Dyatlov -expeditia mortii

11 06 2014

Pe planeta noastră se petrec uneori lucruri extrem de bizare, pe care, din diverse motive, autoritățile le țin ascunse.

La începutul anului 1959, un grup de schiori sovietici, format din opt băieți și două fete, cu vârste cuprinse între 21 și 38 de ani, a plecat într-o expediție în partea nordică a munților Urali. Traseul lor trecea peste muntele Otorten, peste înălțimea căreia indigenii Mansî îi spuneau Kholat Sayakly, Muntele Morților. Un membru al echipei, Yuri Yefimovici Yudin, s-a îmbolnăvit și a rămas într-un cătun prin care au trecut, fiind astfel singurul supraviețuitor al expediției. Grupul era așteptat să se reîntoarcă la baza Vijei la data de 12 februarie 1959.  În noaptea de 1 spre 2 februarie, din motive neelucidate, și-au tăiat cortul din interior și au plecat, în ciorapi și lenjerie intimă, prin viscol și gerul de -30 de grade Celsius. Toți au fost găsiți morți. Corpurile lor nu aveau urme de leziuni externe, dar organele interne erau complet distruse. Unul a avut toate coastele rupte, trei au avut fracturi craniene grave, iar Dubininei, una dintre fete, îi lipsea limba din gură.Dyatlov_pass-incident

Ipoteze formulate

S-a emis părerea că grupul a fost surprins de o avalanșă. Ipoteza a fost infirmată, în zonă astfel de evenimene sunt extrem de rare și era evident că oamenii și-au tăiat singuri cortul și au plecat desculți, urmele lor fiind găsite în zăpadă. S-a spus că au nimerit într-o zonă în care armata făcea experimente cu rachete, dar cercetarea documentelor nu a confirmat varianta și apoi, în cazul exploziei unei rachete ar fi fost rupți în bucăți, ori ei pe corp nu aveau nicio rană. S-a mai spus că dintr-o închisoare din munții Urali a fugit un deținut și miliția, urmărindu-l, din cauza viscolului, i-a confundat pe schiori și i-a rănit, apoi, pentru a șterge urmele, i-a ucis pe toți. Nici această variantă nu a stat în picioare. Nu a evadat niciun pușcăriaș, iar schiorii nu aveau leziuni pe corp. S-a emis ipoteza că, în drumul lor, au trecut prin locuri sacre ale triburilor Mansî, fapt pentru care aceștia i-ar fi pedepsit cu moartea. Nici această afirmație nu s-a adeverit. Ancheta a stabilit că la cota 1079, unde au fost găsiți morții, nu erau niciun fel de alte urme, iar vânătorii din zonă au spus că mansî trăiesc la o distanță de 80-100 de kilometri depărtare, sunt prietenoși și, în situații critice, au ajutat grupurile de turiști. Interesantă însă a fost explicația indigenilor Mansî, care au spus că membrii expediției au ajuns într-un loc fermecat și au căzut victime unor ființe din alte lumi. Tangențial, tot ei au pomenit de ,,piticii Arcticii”, niște ființe bizare care trăiesc în grote, undeva sub pământ. Deși par de domeniul fanteziei, vom vedea că aceste afirmații pot conține un crâmpei de adevăr.

Medicii legiști au stabilit că toți au murit la 6 – 8 ore după ce au servit ultima masă, deci este posibil să se fi scultat din somn, să-și sfâșie cortul și apoi să plece dezbrăcați prin viscol. Forța care le-a distrus organele interne, fără să lase urme pe corp, a fost una neobișnuită și nu a fost de natură umană, fapt pentru care dosarele au fost sigilate și declarate strict secret.

Ce nu s-a spus atunciDyatloff_Igor

Nicolai Vladimirovici Thibeaux-Brignolles, membru al expediției, obișnuia să poarte pe mâini două ceasuri fixate la aceeași oră. Când a fost găsit mort, ceasurile erau oprite și arătau ore diferite, unul 20 și 14, celălalt 20 și 39 de minute. Nu s-a găsit o explicație pentru diferența orară. După 12 ani, Yuri Kuntsevici, șeful Fundației Dyatlov din Ekaterinburg, participant  la înmormântarea a cinci dintre cei nouă morți, a declarat: „Pielea lor avea o culoare maro-cafenie”. Un alt membru al echipei de căutare a spus că și părul celor morți avea culoarea gri. S-au ascuns declarațiile unor excursioniști, aflați la 50 de kilometri distanță de locul tragediei, care au afirmat că au văzut pe cer mai multe „sfere ciudate, de culoare portocalie”. Martori independenți, de la stații meteorologice sau unități militare din zona munților Urali, au confirmat că astfel de sfere bizare au fost observate pe toată perioada februarie-martie 1959. Și iată cum apare o posibilă legătură între aceste afirmații și spusele indigenilor Mansî, cum că schiorii au fost victimele unor ființe din alte lumi.

În 1990, jurnalistul Anatoli Gușin, din Sverdlovsk, a primit aprobarea de la poliție să restudieze dosarele acestui caz. Acesta a observat că toate paginile unde se vorbea de sferele misterioase erau smulse, iar dintre obiectele specificate în procesului verbal de constatare lipsea un „plic” misterios, despre care nu se mai știe ce conținea. În urma celor publicate de Gușin, au apărut lucruri surprinzătoare. După 30 de ani, Lev Ivanov, fost ofițer superior de miliție, omul care a condus ancheta oficială, a declarat că echipele de investigație nu au găsit „absolut nicio explicație rațională” pentru tot ce s-a întâmplat acolo. El a mai afirmat că, atunci, a primit ordin să închidă ancheta și să sigileze toate materialele referitoare la „apariția unor sfere care zburau pe cer”. Lev Ivanov s-a conformat, totul a fost declarat strict secret, dar el crede și acum că tragica întâmplare a fost din cauza acelor obiecte zburătoare neidentificate.Misterul-morților-din-Dyatlov

În anul 2000, scriitoarea Anna Matveyva, din Ekaterinburg, a publicat cartea „Misterul din pasul Dyatlov”. Aceasta conține o mare parte din declarațiile oficiale, din jurnalele victimelor, interviuri cu cercetătorii, fiind singurul document care centralizează astfel de informații. „Fundația Dyatlov” a fost creată în Ekaterinburg de către Universitatea Tehnică de Stat Ural și este condusă de Yuri Kuntesevici. Scopul acesteia este de a menține „Muzeul Dyatlov”, în memoria celor morți și de a convinge autoritățile ruse să redeschidă ancheta pentru a se stabili cine este vinovat de moartea celor nouă tineri. În limbajul Mansî, numele muntelui Otorten înseamnă ,,nu te duce acolo”. Cei care au îndrăznit să încalce această poruncă, au plătit pentru asta.

http://www.lumeamisterelor.com/





Cappadocia , peisaj selenar si orase misterioase

28 10 2013

Capadocia, labirinturi ascunse si peisaje selenare

In inima Turciei moderne se ascunde un petic de pamant care pare desprins dintr-o alta lume: formatiuni geologice stranii, similare cu cele lunare, labirinturi subterane, fortarete, orase construite sub pamant… elemente care, luate impreuna, ofera o savoare unica acestei zone aflata mai tot timpul in atentia istoriei. Capadocia nu inseamna doar straturi de lava si roca vulcanica depuse de-a lungul timpului, ci si suprapunerea unor fasii de istorie care dau nastere unei povesti magice despre cuceritori, culturi disparute, razboaie si sfinti.

capadocia_turcia

Regiunea cailor frumosi

Situata la 320 de kilometri de Ankara, capitala Turciei moderne, Capadocia se desfasora sub forma unui peisaj unic, in alcatuirea caruia intra pesteri, tuneluri si sute de orase subterane sapate de hititi in urma cu peste 3.000 de ani. Aici, secretele se afla in fiecare coltisor, de la tunele capcana si pesteri, pana la rute clandestine, utile in aprigele lupte care s-au dat in aceste locuri. Capadocia sau Kapadokya, dupa numele hitit care insemna “regiunea cailor frumosi”, este o lume subterana care ascunde in faldurile sale campurile de batalie ale cuceritorilor, razboaie sangeroase sau lupte religioase care au amenintat tot timpul sa o distruga. In aceste locuri, sacrul si profanul au cunoscut convietuirea. Dincolo de chestiunile de razboi, aici au fost construite primele manastiri din lume, iar numarul lacasurilor de cult s-a ridicat de-a lungul timpului la peste 200 de biserici. In ciuda invaziei turistice, regiunea a reusit intr-un fel sau altul sa isi pastreze o aura de mister, chiar si in fata arheologilor si istoricilor moderni. Nu numai considerentele istorice fac posibila aceasta afirmatie, ci si evenimentele moderne, care includ campuri magnetice despre care se presupune ca au proprietati curative sau semnalarea unor obiecte zburatoare neidentificate.

cappadocia ,enigma sau miracol

O istorie din adancuri

Cu milioane de ani in urma, eruptiile vulcanice au reprezentat primul fenomen care avea sa fie piatra de temelie a ceea ce inseamna Capadocia azi. De-a lungul timpului, trei vulcani mari din zona au raspandit tone de materiale in toata regiunea. Primele eruptii au lasat in urma o roca mai moale, numita tuf, dupa care a venit randul naturii sa joace rolul artistului. Ploaia, vantul si nisipul au inceput sa erodeze, creand platourile imense, vaile, defileurile si hornurile care impanzesc zona. Roca moale de tuf, rezultata in urma activitatilor vulcanice, a “albit” regiunea timp de 10 milioane de ani, in vreme ce stratul superior de bazalt oferea protectie necesara adaposturilor. In urmatoarele mii de ani, oamenii au fost ocupati cu saparea rocii moi, pentru a crea o vasta metropola subterana. Capadocienii au inceput cu locuinte simple, insa in timp arta lor s-a perfectionat, ceea ce a dus la crearea unor vaste labirinte subterane, a oraselor si a fortaretelor menite sa le asigure linistea. Unele orase puteau adaposti pana la 20.000 de oameni, ceea ce s-a si intamplat timp de 25 de secole, pana in anii 1300 d Hr.. Peste 260 de kilometri patrati au fost ocupati de constructiile care au protejat locuitorii impotriva ofensivelor inamice.

cappadocia

Chiar daca aspectul sau de la suprafata incita in continuare interesul turistilor, autenticul spirit al Capadociei este ingropat in adancuri. Sutele de orase subterane si fortarete sapate in munti sunt conectate pentru a crea una dintre cele mai masive retele terestre din lume. In urma cu 3.500 de ani, aceste locuinte sapate in stanca asigurau supravietuirea locuitorilor in timpuri grele, in care orase intregi erau sterse pe fata Pamantului. Istoria sangeroasa a zonei aflata la congruenta unor rute comerciale importante, care legau marile imperii ale lumii, China, India, Egipt, Grecia si Roma, ne ofera motivul pentru care bastinasii au preferat sa isi construiasca locuintele in subteran, mai degraba decat la suprafata. Pe scurt, cine controla Capadocia controla cele mai importante rute comerciale si avea promisa o parte din toate avutiile care luau calea exportului. Romanii, persii si mongolii au purtat batalii sangeroase pentru a controla acest nod. Presiunile externe cumulate cu luptele interne au rezultat un loc care cu greu se putea numi “acasa”. Populatia locala era depasita din punct de vedere numeric si din punct de vedere al inarmarii. Singura solutie viabila care le asigura supravietuirea era ascunderea in dedesubturile Pamantului si pastrarea stricta a acestui secret.

Dupa venirea vremurilor pasnice, utilitatea acestor ascunzatori a inceput sa se diminueze, ducand la o inevitabila iesire la lumina a localnicilor. In secolul XIV, un numar mare de orase erau deja uitate. Abandonarea continua, dar sigura, a facut ca in curand praful sa se aseze nu numai pe orase, ci si pe memoria oamenilor. Abia in anii ‘60 ai secolului XX, localnicii au inceput sa exploreze tunelele ingropate sub povara timpului. Dupa sase secole de tacere, doar zvonurile despre asezarile subterane reusisera sa supravietuiasca, insa nici unul dintre exploratorii amatori nu isi putea imagina cat de vaste erau aceste locuri in realitate. Dupa ce primul pas a fost facut, a venit randul expertilor sa inceapa lucrarile de cercetare. Peste 200 de orase au fost descoperite intacte dedesubtul Capadociei, insa cercetatorii sunt convinsi ca mai sunt inca foarte multe care asteapta sa fie descoperite.

cappadocia ,unul din multele orase subterane

Cateva lucruri interesante despre Cappadocia 

– Datorita unicitatii date de relief si de contextul cultural si istoric, zona a fost inclusa in anul 1985 in Patrimoniul Mondial UNESCO, avand o zona protejata de 9.576 de hectare;
– Despre hititii care au format unul dintre cele mai avansate imperii din trecutul foarte indepartat, din 1700 i.Hr. pana in 1190 i.Hr., se crede ca au fost primii locuitori subterani. Scrierile lor stravechi fac referinte la invadatori numiti “oamenii marii”, iar alte dovezi sugereaza ca acestia au cunoscut o perioada de inflorire in aceasta zona, care a durat 500 de ani, insa in secolul XII i.Hr. au disparut in mod misterios. Subteranele Capadociei au fost ultimul lor refugiu;
– Valea ascunde si sute de biserici, de la simple pesteri pana la biserici elaborate care rivalizeaza cu marile catedrale ale Romei. In una dintre aceste pesteri a fost creata prima manastire crestina, iar regimul de viata al calugarilor de atunci nu este in esenta diferit de cel al calugarilor contemporani;

orasele labirint din cappadocia
– Prima comunitate crestina a fost infiinta aici de catre Sf. Petru;
– Mai multi sfinti crestini s-au nascut in aceasta zona, printre care Sf. Vasile, Sf. Grigore de Nacianzo cel Batran si Sf. Grigore de Nacianzo cel Tanar
– Mai multe surse indica Capadocia ca loc de nastere al Sf. Gheorghe, insa originea este inca disputata din punct de vedere istoric. Acesta a fost fiul unui soldat din armata romana a secolului III, iar legenda conform caruia Sf. Gheorghe a ucis dragonul a luat nastere abia in Evul Mediu. Sf. Gheorghe este patronul Armatei Romane, care isi serbeaza ziua nationala in aceeasi zi in cu cea a patronului spiritual, pe 23 aprilie.





Roswell ,extraterestrii printre noi

28 05 2013

Roswell – adevarul e dincolo de noi?

roswell

Evenimentul de la Roswell este considerat de catre ufologi si adeptii teoriei conspiratiei drept cea mai interesanta intalnire de gradul trei a secolului XX. Cu acest misterios caz avea sa inceapa, practic, epoca obiectelor zburatoare neidentificate.

Scenariul cel mai vehiculat este cel al prabusirii unei nave extraterestre in apropierea localitatii Roswell, in luna iulie a anului 1947. La scurt timp dupa mediatizarea acestui incident, s-au format doua tabere, dintre care fiecare isi sustinea cu tarie propria versiune asupra a ceea ce s-a intamplat cu adevarat acolo. Desi nici pana in prezent, la mai bine de 60 de ani de cand a avut loc, circumstantele incidentului nu sunt complet elucidate, este de netagaduit faptul ca acolo s-a intamplat ceva. Pe de o parte sunt ufologii si conspirationistii care vor cu tarie sa creada ca este vorba despre prabusirea unui OZN, iar de cealalta parte a baricadei se afla scepticii si reprezentantii guvernamentali care au sustinut pana in prezent mai multe variante, cea mai populara fiind cea a prabusirii unui balon meteorolgic aflat intr-o misiune de testare, in cadrul unui experiment secret, denumit Mogul. Incidentul Roswell, invelit in mister, neelucidat pana in prezent, a avut totusi o finalitate materiala: o intreaga industrie a OZN-urilor s-a dezvoltat in mica localitate americana. Turisti din intreaga lume vin sa vada orasul care a avut norocul sa fie vizitat de OZN-uri, avand sansa sa plece de aici cu tricouri, sepcute si alte maruntisuri care amintesc de aceasta intalnire epocala.

incidentul de la Roswell

Desfasurarea actiunii

Intr-o seara de la inceputul lunii iulie 1947 (data difera in marturii), Mac Brazel, proprietarul unei ferme din apropierea localitatii, descopera ramasitele unui obiect zburator si apeleaza la cea mai apropiata baza militara. Locotenentul Walter Haut, cel care se ocupa de relatiile publice aleRoswell Army Air Field, da primul comunicat de presa la ordinul superiorului sau, prin intermediul caruia anunta descoperirea resturilor unei farfurii zburatoare prabusita pe terenul unei ferme din apropierea Roswell-ului, declansand astfel o isterie mass-media. In doar doua zile, comandamentul general publica o rectificare, anuntand ca misterioasa farfurie zburatoare nu este decat un balon meteorologic care s-a prabusit in timp ce se afla in misiune. Pentru a-si sustine declaratia, comandamentul organizeaza o conferinta de presa la care are acces toata presa, conferinta in cadrul careia sunt expuse resturile deja vestitului balon meteorologic. Surprinzator pentru reprezentantii necredinciosi si curiosi ai presei din ziua de astazi, predecesorii lor au inghitit momeala autoritatilor. Astfel se incheia prima faza a misterului de la Roswell, cazut intr-o uitare nemeritata timp de 30 de ani.

Intriga

Anul 1978 avea insa sa vina cu noi vesti despre Roswell, aducand informatii care aveau sa consacre acest caz pentru totdeauna in memoria pasionatilor de mistere, conspiratii si extraterestri. Atunci, maiorul Jesse Marcel, implicat direct in recuperarea resturilor misterioase, declara intr-o emisiune televizata ca obiectul ce s-a prabusit la Roswell, in 1947, era cu siguranta de origine extraterestra, iar “dovezile” prezentate la conferinta de presa nu aveau nimic de-a face cu ceea ce se colectase de la locul prabusirii. Marturia lui, facuta in direct, incepe sa ridice sprancene si sa nasca intrebari, mai ales in cercurile de pasionati OZN, care incep sa ia cat se poate de serios aceasta declaratie. 

Roswell,extraterestrii printre noi

In februarie 1980, National Enquirer realizeaza propriul interviu cu maiorul Jesse Marcel, consacrand cazul atentiei publice mondiale. Curios sau nu, dupa publicarea interviului, marturiile si declaratiile altor martori directi sau indirecti incep sa curga, imbogatind firul istoriei cu o multime de detalii. Se pare ca dupa ce au fost recuperate primele bucati ale navei, o vasta operatiune militara s-a desfasurat in zona pentru a intra in posesia tuturor dovezilor care ar fi putut relata o prezenta extraterestra, incluzand aici si cadavrele celor care se aflau in nava. In 1989, un antreprenor de pompe funebre, Glenn Dennis, sustinea ca autopsiile extraterestrilor au fost efectuate in baza de la Roswell. Cativa ani mai tarziu, in 1991, o alta marturie vine sa puna paie pe foc. Generalul Du Bose confirma faptul ca generalul Ramey a inlocuit in 1947 adevaratele dovezi colectate de la fata locului cu ramasitele unui balon meteorologic.

Punctul culminant

In vreme ce dovezile si marturiile privitoare la modul in care s-au petrecut evenimentele in acea seara istorica de iulie 1947 nu conteneau, iar publicul international le devora pur si simplu, Congresul Statelor Unite cere fortelor aeriene americane sa declanseze o ancheta interna pentru a afla ce s-a intamplat de fapt. Rezultatul acestei anchete a fost rezumat in doua rapoarte dintre care primul, The Roswell Report: Fact vs. Fiction, a aparut in 1995. In cadrul acestuia, oficialitatile recunosc ca nu a fost vorba despre un balon meteorologic, iar ceea ce s-a vazut era esecul unui proiect strict-secret la acea vreme, denumit Mogul. Prin urmare, detaliile acestuia nu puteau fi facute publice. 

roswell ,extraterestrii

In cel de-al doilea raport, The Roswell Report: Case Closed, publicat in 1997, se concluzioneaza ca marturiile privitoare la recuperarea unor cadavre extratereste au fost niste operatiuni de recuperare ale unor manechine antropomorfice, folosite in cadrul unor programe militare in jurul anilor ’50, cum ar fi cazul operatiunii High Dive. Tot de aici aflam ca toate dovezile adunate de la locul incidentului si convorbirile radio efectuate atunci, nu mai exista, deoarece au fost distruse. Insa ceea ce nu se mentioneaza este de ce, cand, cum si din ordinul cui au fost sterse aceste urme. Desi scopul celor doua rapoarte a fost sa linisteasca opinia publica, efectul a fost oarecum contrar. Majoritatea oamenilor au ramas convinsi ca evenimentul care a avut loc acolo nu avea nimic terestru, iar unii ufologi chiar s-au plans de faptul ca guvernul a incercat sa-i dezinformeze. Prin urmare, la Roswell s-a intamplat ceea ce a vrut fiecare sa creada ca s-a intamplat. 

Epilog?

Exact in anul in care se sarbatorea vizitarea Pamatului de catre extraterestri, o marturie surpriza, vine sa arunce o noua lumina asupra acestui caz. Locotenentul Walter Haut, responsabilul cu relatiile publice ale bazei militare de la Roswell, a lasat o scrisoare, indicand in mod expres ca aceasta sa fie deschisa numai dupa moartea sa. Desi in timpul vietii a sustinut ferm declaratiile autoritatilor americane, marturisirea pe care a facut-o pe patul de moarte vine sa confirme parerile multora, referitor la ceea ce s-a intamplat in acea noapte de iulie a anului 1947. Acesta nu este numai cazul lui. Multi dintre cei care au sustinut la inceput ca au fost martorii prabusirii unei nave extraterestre si-au retractat pe parcurs declaratiile, incluzandu-l aici si pe cel care a gasit prima data ramasitele navei, iar unii dintre cei care au fost implicati direct in aceasta afacere, au disparut ca prin minune. In marturisirea sa, Haut declara ca balonul meteorologic nu a fost decat o incercare de a musamaliza adevarata natura a resturilor recuperate, care nu erau in nici un caz terestre. Acestea au fost depozitate intr-un hangar. Prin natura functiei sale, Haut nu a vazut doar urmele navei, ci si cadavrele extraterestrilor. Informatia a venit in sprijinul celei emise de antreprenorul de pompe funebre, Glenn Dennis, care a sustinut multa vreme ca imediat dupa prabusire i s-au solicitat cateva sicrie la dimensiuni mici. Haut a confirmat si operatiunea de “curatare” intreprinsa de armata imediat dupa incident, care a durat cateva luni, timp in care au fost colectate toate dovezile care ar fi putut compromite varianta oficiala. Mai mult decat atat, se pare ca au existat doua locuri ale prabusirii, iar cel de-al doilea sit, in care a cazut cea mai mare parte a navei a fost tinut secret. 

roswell ,adevarul e dincolo de noi

Lucrurile iau o turnura si mai spectaculoasa, in momentul in care un fost oficial al Pentagonului, colonelul Philip J. Corso, vine sa sustina celelalte marturii, aducand un plus de valoare informatiilor existente. Acesta marturiseste ca cele mai noi inventii tehnologice ale armatei, efectuate in ultimii ani sunt de origine…extraterestra. Corso sustine ca descoperiri precum armura corporala Kevlar, laserele, circuitele integrate de cipuri, au fost inspirate de tehnologia extraterestra si chiar el a fost insarcinat sa se ocupe special de distribuirea informatiilor catre companiile americane din domeniu. Corso a murit la scurt timp dupa ce a facut aceste declaratii, in urma unui atac de cord, ceea ce nu i-a impiedicat pe teoreticienii conspiratiei sa creada ca altceva necurat a fost la mijloc.Oricat de bizara ar parea multora declaratia lui Corso, in mod paradoxal ea a fost sustinuta si de catre alte surse credibile, printre care si fostul ministru canadian al Apararii, Paul Hellyer, cel care a declarat la randul sau ca varianta i-a fost confirmata de catre cineva din conducerea guvernului american.

Anul trecut a marcat implinirea a 60 de ani de la incidentul de la Roswell. Autoritatile locale au organizat o petrecere pentru a sarbatori si comemora evenimentul. 60 de ani in care nu s-a aflat nimic concret, insa pe langa adevarul ramas necunoscut s-au nascut sute de teorii, care au fost elaborate si sustinute doar pentru a intelege ceea ce cu greu poate fi acceptat. Unii ufologi au fost de acord asupra faptului ca este foarte probabil ca guvernul american sa tina secreta aceasta afacere atata timp doar pentru ca o confirmare a existentei extraterestrilor ar produce o isterie in masa si pentru ca, pur si simplu, oamenii inca nu sunt pregatiti pentru a cunoaste si o alta realitate. 

 

 

 

 

sursa : descopera .ro





Machu Picchu -100 de ani de mister

20 02 2013

 

Machu Picchu – 100 de ani de mister

Machu Picchu - 100 de ani de mister

Pe 24 iulie 2011 s-au  împlinit 100 de ani de la descoperirea cetăţii incase Machu Picchu, al cărei nume se traduce prin „piscul bătrân” în limba Quechua, vorbită de-a lungul Anzilor. Hiram Bingham, cel care a descoperit citadela în anul 1911, i-a dat numele muntelui pe care este situată, iar denumirea originală nu a fost descoperită niciodată.

Machu Picchu se situează pe o culme de munte la 450 de metri deasupra fluviului Urubamba, afluent al Amazonului. Întregul complex se întinde pe 32.500 de hectare, însă zona construită, care cuprinde 172 de locuinţe, este concentrată pe un platou ce măsoară 530 de metri în lungime şi 200 de metri în lăţime, înconjurat de terase destinate agriculturii. Se crede că aproximativ 1.000 de oameni au locuit în acest vechi oraş incaş, construit în secolul al XV-lea.Cum a fost „descoperit” Machu Picchu

Hiram Bingham III, un tânăr profesor de istorie de la Universitatea Yale, a pornit în 1911 într-o expediţie de cercetare în Peru, propunându-şi să descopere „ultimul refugiu al civilizaţiei Inca”. El mai călătorise cu 3 ani înainte în America de Sud şi vizitase ruinele incase din Choquequirao, în sudul Peru-ului. Această călătorie i-a trezit interesul pentru cetăţile civilizaţiei Inca, făcându-l să viseze la descoperirea „oraşului pierdut” al incaşilor.Bingham aflase din documentele istorice faptul că Manco Inca, unul dintre ultimii împăraţi incaşi, a construit un oraş intitulat Vilcabamba într-o zonă nelocuită, în încercarea de a ieşi de sub dominaţia conchistadorilor spanioli. De asemenea, Bingham auzise despre o aşezare aflată pe culmea estică a Anzilor, intitulată „Matcho Piccu”, însă nici un european sau american nu reuşise să descopere acest sit, el nefiind menţionat nici de documentele spaniole.Bingham a pornit în expediţie convins că va găsi ultima cetate a incaşilor în valea râului Urubamba.
machu picchu-100 de ani de mister
Spre norocul său, în acel an guvernul peruan croise un drum prin defileul râului Urubamba, pentru a facilita transportul de zahăr, cauciuc şi cacao din Amazon. Istoricul american a fost printre primii exploratori care au putut folosi acest drum, acesta dovedindu-se extrem de util în expediţia sa.Cu o zi înainte de epocala descoperire, Bingham l-a întâlnit pe Melchor Arteaga, un campesino (ţăran) din zonă, care i-a spus că putea să-l conducă la un oraş străvechi. În dimineaţa zilei de 24 iulie 1911, ploua în valea Urubamba, iar Arteaga i-a spus lui Bingham că urcuşul era prea dificil pe timp de ploaie. „Când am fost de acord să-l plătesc cu un sol, de 3-4 ori venitul unei zile de muncă în zonă, a acceptat în cele din urmă să ne ghideze la ruine”, a relatat exploratorul.
drumul spre machu picchu
Urcând prin desişul pădurii tropicale, ei au ajuns la o fermă a câtorva campesinos, aflată la aproximativ 350 de metri deasupra nivelului râului. Surprinşi să-l vadă pe exploratorul american, ţăranii i-au dat acestuia de mâncare şi, aflând că acesta caută o cetate veche, i-au spus că „puţin mai departe” va găsi ruinele unui oraş vechi.Însoţit de un copil în vârstă de 11 ani, care cunoştea calea spre ruine, Bingham a continuat să urce pe munte, până când a ajuns la o amplă zonă terasată ce l-a făcut să înţeleagă că a descoperit un sit important al civilizaţiei incase.Exploratorul american a continuat să urce timp de două ore, până când a ajuns la „un labirint de ziduri mici şi mari, acoperite de junglă, ruinele unor clădiri construite din blocuri de granit decupate atent şi legate fără să se fi folosit ciment”. Bingham a rămas uimit de precizia şi măiestria pietrarilor incaşi şi de frumuseţea întregii structuri descoperite, fiind convins că descoperise „oraşul pierdut al Incaşilor”.
Profesorul de la Yale a făcut un inventar al tuturor structurilor descoperite, iar un an mai târziu s-a întors şi a efectuat excavaţii în situl arheologic, curăţând suprafaţa de copaci şi expunând lumii întregi frumuseţea citadelei. Pe parcursul lucrărilor, Bingham a descoperit mii de obiecte – printre care unelte de piatră, bijuterii şi ceramică – pe care le-a dus la universitatea Yale, cu acordul guvernului peruan. În ultimele decenii, autorităţile din Peru au ajuns să regrete acordul, susţinând că de fapt acesta stipula doar împrumutul temporar al artefactelor către Yale.Peru a avut o dispută îndelungată cu instituţia de învăţământ americană, solicitând acesteia să returneze artefactele pe care Bingham le-a scos din ţară. Pentru a recupera obiectele ce aparţineau patrimoniului naţional, preşedintele i-a scris preşedintelui american Barack Obama, cerându-i să intervină pentru a facilita repatrierea obiectelor. În cele din urmă, peruanii au avut sorţi de izbândă, universitatea Yale returnând o parte din cele peste 5.000 de obiecte în martie anul acesta, inclusiv 370 de piese de muzeu ce vor fi expuse în Cusco.În ultimii ani, cercetări efectuate de oameni de ştiinţă din Franţa şi Peru au arătat că aventurierul german Augusto Berns vizitase Machu Picchu cu 44 de ani înainte de Bingham. Chiar dacă exploratorul american nu a „descoperit” cu adevărat Machu Picchu, ruinele fiind cunoscute de ţăranii ce trăiau în zonă, el a fost prima persoană care a făcut cunoscut acest sit în întreaga lume, publicând detalii şi imagini din expediţia sa în 1913. De aceea, el este considerat „descoperitorul ştiinţific” al Machu Picchu.Bingham s-a dedicat politicii, a devenit guvernator şi membru în Senatul SUA, iar după ce şi-a pierdut postul de senator ca urmare a unui scandal de corupţie, nefiind reales, a început să-şi povestească aventurile din America de Sud, intrând în conştiinţa populară graţie cărţilor sale. Deloc modest, acesta scria într-unul dintre volumele sale următoarele cuvinte: „Columb a fost cel care a făcut continentul american cunoscut lumii civilizate. În acelaşi sens, eu am «descoperit» Machu Picchu”.
Reputaţia sa de explorator s-a răspândit în întreaga lume, el fiind considerat unul dintre cei care au inspirat personajul hollywoodian „Indiana Jones”, conceput de George Lucas şi Steven Spielberg.Ce reprezenta Machu Picchu

Imperiul Inca a fost fondat de un trib ce a trăit în apropierea oraşului Cusco în secolul al XII-lea. Membrii acestuia s-au răspândit pe o suprafaţă întinsă de-a lungul Anzilor, acoperind întreg teritoriul pe care se găsesc astăzi Ecuador, Bolivia şi Chile.Capitala imperiului Inca era Cusco (Q’osqo în Quechua), nume ce înseamnă „buricul pământului”. Cusco era oraşul sfânt al incaşilor şi totodată centrul politic, militar şi cultural al imperiului. Din Cusco porneau toate drumurile ce făceau legătura între oraşele Imperiului, aici aflându-se reşedinţa împăraţilor incaşi.
Când a descoperit Machu Picchu, Bingham era ferm convins că a găsit Vilcabamba, oraşul construit de Manco Cápac drept ultim refugiu al incaşilor asupriţi de cuceritorii spanioli. Bingham se înşela; el descoperise şi adevăratul Vilcabamba, însă nu a realizat adevărata importanţă a sitului, considerând aşezarea prea simplă pentru a o cerceta în profunzime. Abia după moartea sa arheologii au confirmat faptul că Machu Picchu nu este Vilcabamba, astfel că Bingham nu a a aflat niciodată adevărul.Faptul că Machu Picchu prezintă un singur stil arhitectural, similar cu cel al cetăţii Cusco, indică faptul întregul oraş a fost construit în acelaşi timp, nivelul de detaliu făcând puţin probabil ca aşezarea să fie ridicată în timp ce incaşii fugeau de asupritorii spanioli. De asemenea, numărul redus de terase destinate agriculturii sugerează că oraşul avea o populaţie mică şi că o bună parte din alimente provenea din Cusco.
De asemenea, pentru că Machu Picchu se află la mică distanţă de Cusco, la doar 3 zile de mers pe jos, într-un climat călduros, istoricii cred că această cetate era o reşedinţă folosită în timpul vacanţelor de împăratul Inca şi de servitorii săi. Pentru că se află la o altitudine mai joasă decât Cusco şi este situată pe o culme muntoasă în apropierea bazonului Amazonian, cetatea Machu Picchu avea parte de o iarnă mai blândă, cu un climat mai umed şi mai cald.Această ipoteză este susţinută de faptul că în Machu Picchu nu au fost descoperite morminte elaborate, tipice conducătorilor incaşi, fapt ce sugerează că membrii familiei regale incase nu locuiau aici pentru perioade lungi.Pentru că nu au descoperit nici un artefact spaniol, arheologii au concluzionat că Machu Picchu a fost abandonat de incaşi în preajma momentului cuceririi imperiului Inca de către spanioli.Istoricii cred că cel de-al nouălea împărat al Regatului Cusco şi totodată fondatorul Imperiului Inca, Pachacútec, a fost cel care a comandat construirea complexului de la Machu Picchu, acest lucru petrecându-se în jurul anului 1450.Pentru că incaşii nu foloseau roata, rămâne un mister modul în care au reuşit să urce pe această colină pietrele masive de granit folosite înconstrucţie. Majoritatea arheologilor consideră că acestea au fost împinse de sute de muncitori de-a lungul unui plan înclinat.
Citadela era împărţită în 3 secţiuni: una sacră, în care se găseau temple închinate zeului-soare, Inti, o zonă rezidenţială destinată claselor inferioare şi o zonă rezidenţială destinată preoţilor şi nobilimii.Inti era cel mai important zeu al incaşilor, care credeau că împăraţii sunt descendenţii direcţi ai acestuia. Pentru multă vreme s-a crezut despre Machu Picchu că era o zonă cu o însemnătate spirituală importantă pentru incaşi, însă cele mai recente cercetări arată că religia nu constituia principalul rol al aşezării.Concluzia arheologilor este că Machu Picchu reprezenta o reşedinţă a clasei conducătoare a Imperiului Inca, care se muta aici temporar împreună cu câteva sute de servitori. Majoritatea lucrătorilor erau olari, pietrari, bijutieri pricepuţi în prelucrarea aurului şi argintului, ţesători şi alţi meşteşugari. Cercetările istoricilor indică faptul că aceşti meşteşugari erau aduşi la Machu Picchu din toate colţurile imperiului, având parte de o viaţă bună în această cetate-staţiune.Timp de o sută de ani, Machu Picchu a constituit destinaţia de vară a clasei conducătoare incase, fiind echivalentul unei staţiuni de lux din care aceştia continuau să desfăşoare activităţile de conducere a imperiului.Arhitectura cetăţiii este impresionantă, templele, terasele destinate agriculturii, apeductele şi grădinile integrându-se perfect în mediul înconjurător. Interesul faţă de natură se reflectă în clădiri şi în instrumentele astronomice ce reflectă mişcările celeste ale soarelui în timpul solstiţiilor anuale.Colina pe care incaşii au ales-o pentru a construi Machu Picchu oferă o panoramă superbă atât asupra vârfului Putucusi, considerat şi astăzi sacru de către localnicii din zonă, cât şi asupra naturii înconjurătoare. Şansa de a trăi în mijlocul unui peisaj superb prezenta însă costuri ridicate, aşa că locuitorii din Machu Picchu depindeau de resursele trimise din Cusco.Cetatea nu a avut o viaţă lungă: aceasta nu a fost locuită nici măcar 100 de ani, oraşul fiind abandonat în jurul anului 1530, odată cu supunerea civilizaţiei Inca de către conchistadorii spanioli.Machu Picchu astăzi şi problemele de conservare

Inclus pe lista Patrimoniului Mondial de către UNESCO în 1983, Machu Picchu atrage un număr din ce în ce mai mare de turişti în fiecare an. „Machu Picchu are pentru Peru aceeaşi însemnătate pe care o au piramidele în Egipt”, spune Luis Lumbreras, fost conducător al Institutului Naţional de Cultură.În cea mai mare parte a secolului al XX-lea, Machu Picchu nu a fost vizitat de prea mulţi turişti, costurile pentru a ajunge într-un loc atât de îndepărtat fiind extrem de mari. Începând cu anii 1980 şi continuând până în 1999, turiştii au avut încă un motiv pentru a evita zona: un conflict între gherilele maoiste Sendero Luminoso şi guvernul peruan.Cu toate acestea, în anul 1991 aproximativ 77.000 de turişti au vizitat Machu Picchu. După încheierea conflictului intern, numărul turiştilor a crescut de aproximativ 10 ori în ultimul deceniu, în 2009 vizitând cetatea incasă mai mult de 800.000 de oameni.În ianuarie 2010, calea ferată ce leagă citadela de Cusco a fost distrusă de inundaţii, turiştilor fiindu-le imposibil să poată ajunge la sit timp de luni bune, fapt ce a generat pierderi de zeci de milioane de dolari. Acest lucru nu este văzut cu ochi buni de către oficialii UNESCO, îngrijoraţi de efectul pe care un număr atât de mare de vizitatori îl poate avea asupra sitului arheologic. Aceştia au cerut autorităţilor locale să limiteze numărul de persoane ce pot vizita într-o zi Machu Picchu la 1.800. În clipa aceasta, limita impusă de oficialităţi este de 2.500 de vizitatori.O altă problemă o reprezintă autorităţile locale, pentru care nu primează întodeauna interesul arheologic şi istoric. „Autorităţile din zonă nu ştiu ce este UNESCO, nu înţeleg ce înseamnă o zonă protejată”, susţine Fernando Astete, directorul Parcului Arheologic Machu Picchu.În anul 2000, oficialităţile au permis unei companii producătoare de bere să filmeze o reclamă în cetate. În timpul filmărilor, un braţ al unei macarale s-a prăbuşit peste Intihuatana, o piatră incasă sacră folosită în timpul festivalurilor pentru adorarea celei mai importante zeităţi, zeul-soare Inti, şi care era totodată un instrument ştiinţific ce indica mişcările lunii, solstiţiile şi echinocţiile. Piatra a fost afectată, fiind ciobită în partea superioară, însă autorităţile au continuat să permită accesul carelor de filmare în Machu Picchu, singura consecinţă a evenimentului fiind condamnarea la 6 ani de închisoare a cameramanului vinovat. Recent, oficialităţile locale au autorizat filmarea unor scene de dans pentru Enhiran, un film de la Bollywood.
Cum ajungem la Machu Picchu?
Condor Airlines zboară pe ruta Bucureşti-Lima cu escale la Frankfurt, Santo Domingo şi Panama City. Zborul de la Lima la Cusco e operat de LAN Airlines. Odată ajunşi în Cusco, va trebui să luaţi luaţi trenul. Majoritatea călătorilor optează pentru o călătorie până la Aguas Calientes (orăşel cunoscut şi sub numele de Machu Picchu Pueblo), călătoria de-a lungul celor 112 kilometri parcurgând un peisaj spectaculos. Există trei trenuri turistice spre Aguas Calientes, în funcţie de gradul de confort pe care îl doriţi, cel mai ieftin costând aproximativ 50$ pe segment. Trenul de lux poartă numele lui Hiram Bingham, iar o călătorie costă aproximativ 350$ pe segment, tarif ce include două mese şi un ghid care vă va însoţi în vizita prin Machu Picchu.
Din Aguas Calientes va trebui să luaţi un autobuz până la intrarea în Machu Picchu. Drumul durează doar 15 minute, însă vi se va părea cu siguranţă mai lung datorită serpentinelor care compun ruta.Dacă preferaţi să mergeţi pe jos, urcuşul până la Machu Picchu durează aproximativ o oră. Poate vă aşteptaţi la o plimbare uşoară, însă nu este, mai ales dacă nu v-aţi obişnuit cu cantitatea redusă de oxigen din aer la această altitudine. Pentru a rezista mai bine condiţiilor climatice, localnicii mestecă frunza de coca şi beau ceaiuri din această plantă.Dacă aveţi spirit de aventură, puteţi lua trenul doar până la Ollantaytambo, la 82 de kilometri de Cusco, iar de acolo puteţi porni în explorarea regiunii la pas. Călătoria pe Camino del Inca (Calea Incaşilor) este preferată de mulţi turişti, cei 43 de kilometri ce despart Ollantaytambo de Machu Picchu constituind o experienţă unică. Atenţie, însă: nu puteţi parcurge acest traseu decât ca parte a unui grup organizat de o agenţie de turism locală. Această măsură a fost luată după ce s-a constatat că anual în urma celor 75.000 de turişti ce călătoreau pe această rută rămâneau prea multe gunoaie care afectau mediul înconjurător.Pentru că nu trebuie să rataţi răsăritul la Machu Picchu, este obligatoriu să trageţi peste noapte la unul dintre hotelurile din zonă. De asemenea, acest lucru vă va permite să exploraţi mai pe îndelete ruinele cetăţii incase, evitând aglomeraţia.Când să vizităm Machu Picchu?

Între lunile noiembrie şi martie, adică în anotimpul ploios, veţi avea parte de precipitaţii în fiecare zi şi nu vă veţi putea bucura de răsăritul de soare, Machu Picchu fiind învăluit de nori dimineaţa. De aceea, cei mai mulţi turişti vizitează cetatea incasă între lunile mai şi octombrie. Un vârf de vizitatori se înregistrează şi cu ocazia celor două solstiţii anuale (20/21 iunie şi 21/22 decembrie), când mii de curioşi vin să vadă cum soarele se aliniază perfect cu fereastra Templului Soarelui, luminând un altar de piatră situat în centrul încăperii. Clădirea avea un rol spiritual, fiind dedicată venerării zeului Inti.
Numărul crescând de turişti îi îngrijorează pe specialişti, mulţi temându-se că Machu Picchu îşi va pierde aspectul unic, cetatea fiind unul dintre cele mai bine conservate monumente pre-columbiene. Şi comunitatea arheologică a tras un semnal de alarmă, mulţi specialişti considerând că această bijuterie arhitectonică nu va rezista în timp dacă autorităţile nu vor lua măsuri. „În 10 ani, valea aceasta va fi un imens parc de distracţii, un fel de Disneyland”, avertizează Jose Canziani, un specialist în arheologie de la Universitatea Catolică din Lima.Aşadar, dacă doriţi să descoperiţi citadela incasă în forma ei originală, cât încă nu este afectată iremediabil de miile de turişti ce o vizitează zilnic, grăbiţi-vă!
sursa bibliografica:descopera.ro,BBC history si travel.ro




De ce flutura drapelul la geamurile englezilor

30 09 2012

Turistul ,care vine la Londra ,nu are timp sa remarce un lucru extraordinar,cred eu.In afara de istoria acestui oras (istorie care se vede la tot pasul ,mai ales in partea centrala),daca intri prin cartierele Londrei,vei remarca multitudinea de steaguri  ale Marii Britanii,postate la balcoanele sau la ferestrele locuintelor.

Te intrebi de ce?(mai ales ca provii dintr-o tara unde drapelul se scoate doar de sarbatori si la demonstratii).Mergand pe strada sau intrand in contact cu englezii de rand vei intelege.Nu doar tinerii au dreptul sa se gandeasca la viitor aici ci si batranii.Poti intalni persoane in varsta in parcuri alergand sau la magazine ,ca vanzatori.Cert este ca fiecare are o sansa.Ca cetatean al acestui stat ai foarte multe obligatii,dar si tot atatea drepturi.Nu esti aruncat ca o masea stricata in momentul cand iesi la pensie si nu esti indemnat sa pleci din tara ,daca vrei o viata mai buna,tanar fiind.

Patriotismul lor nu este unul de fatada .Asa le dicteaza constiinta.Faptul ca traiesc intr-un stat,care are grija de toti cetatenii sai,le intareste si mai mult acest simtamant.Din acest motiv ,in momentul cand apare regina,vei vedea oameni cu lacrimi in ochi,lacrimi de bucurie ,nu de tristete.





Londra-scurta prezentare

4 09 2012

1.Prezentare 

Capitala a Angliei si a Regatului Unit al Marii Britanii,Londra este al 9 lea mare oras al lumii.

Situata in partea de sud-est ,pe malul Tamisei,este alcatuita din :The City of London(Cetatea Londrei-centrul financiar si de afaceri al regatului),The City of Westminster,care gazduieste Parlamentul si mare parte a vietii politice si alte 31 de primarii.Impreuna formeaza orasul cunoscut sub denumirea de Great London.

Inceputurile orasului dateaza din anul 43 d.Hr,cand,in urma invaziei,romanii au fondat Londinium.Aceasta colonie a facut parte din Imperiu timp de 400 de ani.

Dupa formarea regatelor anglo-saxone si ,mai ales,dupa cucerirea normanda din 1066 ,zona cunoaste o dezvoltare rapida.Atunci sunt construite Turnul Londrei(1078) si catedrala din Canterbury.In 1167 este fondata, de catre profesorii de la Paris, Universitatea Oxford .

In 1666 Londra este distrusa in proportie se 2\3 datorita unui incendiu devastator.Reconstructia orasului a durat mai bine de 10 ani si nu s-a mai ingaduit folosirea lemnului in ansamblarea cladirilor.(rolul determinant l-a jucat Christopher Wren cel care a proiectat majoritatea edificiilor importante).In 1703 se construieste si Palatul Buckingham,destinat ducelui de Buckingham.Tot atunci sunt puse temeliile primelor spitale.La 1800 devenise cel mai mare oras al lumii avand 1 milion de persoane populatie.

Cladirile cu o arhitectura mai moderna sunt construite dupa al II lea Razboi Mondial .

2.Atractii turistice

Inainte de toate ,capitala Angliei atrage un numar impresionant de turisti nu neaparat datorita aspectului deosebit ,cat mai ales datorita reclamei de care se bucura si a nenumaratelor muzee si cladiri istorice.Enumar aici:Buckingham Palace,London Eye,British Museum,Tower Bridge etc.

Despre acestea voi vorbi in articolele urmatoare.








Ancient Code

Deciphering History Together

Secretele Zeilor

de Claudiu-Gilian Chircu

Earth 4 All Web Magazine

Ancient Mysteries, Healing, Science & News