Femeia eterna

28 04 2013

femeia eterna

 

Imi doresc sa o cuprind ,sa o simt .Cuprind formele ei cu mana mea .O mangai incet .Cuprind fiecare loc ascuns .O sarut pe gat ,apoi pe sani si apoi ii cuprind picioarele .Insist asupra lor.Sarut buricul si interiorul ei divin .Doamne ,de ce ai facut femeia? 

O iubesc ! Mi se pare fara rost viata fara ea .Suntem iubire ,exprimam iubire,respiram iubire.Femeia eterna .O vrem ! O dorim ! O simtim !





Mayasii,”sclavii” timpului

11 02 2013

Mayasii au fost singura civilizatie cunoscuta care si-a circumscris istoria intr-un cadru temporal precis: au consemnat cu exactitate clipa de obarsie, Facerea, si, chiar daca s-au inselat asupra datei, au prevazut si momentul extinctiei, 2012 era noastra. Daniel Nicolescu ii surprinde deopotriva supusi vremii si timpului.

calendar mayas vechi

Timpul poate fi privit intr-o maniera obiectiva, pentru care avem cuvantul grecesc chronos (din care s-au nascut cronologie si cronometru), si intr-una subiectiva, acoperita de latinescul tempus (din care a derivat si tempestas – furtuna). Acest din urma timp este resimtit, nu masurat. Este un timp variabil, care introduce ideea de meteorologie a sufletului. Exista nu doar un timp care trece, ci si un timp care se manifesta (este) afara. Pe vremuri, omul depindea esentialmente de timpul de afara, de meteorologie, de ciclul mai mult sau mai putin regulat al anotimpurilor, iar viata umana era vazuta, mai ales in zonele cu clima temperata, ca mergand de la primavara tineretii, pana la iarna extremei senectuti. Fiinta umana a conceput timpul, spunea Odon Vallet, specialist in istoria religiilor, „atat in maniera matematica, masurabila, cat si in maniera resimtita, psihologica“.

In spirit si in vant nu exista moarte

Readusa de curand in atentia intregii lumi de catre filmul Apocalypto (regizat de Mel Gibson si asezat sub semnul unui motto tulburator: „O mare civilizatie nu poate fi cucerita dinafara inainte sa se distruga ea insasi dinauntru.“), civilizatia Maya, strident diferita in toate expresiile sale, de la mitologie la arhitectura, de mentalitatile antice cu care am fost familiarizati, si-a articulat intreaga spiritualitate si existenta materiala in jurul ideii de timp. Iata ce spune Popol Vuh despre Geneza: „Timpul Maya s-a nascut si a capatat nume pe cand Cerul inca nu exista, iar Pamantul nu se desteptase. Zilele au pornit la drum dinspre Rasarit. Prima zi a scos din maruntaiele ei Cerul si Pamantul. Ziua a doua a facut scara pe care coboara ploaia. (…) Din vointa celei de-a patra zile, Cerul si Pamantul s-au aplecat si s-au putut intalni. Ziua a opta si-a infipt in pamant mainile si picioarele. Ziua a noua a creat lumile de jos. Ziua a zecea a hotarat ca lumile de jos sa fie ale celor cu suflet otravit. In soare, ziua a unsprezecea a modelat piatra si copacul. Cea care a facut vantul a fost ziua a douasprezecea. A suflat vant si l-a numit spirit, pentru ca in el nu era moarte“ (dupa Eduardo Galeano, Memoria Focului).mayasii,sclavii timpului

Eterna reintoarcere

Fie ca este vorba de razboi, de cult, de agricultura sau de viata cotidiana, totul este legat indisolubil de curgerea timpului. Un timp calculat pe baza a doua calendare – unul ritual si solar, altul, cel mai important, pe care nici o alta civilizatie nu l-a mai dezvoltat – „Indelungata socotinta“, utilizat in perioada clasica (300-800). Pentru mayasi, creatia a inceput, potrivit acestui din urma calendar, in al 13-lea baktun 4 ahau 4 kankin (adica pe 13 august 3114 inaintea erei noastre). Ce pare cu adevarat surprinzator este faptul ca acest bilant al timpului Maya prevede nu doar inceputul, intr-o maniera foarte riguroasa, ci si sfarsitul, care ar fi urmat sa se produca in 2012 era noastra, pe 23 decembrie. Marea grija a mayasilor, dincolo de mizeriile curente legate de mijloacele de trai, au fost rupturile temporale, trecerile de la un ciclu la altul. Asta pentru ca erau convinsi ca lumea lor actuala a fost precedata de alte lumi si ca fiecare creatie e urmata de o distrugere. Prin urmare, totul trebuia anticipat si, pentru asta, se foloseau de divinatii. Interesant de remarcat e faptul ca aceasta ciclicitate, in mare masura asemanatoare conceptiei plurale a hindusilor, prevedea mai multe varste (inaintari pe spirala timpului), spre deosebire de Biblie sau de Coran, care avanseaza un singur sfarsit al timpului. Mayasii se asteptau la repetarea acelorasi evenimente, in fiecare katun cu acelasi nume (deci dupa 256 de ani).

Dincolo de cronicile acestor morti anuntate, aventuri predictive cu conotatii mitice, exista insa faptele. Din ratiuni calificate vreme indelungata drept misterioase, in jurul secolelor IX si X ale erei noastre, cetatile mayase, generos raspandite in centrul peninsulei Yucatán, au inceput sa se goleasca de locuitori. Atunci cand conchistadorii spanioli au invadat pamantul Americii Centrale, la inceputul secolului al XVI-lea, ei au descoperit doar ruine si mlastini intesate de tantari, o terra incognita infestata de paludism. Ce fusese inainte pe aceste meleaguri? Cata stralucire vazusera zidurile acestea acum cenusii, dar care isi pastrau inca semetia dimensiunilor si indrazneala structurii?

Chichen Itza jpg

Insuportabila stralucire a anului 800

In jurul anului 800, bunaoara, mareata cetate regala Tikal, aflata in nordul actualului stat Guatemala, numara circa 50.000 de locuitori. Imprejurul ei – puzderie de asezari rurale. Strazi de dimensiuni ample leaga cele mai importante cladiri din cartierele rezidentiale, edificii acoperite de stucaturi cu reliefuri bogate si viu colorate. In centrul orasului troneaza o acropola, temple-piramide, mai multe palate si terenuri dedicate jocului cu mingea. La intrarea in aceste stadioane sui-generis, multimile sunt intampinate de niste decoratiuni macabre: capetele nefericitilor invinsi la ultima lupta in arena stau agatate de tzompantli, un soi de gratare sprijinite de ziduri. In toate directiile, monumentele s-au inmultit ametitor: au ajuns, iata, la cifra de 3.000 si sunt presarate pe o suprafata de circa 16 kilometri patrati. De la inceputurile puterii regale (consemnata la anul 292 pe anumite edificii, printr-o stela ornata cu o dantelarie de glife), s-au succedat pana in acest moment de apogeu aproximativ 33 de suverani, cu nume bizare, ca Pasarea Zero Luna sau Cer de Furtuna. In cetatea-stat pe care o carmuieste, monarhul detine puterea absoluta. Este un fel de faraon al Americilor: conducator al armatei, al clerului si al administratiei, e inconjurat, la curte, de numeroase soate, de printi, dregatori, slujitori si preoti.

Societatea, cea din exteriorul curtii regale, este riguros ierarhizata, palierele fiind impartite intre artizani (tesatori, olari, sculptori, pictori), negutatori si tarani. In zarva vesela si pestrita a urbei, momentele rituale, ordonate in jurul timpului si focului, capteaza atentia furnicarului de oameni. Pe platforma superioara a templului, se oficiaza sacrificii care imbuneaza zeii, restituind caldura, ploaia si prosperitatea. Un pasaj din Chilam Balam fixeaza momentul mitic inaugural ce va fi repetat prin ritual: „Noptile erau de gheata, pentru ca zeii luasera cu ei focul. Frigul le taia oamenilor carnea si cuvintele. Ei se rugau tremurand, cu glasul spart, dar zeii se faceau ca nu aud. Intr-un tarziu, zeii le-au inapoiat oamenilor focul. Ei au dansat de bucurie si au inaltat cantece de multumire. Dar putin dupa aceea, zeii au trimis ploaie si grindina si au stins vapaile. Zeii au vorbit si au cerut: ca sa merite focul, oamenii trebuie sa-si deschida pieptul cu pumnalul de obsidian si sa-si ofere inima. Indienii quechua le-au oferit zeilor drept ofranda sangele prizonierilor si in felul acesta au scapat de frig. Cakchiqueles nu au acceptat insa pretul. Ei, mostenitorii mayasilor, s-au strecurat prin fum, cu pas usor, au furat focul si l-au ascuns in  pesterile lor din munti.“chichen itza php

De la poalele piramidei, care poate ajunge pana la 40 de metri inaltime, oamenii ii pot vedea sus, oficiind, pe preoti. Cu coapsele infasurate de o simpla panza de bumbac decorata cu pene si perle, ori de o piele de jaguar (asa cum au fost unii infatisati pe catre pictori pe peretii cetatii Bonampak), sacerdotii sunt vegheati de suveran, care este acoperit cu somptuoase paruri din pene de quetzal (pasare din America Centrala, cu penaj stralucitor, dominat de culorile rosu si verde smarald).

Cucerirea nimicului

Hernández de Córdoba (1517), Juan de Grijalva (1518), Hernán Cortés (1525) suie calare (atentie, toate civilizatiile mezoamericane au fost ridicate fara ajutorul vreunui animal de povara domestic) pe versantii prapastiosi, strabat padurile tropicale si, dupa ce ii infrang pe azteci (cea de-a doua mare civilizatie a Yucatán-ului), nimeresc in spatiul altadata infloritor al cetatilor mayase. Mayapan (in nordul peninsulei) si-a vazut sfarsitul cu 70 de ani inainte, marii suverani cu cortegiile lor policrome si fastuoase sunt deja istorie, iar conchistadorii nu intalnesc decat mici asezari rurale si o modesta cultura sateasca.

In ciuda dimensiunilor marunte ale „trupelor“ si in pofida lipsei de anvergura a uneltelor de razboi, mayasii opun o rezistenta indarjita, asa incat ultima lor reduta se prabuseste, inexplicabil daca e sa privim obiectiv raportul de forte, de-abia in 1697! Rezistenta lor pare mai degraba prilejul de manifestare a orgoliului urias al unei civilizatii defuncte, decat vointa de a-i apara vestigiile. (Iata-i, inca de pe vremea cand erau puternici, vorbind despre ceilalti si instituind bornele unui sentiment al alteritatii sufocat de vanitate: „Arogantul Domn al Melcilor a devenit Luna. Petele de pe Luna sunt semnele acestei pedepse. Dar Soarele stralucitor statea neclintit. Uliul de Obsidian a zburat pana la Micutul Zeu Sifilitic: De ce nu pornesti din loc? Si i-a raspuns dispretuitul, purulentul, cocosatul, schiopul: Pentru ca vreau sangele si regatul. Acest al cincilea Soare, Soarele miscarii, i-a luminat pe tolteci si ii lumineaza pe azteci. Are gheare si se hraneste cu inimi omenesti“ (Benjamin Péret, Antologie de mituri si legende ale Americii Centrale si de Sud).

Asa incat spaniolii, vreme indelungata, nu vor avea practic constiinta faptului ca incomozii indieni care le decimau armatele erau mostenitorii celei mai uluitoare civilizatii a Americii Centrale. De-abia spre 1560, un Diego de Landa, calugar franciscan descins in peninsula pe la 1549, incepe sa-si puna intrebari asupra urmelor de civilizatie pe care le intalneste si purcede la consemnarea lor in Relatare despre cele ce-am vazut in Yucatán: „Cate cetati si in ce multime de locuri ridicate… Atat de bine construite din blocuri de piatra, ca ramai cu gura cascata.“ Din pacate, pe peretii templelor padurea isi catara muschiul, iar oamenii disparusera, zoriti parca sa duca la indeplinire infricosatele prevestiri ale nemaipomenitilor lor stramosi.mayasii jpg

Este posibil ca „prabusirea civilizatiei maya“ sa nu se fi datorat unei cauze unice (de altfel, o concluzie generica pe care, incepand cu anii ’70, specialistii s-au pus de acord sa o pronunte in legatura cu orice disparitie a unei civilizatii) si ca stergerea de pe fata Pamantului a unui mare numar de situri mayase, intre anii 800-900, sa se fi datorat unui ansamblu de fenomene dispersate in timp si spatiu si foarte diferite ca amploare. Unele dintre ele au afectat regiuni intregi, altele – doar niste cetati. Intai au avut de suferit conducatorii zonali, dupa care, spre anul 1000, orase intregi au fost abandonate. Ultimele mari cetati mayase prehispanice, Chicen Itza si Mayapan, au fost parasite in 1221 si, respectiv, 1450. Dupa secole, nesatula padure tropicala a inghitit, cu noduri, pietrele, desavarsind ceea ce incepusera oamenii cu suflete otravite din lumea de jos si cei Noua Zei ai Noptii.

Istoria transformata in istorii

Multa vreme ramasa fara raspuns, enigma prabusirii mayasilor a facut loc manifestarii unor interesante ipoteze, ce isi extrag argumentele din cele mai recente descoperiri arheologice si climatologice. Pistele pe care cercetatorii ne indeamna astazi sa le urmam sunt in numar de trei.

Prabusirea politica

Lupta pentru prestigiu si rivalitatile sunt niste constante ale civilizatiei mayase. Dorinta de a avea cele mai inalte piramide, grandios decorate, antreneaza niste cheltuieli coplesitoare in numele luxului.

Prin perpetuarea acestui periculos joc al orgoliilor, numerosi suverani se vad siliti sa-si imparta autoritatea. Fenomenul este semnalat in iconografia secolului al X-lea, mai precis in picturile murale care infatiseaza aparitia preotilor, a nobililor si razboinicilor. Ei acapareaza din ce in ce mai mult gestiunea cultului, a razboiului si a sacrificiilor, spre deosebire de perioada anterioara, când suveranii fusesera atât de puternici, incât nu mai lasasera loc nici macar pentru reprezentarea zeilor, pentru ca ei erau zeii. Dupa prabusirea culturii clasice, puterea este diseminata intre mai multe familii, iar relativa coeziune a ariei Maya este distrusa. Dispar marile programe arhitecturale, iar ridicarea de stele & scrisul (glifele) care le acoperea sunt stopate si, incet-incet, date uitarii, ca si calendarele. Istoria este inlocuita de istorii, care inceteaza sa mai fie incredintate posteritatii. Prezentul are gustul unui trecut ratat.

CHICHEN ITZA-TEMPLUL RAZBOIULUI

Conflictele armate

Mayasii nu au fost un popor pasnic, razboaiele punctand neincetat povestea civilizatiei lor. Se stie ca practicau sacrificiile umane – filmul lui Gibson, Apocalypto, este, de altfel, construit in jurul acestei ipoteze –, asa ca nu este exclus ca ei sa fi vazut in toti adversarii mai ales niste potentiale ofrande. Dusmanii capturati in urma bataliilor erau destinati sacrificiilor menite sa influenteze Universul si fortele lui. Poate insa aceasta ipoteza sa explice amploarea luptelor? Arthur Demarest, un reputat arheolog american, a pus in evidenta faptul ca, incepand cu anul 760, imprejurul stravechii cetati Seibal au avut loc evenimente de o violenta considerabila. Este vorba atat despre razboaie endemice intre mici regate locale, cat si de infruntari, prin vasali interpusi, intre cele doua mari capitale ale lumii mayase: Calakmul si Tikal. Niste marturii descifrate epigrafic, asociate cu recente desoperiri arheologice, demonstreaza ca, in urma conflictelor din perioada respectiva, aceasta zona urbanizata a fost practic stearsa de pe harta.chichen

Timpul Apocalipsei, timpul probabil si oamenii de porumb

Ipoteza care pare sa-i seduca din ce in ce mai mult pe specialisti este aceea a dezordinii de origine climatica, dezordine ce a generat o influenta nociva si decisiv nefasta. In aceste regiuni ale lumii prehispanice unde agricultura se practica fara irigatii si depindea de abundenta ploilor si de regularitatea lor, era nevoie ca pamantul sa primeasca aproximativ 600 mm de apa pe an ca sa poata fi asigurata o recolta. „In mai multe randuri, afirma cercetatoarea Dominique Michelet, pragul de 450 de mm nu a fost insa atins. Nu este vorba, de fapt, despre niste rasturnari climatice colosale, de lunga durata, ci doar de accidente meteorologice repetate. Secete succesive, an dupa an.“ In plus, trebuie luat in seama faptul ca principala cultura agricola mayasa era aceea a porumbului. O planta extrem de sensibila atat la uscaciune, cat si la umiditate crescuta si care nu suporta perioadele lungi fara ploaie.

sursa:descopera.ro si BBC history





Mandeenii

6 12 2012

In secolul al XVII-lea, misionarii iezuiti care s-au intors din regiunea scaldata de fluviile Tigru si Eufrat, astazi Irak, au povestit despre o populatie numita „crestinii Sfantului loan”. Desi traiau in lumea musulmana, inconjurati de arabi, membrii ei erau adepti ai unei forme de crestinism centrate in jurul lui loan Botezatorul. Toate riturile lor religioase aveau ca punct focal botezul; acesta nu era pentru ei o ceremonie unica in viata omului, prin care un nou membru era primit in congregatie, ci detinea un rol important in toate sacramentele si ritualurile lor. Inca de la primele contacte cu ei s-a constatat ca numele „cres­tinii Sfantului loan” este cat se poate de incorect. Secta il venereaza pe loan Botezatorul, intr-adevar, dar nu poate fi considerata „crestina” in sensul obisnuit al termenului: membrii ei sustin ca lisus a fost un fals profet, un mincinos care si-a indus in eroare semenii, in mod deliberat.mandeenii

Dar fiindca traiesc sub continua amenintare a perse­cutiilor din partea evreilor, a musulmanilor si a crestinilor deopo­triva, au preferat sa se autodefineasca intr-un mod cit mai inofensiv pentru toti cei din jurul lor. Din acest motiv si-au luat numele de „crestinii Sfantului loan”.

In prezent, membrii acestei secte – care mai traiesc inca in re­giunile mlastinoase din sudul Irakului si, in numar mai mic, in zona de sud-vest a Iranului – sunt cunoscuti sub numele de mandeeni. Sunt oameni pasnici, profund religiosi, carora credinta le interzice varsarea de sange si razboiul. Majoritatea traiesc in satele si comunitatile traditionale, dar unii s-au mutat in orase, unde lucreaza ca aurari si argintari, mestesuguri in care exceleaza. Si-au pastrat limba si modul de scriere propriu, ambele derivate din aramaica, limba vorbita de lisus si de loan. In 1978, numarul lor era estimat la mai putin de 15 000 de persoane, dar persecutiile la care Saddam Hussein i-a supus pe arabii din zonele mlastinoase dupa Razboiul din Golf i-a adus, probabil, in pragul extinctiei.

Termenul „mandean” inseamna, literal, „gnostic” (de la manda, „gnoza”) si, teoretic, ii desemneaza doar pe mireni, desi adesea este folosit pentru intreaga comunitate. Preotii lor sint numiti nazoreani. Arabii le spun Subba, iar in Coran apar cu apelativul sabieni.

In prezent, credinta mandeana este un fel de amalgam pestrit si confuz: fragmente din iudaismul Vechiului Testament, forme gnostice, eretice, de crestinism si idei iraniene dualiste combinate formeaza cosmologia si teologia sectei. Problema consta in a dis­tinge care au fost credintele originale ale mandeenilor si ce a fost adaugat ulterior. Se pare ca membrii gruparii au uitat in mare parte semnificatia initiala a multor elemente din religia lor.

Mlastinile Mesopotamiene din Irak Gradina Edenului din Biblie 1

Mandeenii constituie astazi unica grupare religioasa gnostica din lume: opiniile lor despre univers, despre actul creatiei si despre zei sunt, toate, convingeri gnostice obisnuite. Ei cred intr-o ierarhie a zeilor si a semizeilor de ambele sexe, cu o sciziune fundamentala intre divinitatile luminii si cele ale intunericului.

Fiinta lor suprema, care a creat universul si zeitatile mai mici, are diverse nume, care se traduc prin „Viata”, „Minte” sau „Re­gele Luminii”. Aceasta a creat cinci „fiinte de lumina”, fapt care automat a adus pe lume cinci fiinte ale intunericului, egale, dar opuse primelor. (Accentul pus pe egalitatea dintre lumina si binele suprem este caracteristica gnosticismului. Pentru gnostici, iluminarea insemna, atat in sens literal, cat si figurat, patrunderea intr-o lume a luminii.) La fel ca in alte sisteme de gandire gnostica, pentru mandeeni semizeii sunt cei care au creat si care guverneaza universul material si Pamantul.

Pentru mandeeni, celibatul este un pacat; barbatii care mor necasatoriti sunt condamnati sa se reincarneze; altfel, mandeenii nu cred in ciclul mortii si al renasterii. Atunci cand omul se stinge din viata, sufletul lui se intoarce in lumea de lumina din care au venit initial mandeenii, fiind indrumat pe acest drum gratie numeroaselor rugaciuni si ceremonii oficiate; multe dintre acestea isi au originile, in mod limpede, in anticele rituri funerare egiptene.

Religia isi pune amprenta asupra tuturor aspectelor vietii de zi cu zi a mandeenilor, dar sacramentul lor esential este botezul, prac­ticat chiar si la ceremoniile de nunta si de inmormintare. Botezul presupune cufundarea completa in bazine special create, care au loc la un riu numit Iordan. Din niciun ritual nu lipsesc o serie de strangeri de mana complexe intre preoti si cei care sunt botezati.

315878_577975185549700_777395698_n

Ziua sfanta a mandeenilor este duminica. Toate comunitatile lor sint conduse de preoti, care primesc titlul de „rege” (malka), dar anumite servicii religioase pot fi indeplinite de laici. Demnitatea de preot este ereditara, iar clerul este compus din trei categorii: preotii obisnuiti, numiti „discipoli” (tarmide), episcopii si un „sef al po­porului” – desi de peste un secol nimeni nu a mai fost considerat demn de aceasta pozitie.

sursa:alcmeea.com





OARE SUNTEM SINGURI IN UNIVERS?

6 12 2012

Suntem singuri în Univers? Până acum, oamenii de ştiinţă au considerat că Pământul este singura planetă care poate suporta viaţa. Dar noi cercetări ale experţilor americani vin să aducă dovezi privitoare la existenţa unor locaţii chiar mai locuibile decât Pământul.

oare suntem singuri in univers

Geologii şi astronomii de la Universitatea din Ohio au realizat mai multe cercetări în căutarea vieţii extraterestre. Mai exact, ei au analizat sistemele solare asemănătoare cu al nostru şi au urmărit dacă acestea conţin elemente radioactive precum toriu şi uraniu. Aceste elemente au rolul de a menţine cald interiorul unei planete, lucru care controlează plăcile tectonice.

Plăcile tectonice ajută la menţinerea apei pe suprafaţa Pământului, motiv pentru care existenţa acestor formaţiuni poate fi un element cu ajutorul căruia oamenii de ştiinţă pot recunoaşte „ospitalitatea” unei planete.

Dintre cele opt sisteme solare pe care le-au studiat până acum specialiştii americani, 7 par să conţină mai mult toriu decât soarele nostru, lucru ce sugerează că orice planete care orbitează acestor stele conţin şi ele toriu. Prin urmare, interiorul acestor planete este chiar mai cald decât cel al Terrei.

Terra este situată în zona Goldilocks, adică în regiunea din apropierea unei stele care îi permite unei planete să menţină apa lichidă pe suprafaţa sa.

Iar acum, cei de la Universitatea din Ohio cred că dacă planetele din jurul celor 7 sisteme solare studiate sunt mai calde decât se credea, atunci înseamnă că zona Goldilocks este mult mai întinsă decât bănuim. Prin urmare, posibilitatea de a găsi planete care găzduiesc viaţa este mult mai mare decât ştiam până acum.

sursa :descopera.ro





Voi trai ….

17 10 2012

‎” Voi trai aceasta zi ca si cum ar fi ultima.

Si ce voi face cu aceasta ultima, pretioasa zi ramasa in seama mea? mai intai, voi sigila vasul vietii, astfel incat nici un strop sa nu se risipeasca pe pamant. Nu voi irosi nici macar o clipa jelindu-mi nenorocul de ieri, infrangerile si strangerile de inima ale zilei trecute, caci pentru ce sa arunc binele in schimbul raului? Poate nisipul sa curga in sus in clepsidra? Poate soarele sa rasara de unde apune si sa apuna unde rasare? Pot sa traiesc inca o data ziua de ieri si sa indrept greselile? Pot sa aduc inapoi ziua de ieri si sa fac ranile sa dispara? Pot deveni mai tanar decat ieri? Pot sa iau inapoi rautatea ce s-a spus, piatra ce a fost aruncata, durerea pricinuita? NU. Ziua de ieri este ingropata pentru totdeauna si n-am sa ma mai gandesc la ea.
Si ce voi face apoi? Uitand ziua de ieri, nu ma voi gandi nici la ziua de maine. De ce trebuie sa arunc prezentul clipei aceste

ia pentru un poate? Poate nisipul zilei de maine sa curga in clepsidra inaintea celui de astazi? Pot face lucrurile de maine, oprindu-ma astazi din drum? Trebuie sa ma preocupe lucruri la care poate ca nu voi mai fi niciodata martor? Trebuie sa ma chinui cu probleme prin care probabil nu voi trece niciodata? NU!
Aceasta zi este tot ce am, iar aceste ore sunt acum eternitatea mea. Voi intampina rasaritul soarelui cu strigate de bucurie, ca un condamnat caruia i se amana pedeapsa cu moartea. Imi voi ridica bratele in semn de multumire pentru nepretuitul dar al unei zile noi. Si, de asemenea, inima mea va bate cu recunostinta, gandindu-ma la toti cei care au intampinat rasaritul zilei de ieri si nu mai sunt in viata astazi. Sunt cu adevarat un om norocos si orele zilei de astazi nu sunt nimic altceva decat un dar, un dar nemeritat. De ce mi s-a ingaduit sa traiesc aceasta zi in plus, cand altora, mai buni decat mine, le-a fost refuzat acest lucru? Sa se intample asa pentru ca dorintele lor au fost implinite, in timp ce ale mele inca nu?
Sa fie oare asta o noua ocazie de a deveni cel ce stiu ca pot deveni? Exista un plan al naturii? Este aceasta ziua in care voi excela?
Am o singura viata, iar viata este zadarnica, daca este doar o masura a timpului. Cand irosesc una, o distrug pe cealalta. Daca irosesc ziua de astazi, distrug ultima pagina a vietii mele. De aceea, voi indragi fiecare ora a acestei zile pentru ca ea nu se va mai reantoarce niciodata. Nu poate fi economisita astazi pentru a fi traita maine, caci cine poate prinde vantul? Ce pret as putea indrazni sa pun pe vreuna dintre ore? Le voi face nepretuite. „




Ungrip-Scapat din gheare

1 10 2012

Ungrip este un film documentar foarte recent realizat.

Ben Stewart si Dan Stewart, creatorii filmelor documentare Agenda Esoterică și Kymatica, concentrează esența acestui film pe călătoria prin momentele de tranziție și care marchează viața omului. Într-un moment important din viață,un om  a ales să parcurgă un drum mai puțin călătorit, pentru a se elibera de frică, controlul guvernamental, precum și dependența de energia publică și aprovizionarea cu alimente, iar acesta este rezultatul călătoriei care l-a condus în afara sistemului. Scopul acestui film nu este de a oferi consiliere juridică și nici de a educa pur și simplu, ci mai degrabă de a oferi “combustibil” pentru inspirație. Pentru a deveni mai mult din ceea ce suntem deja.Este un film despre forta fiecaruia din noi si despre posibilitatea de a alege.Urmariti-l cu atentie si trageti concluziile,pe care le doriti.





Un prophete

23 09 2012

Un film realizat in anul 2009,foarte bun.Prezinta viata din inchisorile franceze.Actiunea este simpla.Un tanar arab,provenit de la casa de copii este trimis intr-o inchisoare din Franta.Aici este luat sub”aripa sa ocrotitoare”de un mafiot corsican,devenind in timp omul acestuia.

Fara a avea efecte spectaculoase sau actori cunoscuti,filmul este un tablou perfect al vietii cotidiene transpusa intr-o puscarie,unde ,fara sa ai „spatele asigurat”esti o victima sigura.Vizionare placuta.

 








Secretele Zeilor

de Claudiu-Gilian Chircu

Earth 4 All Web Magazine

Ancient Mysteries, Healing, Science & News