul de electricitate chiar și mai eficient.

MANIPULARE GENETICĂ

Să ne imaginăm o lume în care avem culturi agricole abundente, ieftine și rezistente, plante care satisfac nevoia globală de biocombustibili lichizi, trandafiri multicolori, mamuți lânoși vii, unicorni, cancer doar în literatura de specialitate, numai țânțari nepurtători de malarie și, cine știe, poate chiar oameni cu mutații… convenabile.

Toate aceste fantezii ar putea deveni realitate prin folosirea unui instrument biomolecular de editare genetică denumit CRISPR/Cas9. Acesta este cea mai importantă invenție biologică de până acum a secolului al XXI-lea, pentru că ea deschide întreaga lume vie manipulării de către om, într-un mod mult mai precis, mai ieftin și mai simplu decât oricând înainte.

Perspectiva folosirii acestui instrument pe oameni are implicații etice majore, care probabil vor mai întârzia acest lucru. Totuși, posibilele întrebuințări asupra restului biosferei ar putea vedea lumina zilei în următorii ani.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-13

Tehnologia CRISPR (Clustered Regularly-Interspaced Short Palindromic Repeats) nu a fost inventată de cercetători, ci descoperită în natură: microbii o folosesc de milioane de ani pentru a-şi edita propriul ADN. CRISPR este practic sistemul imunitar specific (adaptiv) al bacteriilor. În ultimii 20 de ani, cercetătorii au exploatat sistemul CRISPR și l-au adaptat de la bacterii la celulele mamiferelor, astfel încât el poate fi folosit pentru a detecta orice secvență ADN de interes și o poate elimina dintr-un genom (chiar și din genomul uman).

Practic, CRISPR/Cas9 funcționează ca un fel de foarfece la nivel molecular, fiind capabil să îndepărteze, selectiv, părțile nedorite dintr-un genom, dar și să pună altele în loc. Cas9 este numele dat proteinei principale implicată în acest proces. Deci, este aproape sigur că inovația CRISPR/ Cas9 va „democratiza” editarea genomului în următorii ani, activitate care va deveni larg răspândită în laboratoarele de specialitate și nu numai.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-15

Desigur, această situație ne face mintea să fugă la scenariul filmului științifico-fantastic „Gattaca”, din 1997, în care editarea genetică era folosită pentru așa-numiții „designer babies” – adică feți cu trăsături morale și fizice precis modelate genetic. Specialiștii ne asigură că, pentru mulți ani de aici înainte, această situație nu va avea loc, fiind extrem de riscantă și chiar ilegală în foarte mult țări.

În plus, în afară de câteva afecțiuni, geneticienii nu știu momentan aproape nimic despre ce ar însemna și cum s-ar putea face „îmbunătățirea” genomului uman. Deci, se pare, ne despart câteva decenii de asemenea încercări.

Prin contrast, organismele non-umane permit diverse experimentări și sunt și accesibile. Iar metoda CRISPR/Cas9 va face posibilă implicarea multor laboratoare – sau chiar a unor biohackeri cu câteva sute de euro în buzunar și un spațiu disponibil – în modificarea experimentală a diverselor organisme, precum animale, plante sau bacterii. Deja, pe o platformă de crowdfunding de pe internet, o inițiativă a primit finanțare de peste 30.000 de dolari pentru a dezvolta kituri CRISPR de tipul DIY (doit- yourself), pe care să le vândă amatorilor.

Culturile agricole și plantele pentru biocombustibil se califică drept principali candidați ai modificării ADN-ului, dar este foarte probabil ca atenția să se îndrepte și înspre animalele de companie, spre exemplu. În ultimele mii de ani, am transformat, prin încrucișare, lupii în sute de rase de câini, de la Saint Bernard și până la chihuahua. BGI, o firmă chinezească de genetică, deja vinde purcei miniaturali modificați prin tehnologia CRISPR/Cas9. Iar grădinarii încearcă să creeze mereu noi varietăți de flori, inclusiv evazivul trandafir albastru.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-16

CRISPR va fi de mare ajutor în acest sens. Entuziaștii „de-extincției” vor folosi cu siguranță noua tehnică de editare genetică pentru a readuce la viață specii dispărute și chiar animale fantastice, de tipul dragonilor și al unicornilor, sau măcar versiuni ale lor ceva mai rezonabile.

Mai serios, CRISPR/Cas9 va putea fi folosit pentru a diminua, sau chiar a elimina, bolile infecțioase răspândite de animale. Deja sunt în cercetare-dezvoltare două strategii diferite de editare genetică orientate împotriva bolilor transmise de țânțari – dacă nu vor mai exista astfel de insecte purtătoare de malarie, atunci nu vor mai exista, probabil, nici oameni infectați de malarie.

La fel de adevărat este că CRISPR/Cas9 le va fi de folos nu doar celor cu intenții benefice. Și crearea unui patogen periculos, pentru eventuale atacuri biologice, va deveni mai facilă. Modificarea microbului intestinal uman E.coli – a cărui secvență ADN este bine cunoscută – într-o variantă cauzatoare de boli (cu secvențe tot cunoscute) ar putea deveni, literalmente, joacă de copii.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-17

În plus, transmiterea unei gene modificate cu CRISPR/Cas9 printre indivizii unei populații – de țânțari, spre exemplu – ar putea transforma nu doar prima generație, ci și pe toate celelalte de după ea în rândul acelei specii. Deci, deși prezintă perspective uimitoare, o lume în care un laborator, o companie sau o persoană oarecare poate schimba rapid ADN-ul unei întregi specii este îngrijorătoare.

Mai complicat de atât chiar, cum vor proceda autoritățile pentru a afla despre activitatea micilor laboratoare DIY, fie ele folosite de biohackeri bine intenționați sau de bioteroriști? În astfel de momente, ne vine inerent în minte sloganul clișeu din filmele cu super-eroi: „cu putere extraordinară, vin și responsabilități extraordinare”. Cum spuneam, the world will never be the same!

ELECTRONICĂ NEXT-GEN

Era electronicelor a început în 1947, odată cu inventarea tranzistorului și a tehnologiei semiconductoarelor pe bază de siliciu. Șapte decenii mai târziu, suntem înconjurați de dispozitive electronice, de care deja depind viețile noastre cotidiene. Tehnologiile de procesare și nanotehnologia au dus rapid la evoluția și miniaturizarea acestora.

Mulți ani, siliciul a fost singura opțiune pentru electronice, dar dezvoltările actuale au adus noi tendințe în atenție, care vor fi explorate și dezvoltate în următorii ani. Descoperirea grafenului/grafenei a deschis drumul către electronicele 2-D, datorită marii conductivități termice și electrice, precum și a flexibilității mecanice a rețelei sale hexagonale bidimensionale, groasă de numai un atom.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-18

Grafenul este cel mai rezistent material testat vreodată. Și poate că el a dat startul revoluției 2-D în domeniul electronicii, dar „silicenul”, „fosforenul” și „stanenul” – forme alotrope, de un atom grosime, ale siliciului, fosforului și staniului – au structura similară de fagure a grafenului, dar proprietăți diferite, care le fac potrivite pentru alte aplicații. Cert este că toate patru au potențialul să transforme electronica așa cum o știm, făcând posibile miniaturizarea, sporirea performanțelor și reducerea costurilor device-urilor. Deja, companii precum Samsung și Apple dezvoltă aplicații pe bază de grafen.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-19

Un alt salt important a fost și dezvoltarea polimerilor conductivi, care le-a și adus în anul 2000 Nobelul lui Alan J. Heeger, Alan G. MacDiarmid și Hideki Shirakawa, care au demonstrat că plasticul poate conduce electricitatea. Acest lucru a dus spre materiale electronice organice, construite din molecule pe bază de carbon sau polimeri care folosesc sinteză chimică. Acestea nu concurează încă la performanțe cu omoloagele lor convenționale, dar au avantajele lor, printre care costurile reduse, flexibilitatea mecanică, adaptabilitatea și biocompatibilitatea, care fac din electronicele organice o variantă optimă pentru anumite aplicații.

Maturizarea industrială a acestora este deja demonstrată de produse high-tech disponibile comercial, care se bazează pe semiconductori organici, cum ar fi televizoarele cu ecran curbat, ecranele smartphone-urilor și celulele solare portabile. Se așteaptă ca această piață să crească rapid în următorii ani.

În 1971, alături de rezistor, capacitor și inductor, electroniștii au propus și un al patrulea element al plăcuței de circuite – „memristorul” (memorie + rezistor). Abia în 2007, inginerii de la Hewlett Packard i-au descoperit potențialul și, de atunci, mai mulți cercetători consideră că electronica ar putea intra astfel într-o nouă eră, cea a „ionicii”.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-20

În timp ce tranzistorii convenționali funcționează utilizând un flux de electroni, memristorul combină electronii cu ioni – sau atomi încărcați electric. În tranzistori, odată ce fluxul de electroni este întrerupt (de ex. prin stingerea sistemului), toată informația se pierde. În schimb, memristoarele „memorează” și stochează informație despre sarcina care le-a traversat, chiar și atunci când nu mai sunt alimentate.

De aceea, ele pavează drumul către o mai bună memorare a informației și promit să ne ofere dispozitive de stocare mai rapide, mai sigure și mai eficiente. Nu vor mai exista deloc pierderi de informație și ne vom putea porni sau opri computerele instantaneu. În ultimii ani, HP a lucrat la un nou tip de sistem de calcul bazat pe tehnologia memristorului, pe care plănuiește să îl lanseze cat mai curand.

Oarecum în aceeași zonă a inovației se încadrează și „spintronica” – folosirea proprietății fundamentale a particulelor cunoscută ca „spin electronic” pentru procesarea informației. Transferând informația atât prin sarcina, cât și prin spin-ul unui electron, dispozitivele ar putea căpăta o mai mare diversitate a funcționalității.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-21

Tehnologia spintronicii a fost momentan testată în dispozitive de stocare a informației, cum ar fi hard-drive-urile, dar ea este promițătoare cu privire la electronica digitală în general: putere de procesare sporită, viteze mai mari de transfer al datelor și o capacitate de stocare a informației crescută. De asemenea, dispozitivele spintronice ar fi miniaturizate, mai versatile și mai robuste, comparativ cu „rudele” lor pe bază de siliciu.

Apropo de miniaturizare, acesta este țelul suprem al circuitelor electrice. O ramură a nanotehnologiei, cunoscută ca „electronică mono-moleculară”, folosește molecule individuale sau grupuri de molecule individuale drept „materie primă” electronică. Acest tip de abordare va face ca materialul voluminos, chiar grosolan, din actualele dispozitive, să fie înlocuit de molecule individuale. Cu cât dimensiunile componentelor electronice sunt reduse, cu atât scade și consumul de electricitate, iar sensibilitatea (și chiar performanța) dispozitivului crește.

Electronica mono-moleculară ar putea duce și la auto-asamblare, un fenomen prin care componentele unui sistem se îmbină între ele spontan, ca urmare a unor factori de interacțiune sau mediu, pentru a forma o unitate funcțională mai mare. S-au dezvoltat deja câteva soluții de electronică moleculară, printre care fire moleculare și tranzistori de o singură moleculă, dar acest tip de electronică este încă în fază incipientă și niciuna dintre aceste invenții nu a părăsit laboratorul. Atunci când o vor face, lumea se va schimba definitiv. Țineți-vă bine!

REALITATEA VIRTUALĂ ȘI REALITATEA AUGMENTATĂ

2016 nu a fost «anul realității virtuale», dar a fost unul critic pentru a ne da seama de implicațiile acestei tehnologii asupra viitorului nostru (World Economic Forum)

În 2016, am avut plăcerea de a asista la un experiment spectaculos, organizat de NVIDIA, pentru a demonstra diversele aplicații ale realității virtuale folosind computere cu plăci grafice GeForce GTX de ultimă generație (GTX 970, GTX 980 și GTX 980 TI) și a căștilor VR Oculus Rift. Am trecut prin trei „probe” succesive.

La prima am intrat in pielea unui avatar pe care îl puteam vedea din spate și l-am condus cu un controller pe un traseu pentru a scăpa de niște monștri amenințători care se ițeau de te-miri-unde. Imersiunea în lumea virtuală a fost puternică, deși stăteam pe un fotoliu confortabil. Apoi am pășit în altă cameră și am rămas în picioare de data asta.

La pornirea sistemului m-am trezit direct în Munții Himalaya, lângă șerpași și alți colegi de drumeție. A trebuit să străbat un mic pod înghețat, iar la fiecare pas auzeam scârțâitul gheții și al zăpezii care cădea până la urmă în hăul care se deschidea sub pod. Șuieratul vântului din căști și peisajul mi-au păcălit creierul într-un mod total neașteptat. Deși știam că mă aflu într-o cameră oarecare, pe o podea cât se poate de stabilă, mi-am cântărit fiecare mișcare, parcă simțeam povara echipamentului și acele de gheață care îmi loveau necontenit fața.

În ultima cameră a trebuit să împușc niște zombi care veneau din toate părțile, iar apoi m-am trezit într-un spațiu virtual ca un „holodeck” din Star Trek, în care am putut să pictez în voie, dar nu pe o planșă 2D, ci în spațiu, în cele trei dimensiuni ale spațiului. Nu mă pricep de fel la pictat, dar aș fi petrecut acolo zile întregi pentru a crea tot felul de sculpturi (nu le pot spune desene).

Cea din urmă întâlnire a fost cu un robot, unul stricat pe care eu (personajul meu virtual) aveam misiunea de a-l repara. Inutil de spus că nu m-am descurcat, robotul fiind foarte complex. Îmi imaginez însă cum ar fi ca în loc de robot să fie un alt sistem precum un automobil sau un panou electric sau un motor de avion, iar eu să pot învăța pe îndelete cum să-l pot repara, întreține sau asambla fără a fi nevoie de alte resurse fizice.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-22

Toate acestea au fost posibile datorită tehnologiilor NVIDIA Gameworks VR, care optimizează experiența și a Design Works VR, un set de interfețe de programare a aplicațiilor capabile să redea experiențe de VR așa cum le-am trăit și eu. Iar pentru asta ai nevoie de un computer cu una dintre plăcile grafice amintite mai sus, cu un procesor de putere minimă Intel Core i5-4590, cu cel puțin 8GB de memorie RAM, două porturi USB 3.0, HDMI 1.3 și sistem de operare Windows 7.

De fapt, experimentul NVIDIA a fost menit să arate că VR-ul nu înseamnă doar jocuri, care rămâne totuși cea mai atrăgătoare aplicație a tehnologiei, ci mult mai mult. De pildă, mai puțin de unul dintr-un milion de oameni are șansa și posibilitățile de a urca pe Himalaya, dar mulți dintre noi avem posibilitatea de a cumpăra un computer cu o astfel de configurație și niște ochelari VR Oculus Rift.

Toată „distracția” ar costa în jur de 6.000 lei. Deja putem călători în aproape întreaga lume, vizita muzee și alte obiective turistice datorită aplicațiilor Google. Imersiunea într-un spațiu recreat digital ar fi următorul pas firesc în evoluția turismului virtual.

INTERNETUL LUCRURILOR

În următorul deceniu mai mult de un trilion de senzori vor fi conectați la internet (World Economic Forum)

Dacă aproape toate vor fi conectate, acest lucru va schimba modul în care vom face afaceri și ne va ajuta să ne gestionăm resursele mult mai eficient, în mod sustenabil. Senzorii conectați vor fi capabili să trimită informații din mediul lor și se vor putea organiza pentru a ne oferi un trai mai sigur și mai ușor.

De pildă, vehiculele autonome ar putea comunica între ele pentru a preveni accidentele. „Până în 2020, aproximativ 22% dintre automobilele din toată lumea vor fi conectate la internet (290 milioane de vehicule), iar, până în 2024, mai mult de jumătate din traficul de internet domestic va fi utilizat de electrocasnice și alte echipamente electronice”, spune Fulvia Montresor, Director al World Economic Forum.

De asemenea, automatizarea casei se extinde foarte rapid. Acum ne putem controla luminile, sistemul de încălzire, sistemul de aer condiționat și sistemele de securitate de la distanță. De anul trecut, Samsung, LG și Whirlpool au lansat mașini de spălat inteligente, care se conectează la rețeaua wireless din casă prin Wi-Fi. Asta înseamnă că poți monitoriza spălarea de oriunde ai fi în lume printr-o aplicație dedicată. În plus, poți identifica mult mai ușor eventualele probleme tehnice sau efectua manevre de întreținere a acesteia precum curățarea filtrelor.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-23

Conform datelor furnizate de Organisation de Coopération et de Développement Économiques (OCDE) în 2015, cea mai mare densitate de dispozitive care fac parte din categoria Internet of Things (IoT) se află în Coreea de Sud. Acolo există 37,9 echipamente online la suta de locuitori. Pe locul al doilea se află, în mod surprinzător, Danemarca, urmată de Elveția. Statele Unite se află abia pe locul al patrulea, cu 24,9 echipamente online la suta de locuitori.

Dacă acum zece ani eram tentați să ne montăm gratii la ferestre pentru a ne proteja de hoți, acum oricine își poate permite un sistem de securitate bazat pe senzori de mișcare, acustici și cu sistem de captură video care să monitorizeze permanent proprietatea și să ne dea de știre imediat, pe smartphone, când are loc chiar și cea mai mică schimbare. Mai mult, odată interconectat cu sistemul de iluminare, acesta poate simula o utilizare obișnuită a casei chiar dacă sunteți plecați în concediu.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-24

Internetul lucrurilor va produce cantități uriașe de date, iar acest lucru va produce consecințe. Ale cui sunt acele date? Cum vor fi stocate și unde? Totuși, cât va dura până ce senzorii vor putea detecta firimiturile de sub masă și le vor cere aspiratoarelor automate să rezolve problema? Ce părere aveți de posibilitatea ca locuința sau automobilul dumneavoastră să fie hackuite?

Sunt întrebări la care se va răspunde în curând direct din experiențele noastre, ale tuturor.

ROBOȚII ȘI „TIRANIA” INTELIGENȚEI ARTIFICIALE

Savurez cu plăcere SF-urile în care super roboții inteligenți încalcă legile dedicate lor și încep să facă rele sau devin emoționali. Dacă inteligența artificială (AI) ar funcționa ca în imaginația artiștilor, niște nanoboți cărora li se cere să repare defectele umane din interior nu s-ar opri până ce ar modifica omul în așa fel încât să devină un monstru adaptat la orice vicisitudine, cu simțuri de mii de ori mai dezvoltate (ca în celebrul episod din serialul „La limita imposibilului”).

Totuși, realitatea este cu mult mai banală. Inteligența artificială de nivel uman, denumită și inteligență generală artificială, va fi creată într-un ritm cu mult mai lent, pe o perioadă lungă de timp. Și este foarte puțin probabil ca un sistem de nanoboți să fie suficient de deștept să îmbunătățească toate caracteristicile umane, dar nu destul de deștept să-și dea seama că rezultatul nu se mai încadrează în rasa umană.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-26

Scenariile apocaliptice care implică AI-ul sunt doar denaturări hiperbolice ale riscurilor propriu zise. Deși pare că a venit momentul să ne facem griji în privința controlului AI, orice om de știință responsabil vă va asigura că până acolo mai avem mulți pași de parcurs și o muncă îndelungată de cercetare.

Totuși, „invazia” robotică a început încă de la începutul secolului al XX-lea, când au început să apară primii roboți industriali. Fără să prindem de veste, aceștia au schimbat viețile a milioane de oameni care și-au pierdut locul de muncă de-a lungul timpului. Cu toate acestea au apărut alte oportunități, alte tipuri de afaceri, iar oamenii s-au adaptat la aceste schimbări.

Automatizarea ar putea însemna slujbe mai bine plătite pentru managerul unei companii de transport care deține camioane autonome, dar în același timp, mii de șoferi de camion vor rămâne fără serviciu. Unde sunt noile afaceri? Iar eu sunt aici pentru a vă spune că este responsabilitatea noastră, a tuturor, ca cea a celor dinaintea noastră, ca ceea ce s-a întâmplat în fiecare revoluție precedentă, să facem aceste schimbări în beneficiul societății, să ne asigurăm că revoluția digitală creează mai mulți câștigători decât perdanți. Asta am făcut în erele trecute de schimbări tehnologice, dar în această a patra revoluție s-ar putea să fie mai greu”, a afirmat Joe Biden, Vicepreședintele SUA în cadrul Forumului de la Davos din 2016.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-25

Denumirea de „robot” a rămas în conștiința publică în reprezentarea dată de filmele SF sau, în cel mai bun caz, în cea de automat industrial. Roboții au însă mult mai multe „înfățișări”. Orice mașinărie automată și programabilă poate fi considerată un robot.

Un exemplu cât se poate de actual de automatizare care ne transformă societatea este aplicația de apelare a taxiului. Dacă înainte trebuia să stai de vorbă cu un dispecer, care la rândul lui trebuia să ia legătura prin stația de emisierecepție cu șoferii taxi, de câțiva ani este de ajuns să atingi de câteva ori ecranul smartphone-ului pentru a comanda o mașină oriunde ai fi. Dispecerul taxi este pe cale de dispariție, iar poștașul va fi, probabil, următorul la rând.

De ce? Pentru că scrisorile sunt electronice, facturile vin pe adresa de e-mail, iar următorii pensionari vom fi noi, prima generație a celor cu cărți de credit. În cel de-al doilea caz, au apărut deja serviciile înlocuitoare, cele de curierat, care au creat deja o mulțime de locuri de muncă și care vor înflori și mai mult, odată cu creșterea comerțului electronic și „home delivery”-ului.

SMARTPHONE-UL ȘI GADGETURILE PURTABILE

Tehnologia devine din ce în ce mai personală. Computerele s-au mutat treptat de pe birouri pe picioare, în buzunare, iar în viitor vor fi integrate în hainele noastre (Fulvia Montresor, Director al World Economic Forum)

Până în 2025, ne așteptăm ca 10% dintre oameni să poarte haine conectate la internet și vor fi vândute primele telefoane mobile implantabile. Echipamentele purtabile și implantabile, precum tricourile sportive care furnizează date în timp real despre exercițiile fizice prin măsurarea cantității de transpirație, a ritmului cardiac și a intensității respirației, ne schimbă percepția despre ceea ce înseamnă să fii online și șterg linia dintre lumile fizică și digitală.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-27

Eventualele beneficii sunt mari, dar și provocările sunt pe măsură. Aceste echipamente oferă informații instantaneu despre sănătatea noastră și despre ceea ce vedem și ne-ar putea ajuta să localizăm imediat copiii pierduți. Posibilitatea de a controla echipamentele electronice cu ajutorul creierului i-ar ajuta pe oamenii cu dizabilități să se adapteze în societate. Ar apărea o mulțime de posibilități noi de a învăța și de a avea experiențe noi.

Totuși, aceste avantaje ne-ar putea distruge orice șansă la intimitate personală, ar pune la îndoială securitatea datelor și ne-ar afecta în mod cert relațiile personale. Dacă până acum unii dintre noi s-au „furișat”, evitând tehnologia sub acoperișul diferitelor scuze, în viitor nu va mai fi posibilă viața offline.

Smartphone-ul pe care îl cunoaștem astăzi din ce în ce în ce mai bine va deveni doar un ecran, eventual flexibil, care va putea fi purtat la mână, sau o imagine proiectată direct pe retină. Restul componentelor vor fi încorporate în haine sau vor fi implantate, la fel ca o mulțime dintre senzorii biometrici care ne vor defini identitatea unică, dar ne vor servi și drept unelte pentru determinarea stării de sănătate.

a-patra-revolutie-industriala-davos-stiinta-tehnica-28

Smartphone-ul a schimbat deja modul în care interacționăm între noi. Imaginați-vă însă că acest echipament care va deveni ubicuu și ne va cunoaște toate preferințele (dacă nu cumva le știe deja) sau, chiar mai mult, caracterul, ne va putea „potrivi” instantaneu cu persoane asemănătoare pentru a iniția mult mai ușor comunicarea.

De curând, Google a anunțat un parteneriat cu producătorul de cipuri Movidius pentru a încorpora „machine learning” în dispozitivele mobile. Aceasta este o ramură a inteligenței artificiale în care computerele pot fi programate să recunoască diferite tipare în date, comparându-le cu seturi de date precedente. Este ceea ce folosește, de pildă, Facebook, pentru a vă identifica fața în fotografii.

Dacă pentru acest lucru este nevoie de o conexiune rapidă la internet și accesul la servere puternice, noile cipuri de la Movidius nu au nevoie de multă putere și pot face calcule complexe chiar în echipamentul în care sunt instalate, fără acces la servere. Asta înseamnă că cipul ar putea aduce AI-ul către smartphone-uri, tablete, dar și la roboți și drone deopotrivă.

Smartphone-ul se schimbă rapid, iar noi, odată cu el.

https://stiintasitehnica.com/patra-revolutie-industriala-8-previziuni-despre-schimbarea-lumii/





Este conştiinţa de origine materială? Ce este materia? Care este natura ultimă a materiei?

3 01 2018

Deşi ştiinţa a făcut progrese remarcabile în ultimii ani în ce priveşte înţelegerea creierului, problema conştiinţei rămâne nerezolvată. În vreme ce mulţi „nespecialişti” încă sunt adepţii dualităţii „creier-minte”, ca două entităţi diferite, unul de natură materială, cealaltă de natură… diferită, mulţi cercetători sunt de părere că în fapt conştiinţa trebuie să fie doar o stare de emergenţă a materiei – rezultatul spectaculos al activităţii neuronilor.

Ştiinţa creierului se bazează pe fizică şi chimie pentru a explica creierul, în opoziţie cu poziţia carteziană, conform căreia mintea ar fi imaterială, transcendentală. Aşadar, pentru a avea o entitate conştientă tot ce am avea nevoie ar fi un pic de materie. Aranjată în mod corespunzător, aşa cum este în creier, va deveni conştientă. Dar ce este în fapt materia pe care s-ar baza conştiinţa?

  Ce este emergenţa?

 Emergenţa este produsul interacţiunii dintre diverse entităţi, dar starea de emergenţă nu reprezintă suma părţilor, ci ceva complet diferit şi care nu poate fi dedus din entităţile constitutive (cum ar fi faptul că sarea este… sărată, fără ca vreun element component, natriul şi clorul, să fie sărate).

Prin similitudine, conştiinţa ar fi rezultatul neaşteptat al activităţii neuronale concertate, deşi niciun neuron în parte nu este conştient.
        
Rezultatele ştiinţei din ultima sută de ani sunt remarcabile, fără nicio îndoială. Nu trebuie însă pierdut din vedere că pe măsură ce progresele în ce priveşte universul subatomic sunt certe şi spectaculoase, în bună măsură lipseşte o interpretare satisfăcătoare şi adoptată (măcar) de majoritatea fizicienilor privind semnificaţia multor dintre cele identificate, în special în domeniul denumit „mecanica cuantică”. Sunt multe aspecte nelămurite. 

Ce înseamnă materie? 

În principiu vorbim despre lucrurile din jurul nostru, despre corpul nostru, despre copaci, apă, despre planete, stele şamd. Dar materia este alcătuită din elemente, pe care le numim atomi. Aceşti atomi nu sunt însă, cum s-a crezut o vreme, cărămizile fundamentale, ci sunt formaţi din alte componente mai mici: quarcuri şi electroni.

Dar ce este, de exemplu, un electron? Ce este un quarc? Ambele sunt particule elementare, ambele au anumite proprietăţi, dar ce sunt ele, în esenţă? Din ce sunt alcătuite? Răspunsul nu poate veni decât prin etalarea proprietăţilor şi comportamentului acestora particule. De exemplu ştim că sarcina este o proprietate a unor particule de a respinge particule cu aceeaşi sarcină şi de a atrage particule cu sarcină diferită, dar sarcina nu ne spune ce este în sine particula ce are sarcina respectivă. Ce sunt particulele, ca realitate ultimă? Nu ştim…

Mecanica cuantică şi „imprecizia” lumii

Mecanica cuantică a produs o ruptură radicală în raport cu modul nostru obişnuit de a înțelege lumea – ca ansamblu de componente care interacţionează între ele şi produc anumite efecte (să-l numim modul newtonian). Dacă, de exemplu, comportamentul unei particule în sens newtonian se poate descrie aplicând o ecuaţie simplă ca F=ma, mecanica cuantică vine cu ecuaţia lui Schrodinger, mai complicată, dar care nu ne spune la final poziţia exactă şi viteza, ci ne alegem cu funcţia de undă.

Funcţia de undă este un „dezastru” din punct de vedere al înțelegerii lumii, pentru că ne vorbeşte despre probabilităţi. În fapt mecanica cuantică ne spune că este imposibil să aflăm cu maximă precizie atât poziţia, cât şi viteza unei particule măsurate. Aşa că o bucată de „materie”, cum ar fi un electron, este înţeles ca o sumă de posibilități, având mai multe poziţii şi viteze până în momentul în care este măsurat. Un alt fel de a vorbi despre electron este că până intră într-o interacţiune acesta nu se află într-un loc, nu se află în niciun loc. Da, foarte straniu, într-adevăr…

Călătoria „imposibilă” a particulelor

Faptul că electronul nu are o poziţie definită înainte de măsurare permite ca acesta să „treacă” prin bariere care sfidează logica obişnuită – fenomen denumit „efectul de tunel cuantic”. Aceste fenomen este real, a fost identificat în natură (de exemplu, face posibil ca particulele alfa să scape puternicelor forţe de la nivelul nucleului atomic în cadrul dezintegrării radioactive) şi este folosit în tehnologie (în anumite tipuri de diode în care electronii ajung dincolo de joncţiunea dintre două tipuri de semiconductor). 

Funcţia de undă nu tratează doar cele două proprietăţi menţionate (viteză şi poziţie) în acest fel, ci toate proprietăţile (sarcină electrică, spin etc.).  E ca şi cum particulele nu au proprietăţi definitive. Şi mai ciudat, simpla măsurare a unei particule „elimină” toate probabilităţile funcţiei de undă, exceptând-o pe cea înregistrată de aparatul de măsură (chestiune denumită „colapsul funcţiei de undă”). Nicio proprietate a unui sistem cuantic nu poate fi precizată cu exactitate înainte de a fi măsurată. Mecanica cuantică este o teorie statistică.

Ce se întâmplă în realitate (în sensul de „în natură”) atunci când are loc o măsurătoare? Nu ştim.Ce este materia la urma urmelor? Nu ştim.

Există multiple interpretări ale mecanicii cuantice. Problema cu aceste interpretări (de exemplu interpretarea universurilor multiple, care încearcă să păstreze o lume „obiectivă”) este că sunt netestabile şi greu de admis, la urma urmelor. 

Teoria câmpurilor cuantice

O interpretare care, ni se pare, prinde contur în ultimii ani (deşi cu o istorie nu atât de recentă) este „teoria câmpurilor cuantice”. Deşi o teorie dificilă la nivel de detaliu, în esenţă este simplu de explicat: în mod fundamental natura ar fi formată din multiple câmpuri cuantice (un câmp al electronilor, un câmp al fotonilor, un câmp al quarcurilor etc.), iar vibraţiile acestor câmpuri ar reprezenta ceea ce afirmăm că ar fi particule. În aceste fel, stabilind că natura ultimă a naturii este formată din câmpuri cuantice, rezolvăm şi problema uimitoare a naturii duale a materiei, comportându-se ca particulă şi undă în acelaşi timp (vezi mai jos videoclipul explicând experimentul cu fantă dublă). Dar este teoria câmpurilor cuantice doar o interpretare matematică a naturii ultime a realităţii ori chiar descrie realitatea? Partea frumoasă a acestei teorii, care nu este deocamdată nici confirmată, nici infirmată, este că ne oferă o soluţie simplă şi elegantă la întrebare privind alcătuirea fundamentală a lumii. Partea mai puţin mulţumitoare este că nu ştim ce sunt aceste câmpuri… Din ce sunt formate aceste câmpuri care sunt prezente peste tot în spaţiu? Ce vibrează atunci când vorbim despre vibraţii ale acestor câmpuri?

Teoria corzilor

Deşi nu ne-am propus să prezentăm toate teoriile care vorbesc în mod diferit de natura ultimă a Universului, dacă tot am vorbit despre vibraţii, poate merită amintită şi teoria corzilor, o teorie care presupune că lumea are mai multe dimensiuni şi la nivel fundamental există mici corzi vibrante care sunt responsabile pentru ceea ce noi identificăm ca fiind particule; din păcate aceste corzi sunt atât de mici încât nu avem, cel puţin deocamdată, posibilitatea de a testa teoria.

Pe de altă parte teoreticienii teoriei corzilor nu se spun ce sunt aceste corzi, ci doar că ele există şi că au anumite proprietăţi. Mereu, după cum puteţi observa, suntem nevoiţi la a prezenţa modul în care elemente fundamentale ale lumii se comportă în interacţiune, fără a avea acces la natura ultimă a realităţii.

Cauză şi efect la nivel fundamental

Iată un alt aspect privind „ciudăţenia” naturii: la nivel fundamental este probabilistică. Ce înseamnă asta?

Să efectuăm următorul exerciţiu mental: să ne imaginăm că avem posibilitatea de a urmări evoluţia Universului la nivel de cronon (crononul fiind cea mai mică unitate de timp, presupunând că timpul nu este continuu, ci că este discret, segmentat) ori de unitate de timp Planck (5.39×10−44). În fine, ideea e că am putea observa trecerea timpului la nivelul celei mai mici componente a acestuia (deşi nu este obligatoriu ca între două evenimente conectate să existe o trecere a timpului). Dacă ştim starea Universului în momentul 1 se presupune că am putea deduce starea Universului în momentul imediat următor, nu? Aşa pare „logic”, doar că natura, după câte ştim, nu se comportă ca atare, iar starea Universului din momentul 2 nu poate fi cunoscută decât la nivel de probabilitate (de exemplu, descompunerea radioactivă este un proces care se desfăşoară aleatoriu în timp şi care poate fi descris doar prin metode statistice. ).

Pe baza experienţei cotidiene avem tendinţa de a gândi totul ca fiind bazat pe cauză şi efect. Dar se pare că legile fizicii nu funcţionează în acest fel. Evenimentele sunt pur şi simplu aranjate într-o anumită ordine, dar niciunul nu este cauza unui alt eveniment.

E lumea „incertă” or încă sunt multe de descoperit?

Întrebarea fundamentă, fără răspuns deocamdată, este: este această incertitudine ontologică(reală, care ţine de natura Universului) sau epistemologică (cunoaşterea noastră este imperfectă)?     

Liberul arbitru

Această incertitudine la nivel fundamental este privită ca o veste bună pentru o chestiune fundamentală a naturii umane: liberul arbitru. Dacă lumea ar fi deterministă, iar pentru o cercetător al viitorului care ar putea cunoaşte starea lumii din momentul 1 ar fi simplu să determine şi momentul 2, atunci lucrurile sunt clare: nu avem liber arbitru, viitorul fiind deja „scris” în starea prezentă a Universului. Incertitudinea dă o speranţă liberului arbitru, deşi nu într-un mod cu totul mulţumitor: dacă natura nu este deterministă, atunci viitorul nu este „scris”. În ce fel incertitudinea la nivel fundamental ne dă libertatea de a alege este nelămurită, desigur… Desigur, continuând în mod logic (şi asta nu e o garanţie că aşa stau lucruri în realitate), chiar şi dacă incertitudinea la nivel fundamental afectează funcţionează creierului, simplul fapt că „momentul 2” nu poate fi calculat cu precizie de o fiinţă omniscientă nu înseamnă că ne-am recăpătat independenţa, că ne-am recâştigat liberul arbitru, că noi decidem ce vom face, ci doar că momentul 2 este indeterminabil. După cum vedeţi, oricum am privi lucrurile, în cazul în care conştiinţa este rezultatul interacţiunii neuronale, noi nu suntem decât prizonierii acestui sistem al materiei. Ştiu, avem senzaţia copleşitoare că în realitate noi luăm deciziile în ce ne priveşte, dar nu ştim dacă această senzaţie reflectă realitatea. Iar dacă aşa stau lucrurile, nu avem nicio idee cum am putea explica acest lucru cu argumente ştiinţifice, valide.

Au particulele propria identitate?

Iată un alt aspect fundamental al naturii de care s-ar putea ca mulţi dintre cei care citesc acest articol să nu fie conştienţi: deşi considerăm de regulă că particulele elementare, cele care „fundamentale”, care nu au elemente componente, au propria lor identitate (adică un electron e un electron întotdeauna), lucrurile sunt diferite în natură. Particulele elementare îşi pot schimba această identitate. De exemplu, un quarc charm se dezintegrează într-o particulă mai puţin masivă (quarcul strange) şi într-o particulă-forţă, bosonul W (care, la rându-i, se dezintegrează în quarcuri up şi down). Un boson W se poate transforma într-un electron şi un anti-neutrino. Dacă luăm un neutron din nucleul atomic şi-l plasăm în spaţiu gol se va dezintegra în circa 10 minute, căci neutronii nu sunt particule stabile. Neutronul se va dezintegra într-un proton, un electron şi un anti-neutrino. E adevărat, neutronul nu este o particulă elementară, dar de unde apare electronul? De unde apare anti-neutrinul? 

Natura, la nivelul său fundamental (particule elementare) este instabilă. Ce putem spune atunci despre materie, dacă particulele elementare nu au o identitate definitivă? 

La urma urmelor faptul că particulele se transformă din unele în altele nu ne-ar deranja atât de mult dacă am şti din ce sunt formate aceste particule. Sunt ele formate din acelaşi „ceva”? Dacă da, ce este acel ceva? Faptul că spunem că Universul este format din particule care interacţionează ori din câmpuri care fluctuează nu ne ajută în înţelegerea naturii ultime Universului, pentru că „particulă” sau „câmp” nu sunt decât cuvinte asociate unui „ceva” despre care nu avem nicio idee ce este în sine.
    
Deci? Ce înseamnă că conştiinţa e de origine materială?

Care-i rostul insistării pe evidenţierea stranietăţii poveştii pe care ne-o spune fizica modernă despre natura ultimă a materiei? Printre altele acela de a evidenţia că deşi sperăm (cel puţin unii…) că problema conştiinţei să fie de natură materială, nefiind nevoie de altceva pentru a o explica decât legile fizicii cunoscute, natura materiei, pe care ne bazăm de regulă ca şi când ar fi de la sine înţeleasă, este departe a ne fi cunoscută. Tot ceea ce ştim este cum se comportă materia, dar nu ce este materia „în sine” (folosind un termen kantian…). În căutările noastre către fundamentele naturii materia pare să se disipeze în „ceva” care scapă oricărei descrieri inteligibile. Este greu pentru orice cercetător modern să accepte că în fapt conştiinţa umană reprezintă o formă separată de existenţă decât materia, şi pe bună dreptate, pentru că nu are dovezi pentru a crede aşa ceva. Dar ce ştim în fapt despre materie? În ce fel este materia un lucru lămurit?

Conştiinţa materiei…

Dar mai este un aspect interesant atunci când presupunem că în fapt conştiinţa reprezintă o stare de emergenţă a activităţii neuronilor. Înseamnă că materia este conştientă! În principiu este un adevăr banal, dat fiind că noi suntem dovada existenţei conştiinţei. Şi totuşi… Nu este uimitor că nişte simple particule elementare, cu anumite proprietăţi, în funcţie de aceste proprietăţi alcătuiesc alte structuri, molecule, celule şi finalmente organisme pluricelulare care ajung să se sondeze (analizeze) pe sine însele?

Problema conştiinţei poate fi separată de materie, într-un fel. În fapt cercetătorii în neuroştiinţe nu sunt pasionaţi de natura ultimă a materiei, cât de modul în care funcţionează mecanismul cerebral şi modul în care creierul generează conştiinţa. Este, prin urmare, un alt nivel aflat în atenţie (una este nivelul quarcurilor, altul este cel mai complex al neuronilor).

Probabil că pentru mulţi pare mai acceptabilă ideea că o sumă de semnale transmise de neuroni poate genera iluzia conştiinţei decât ideea că o combinaţie specifică de atomi duce la această realitate, la crearea conştiinţei, la urma urmelor. Dar, în mod fundamental, există vreo diferenţă?

Ce ştim aşadar despre materie? 

Că, într-un fel, este alcătuită din particule (teoria modelului standard se bazează pe asta), doar că nu ştim din ce sunt alcătuite aceste particule, deşi parcă ar fi mai simplu ca universul să fie alcătuit din câmpuri cuantice vibrante. Nu ştim să interpretăm mai nimic la nivel fundamental. În fapt nici măcar termenul de „materie” nu este foarte clar la nivel ultim… Cum se potriveşte conştiinţa în acest peisaj?

După cum vedeţi, dacă cercetătorii denumesc dificultăţile descifrării conştiinţei „problema dificilă a conştiinţei”, incapacitatea noastră de a cunoaşte natura ultimă a materiei poate fi denumită „problema dificilă a materiei”.

Vă vine sau nu să credeţi, dar această problemă a cunoaşterii realităţii în sine, la nivel fundamental, se află analizată şi în Critica raţiunii pure a filozofului german Immanuel Kant (problema cunoaşterii lucrului în sine). 

scientia.ro





Cat de periculoasa este Inteligenta Artificiala?

20 04 2017

Când apărea, în 1984, filmul „The Terminator” în cinematografe posibilitatea ca roboţii şi inteligenţa artificială să preia controlul asupra planetei părea ceva foarte îndepărtat. Un avertisment fusese dat deja de serialul „Battlestar Galactica”, apărut în 1978. În „The Terminator”, controlul asupra Terrei este preluat de Skynet, o reţea de inteligenţă artificială bazată pe computere şi sateliţi care a fost dezvoltată pentru a asigura securitatea SUA şi a aliaţilor săi. Când tehnologia a căpătat conştiinţă a vrut să comunice cu creatorii umani. Aceştia, speriaţi, au încercat să scoată Skynet din funcţiune. Astfel, reţeaua a ajuns să considere oamenii un pericol de moarte, care trebuie eliminat. Ce a mai rămas din populaţia umană a reuşit să supravieţuiască ascunzându-se de roboţii Skynet sub pământ sau în sălbăticie.

În „Battlestar Galactica” aflăm povestea a 12 colonii umane îndepărtate. Acestea intră într-un război cu o rasă cibernetică numită cylons. În acest univers SF obiectivul roboţilor este exterminarea oamenilor, după ce aceştia din urmă au intervenit în ajutorul teritoriului Hasaris, atacat de Cylon Empire. Doar o mică parte din populaţia umană reuşeşte să fugă din cele 12 colonii după un atac surprinzător al roboţilor, în căutarea unui loc în care civilizaţia umană să fie refăcută. Cylonii au fost creaţi de o specie reptiliană numită la fel, care a dispărut cu secole în urmă, fiind eliminată tot de roboţii inteligenţi pe care i-a creat.

„Battlestar Galactica”

Iată că la 39 de ani de la apariţia „Battlestar Galactica” şi la 33 de ani de la lansarea în cinematografe a „The Terminator”, aceste scenarii nu mai par unele SF. Oamenii ar putea dispărea de pe Terra, în cel mai negru scenariu, în mai puţin de 100 de ani din cauza roboţilor, a avertizat recent Lordul Martin Rees, un astrofizician care ocupă funcţia de Astronomer Royal la curtea Reginei Elisabeta a II-a. El crede că roboţii dezvoltaţi de oameni se vor revolta împotriva creatorilor lor. 

Sunt, însă, şi voci care susţin că AI va rezolva toate marile probleme ale omenirii: cele energetice, poluarea, sărăcia şi bolile grave. 

La ce nivel a ajuns inteligenţa artificială astăzi

Marile companii investesc masiv în inteligenţă artificială, iar toate serviciile foarte populare pe care le folosim pe internet, de la Google, Microsoft sau Facebook, au în spate astfel de tehnologii. Chiar şi multe dintre reclamele pe care le primim pe internet au în spate algoritmi AI. 

Mai mult, mari campioni mondiali la şah sau go au fost deja învinşi de supercomputere. Anul trecut, confruntarea dintre campionul mondial la jocul go, sud-coreeanul Lee Se-dol, şi supercomputerul Google AlphaGo s-a încheiat cu victoria maşinii, scor 1-4. AlphaGo a fost dezvoltat de divizia DeepMind AI a Google şi este conceput să prevadă cele mai probabile mutări ale oponentului uman şi să reacţioneze în consecinţă.

sud-coreeanul Lee Se-dol şi supercomputerul Google AlphaGo

Multe dintre postările pe care utilizatorii le văd pe Facebook sunt alese şi afişate de reţeaua de socializare cu ajutorul unui sistem bazat pe inteligenţă artificială. Mai mult, şeful companiei, Mark Zuckerberg, a confirmat recent la conferinţa F8 a dezvoltatorilor Facebook că se lucrează la o interfaţă pentru creier, care să le permită oamenilor să comunice folosind doar puterea minţii. Totodată, în aplicaţia Messenger există boţi bazaţi pe AI capabili să interacţioneze cu oamenii. Aceştia înlouiesc deja persoanele angajate la serviciile de call-center. 

Inteligenţa artificială este deja prezentă şi în sistemele autopilot de pe maşinile autonome. Tehnologia le permite computerelor din automobile să înveţe, să evolueze şi să răspundă la situaţii neprevăzute. De curând, un automobil Tesla a „presimţit” un accident înainte ca acesta să aibă loc,  ceva ce un şofer uman nu ar fi fost capabil să facă.

AI se găseşte astăzi şi în asistenţii vocali digitali, precum Siri (Apple), Cortana (Microsoft) sau Bixby (Samsung).

Totodată, NVIDIA a lansat DGX-1, primul supercomputer capabil să înveţe, creat special pentru sisteme de inteligenţă artificială. DGX-1 oferă capabilităţi deep-learning accelerate prin hardware, permiţându-le cercetătorilor să pună în practică noi concepte pentru sisteme de inteligenţă artificială, mai sofisticate şi capabile să proceseze cantităţi uriaşe de informaţie, respectiv să înveţe şi să se auto-perfecţioneze pe baza experienţelor avute.

Inteligenţa artificială este încă în faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Putem da ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un bot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul arată limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie. Iar pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane ar mai putea trece zeci de ani.

Ce se vede la orizont. Vom face mai mult sex cu roboţi decât cu oameni?

Roboţii şi sistemele AI reprezintă un pericol imediat pentru oameni la locul de muncă. Potrivit analiştilor, până în 2030 sistemele de inteligenţă artificială şi roboţii vor reprezenta cea mai mare parte a forţei de muncă din America. Mai mult, un raport al McKinsey Group arăta recent că în SUA companiile pot înlocui chiar în acest moment 45% din angajaţi cu sisteme automatizate, dacă doresc acest lucru.

Inteligenţa artificială va juca un rol important, indiferent de ce tehnologie sau punct de acces foloseşti, potrivit lui Anthony Baker, Technology Director la R/GA London, filiala din capitala britanică a cele mai premiate agenţii de publicitate din lume. Pe baza acesteia vom avea site-uri web care se adaptează în funcţie de modul în care tu le foloseşti şi de interesele tale, a declarat el pentru Go4it.

Mulţi oameni cred că inteligenţa artificială are un potenţial imens pentru a îmbunătăţi viaţa pe planetă. Roboţii vor înlocui oamenii chiar şi în dormitor. Sunt experţi care estimează că până în 2050 oamenii vor face mai mult sex cu roboţi decât cu alte persoane. „La început o mulţime de oameni vor fi rezervaţi când va veni vorba de sexul cu roboţi, dar, pe măsură ce se obişnuiesc cu ei, acest lucru se va schimba”, a declarat futurologul britanic Dr. Ian Pearson.

RealDoll, unul dintre cei mai de succes producători de păpuşi pentru sex, a anunţat un sistem de inteligenţă artificială care va fi implementat în produsele sale. Matt McMullen, directorul executiv al companiei, a oferit detalii despre tehnologie. Aceasta va fi implementată direct în păpuşi sau va putea fi experimentată în realitatea virtuală. „Pentru unii aceasta ar putea reprezenta fericirea pe care nu credeau că o pot avea”, a declarat McMullen. Primul model, numit Harmony 2.0, va fi livrat către clienţi în lunile următoare. Preţul va fi de aproximativ 60.000 de dolari.

În Barcelona, o femeie robot pentru sex înzestrată cu inteligenţă artificială are abilitatea de a răspunde la atingeri şi de a mima orgasmul. Dezvoltată de Sergi Santos, păpuşa ajunge la punctul culminant doar atunci când i se acordă atenţia necesară înainte de actul sexual propriuzis, la fel ca şi majoritatea femeilor. „Samantha” este primul prototip. Aceasta are trei moduri de funcţionare: familie, romantic şi sexy. Santos susţine că păpuşa a fost programată pentru a se „bucura de sex”.

Bill Gates, Stephen Hawking şi Elon Musk au atras atenţia asupra pericolelor pe care le presupune inteligenţa artificială

Elon Musk, co-fondatorul Tesla Motors şi fondatorul Space X, a declarat că inteligenţa artificială este mai periculoasă decât bombele nucleare. „Trebuie să fim foarte atenţi cu inteligenţa artificială, deoarece este mai periculoasă decât bombele nucleare”, a scris el pe Twitter anul trecut. Într-un interviu acordat CNBC, el a dat ca exemplu seria de filme „Terminator” care arată unde se poate ajunge dacă nu avem grijă. Musk nu este împotriva dezvoltării acestei tehnologii, ci spune că ea trebuie folosită cu mare grijă. De altfel, Tesla foloseşte AI pentru sistemul său Autopilot care le permite automobilelor să se conducă singure.

Musk  crede că oamenii vor fi nevoiţi să devină cyborgi pentru a nu fi irelevanţi în viitor. Pe măsură ce sistemele de inteligenţă artificială se dezvoltă, oamenii vor trebui să compenseze slăbiciunile biologice pe care le au prin integrarea de computere în propriile creiere, a declarat Musk la World Government Summit în Dubai. Astfel, oamenii vor beneficia de o putere de procesare mai ridicată şi vor putea concura mai bine cu roboţii în competiţia pentru locurile de muncă.

De aceea, Musk investeşte în compania Neuralink, care îşi propune să conecteze creierele oamenilor la computere, potrivit Wall Street Journal. Aceasta vrea să dezvolte implanturi speciale care să le permită persoanelor să se conecteze la computere. Va exista posibilitatea ca oamenii să îşi descarce gândurile, cunoştinţele şi amintirile şi să le păstreze astfel încât să poată fi accesate în viitor. Totodată, creierele umane vor putea asimila într-un timp foarte scurt cantităţi mari de informaţie. Astfel, oamenii se vor putea conecta la un computer prin intermediul unui implant, iar peste câteva secunde sau minute vor deveni experţi în botanică sau anatomie.

Bill Gates, cel mai bogat om din lume, a declarat că roboţii au cel puţin un avantaj incorect în faţa angajaţilor umani: nu plătesc impozite pe venit. El crede că acest lucru ar trebui să se schimbe, iar banii astfel obţinuţi să fie folosiţi pentru pregătirea profesională a oamenilor, transmite ZF. În ceea ce priveşte AI, Gates a declarat, pentru Washington Post: „Nu înţeleg de ce oamenii nu sunt îngrijoraţi”. 

Şi la nivelul UE sunt voci care susţin că roboţii sofisticaţi, cu un înalt grad de autonomie, ar trebui să aibă un statut legal, să fie „persoane electronice” cu drepturi şi obligaţii, dacă fac bine sau provoacă infracţiuni. Raportul #robotics adoptat de Parlamentul European include o dezbatere privind impunerea de taxe şi impozite pentru acest tip de roboţi. Raportul vine din partea parlamentarului de Luxemburg Mady Delvaux şi cuprinde reguli de definire ale acestor persoane electronice, inclusiv interacţiunea cu persoanele umane. „Suntem în epoca în care inteligenţa umană stă alături şi se sprijină pe cea artificială”, arată raportul.

Mai mult, celebrul astrofizician Stephen Hawking, a declarat că AI poate însemna sfârşitul civilizaţiei umane, în ciuda faptului că însuşi el foloseşte tehnologia pentru a putea comunica. „Odată creată, inteligenţa artificială se va dezvolta singură şi reconcepe într-un ritm accelerat”, a spus Hawking. El a adăugat că dezvoltarea în continuare a tehnologiei s-ar putea dovedi a fi „o greşeală fatală”

Alţi oameni se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi da naştere unui război. 

Cine nu se teme de AI

Unii experţi din tehnologie au fost atât de încântaţi de apariţia boţilor bazaţi pe inteligenţa artificială încât i-au văzut ca pe următorul lucru important în tehnologie. Unul dintre aceştia este Phil Libin, fondatorul Evernote, care a declarat recent că boţii sunt al doilea cel mai important lucru apărut în ultimii ani după iPhone”. 

Una din companiile care au investit masiv în dezvoltarea roboţilor este Google. Gigantul american a cumpărat producătorul de roboţi autonomi Boston Dynamics şi compania care dezvoltă inteligenţă artificială DeepMind.

Ray Kurzweil, expert Google, spune că nu avem de ce să ne temem. „Oamenii biologici nu trebuie să se teamă de inteligenţa artificială, deoarece ei se vor îmbunătăţi prin folosirea inteligenţei artificiale”, a declarat el. Totuşi, Google lucrează la un sistem prin care să poată opri roboţii bazaţi pe inteligenţă artificială în cazul în care devin periculoşi sau încearcă să preia controlul. Compania americană a publicat o lucrare în care spune ce face echipa din spatele supercomputerului său Deep Mind pentru a se asigura că oamenii nu sunt exterminaţi de roboţi în viitor. Cercetătorii dezvoltă un sistem care îi va împiedica pe roboţi să se opună unei comenzi date de oameni – de exemplu oprirea lansării unei rachete nucleare. 

Totodată, Peter Diamandis – fizician, inginer şi antreprenor – crede că AI ne va simplifica viaţa şi ne va ajuta să găsim soluţii la problemele omenirii, precum cele energetice, poluarea, sărăcia sau bolile grave. El este unul dintre optimiştii care consideră că tehnologia are răspunsul pentru orice problemă gravă. „Nu spun că nu avem problemele noastre; cu siguranţă le avem. Dar în final le vom învinge”, a declarat el într-o prezentare făcută la TED

 

www.go4it.ro





La limita imposibilului

27 02 2015

Există oameni care, doar prin puterea minţii, pot aduce ploaia sau alunga furtunile, despărţind norii cu mâinile goale. Există oameni al căror trup rezistă, în mod miraculos, la temperaturi extrem de scăzute sau, din contră, foarte ridicate. Există oameni cu o memorie fabuloasă, care niciodată nu uită nici cele mai mici aspecte ale vieţii lor. Oameni fenomenali! Dar sunt ei, oare, altfel de­cât noi toţi?! Savanţii din întreaga lume se străduiesc să descifreze misterul acestor indivizi cu puteri aşa-zis paranormale. Mulţi dintre ei înclină să creadă că toate aceste capacităţi stau ascunse în creierul fie­căruia dintre noi, şi că pentru a le pune în funcţiune, nu este nevoie decât de descoperirea mecanismului care le activează.

Stăpâna apelor îngheţate

Aprilie 2011, ţărmul Mării Albe, regiunea Murmansk, Rusia, aproape de Cercul Polar

Nu se luminase încă de ziuă, iar temperatura ae­rului era sub minus zece grade. Un vânt aspru, tăios, bătea dinspre nord, făcând ca frigul să pară şi mai ne­mi­los. Pe malul îngheţat al mării, mai mulţi cer­ce­tă­tori, înfofoliţi în costume speciale care să le pro­tejeze trupurile de temperaturile scăzute, se pre­găteau „în­fri­guraţi” să participe la un experiment unic. La mar­gi­nea pontonului, o femeie complet dezbrăcată, cu părul despletit, stătea ghemuită, cu picioarele goale în ză­padă. Apoi atinse cu mâna, ca în joacă, luciul de sticlă al apei, de parcă îşi făcea curaj să sară în marea în care, pe alocuri, pluteau sloiuri de gheaţă. Orice om dezbrăcat care ar plonja în asemenea ape ar muri pe loc! Şi totuşi, imposibilul s-a petrecut: tânăra fe­me­ie a pătruns treptat printre blocurile de gheaţă şi du­pă câteva minute s-a scufundat complet în adâncuri.

„Din fragedă copilărie, veneam aici des, cu bu­nicul, să pescuim la copcă. Pe când aveam cinci ani, îmi amintesc perfect, am auzit pentru prima dată, din largul mării, nişte sunete stranii, asemănătoare unui chiuit. «Sunt belugele, mi-a spus bunicul, delfinii albi care ştiu să zâmbească». «Cum aşa, bunicule?», l-am întrebat, fascinată. Şi atunci am aflat că aceste ce­tacee, care trăiesc doar în apele în­gheţate, comunică în­tre ele nu numai prin su­ne­tele spe­cifice delfinilor, dar şi prin mimică, exte­rio­ri­zându-şi parcă pe chip sen­ti­mentele. «Când o să fiu ma­re, eu voi înota cu belugele şi le voi mângâia zâmbetul!». Bunicul a râs şi mi-a spus că aşa ceva este imposibil. Anii au trecut şi visul ce atunci părea doar unul copilăresc mi s-a înde­pli­nit!”, povesteşte Natalia Avseenko, cea care astăzi este numită şi „regina ape­lor îngheţate”.

La prima vedere, femeia pare să aibă o viaţă obişnuită: este profesor la Fa­cultatea de Limbi Străine a Univer­si­tăţii din Moscova. În timpul liber, însă, se ocupă cu un sport pe care nu mulţi s-ar încumeta să îl practice: scufundări la mare adâncime. În urmă cu câţiva ani, după ce a obţinut de două ori­ recordul  mondial la scufundări libere, fără tuburi de oxigen, Natalia a început antrenamentul dur şi istovitor pentru ceea ce toţi din jurul ei credeau că este o curată nebunie: scufundările în apele reci ca gheaţa ale Mării Albe. În pri­mele luni, pentru călirea organismului, se scălda în apele reci ale râurilor, aler­ga pe povârnişurile munţilor, iar pe tim­pul iernii, umbla desculţă prin ză­pa­dă. După un an de antrenament asi­duu, odată cu venirea iernii, Natalia a tre­cut la nivelul următor: a început să practice înotul la copcă. Baia la copcă este o procedură terapeutică des în­tâlnită în Rusia, însă Natalia, spre ului­rea tuturor, nu numai că se scufunda în apa îngheţată, dar zăbovea printre slo­iuri minute, în şir. Se dezbrăca complet şi plonja în apele reci ca gheaţa, îno­tând relaxat. „La finalul lunii fe­brua­rie, organismul meu se obişnuise atât de bine cu baia la copcă, încât reu­şi­sem să contrazic tezele medicinii conform cărora după opt minute de şedere în apă rece, de patru gra­de, în corpul uman apar procesele ireversibile ale morţii, ulterioare hipotermiei avan­sate. Simţeam că sunt pregătită să fac marele pas. Şi iată că în luna aprilie 2011, îm­preună cu o echipă de cercetători, de medici şi de ca­me­ramani şi fotografi profesionişti, am demarat pro­iectul «Omul şi be­lu­ga»”, afirma Natalia într-un in­terviu acordat anul tre­cut.

Şi pentru ca să-şi îndeplinească visul, acela de a înota alături de beluge, în apele îngheţate ale Mării Albe, tânăra a fost nevoită să se scufunde în adâncuri, complet dezbrăcată, fără niciun fel de echipament de protecţie termică, fiindcă belugele nu au deloc o re­acţie prietenoasă atunci când sunt atinse de ma­teriale sintetice. Cercetătorii care au luat parte la ex­periment au fost convinşi că delfinii nu se vor îndepărta la apariţia Nataliei în mediul lor, pentru că îi vor simţi vulnerabilitatea şi vor încerca să o încălzească. Încre­ză­toare, Natalia şi-a făcut cruce şi s-a scufundat în ape­le reci ca gheaţa. Temperatura lor era de minus do­uă grade, o temperatură la care funcţiile vitale ale omu­lui se opresc după cel mult cinci minute. Medicii au avertizat-o că este foarte posibil să orbească, căci organul văzului este cel mai repede afectat. Natalia Avseenko a depăşit însă limitele imaginabile, ră­mânând în apa de sub stratul de gheaţă timp de peste zece minute! „Cea mai grea parte a fost, într-adevăr, când mi-am băgat capul sub apă. Am simţit că-mi arde toată faţa, o durere acută de cap m-a lovit ca lama unui cuţit şi simţeam că plâng. După câteva minute, însă, m-am relaxat şi am început să mă obiş­nuiesc. Ceea ce a urmat depăşeşte imaginaţia, este greu de povestit în cuvinte. Comuniunea mea cu be­lugele de sub ape a fost una desăvârşită. M-au în­conjurat cu trupurile lor, dansând în jurul meu, de parcă încercau să mă protejeze.”

Întregul experiment a fost filmat şi, la scurt timp, a fost difuzat pe canalele ruseşti de televiziune. Do­cumentarul „La limită” (în limba rusă – „Potolok”) vorbeşte despre puterea credinţei, despre depăşirea limitelor umane, într-o incursiune absolut fabuloasă, în comuniunea naturii cu omul, atunci când acesta nu caută să o cucerească, ci din contră, în­cearcă să se armonizeze cu vibraţia ei.

Olandezul de gheaţă

În ultimele decenii, s-a discutat foarte mult despre teoria conform căreia Pământul se află în pragul unei noi ere glaciare. Ea nu va atrage, însă, după sine, dis­pariţia oricărei forme de viaţă. În natură există multe fi­inţe care sunt capabile să supravieţuiască sub stra­turi groase de gheaţă. Potrivit studiilor moderne, aceas­tă abilitate de a „ignora” frigul, de a rezista la în­gheţ, fără degerături, o are şi omul, însă organismul uman nu a învăţat încă să se adapteze la temperaturile scăzute.

wim-hof-method-performing-inner-fire-meditation-creating-heat-from-within

Wim Hof

Olandezul Wim Hof, supranumit şi „Iceman”, este unul din oamenii dotaţi cu abilitatea unică de a rezista timp îndelungat la temperaturi extrem de mici. „Omul care nu simte frigul” a intrat în Cartea Recor­du­rilor de nouă ori! El a atins creasta Muntelui Kili­manjaro îm­brăcat doar în pantaloni scurţi, a alergat mai bine de 40 de kilometri desculţ, într-un maraton organizat dincolo de Cercul Polar de Nord, a stat scufundat în cuburi de gheaţă timp de o oră şi 30 de minute! Con­form explicaţiilor sale, totul ţine de an­trenament şi de călirea trupului, căci puterile orga­nismului uman sunt aproape fără limite. Hof afirmă că orice individ are în organism un termostat care poate fi reglat la orice temperatura.

Această teorie incredibilă este susţinută şi de Da­ni­la Medvedev, un renumit om de ştiinţă rus, unul din pro­motorii metodei de criogenizare a oamenilor, lide­rul Mişcării Transumaniste, care are la bază ideea utilizării tehnologiei pentru îmbunătăţirea abilităţilor mentale şi fizice ale omului. „În maximum două de­ce­nii, prin intermediul unor tehnologii la care se lu­crează în prezent, semnalele creierului uman trans­mise că­tre organism vor avea imediat efectul scontat. Orice om va putea, prin puterea gândului, să coman­de orga­nis­mului însănătoşirea, scăderea sau creş­te­rea tem­pe­raturii interne, anihilarea durerilor”, sus­ţine sa­van­tul rus.

Ideea nu este deloc fantezistă, după cum ar putea afirma unii, căci dacă peste tot în lume, de-a lungul timpurilor, au existat oameni care au depăşit limitele imaginabile ale trupului doar prin puterea minţii, de ce nu am crede că omul, ajutat de tehnologii, ar putea înfăptui acest lucru oricând, după bunul plac?

Omul care aduce ploaia

Peste tot în lume există consemnări, din vremuri de mult apuse, despre oameni care aveau abilitatea uluitoare de a chema ploile, de a alunga furtunile şi de a aduce soarele înapoi pe Pământ. Se spune că aceşti şamani sau vrăjitori, prin puteri nebănuite, puteau controla stihiile naturii, dispersând norii şi îmblânzind uraganele, mânuind fulgerele şi izgonind sau atrăgând precipitaţiile.

În folclorul românesc, dansul paparudei este un ritual străvechi de invocare a forţelor naturii, pentru a aduce ploaia pe timp de secetă. „Paparudă – rudă,/ Vino de ne udă/ Cu găleata – leata/ Peste toată ceata;/ Cu ciubărul – bărul/ Peste tot poporul”, cântă şi as­tăzi femeile, în unele regiunii ale ţării, unde tradiţia s-a păstrat. În ritmul muzicii, tinere fete, cu trupuri acoperite de cămăşi albe, cu salbe din ramuri de salcie la gât, dansează bătând din palme, în încercarea de a îmbuna Cerul, care să slobozească ploaia binefă­că­toare. Asemenea obiceiuri şi datini încă mai dăinuie şi se practică în sânul multor popoare ale lumii. Omul modern le consideră simple superstiţii sau ri­tua­luri păgâne dar, cu toate acestea, nu putem să nu ne între­băm dacă nu cumva în spatele lor există măcar un graunte de adevăr.

Despre Vladimir Gorbatiuk, un ţăran de 72 de ani, din regiunea Vinniţa, din Ucraina, se spune că are puterea de a aduce ploaia sau, din contră, de a o alunga. El deţine chiar un certificat de la un centru de hidrologie, care atestă capacitatea sa remarcabilă. Deşi a fost supus mai multor studii şi experimente, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să descopere cum reuşeşte bărbatul să provoace precipitaţii. Conform spuselor sale, darul său a venit tot din Ceruri: „S-a întâmplat în primăvara anului 1980. Eram la muncile câmpului, când, pe neaşteptate, s-a stârnit o furtună. M-am adăpostit sub un pâlc de copaci. Deodată, to­tul s-a luminat, sub strălucirea puternică a unui ful­ger. Descărcarea electrică mi-a trecut prin tot trupul, fără să mă doară absolut nimic. Am simţit apoi că am primit o forţă incredibil de mare. Eram complet năucit şi cred că am leşinat. Cert este că atunci când m-am trezit sub copac, ploaia se oprise şi eu am crezut că totul fusese un vis, aşa că am dat re­pede uitării evenimentul”, povestea Vladimir Gor­batiuk într-un interviu.

Abia după câteva luni, darul său deosebit s-a manifestat. Era de ceva timp secetă în toată regiunea şi oamenii se îngrijoraseră pentru recoltele lor. Vladimir s-a gândit atunci cu durere la toate roadele care ieşiseră din pământ şi care urmau să se usuce de sete. S-a gândit la munca sa şi la nepoţii de la oraş care aş­teptau de-ale gurii. S-a uitat cu milă la mâinile sale trudite şi şi-a spus că de­geaba le are dacă nu poate che­ma şi ploa­ia. După câ­teva mo­men­te, mintea i s-a în­negurat şi Vla­dimir şi-a simţit întregul trup vlăguit. S-a întins pe pat şi a adormit buştean. Când s-a tre­zit, în zorii zilei ur­mă­toare, afa­ră ploua cu găleata.

După acest incident, Vla­di­mir s-a gândit că el provo­case ploaia şi s-a decis să ve­rifice da­că chiar poate con­trola vremea. A început să se „antre­ne­ze” pe câmp, ferit de ochii in­dis­creţi ai vecinilor. „Cerul era complet senin, nici urmă de nor. Am ieşit în câmp şi mi-am concentrat toa­te gân­du­rile asupra norilor. Am simţit cum îi chem de peste tot. Mi-am dorit din tot sufletul să plouă. Şi ploaia a în­ceput!”.

Treptat, despre darul miraculos pe care îl primise Vladimir s-a aflat în toată regiunea. S-au scris despre el zeci de articole şi s-au realizat mai multe reportaje. În câţiva ani, bărbatul a devenit renumit în toată Ucraina şi era invitat în toate regiunile ţării, pen­tru a dispersa norii sau a aduce ploi. De fiecare dată, însă, când Vladimir di­rija norii, trupul său era stors com­plet de energie. Uneori, se prăbuşea inert la pământ. În câţiva ani, a îm­bătrânit atât de tare, că a devenit de nerecunoscut. De aceea, Vladimir s-a hotărât să-şi exercite aceste forţe numai în cazurile de forţă majoră.

Deşi Vladimir Gorbatiuk a fost de acord să fie chiar şi filmat în timp ce manipulează norii, au existat mulţi oameni de ştiinţă care i-au contestat abilităţile paranormale. Conform teo­riei lor, medicina modernă a de­mons­trat că omul, încă de la naştere, poate simţi în trupul său schimbările meteorologice. Dacă în zilele noastre, me­teo-sen­sibilitatea este o afec­ţiu­ne, fiind considerată o adevă­rată pacoste, în urmă cu sute de ani era socotită un dar, o capacitate paranor­mală. Şi pe vremea aceea, ca şi acum, oa­menii aveau dureri de cap sau de oase înainte cu ceva vreme de a începe ploaia. Ei simţeau în trupul lor modificările vremii şi îşi avertizau mem­brii tribului despre evenimentele meteorologice ce urmau să vină. Asta nu înseam­nă că ei erau prooroci, şamani sau vrăjitori. Şi totuşi, cum se poate explica faptul că Vladimir Gor­ba­tiuk nu doar simte în trupul lui apro­pierea ploii, ci o poate şi provoca sau izgoni, prin puterea gândului său?

O memorie de elefant

„Am uitat!”, „Nu-mi amintesc!”, „A zburat din ca­­pul meu!” sunt expresii pe care toţi oamenii le folosesc, la un moment dat. Cât de invidioşi suntem pe cei care au o memorie nativă fantastică, care-şi amin­tesc, în detalii şi nuanţe, evenimente petrecute cu mult timp în urmă! Sunt, oare, aceşti oameni feno­me­nali, sau memoria fabuloasă este, de fapt, un pro­ces psihic de întipărire care trebuie antrenat şi cana­lizat, şi pe care îl poate poseda orice individ?!

Conform teoriilor emise recent, creierul uman este un computer ultraperformant. „Omul modern inventează noi şi noi modalităţi de a-şi uşura viaţa: calculatoarele îndeplinesc pentru noi calcule com­plexe, navigatoarele de bord ne ajută să găsim mai repede cel mai scurt traseu, aparatele de fotografiat ne slujesc pentru a reţine mai uşor aspecte impor­tante din viaţa de zi cu zi. Dar, de fapt, capacităţile uma­ne vor învinge întotdeauna până şi cel mai per­for­mant computer. Altfel spus, creierul nu poate fi în­tre­cut în capacitate de niciun sistem de calcul ac­tual sau viitor”, susţine savantul rus Alexandr Kaplan, doctor în ştiinţe neurofiziologice la Univer­sitatea din Moscova. Cum altfel am putea explica, de exemplu, faptul că Gari Kasparov, mare maestru şi fost cam­pion mondial la şah, a reuşit să învingă, în 1997, un computer ultraperformant?

la limita imposibilului

Jill Price

Oamenii au fost dintotdeauna fascinaţi de jocul de şah practicat cu ochii legaţi. Pentru un ase­me­nea joc este nevoie de o memorie extraordinară! La finele secolului al XVIII-lea, francezul François-André Phili­dor, pentru prima dată în istorie, a jucat şah cu trei adversari simultan, fără să privească tabla. A doua zi, toate ziarele din Paris publicau articole pe prima pagină despre fe­no­menalul şahist. Du­pă a­proape două veacuri, ju­cătorul de şah de ori­gine po­loneză Miguel Naj­dorf uluia întreaga lume cu memoria sa, ce de­păşea ori­ce închipuire. Naj­dorf jucase un simultan gran­dios, cu 45 de adversari, legat la ochi! Timp de 24 de ore, jucă­torul polonez a păs­trat în me­morie miş­cările şi pozitia a 1440 de piese! S-ar putea spune că o asemenea memorie este dincolo de limita capaci­tăţilor umane! Şi totuşi, după cele 24 de ore, ma­estrul de şah a permis creierului său să se eli­bereze de aceste in­formaţii deja ne­folo­si­toare. E­xis­­tă însă şi oa­meni care, chiar dacă ar vrea, nu pot uita niciun amănunt din viaţa lor, ca şi cum ar avea cons­tant, în cre­ier, o cameră de filmat care inregistreaza şi stochează ab­so­lut orice. Acesta este cazul lui Jill Price, femeia care îşi amin­teşte fiecare eveniment din viaţa ei, în ordine cronolo­gică, înce­pând cu vârsta de 12 ani. „Înre­gistrez în me­mo­ria mea toate eveni­men­tele care se pe­trec, e­xact aşa cum se suc­ced. Fie­­care zi este pentru mine o altă în­registrare. Dacă-mi veţi spune o dată de acum zece ani, eu vă voi relata cu lux de amanunte ce s-a întâm­plat în acea zi, din punctul meu de vedere. E ca şi cum aş scoate din bibliotecă caseta cu înre­gis­trarea res­pec­tivă, aş introduce-o în video­player şi apoi aş urmări filmul acelei zile”.

În urmă cu mai bine de 15 ani, îngrijorată de faptul că suferă de o boală psihică, Jill a cerut ajutorul specialiştilor în neuropsihologie de la Universitatea California-Irvine. Când a auzit ce susţine femeia, doctorul James McGaugh a fost complet sceptic. Cu timpul însă, după ce Jill a fost supusă zecilor de teste de memorie, echipa sa a concluzionat că femeia po­se­dă o memorie prodigioasă! Deşi nimeni nu a reuşit să ofere o explicaţie ştiinţifică pentru acest fenomen uluitor, specialiştii sunt încrezători că memoria fe­meii îi va ajuta măcar să înţeleagă mai bine în ce mod creierul uman stochează informaţiile.

Conform unor teorii, omul îşi foloseşte în mod conştient doar o mică parte a creierului. Or­­ganul gân­dirii este cel care coordonează şi con­trolează toate funcţiile vegetative ale organis­mu­lui, precum presiu­nea sanguină, respiraţia, activitatea organelor interne ş.a.m.d. Informaţiile legate de toate aceste activităţi nu pătrund la nivel activ în partea conştientă a cre­ierului uman, pentru ca acesta să nu se supraîncarce. Şi totuşi, există oameni care, printr-o metodă ne­cu­noscută, enigmatică, reuşesc să controleze până şi acea parte a creierului care se ocu­pă de funcţiile vegetative. Şi astfel, ni se dovedeşte încă o dată că dezvoltarea capacităţilor noastre in­telec­tuale este, practic, fără limite!

Formula As





O stire de senzatie

3 11 2012

Oricat de imposibil ar parea, o companie din Marea Britanie a reusit din cate se pare sa produca benzina din aer folosind o tehnologie revolutionara.
Britanicii spun ca aceasta solutie ar rezolva criza energetica mondiala si ar ajuta la diminuarea incalzirii globale.

Poate suna prea bine ca sa fie adevarat insa solutia a fost demonstrata. Martori au fost chiar cei de la Institution of Mechanical Engineers din Londra. In principiu, prin intermediul unor procese centrala reuseste sa extraga CO2 din aer care daca este combinat cu hidrogenul rezulta benzina. Cel putin asta a declarat Peter Harrison, directorul general al companiei.

Compania britanica a afirmat ca se va putea produce combustibil la o scara comerciala pana la sfarsitul anului 2014.

 

sursa:masini.ro








Cabal in Kabul

Cabal in Kabul

Secretele Zeilor

de Claudiu-Gilian Chircu

Earth 4 All Web Magazine

Ancient Mysteries, Healing, Science & News