Istoria Partidului Naţional Liberal
Începuturi Partidul Naţional Liberal (P.N.L.) – partid creat în ianuarie-martie 1875, cu prilejul închegării coaliției grupărilor liberale „Coaliția de la Mazar-Pașa” (după numele musulman al englezului Stephen Bartlett Lakeman, în casa căruia a avut prima consfătuire), punându-se bazele Partidului Liberal, al cărui nucleu l-a format gruparea liberală-radicală, constituită în 1861, și căruia, în 1867, i s-au raliat liberalii din jurul lui Mihail Kogălniceanu se consolidează definitiv în timpul guvernării liberale din perioada 1876-1888 (cea mai lungă guvernare de partid din istoria Regatului României), devenind cel mai puternic partid politic din țară, și cel mai mult timp la guvernare (1867-1868, 1876-1888, 1895-1899, 1901-1904, 1907-1910, 1914-1917, 1918, 1922-1926, 1927, 1933-1937).
Mari înfăptuiri Cu o bază socială extrem de diversă, reprezentativă pentru cele mai diferite categorii sociale și având în frunte reprezentanţi ai familiei Brătianu (cu excepția anilor 1892-1909 şi 1930-1933), P.N.L. va juca un rol determinant în cristalizarea, consolidarea și modernizarea structurilor social-economice și politice ale societății românești, în proclamarea independenței de stat a României (1877-1878), iar în anii Primului Război Mondial în pregătirea diplomatică și politică a înfăptuirii Marii Uniri (1918); după aceea, mai ales în răstimpul guvernării (1922-1926), va avea un rol însemnat în punerea bazelor noilor structuri ale statului român și ale noului regim social-politic postbelic.
Frământări şi disidenţe De-a lungul istoriei sale, P.N.L. cunoaște, mai ales între 1880 și 1908, numeroase frământări, în sânul lui manifestându-se mai multe disidenţe (gruparea liberal-radicalilor – C.A. Rosetti; gruparea liberalilor de stânga – P.S. Aurelian; gruparea liberalilor tineri – „Oculta”). După 1930 partidul traversează iarăși o perioadă de tensiuni şi frământări, soldate cu crearea unor grupări politice (gruparea liberalilor „bătrâni” – I.G. Duca, gruparea liberalilor „tineri” – Gh. Tătărescu și gruparea liberalilor „georgiști” – Gh. Brătianu), interzis la 30 martie 1938, în urma decretului regal de dizolvare a partidelor politice, va continua să activeze prin liderii săi până în anul 1944. În noiembrie 1947, în condițiile reprimării partidelor politice, conducerea P.N.L. anunță încetarea activității politice a tuturor organizațiilor liberale.
Un nou început În decembrie 1989, un Comitet de inițiativă, constituit din 12 persoane vechi membri ai partidului, a reluat activitatea oficială a P.N.L., consfinţită prin decizia civilă a Tribunalului Municipal București din 15 mart. 1990. P.N.L. a făcut parte, prin trei reprezentanţi, din Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (C.P.U.N.) creat la 9 februarie 1990, ca organ legislativ şi al puterii de stat pentru conducerea ţării până la alegerile parlamentare şi prezidențiale din 20 mai 1990.
La 31 martie 1990, are loc primul Congres al partidului, care adoptă Statutul, Programul și alege conducerea: preşedinte Radu Câmpeanu. Continuator al gândirii liberale, în programe se regăsesc idei ca: restructurarea şi dezvoltarea economiei, în care statul să aibă un rol subsidiar, garantarea proprietăţii private, privatizarea treptată a unităţilor economice, stimularea iniţiativei individuale, dezvoltarea şi consolidarea clasei de mijloc, separaţia puterilor în stat, respectarea şi garantarea drepturilor fundamentale ale omului şi ale cetăţeanului, libertatea de exprimare şi a presei, garantarea libertăţii tuturor cultelor religioase, respectarea drepturilor minorităţilor naționale, reintroducerea şi garantarea libertăţii sindicale şi a dreptului de grevă etc.
Evoluţia după 1990 La alegerile parlamentare (20 mai 1990), P.N.L. a obţinut 29 de mandate de deputaţi şi 10 de senatori, iar candidatul la preşedenţie al P.N.L., Radu Câmpeanu, a obținut locul doi, cu 10,64% din voturi. Ca urmare a neînţelegerilor dintre vechii liberali şi grupul tinerilor liberali se produce prima sciziune (12 iulie 1990), ultimii, excluşi din P.N.L., înfiinţează Partidul Liberal-Aripa Tânără; la 18 octombrie 1990, Partidul Socialist Liberal (Nicolae Cerveni) fuzionează cu P.N.L., până în aprilie 1992, când o parte din membrii acestei formaţiuni politice s-au retras din partid, întemeind P.N.L. – Convenția Democratică (P.N.L.-C.D.) reprezentând, de fapt, a doua sciziune în partid.
P.N.L. a participat, alături de alte partide politice, la constituirea Convenției Naţionale pentru Instaurarea Democrației (C.N.I.D.), transformată (26 noiembrie 1991) în Convenția Democratică din România (C.D.R.).
În guvernul Theodor Stolojan (1-16 octombrie 1991, 16 octombrie 1991-19 noiembrie 1992), P.N.L.a deţinut două ministere şi un secretariat de stat la Ministerul Afacerilor Externe. La alegerile locale (9 februarie 1992), P.N.L. a obţinut 14 mandate de primar, 576 de consilieri locali şi 30 de consilieri judeţeni, dar la alegerile parlamentare, P.N.L (care părăsise C.D.R. la 11 aprilie 1992), candidând pe liste proprii, nu a reușit să treacă pragul electoral de 3%, necesar intrării în Parlament.
În aceste condiții, se constituie în sânul partidului Grupul de Reformă Morală și Politică vizând schimbări în conducerea P.N.L.; excluşi din P.N.L. (2 decembrie 1992), membrii Grupului formează (21 februarie 1993) împreună cu P.N.L.-A.T. şi cu o grupare desprinsă din P.N.L.-C.D. Partidul Liberal 1993 (PL ’93). Congresul de la Braşov (26-27 febr. 1993) hotărăște fuziunea cu Noul Partid Liberal (grupare desprinsă din P.N.L.-A.T.); Mircea Ionescu-Quintus preia funcţia de preşedinte, înlocuindu-l pe Radu Câmpeanu. Președintele P.N.L., M. Ionescu-Quintus face publică (3 decembrie 1993) hotărârea Biroului Permanent al partidului ca Radu Câmpeanu să fie „decăzut” din toate funcţiile de partid, pentru încălcarea statutului partidului și a conduitei liberale, prin nerespectarea de către acesta a deciziei luate la Congresul din 26-27 februarie 1993 de înlocuire a sa din funcţia de președinte al P.N.L. La București şi Brașov sunt convocate două congrese (5 februarie 1994) ale celor două aripi din P.N.L. (conduse de R. Câmpeanu şi respectiv M. Ionescu-Quintus), care se consideră fiecare reprezentantă legitimă a partidului. Tribunalul Municipal Bucureşti decide (21 octombrie 1994) că aripa Ionescu-Quintus este reprezentanta legală a P.N.L. Gruparea liberală Radu Câmpeanu constituie un nou partid (9 mai 1995), denumit Partidul Naţional Liberal (Câmpeanu). P.N.L. (Quintus) reintegrează partidul în C.D.R. (20 dec. 1994), pe listele căruia va candida la alegerile locale (iunie 1996) şi parlamentare (3 noiembrie 1996), reuşind să obţină 23 de mandate în Camera Deputaţilor şi 17 în Senat. În guvernul de coaliție C.D.R.-U.S.D.-U.D.M.R., codus de Victor Ciorbea, a deţinut cinci ministere, iar în cele conduse de Radu Vasile şi Mugurel Isărescu trei ministere şi secretariatul general al guvernului.
În aprilie 1997, P.N.L. a absorbit P.N.L. – C.D. (Al. Popovici), iar după Congresul din 16-17 mai 1997, care aduce unele modificări la Statut, adoptă un nou program şi se reînfiinţează funcţie de vicepreşedinte, ocupată de Valeriu Stoica; are loc fuziunea, prin absorbţie, a Partidului Alianței Civice (28 martie 1998) şi a Partidului Liberal (7 septembrie 1998). După mai multe tratative cu P.N.Ț.-C.D. privind modificarea Statului Alianţei, cât șş a condiţiilor de participare la alegerile locale şi parlamentare,P.N.L. se autosuspendă din C.D.R. În aceste condiţii participă pe liste proprii în alegerile locale (iunie 2000), obţinând 8,50% din numărul mandatelor pentru primari, 10,02 pentru consilieri locali şi 9,31% pentru consilieri judeţeni; la alegerile parlamentare (26 noiembrie 2000) a obţinut 30 de mandate de deputaţi şi 13 de senatori; candidatul partidului pentru președenţie, Theodor Stolojan s-a plasat pe locul trei, cu 11,78% din voturi. În turul doi al prezidenţialelor din 10 decembrie, unde s-au confruntat Ion Iliescu şi Vadim Tudor, P.N.L. a recomandat electoratului să voteze „împotriva extremismului”. După analizarea rezultatelor alegerilor (2 decembrie) P.N.L. a semnat (27 decembrie 2000) cu P.S.D.R. un protocol de susţinere a guvernului minoritar Adrian Năstase şi de colaborare pe probleme specifice (protocolul a fost reziliat la 18 aprilie 2001, P.N.L. asumându-şi în totalitate rolul de partid de opoziţie).
Congresul P.N.L. (17-18 febr. 2001) alege ca preşedinte al partidului pe Valeriu Stoica (în urma retragerii lui Mircea Ionescu-Quintus), modifică Statutul (în sensul acordării filialelor teritoriale a dreptului de veto asupra listelor electorale pentru Parlament şi a ordinii candidaţilor înscrişi pe liste) şi adoptă un nou Program. La 19 ianuarie 2002 are loc congresul de unificare, prin absorbţie, a partidului Alianţa pentru România (Ap.R.), Teodor Meleșcanu devenind vicepreşedinte al P.N.L. Preşedintele Valeriu Stoica, învinovăţit de o mare parte a membrilor Biroului Permanent Central de o oarecare lipsă de popularitate a partidului, renunţă (11 iulie 2002) de a mai candida la Congresul Extraordinar (24-25 august 2002), recomandând pe Theodor Stolojan, care este ales preşedinte, cu o majoritate covârşitoare de voturi faţă de contracandidatul său Ludovic Orban. Congresul adoptă un nou statut şi un nou program, care pune accentul pe coeziunea P.N.L. şi eficientizarea activităţii sale.
Pentru realizarea unei opoziții eficiente, la 6 şi, respectiv, 11 februarie 2003, sunt semnate protocoale de colaborare între grupurile parlamentare P.N.L.-P.D. din Camera Deputaților şi Senat. În paralel,P.N.L. a început negocieri de fuziune cu Uniunea Forţelor de Dreapta şi P.N.L. (Câmpeanu). La 18 aprilie 2003 are loc Congresul extraordinar al P.N.L., care a hotărât fuziunea prin absorbţie a partidului Uniunea Forţelor de Dreapta. Congresul extraordinar al P.N.L. (27 sept. 2003) aprobă, în unanimitate, fuziunea prin absorbţie a P.N.L.-Câmpeanu; Radu Câmpeanu este numit de către Congres preşedinte fondator al P.N.L.-1990.
La 28 septembrie 2003 au loc, simultan, congresele P.N.L. şi P.D. de adoptare a „Alianţei pentru Dreptate şi Adevăr”, P.N.L.-P.D., care şi-a propus: consolidarea statului de drept, garantarea și respectarea proprietății private, realizarea unei economii de piaţă funcţionale, stimularea spiritului demersurilor pentru integrarea României în structurile euro-atlantice. Membru al Internaţionalei Liberale (din martie 1999).
Președinţi: Ion C. Brătianu (1875-1891; până în 1882-1883, împreună cu C.A. Rosetti), Dumitru C.Brătianu (1891-1892), Dimitrie A. Sturdza (1892-1909), Ion I.C. Brătianu (1909-1927), Vintilă I.C. Brătianu (1927-1930), Ion Gh. Duca (1930-1933), Constantin I.C. Brătianu (1934-1947), Radu Anton Câmpeanu (1990-1993), Mircea Ionescu-Quintus (1993-2001), Valeriu Stoica (2001-2002), Theodor Stolojan (2002-2004), Călin Popescu Tăriceanu (2004-2009), George Crin Laurenţiu Antonescu (2009-).
Editează publicaţiile: „Românul” (1866-1884); „Voinţa naţională” (1884-1914); „Viitorul” (1914-1945; 1990-1992); „Liberalul” (1946-1947; 1990-1991).
sursa -DICTIONAR ENCICLOPEDIC
Aventura cunoasterii 
Lasă un comentariu